Organizatorul „Miss Piranda“, capul unei reţele de contrabandă cu ţigări
Postat la: 30.07.2010 16:15 Ultima actualizare: 30.07.2010 16:16Organizatorul „Miss Piranda“, capul unei reţele de contrabandă cu ţigări
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat, în această dimineaţă, peste 50 de percheziţii, în Bucureşti şi judeţele Suceava, Botoşani, Constanţa, Covasna şi Neamţ, în cadrul unei investigaţii privind contrabanda cu ţigări din Ucraina şi R. Moldova. Potrivit unor surse judiciare citate de NewsIn, capul reţelei avute în vizor de anchetatori, Paul Iova, zis Ion Petrişor, este organizatorul spectacolului "Miss Piranda".
Contrabandiştii, coordonaţi de bucureşteanul Paul Iova, au fost monitorizaţi, iar în cadrul acţiunilor autorităţilor au fost capturate peste 10.000.000 de ţigarete de (500.000 de pachete de diferite mărci provenienţă din Republica Ucraina şi Republica Moldova), transmite Mediafax.
Valoarea prejudiciului, doar pentru ţigările capturate, se ridică în acest moment la suma de 5.000.000 de lei (echivalentul a peste 1.100.000 de euro).
Investigaţiile au relevat faptul că ţigările erau introduse ilicit pe teritoriul vamal al României, peste frontiera de stat adiacentă judeţelor Suceava şi Botoşani, membrii grupării coordonau şi controlau direct actele materiale de contrabandă, asigurând în acelaşi timp colectarea, depozitarea, transportul şi desfacerea către comercianţii de ţigarete de pe piaţa neagră a municipiului Bucureşti, judeţelor Constanţa, Neamţ şi Covasna.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- contrabandă
- ,ţigări
- ,ion petrişor
- ,diicot
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REZULTATELE UIMITOARE ale unei anchete FBI despre STEVE JOBS
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorialTatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale.
ieri, 18:0637 citeste „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD? de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
joi, 21:29123 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
ieri, 00:1866 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
joi, 20:5916 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
joi, 11:3935 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
joi, 13:1530 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41346 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0023 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
joi, 00:025 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4314 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2525 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23256 citesteCiteste pe Mediafax »
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi...
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi...
- Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO.
- Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO.
- ADEVĂRURI INCOMODE despre Steve Jobs. Ce conţine RAPORTUL SECRET al FBI despre cofondatorul Apple.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.










3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
CRIMELE betivului care se face ca nu vede cum mafia UDMR- Verestoy Atilla si Istvan Toke,defriseaza padurile si economia Romaniei de banda lui zelos comunista tampa acoperita de cantecul si dansul TVR si al televiziunilor si ziarelor complice. La-s ca va dam noi pe dvd in instanta. Dovezile sint mii.La B1tv a securistului tortionar Bobby Paunescu care DATOREAZA STATULUI ROMAN MILIARDE DE EURO prin devalizarea BANCOREX aproape toate emisiunile sint cloace de invitati criminali si penali cu moderatori complici ce mint balacaresc incita in vrajbesc in tristeaza a marasc O TARA INTREAGA ca sa distraga poporul de la DATORIILE patronilor lor hotii care omoara Romanii prin infometare. SI CNA SE FACE CA PLOUA. Or fi si ei sponsorizati de aceiasi sponsori ai lui Prigoana si Bobby Paunescu la labe 1 tv si ETNO & TARAF tv si ziarele lor de K..T? De ce isi fac de cap in maniera de santata complici la crime ca radu moraru, andreea pora, turcescu, mircea marian, tismaneanu chiriac rosca stanescu si altii golani si tampi morbizi vopsiti ziaristi la ev.zilei,curentul, cotidianul ziua,curentul,revista 22, si alte cloace ale acelorasi patroni si a altor patroni ai pdl,unpr,udmr , zelosi comunisti cu sponsori tortionari securisti infractori sindicalisti si imbogatiti necuvenit participanti la CRIME IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN? Astfel se SABOTEAZA ECONOMIA, se sustine parazitizmul se propaga slugarnicia aroganta si golania comunista de acum 50 ani, SE INDATOREAZA TARA, SE RIDICA EURO, se intarzie UNICAMERALUL si reforma JUSTITIEI si activitatea ANI si pedepsirea CRIMELOR COMUNISMULUI si activitatile DNA si procesele de miliarde a unor jefuitori de tara ca videanu,berceanu,udrea, Boala si Blestemul care au infometat si OMORAT Romania. O TARA INTREAGA SUFERA pentru ca de dinainte 1989 pana acum TOV. basescu monstru criminal cu banda de golani comunisti ATEI SI FARISEI imbogatiti de el prin acoperirea crimelor si OCROTIREA FURTURILOR isi fac de cap in ROMANIA.
Edgar , da mai schimba placa ! Chiar asa de obsedat esti ? Du-te tata la un psihatru , calugar , ceva... Poate te vindeca ! Panarama...
si???????????????unde sant criminali care au impuscat fetita din SIRET???????????? SI ACOLO ERAU IMPLICATII IN TRAFICUL DE TIGARI...............VORBE,VORBE,...SI DUPA CATEVA LUNI SANT LIBERI.....DA !!!!LA ACADEMIEA DE POLITIE E CONCURENTA MARE!!!!!!!!!.....OARE DE CE??????????????.............SI AJUNG LA PRIMA INTREBARE : UNDE SANT CRIMINALI CARE AU IMPUSCAT MAMA SI FETITA DE 7 ANI DIN SIRET,A CAROR FAMILII ERAU IMPLICATI IN TRAFICUL DE TIGARI ????????????????????????????????????????????