Ortodocşii şi greco-catolicii, din România, condamnă vrăjitoria

27 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 VRAJITORIA 12.02.2010 09:33

• Raspunde

2043. -Vrajitoria este lucrarea ascunsa a diavolului sub diferite forme mai mult sau mai putin simple. Culmea vrajitoriei este atinsa prin spiritism (Lev. 19, 31; Deut. 14, 1; Apoc. 16, 14). Scriptura veche pedepsea cu moartea pe vrajitori (Ex. 22,18; Num. 23,25). "Daca vreun om sau vreo femeie cheama sufletul vreunui mort, sau se indeletniceste cu vrajitoria sa fie pedepsit cu moartea, fiind ucis cu pietre, iar sangele lor sa cada asupra capului lor" (Lev. 20,6 si 27; Deut. 18, 10; I Regi 28; I Cor. 10, 13; is. 8, 19; F. Ap. 16, 16; Gal. 5, 20). Cel ce se duce la vrajitori da dovada de necredinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu, socotind ca poate sa bea si din paharul Domnului si din al diavolului (I Cor. 10,20-21; II, 6,14-18).

2044. -Chiromantia sau chirologia este stiinta cunoasterii felului de a fi dupa forma mainii si a degetelor, dupa liniile pielii si a amprentelor degetale. Grafologia este stiinta de a se cunoaste caracterul cuiva dupa forma scrisului. Fizionomia este stiinta de a cunoaste felul de a fi al cuiva dupa infatisarea fetii si a corpului. Prenologia sau craniologia este stiinta dupa care se poate cunoaste caracterul, mai ales capacitatea intelectuala a cuiva dupa unghiul facial, structura craniului si a creierului. Toate acestea au temelia in studiul natural, biologic si anatomic, unde se poate intrevedea ceva cu privire la persoanele in cauza, dar niciodata nu i se poate cunoaste cu preciziune viitorul asa cum pretind acei specialisti exaltati dupa ocultism cu infatisare misterioasa si anormala.

2045. -Astrologia sau cautarea in zodii, expusa atragator in horoscop, este pretinsa stiinta, prin care se poate cunoaste felul de a fi, si soarta cuiva, dupa zilele planetelor, si a constatarilor astronomice. In realitate este o mistificare ocultista, contrara adevarului si osan dita de biserica fiindca n-are nici o legatura cu stiinta astronomica sau adevarurile revelatiei.

2046. -"Ocultismul sau esoterismul este falsa stiinta cultivata de mintile infierbaniate, prin care ocultistii spun ca poseda un simt superior celor obisnuite, si prin care ei ajung sa cunoasca radacinile adevarurilor. In realitate, nu este decat o inselaciune a diavolului, care a inselat pe oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului si altor practici, pornind de la anumite realitati fizice si psihice, pentru cape temeiul unui adevar partial, sa duca la o ratacire si mai mare a minciunii inselatoare. Ocultismul se manifesta partial sub alte nume, osan dite de biserica. Orice nume ar purta el, trebuieste demascat si osan dit, fiindca orice fel de ratacire cu cat contine mai mult adevar in ea, cu atat este mai *" (V. Dogmele).

2047. -Ghicirea in carti sau cartomantia, darea cu bobi sau in ghioc, ghicirea in cafea ca si zborul pasarilor, sau cantatul cocosului sau a gainii, aparitia cucuvelei, s.a., toate aceste talmaciri si prevestiri sunt inselaciuni osan dite de biserica. Nimeni sa nu se lase amagit de unele coincidente ale ghicirii, caci in toate acestea lucreaza pe de o parte mintea omului ratacit, iar pe de alta parte inspiratia diavolului.

2048. -In vechime oamenii invatati se numeau magi (Fac. 4,8; Matei 21,1), insa cu timpul au fost umbriti de magii falsi, vrajitori, sarlatani si inselatori, incat astazi prin magie se intelege totalitatea mijloacelor oculte de a lucra misterios in sanul naturii, si de a supune spiritele nevazute, ba chiar folosindu-se de numele lui Dumnezeu la comanda vrajitorului ca sa faca lucruri supranaturale, neobisnuite. Magia prin care se face binele viclesugului, se numeste magie alba, iar cea prin care se face raul se numeste magie neagra. In realitate este o aceeasi lucrare draceasca, prin care diavolul se pune in slujba omului vandut lui, pentru ca apoi acest om sa-i apartie totul in * vesnice (Ex. 7,11-12 si 22,8-18; II Tim. 3,8; Luca 10,18; Apoc. 12,8-10).

2049. -Magia care lucreaza asupra mintii oamenilor prin numere adica numere cabalistice prin care se pretinde ca ar reprezenta lucruri ascunse, pe care le descifreaza numai magul, se numeste magie cabalistica. Magia care se foloseste de elementele naturale, geologice si chimice ca pietre diferite, ape si solutii cu diferite amestecaturi se numeste alchimie. Toate aceste fiind creatiuni ale inselaciunii, ele se osan desc aspru (vi ec. 61,65).

2050. -"Cei ce se duc la vrajitori, sau la asa numitii sutasi precum si la altii asemenea, spre a invata de la ei ceea ce ar voi sa li se descopere, sa cada sub canonul opririi de sase ani, potrivit cu cele hotarate de parinti in privintele lor. Sub aceeasi pedeapsa trebuie sa cada insa, cei ce poarta ursi sau alte animale ca sa joace, inselandpe cei mai nestiutori si prezicand norocul, soarta sau spita neamului, si multe vorbe ca acestea, cum flecaresc cei rataciti, precum si cei ce spun ca alunga norii, vrajitorii, prezicatorii si fermecatorii. Insa daca vor ramane in aceasta si nu se vor schimba sau feri de asemenea indeletniciri ruinatoare si paganesti, hotaram sa se indeparteze cu totul de la biserica precum poruncesc sfintele canoane".-"Caci, ce partasie are lumina cu intunericul" - cum spune apostolul- sau ce potrivire este intre biserica lui Dumnezeu si idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce intelegere poate fi intre Hristos si Beliar". - ( I. Cor. 6,15,16),VI ec. 61.

2051. -"Focurile ce se aprind de unii la luna noua, in fata pravaliilor, sau a caselor si peste care sar, dupa un vechi obicei, poruncim sa nu se mai faca de acum inainte. Deci oricine face astfel, daca va fi cleric sa se cateriseasca, iar daca va fi mirean sa se afuriseasca. Caci scris este in Cartea IV a imparatilor: "Si a ridicat Manase altar intregii osti ceresti in cele doua curti ale casei Domnului si a trecut pe fiii sai prin foc, si-i descanta, si-i facea sa vorbeasca din pantece. Si a inmultit pe cei ce prezic si a marit rautatea inaintea Domnului, spre a-L mania". -VI ec. 65.

2052. -"Prezicatorii si cei ce urmeaza obiceiurile paganesti sau aduc in casele lor pe cei ce fac farmece sau curatiri vrajitoresti, sa fie supusi sub canonul pocaintei de cinci ani potrivit treptelor hotarite, trei ani sa ingeitunche si doi ani sa stea la rugaciune fara a se impartasi". -Ancira 24.

2053. -"Se cuvine a se cere de la imparati ca sa se distruga ramasitele idolilor din toata Africa, fiindca aceasta ratacire tinde a se raspandi. Trebuie sa se darame si templele din tarini si locuri ascunse". -Cart. 58.

2054. -"Cel ce * ca a facut vrajitorie sau fermecatorie, se va canonisi cu timpul dat ucigasilor (c 8) iconomisindu-se dupa felul marturisirii sale si dupa felul cum s-a indeletnicit cu acest pacat" (adica, daca a facut de voie ca ucigasul intentionat, daca a fost inselat de altul, sau numai a participat din curiozitate, ca si ucigasul fara Voie).-Sf. Vasile 65.

2055. -"Cel ce se da la mestesugul vrajitoriei, sau la alte pacate asemanatoare, se va canonisi cu timpul dat ucigasilor" (de voie 20 de ani, fara voie la 10 ani) -Sf. Vasile 72.

2056. -"Cei ce fac vrajitorie, sau urmeaza obiceiurile pagane, sau adapostesc in casele lor pe cei ce fac vraji spre curatire, sa fie canonisiti sase ani, un an sa planga, un an sa asculte, trei ani sa ingenunche si un an sa stea la rugaciune cu credinciosii si apoi se vor primi". - Sf. Vasile 83.

2057. -"Trebuie sa cercetam cu grija pe cei ce se duc la vrajitori, sau la cei ce fagaduiesc sa faca farmece cu ajutorul diavolului. Este necesar sa stim daca ei au pastrat credinta cea intru Hristos, si numai din cauza constrangerii, sau a pagubelor grele, sau au facut aceasta din dispret fata de credinta, au alergat la ajutorul diavolului. Daca ei au facut aceasta din dispret fata de credinta, sau pentru ca ei nu cred in Dumnezeul crestinilor, atunci vor fi supusi canonisirii apostatilor". "Insa daca ei au facut acest pacat din lipsa de curaj sau dintr-o nadejde amagitoare vor fi tratati cu aceeasi ingaduinta, ca si cei care n-au putut sa rabde furia chinurilor". -Sf. Gr. de Nisa 3.

2058. -"...Celor ce se indeletnicesc cu vrajitoria sau farmecile, se scurteaza cu trei ani canonul de pocainta, daca se silesc sa posteasca zilnic cat mai mult timp, si daca gusta hrana uscata de post dupa ceasul al noulea si sa traiasca in cea mai desavarsita evlavie, si sa faca si cate 250 de metanii, atingand pamantul cu fruntea. Tot asa se canonisesc si femeile care fac amulete si se indeletnicesc cu ghicirea norocului". -I. Post. 22 (P. 32).

2059. - "Acelasi canon (c. 25, 26) se potriveste pentru vrajitori, ucigasi, preacurvari si pentru to[i care cad in pacate grele, dar prin ravna si devotamentul lor spre pocainta, sau se reduce canonisirea, sau se sporeste". -1. Post .27.

2060. -"Cand cineva ia mana graului, sau altceva dintr-acelea, acesta iata ca stie lucrul dracului, ori din vin, ori din paine, ori din altceva; de se va lasa de aceasta, sa aiba pocainta 4 ani si metanii cate 100 ". -PBG, 88.

2061. -Fermecatorul, vrajitorul, prezicatorul, varsatorul de ceara, de plumb, sau cel ce leaga dobitoacele ca sa nu le manance lupul, sau pe vreun barbat si femeie ca sa nu se cunune, sau orice fel de farmece, douazeci de ani sa nu se impartaseasca daca se pocaiesc. -Trebnic, p. 515.

2062. -Preotul vrajitor sub orice forma este caterisit. -Trebnic, p. 515, Laod. 36.

2063. -Cei ce alcatuiesc descantecele lor, folosindu-se de psalmi, de chemarea sfintilor mucenici, de ai Maicii Domnului, de carti bisericesti, de sfintele icoane, de cheia bisericii, iscodind semne prevestitoare ale viitorului, in caz de proces, de casatorii, de furturi, de pagube, sau castiguri sunt stapaniti de duhul cel rau pitonicesc (Fapte X, 16-34; XIX, 13-20), osan dit de Dumnezeu alaturi de toti femecatorii si exploatatorii de cele sfinte -Trebnic p. 516.

2064. -Unele descantece se fac la morminte ca sa slabanogeasca trupul cuiva, sau sa-l sileasca la fapte rele, sau sa-l zapaceasca la minte. Si cel ce le face si cel ce plateste, toti greu se canonisesc. De asemenea si cei ce descanta sau merg la descantatoare pentru a se vindeca, sau a cunoaste viitorul prin bobi, sau sa poarte buruieni, sau obiecte descantate, top fac voia diavolului. -Trebnic. 516-18.

2065. -Daca cineva va pastra in * Sf. Impartasanie pentru animale sau albine sau cu alte scopuri, 4 ani sa nu se impartaseasca ca un vrajitor. -Trebnic p. 526.

 

#2 ZODIAC - ZODIE 12.02.2010 09:34

• Raspunde

2066. -"A vorbi pentru noroc, pentru ursitori, pentru explicarea nasterilor, dupa zodii sau stele si pentru citirile de stele, e lucru nebunesc si fara de Dumnezeu... insa bunatatile si rautatile noastre se misca dupa a noastra singura vointa". Sf. Sim. Tes. 1, 6.

2067. -Daca se vorbeste de noroc cu intelesul de ceva intamplator, un bine neprevazut, acesta nu este un pacat. Paganii vorbesc de noroc ca de cineva rational, de un zeu, care aduce binele si raul, asa cum voiesc ei. Acesta este un pacat in sensul popular crestin, cuvantul noroc mai are si un alt sens mai inalt, acela de dar, de buna harazire, de binecuvantare a lui Dumnezeu, care in chip nevazut hraneste si supravegheaza viata lumii si a fiecarui om si de aceea se foloseste si in salut (Matei 6,25-34; Ps. 105, 1-30; Luca 12,22-26).

2068. -"Ce inca vom zice ca nasterea si norocul si toate ale tuturor sunt ale lui Dumnezeu, care tine in mainile Sale si viata si moartea si plateste fiecaruia datoria dupa lucrurile lui si de va muri pacatosul impreuna cu dreptul sa nu te miri, pentru ca, pacatosul va muri pentru ca Dumnezeu ii taie calea ca sa nu faca mai multe pacate si sa se pedepseasca mai mult, iar dreptul de a murit ca i-a fost a muri, ce se zice om sa moara si descarca mai curand trupul de pe dansul, care era legat de sufletul: ca sa nu greseasca si sa mearga sa se munceasca, si lasa toate viciile si nevoile ale acestei lumi putrede si traieste in veci. Bine de va zice ca traieste si pacatosul si dreptul in vecie in acea lume: cei drepti merg in viata vesnica, iar pacatosii in munca de veci". -ILT, p. 355.-

2069. -"Vietii omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisa mai inainte, sau socoteala impusa ca atatia ani sa traiasca; cu sfatul si voia lui Dumnezeu atunci omul moare; asa este si sorocul vietii omului adica voia lui Dumnezeu; iar catre cei ce iubesc pricirea..., vom raspunde si vom zice ca nu se afla la Dumnezeu sa fie facut vreun lucru fara de cale... si iarasi de ar fi fost mai inainte o hotarare si o predestinatie a vietii omului, atatia ani sa traiasca, nimeni nu s-ar vindeca vreodata de boala; si nici n-ar chema vreodata pe vreun doctor pentru ca acea hotarare ce a hotarat mai inainte Dumnezeu ar fi neschimbata, insa hotarul si sorocul vietii a tot omul este porunca lui Dumnezeu care nimenea nu poate sa o priceapa" -ILT, p. 356.

 

#3 DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE 12.02.2010 09:35

• Raspunde

DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE



Părinte Cleopa, ce este vrajitoria si de câte feluri este?

Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. în Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.

După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiti" etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesmmte clericale, cheia bisericii, cenusa din cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorolui diavolesc, numită popular "ursită".

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucâti de stofa vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.

Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

lată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zllele noastre, pe care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si însală pe multi crestini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, sâ ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui Dumnezeu?

Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufâcători. Ei nu pot niciodatâ sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase însala pe cei necredinciosi si slabi în credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Impărtire de grâu,pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?

Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duliului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.

Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se leapădâ cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica lor osândă în * iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfintii Pârinti vrajitorilor si celor ce aleargă la vrăji?

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor". (Sfantul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigasilor de oameni si a celor lepădati de Dumnezeu, adică îi opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelasi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce va fermeca pe străini si pe ai săi (se opreste de cele sfînte) ani 9 si metanii 500 pe zi.

lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta împărtăsanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărti de joc si altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzătoare si păgânesti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum si Sfîntele Canoane învată..." "Sfantul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor si al celor ce aleargă la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă tin post zilnic până la orele 3 după masă si fac câte 250 de metanii pe zi.

Dar si Sfanta Scriptură arată cât de greu pedepseste Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecatori nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18). Si iarăsi zice: Si bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoî cu pietre să-i ucideti că vinovati sunt (Levitic 29, 27) Si iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească in urma lor, Eu voi întoarce fata Mea împoiriva sufletului aceluia sî-l voi pierde din poporul lui(Levitic 20, 6).

Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară si grea în Babilon, că "trecea pe fiii lui prin foc si facea descântece si felurite vraji si a facut grăitori din pântece si vrajitori si a înmultit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărătie" (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărătiei si cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu si a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneti-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se numeste "deschiderea pravilei", care se obisnuieste astăzi la credinciosi.

Vrajirea cu lucruri si cu cărti sfinte este al * fel de vrajitorie si se cheamă "ghitia". Acesti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului si către sfmti, ca să poată însela mai usor pe cei slabi în credintă. Acest fel de vrăji îl obisnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele si tigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este crestină si omul acela este ghicitor crestin si când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu si al sfintilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îti răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăsti pe femeia cea rea si pe acel rău fermecător si ghicitor (din cărti) 5 fimdcă folosesc spre ocară si necinste numele lui Dumnezeu.

Crestini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că si diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este crestină femeia care a descântat si nimic alta nu zice, fară numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc si mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dunmezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa crestina, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor" (Hristoitia, op. cit p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor cărti sfinte, se opresc de împărtăsanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt si este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit si câstigat bani spre osândă. Acelasi păcat fac si unii preoti care "descid cartea cum se spune în popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut crestinii în vrăjitorie?

Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Slânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la Bisericâ sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.

De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: "Vă rog, fiti curati de această înselăciune... si când voiesti a călca pragul casei tale, sâ zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Că asa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot crestinii sâ se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfanta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezcu.

Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credintă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.

Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea între ele si de câte feluri sunt?

Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: "Visul este miscarea mintii în vremea nemiscării trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este iesirea mintii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fară ipostas (nereal) " ( Filocâlîa vol. IX, Cuvântul 3, p. 75) lată dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise si vedenii bune si rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârsiti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri si ne amintesc de moarte si de osândă, iar după ce ne desteptăm, ne îndeamnă la rugăciune si la pocăintă. Dimpotrivă, visele si nălucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti în îngeri de lumină sau în sfinti, care ne amăgesc în somn că suntem buni si vrednici de rai; iar după ce ne desteptăm "ne scufundăm în mândrie si în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Este păcat să creadă crestinii în vise si vedenii?

Spune Sfântul loan Scărarul că "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă" Tot el spune, că "diavolii slavei desarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm si ne mândrim cu gândul, ca si cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, acestia s-au făcut adeseori prooroci mincinosi. Si mai departe zice: "Diavolii nu stiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunostintă de mai înainte, căci si doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând" Când începem să credem în visele diavolilor, ei îsi bat joc de noi, chiar când suntem treji.

Cel ce crede visurilor si nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof' ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri si în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte usor diavolii si ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei si al slavei desarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amăgit pe multi crestini si călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totusi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic si să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieste Dumnezeu.

Din câte pricini se înseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?

Din sapte pricini se însală crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume: din mândrie, din slavă desartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor crestini, care se roagă si postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: "Cu mare boală boleste cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si îndărătnicia unor credinciosi, mai ales a celor mândri, din care cauză usor sunt vânati de diavolul; a sasea pricină vine din cauza vietii de sine ascunse a unora si din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se însală crestinii cu visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Despre acestea spune si înteleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt desertăciune, ca vrajile si descântecele, si pe multi visurile i-au înselat si au căzut toti cei ce au nădăjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne in visuri si în vedenii, fară multă cercetare si sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji si descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta împărtăsanie.


Fragment din "Ne vorbeste Părintele Cleopa" vol.4

 

#4 PACATUL APELÄ‚RII LA VRÄ‚JITORII, 12.02.2010 09:36

• Raspunde

FARMECE, DESCÂNTECE
SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR

Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe.

Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti.

Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinti si-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a durat mult timp si a venit inevitabila despărtire. Trebuie să fim constienti că diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastră. Tot binele săvârsit prin vrăji nu numai că nu are viată lungă, ci si distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca si cum am pune mâna pe foc.

 

#5 MINUNEA" UNUI FACHIR SI RUGăCIUNEA LUI IISUS 12.02.2010 09:39

• Raspunde

MINUNEA" UNUI FACHIR SI RUGăCIUNEA LUI IISUS

De Arhimandritul Nicholas Drobyazgin

Autorul acestei mărturii, ucis prin moarte martirică în timpul regimului comunist, pe atunci proaspăt instaurat în Rusia, s-a bucurat de o carieră plină de succes în calitate de ofiter în flota imperială rusă, fiind în acelasi timp un pasionat al practicilor oculte si editor al jurnalului de ocultism Rebus.

Salvat dintr-un tragic accident naval printr-o minune a Sfântului Serafim de Sarov, el a întreprins un pelerinaj la Sarov, în urma căruia a renuntat la cariera sa militară si la practicile sale oculte si a devenit monah. După ce a fost hirotonit preot, a plecat ca misionar în China, India si Tibet, slujind la capelele diferitelor ambasade, birouri consulare si legatii si ca staret al mai multor mânăstiri.

După 1914 s-a retras la Marea Lavră a Pesterilor Kievene (Pecerska), unde sfătuia îndelung pe multi tineri care îl căutau, cerându-i lămuriri despre ocultism si practicile oculte, si despre influenta lor asupra evenimentelor pe atunci în plină desfăsurare în Rusia. În toamna anului 1924, la o lună după ce primise vizita unui anume Tuholx, autor al cărtii intitulate Magia Neagră, el a fost asasinat în chilia sa de "persoane necunoscute" dar în mod clar nu fără stirea bolsevicilor. Stiletul cu care fusese înjunghiat avea un mâner cu semnificatii oculte.

Incidentul descris în povestirea ce urmează si care dezvăluie natura unuia dintre "darurile" * întâlnite frecvent în religiile orientale, a avut loc cu putin înainte de anul 1900 si a fost consemnat în scris în jurul anului 1922 de Dr. A. P. Timofievich stabilit ulterior la Mânăstirea Nov - Diveyevo, N.Y. *

* Text în lb. rusă in Ortodox Life 1956, no. 1

*

În acea minunată dimineată tropicală, vasul nostru tăia valurile Oceanului Indian în directia Insulei Ceylon. Pasagerii, în cea mai mare parte englezi care mergeau la posturile sau afacerile lor din colonia indiană, erau vioi si nerăbdători să vadă pământul de vis pe care îl aveau în fată, insula misterioasă ale cărei basme minunate le încântaseră copilăria. Încă nu se vedea insula, când vasul era deja învăluit de mireasma grea si îmbătătoare adusă de briză, a arborilor aromati de la tărm.

La un moment dat un nor albastru cuprinse orizontul, mărindu-se din ce în ce mai mult pe măsură ce vasul se apropia. Deja începeau să se vadă clădirile de la tărm îngropate în verdeata palmierilor maiestuosi si se vedea si multimea multicoloră care astepta sosirea vasului.

Pasagerii, care deja se împrieteniseră în timpul călătoriei, duceau conversatii animate admirând peisajul insulei de poveste care se desfăsura în fala ochilor lor. Vaporul se legăna încet, pregătindu-se să ancoreze în portul orasului Colombo.

Aici vasul se oprea să încarce cărbune, asa încât pasagerii aveau timp suficient să iasă la tărm. Ziua era atât de caniculară, încât multi se hotărâseră să nu iasă din cabină până seara, când fierbinteala zilei avea să fie înlocuită cu o răcoare plăcută. Asa încât, spre seară, un grup de opt persoane, cărora m-am alăturat si eu, ghidati de colonelul Elliot, care mai fusese la Colombo si cunostea bine orasul si î*, a pornit la explorarea frumusetilor insulei.

Colonelul chiar a făcut o propunere foarte ispititoare: "Doamnelor si domnilor, ce-ati spune de o vizită la câteva mile în afara orasului spre a-i vedea si noi pe vestitii fachiri magicieni de prin părtile locului? Poate vom avea posibilitatea unor experiente interesante!" Toti au acceptat cu entuziasm propunerea colonelului.

Pe când străzile zgomotoase ale orasului rămaseră mult în urma noastră, seara se lăsase deja de-a binelea iar drumul nostru serpuitor prin jungla minunată era luminat de milioane de licurici. La un moment dat drumul s-a lărgit brusc si ne-am aflat deodată în interiorul unui luminis înconjurat de junglă. La marginea lui se afla un copac înalt sub care se vedea o colibă si un om subtire, bătrân, cu turban pe cap, ce sedea turceste si privea fix la un foc mic ce ardea în fata lui.

În pofida sosirii noastre zgomotoase, bătrânul nu s-a clintit din nemiscarea sa si nu ne-a acordat nici cea mai mică atentie. De undeva a apărut un tânăr care s-a îndreptat către colonel si l-a întrebat încet ceva. Imediat după aceea a adus câteva scaune pe care grupul nostru s-a asezat în semicerc nu prea departe de foc. Am simtit în jurul nostru un miros de fum plăcut parfumat. Bătrânul era în aceeasi pozitie, neobservând pe nimeni si nimic, din câte puteam să ne dăm noi seama. Pătrarul de lună care răsărise mai împrăstia întrucâtva întunericul noptii si în lumina aceea fantomatică toate contururile căpătau un aer ireal. Toti au tăcut fără să vrea, asteptând să vadă ce o să se întâmple.

Miss Mary a soptit la un moment dat cu însufletire:

"Priviti acolo sus, pe copac!". Ne-am uitat cu totii într-acolo. Si într-adevăr, vârful coroanei copacului sub care stătea fachirul parcă se topea în lumina moale a lunii si copacul pur si simplu dispărea treptat de sub ochii nostri, sters parcă de o mână nevăzută, până când nu a mai rămas nici o urmă de copac si în fata noastră a apărut marea. Îi vedeam valurile rostogolindu-se unele după altele si rândurile de spumă albă; pe cerul, devenit deodată albastru, pluteau nori usori. Eram uluiti.

Apoi la orizont a apărut un vapor alb. Din cele două hornuri ale sale iesea un fum gros. Se apropia cu repeziciune de noi, tăind valurile. Spre uluirea noastră am văzut că este propriul nostru vas, cel cu care sosiserăm la Colombo! Un murmur a trecut printre noi, când am citit la pupa chiar numele vasului nostru, "Luiza", cu litere mari, aurii. Dar lucrul cel mai uluitor a fost că pe vapor ne vedeam chiar pe noi însine! Vă reamintesc că la acea oră nu se pomenea de cinematografie, si asemenea efecte nu erau de conceput.

Deci fiecare dintre noi se vedea pe el însusi pe punte, printre oamenii care râdeau si conversau unul cu celălalt. Dar lucrul cel mai uluitor era că ne vedeam nu numai pe noi, ci până si cele mai mici detalii de pe punte, ca si când ne-am fi aflat într-un elicopter ceea ce hotărât că nu era în realitate. Eu de exemplu m-am văzut pe mine printre pasageri, pe marinari lucrând la capătul celălalt al vasului, pe căpitan în cabina sa si până si pe maimutica Nelly, favorita tuturor, mâncând banane pe catargul mare. Toată lumea comenta în soaptă si era emotionată la culme de ceea ce vedea.

Eu aproape că uitasem cu totul de mine, de faptul că eram la urma urmei un preot monah ortodox si că n-ar prea fi fost locul meu acolo, într-o asa situatie. Vraja era atât de puternică, încât inima si mintea mea erau ca paralizate. Pulsul mi s-a accelerat deodată, ca în fata unei primejdii, si m-a cuprins o spaimă de moarte.

Am început să-mi misc buzele si să rostesc: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, *-mă pe mine păcătosul!". M-am simtit deodată usurat. Parcă s-ar fi desfăcut si ar fi căzut de pe mine niste lanturi grele, invizibile. Rugăciunea mea a devenit mai concentrată si odată cu ea sufletul meu s-a linistit. Priveam în continuare copacul, când, deodată, tabloul mării dispăru, suflat parcă de vânt. Nu se mai vedea decât copacul scăldat de lumina lunii, fachirul sezând tăcut lângă foc si însotitorii mei, care continuau să privească marea, ce pentru ei încă nu dispăruse. Dar la un moment dat fachirul însusi păti ceva: se răsturnă într-o parte si tânărul, alarmat, alergă să-l ridice. Spectacolul se întrerupse brusc.

Adânc miscati de ceea ce văzuseră, spectatorii se ridicară, împărtăsindu-si cu însufletire impresiile si neîntelegând de ce totul se terminase atât de brusc si de neasteptat. Tânărul a explicat că din cauza epuizării fizice a fachirului, care acum sedea ca si mai înainte, cu privirea îndreptată în jos si neacordând nici o atentie celor prezenti.

După ce l-am răsplătit cu generozitate prin intermediul tânărului, multumindu-i pentru că ne dăduse ocazia acestui uluitor spectacol, si când deja ne porniserăm cu totii să plecăm, mi-am întors fără să vreau capul pentru a-mi imprima mai bine întregul tablou. Atunci am întâlnit privirea plină de ură a fachirului. Nu a durat decât o secundă, pentru că imediat si-a întors capul în pozitia obisnuită; dar acea privire de o secundă, mi-a fost de-ajuns pentru a întelege odată pentru totdeauna a cui fusese puterea care produsese acel "miracol".

"Spiritualitatea" orientală nu se limitează nicidecum la asemenea "trucuri" *, de soiul celor pe care le practica fachirul. În capitolul ce urmează vom constata aspecte cu mult mai adânci si mai periculoase. Dar toate aceste fenomene au la bază acelasi mediumism, a cărui caracteristică esentială este o pasivitate totală fată de realitatea "spirituală" respectivă, care permite intrarea în contact cu "zeii religiilor necrestine". Acest fenomen se constată si în "meditatia orientală" (chiar dacă uneori ea mai este numită si "crestină" si în acele ciudate "daruri" sau "puteri", cărora, în vremurile noastre de declin spiritual, li se zice "harismatice"...

 

#6 Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului 12.02.2010 09:40

• Raspunde

Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului
- de Danion Vasile


Despre cunoasterea lui Dumnezeu

-cuvânt către cei ce caută adevărul-

"Conform conceptiei sale, Hristos se subordonează fiintelor divine superioare în asteptarea harului lor. Cei din răsărit (din Orientul îndepărtat n.n), stiu că mântuirea se întemeiază pe lucrarea pe care fiecare o face asupra siesi... Imitarea lui Hristos va avea pe termen lung dezavantajul că noi venerăm un om ca model divin care întrupează gândirea cea mai înaltă si uităm datorită imitatiei să împlinim gândirea noastră în cel mai înalt grad" [8; 142].

Carl Gustav Jung

Dacă cineva mi-ar da o palmă, nu stiu dacă as fi în stare să întorc obrazul celălalt. Dacă cineva m-ar blestema, nu stiu dacă as fi în stare să îl binecuvântez. Dacă cineva mi-ar spune că drumul pe care este merg este gresit, si dacă mi-ar aduce argumente pentru aceasta, cred că as avea puterea să îmi recunosc greselile, chiar dacă acest lucru m-ar durea mai tare decât o palmă si chiar dacă m-ar umili mai mult decât o jignire.

Suntem oameni, suntem plini de iubire de sine, chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama. Totusi, nici unul dintre noi nu cred că ar alege în deplină cunostintă de cauză nici iadul, nici minciuna, si nici întunericul vesnic.

Tocmai de aceea scriu acest cuvânt despre care mărturisesc că mi-as fi dorit să îl primesc eu însumi cu vreo zece ani în urmă. Am încredere în tine aproape în acelasi fel în care as fi avut în mine atunci. Nu am încredere în priceperea mea de a vorbi despre Dumnezeu, dar nădăjduiesc că cel putin sinceritatea mea te va pune pe gânduri.

Despre mine îti scriu doar că am făcut yoga cu cel mai controversat guru din România, si că eram atât de convins că urmând învătăturile sale mă aflu pe calea adevărului încât as fi făcut si cel mai absurd lucru pe care mi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spus să mă arunc sub un tramvai, as fi făcut-o, fiind convins că prin aceasta voi progresa spiritual. Când cineva mi-a spus să mă rog la Dumnezeu, am răspuns plin de arogantă că rugăciunea e calea celor slabi, calea cersetorilor, si că eu vreau să devin dumnezeu. Nu îmi imaginam că as putea deveni un credincios obisnuit, sau că as putea renunta la "adevărurile transcedentale" care îmi hrăneau setea de cunoastere. Sunt foarte constient că as fi putut citi multe cuvinte asemănătoare cu cel pe care ti-l voi scrie tie, si că nu le-as fi dat prea multă atentie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispretuiesc si mai mult învătăturile Bisericii, si să depun si mai mult efort pentru a iesi din ciclul reîncarnărilor.

De ce scriu? Pentru că, oricât de sigur ai fi că ideile tale sunt bune, oricât de mult ai dispretui învătăturile ortodoxe, s-ar putea ca, peste ani, să îti schimbi punctul de vedere.

"Ia uite, acum a trecut de la fanatismul yoghin la fanatismul crestin...", ai putea gândi. Mie nu îmi este rusine că am fost un yoghin "fanatic". Cred că atunci când cineva descoperă o cale spirituală despre care este convins că este cea bună, are datoria de a o urma din toate puterile, de a nu precupeti nici un efort pentru a ajunge la capătul ei.

Asta nu înseamnă că e bine ca un om care merge pe o cale rătăcită să ajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnă doar că cel care ajunge pe aceste culmi arată că pretuieste viata de dincolo mai mult decât desertăciunile acestei vieti.

Pot să te jignesc? Pot. Stiu că dacă te-as jigni as rupe orice punte de legătură dintre mine si tine. Eu însă nu vreau să te jignesc. Vreau totusi să mărturisesc în fata ta că Adevărul există, că este o persoană, că este Însusi Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Mărturia mea nu va fi însă o mărturie directă. O voi lua pe ocolite, nu pentru a te manipula mai usor, ci pentru a te ajuta să întelegi cuvintele mele.

Îmi e destul de greu să îti scriu, mă tot gândesc la cum as fi reactionat eu la aceste rânduri dacă le-as fi citit când făceam yoga. Cred că as fi renuntat să citesc lucruri atât de plicticoase. Poate numai dacă m-as fi aflat într-un tramvai sau într-un tren, si nu as fi avut altceva de citit, as fi continuat să citesc acest cuvânt. Si motivul principal ar fi fost că lipsa de convingere a argumentelor pe care m-as fi asteptat să le găsesc într-un astfel de cuvânt, mi-ar fi hrănit propriul mod de întelegere a credintei crestine.

Am fost acum câteva zile la un concert de colinde. În sală, alături de alti invitati importanti, erau nu stiu ce reprezentant al comunitătii evreiesti si un musulman. Prezenta lor a fost remarcată de către prezentator, care s-a bucurat că îi vede în sală. Nedumerirea mea a fost următoarea: câtă vreme nici evreul si nici musulmanul nu cred că pruncul născut în Betleem este Mântuitorul lumii, de ce au venit să asculte colindele? Dacă ei nu vor să recunoască faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de ce vin să asculte colindele în care El este preamărit?

Cred că dacă as fi fost musulman nu as fi intrat nici în ruptul capului la un concert de colinde. Mi s-ar fi părut că prin aceasta mă lepăd de credinta în Allah.

"Iată că simpatizezi si cu fundamentalismul musulman, cu talibanii...", mi-ai putea spune. Nu văd ce e gresit în a fi sincer cu tine însuti. Scopul Islamului este convertirea celorlalti la credinta în Allah, de bună-voie sau sub presiunea armelor.

Oamenii sunt educati în asa fel încât să aprecieze valorile impuse de Occident. Nu sunt capabili să îi judece pe ceilalti decât prin prisma acestor valori. Talibanii sunt niste războinici lipsiti de ratiune, niste fanatici religiosi. E usor să dăm cu pietre în ei.

Dar gândeste-te că atunci când cineva s-a născut în Afganistan si a fost învătat că Allah îi cere să lupte împotriva celor de alte credinte, dacă a fost învătat că prin luptă dobândeste viata vesnică, are suficiente motive să lupte pentru talibani. Mi se pare că liderii lor musulmani sunt de o mie de ori mai sinceri decât toti muftii din lume care denaturează învătăturile Coranului pentru a fi pe placul Occidentului.

Nu, Islamul nu poate însemna armonie cu alte credinte. Dacă nu tinem seama de sincretismele de tot felul, orice credintă presupune automat faptul că celelalte sunt mai putin adevărate. Chiar mincinoase în întregime. Islamul nu se multumeste cu această constatare. Islamul înseamnă vărsare de sânge, înseamnă violentă, înseamnă tulburare. Acesta este Islamul.

"Ce fel de crestin esti tu, când îi simpatizezi pe liderii talibani?" Nu îi simpatizez. Apreciez doar faptul că sunt consecventi cu credinta lor. Mult mai consecventi decât crestinii care una cred si alta fac. Nu mă pricep la politică, si nici nu vreau să mă pricep. Încerc să îi judec pe musulmani numai din perspectivă religioasă.

Apreciind "fanatismul" lor, sunt în acelasi timp constient de faptul că drumul pe care merg este gresit: Islamul este o cale spre iad. Cuvântul Mântuitorului: "Cine scoate sabia, de sabie va muri...", e cea mai obiectivă critică a valorii credintei musulmane. "Câinele de Mahomed", cum îl denumea Sfântul Maxim Grecul, nu poate duce pe nimeni la lumină. Stiu asta si nu mă îndoiesc de acest lucru.

Cât despre muftii care denaturează învătătura lui Mahomed, pentru a o modela după tipare moderne, nu am de spus decât un lucru: că îsi fură singuri căciula. Dacă ar fi convinsi că Mahomed a fost un profet trimis de Dumnezeu, nu ar fi putut să îi deformeze învătătura sângeroasă. Iar dacă au avut curajul de a face acest lucru, au dovedit că au o credintă superficială (ceea ce, pentru ceilalti locuitori ai planetei, nu este un lucru rău; ci dimpotrivă).

Ideea de la care vreau să încep acest cuvânt este că nimic nu e mai important decât adevărul. Dar care adevăr? Cel al crestinilor, cel al musulmanilor, sau care?

Adevărul nu este al nimănui. Adevărul există pur si simplu. Dar unii îl recunosc, si altii nu.

"Bine, vei spune, acum îmi vei face apologia credintei crestine, asa cum dacă ai fi fost musulman mi-ai fi făcut apologia Islamului." "Da", as răspunde eu. Si nu numai că nu încerc să mă dezvinovătesc, ci chiar îti spun că, yoghin fiind, am încercat să îi conving pe altii să creadă în reîncarnare.

"Si ce încredere pot avea eu în cuvintele unuia care, indiferent unde se află, simte nevoia de a-i convinge pe ceilalti să primească acelasi adevăr cu el?"

Eu nu vreau să fii de acord cu mine. Eu nu vreau să mă aflu în delicata postură de "dascăl". Acest fapt îmi dă o mare libertate. Adică nu am cum să îmi pun nădejdea în spusele mele. Mai mult chiar, ceea ce îti voi scrie nu va contine aproape nimic original: ideile pe care ti le voi scrie nu îmi apartin.

"Si atunci, ce să fac, să citesc ideile tale, la a doua mână? Mai bine mă duc direct la sursă."

Ar fi bine să te duci direct la sursă, la învătăturile Sfintilor Părinti ai Bisericii. Dar eu încerc să pregătesc putin terenul pentru această întâlnire. Cunosc nu putini oameni care, desi plini de râvna cunoasterii, după ce au citit două-trei scrieri patristice s-au declarat plictisiti de filosofia crestină.

Îndrăznesc să spun că, desi ideile pe care ti le voi scrie nu sunt originale, le simt ca si cum ar fi. Psaltirea a fost scrisă de mii de ani, si totusi simt aproape fiecare cuvânt al ei ca si cum ar fi fost scris pentru mine, si mai mult încă: par atât de familiare inimii mele cuvintele psalmilor, încât parcă le-as fi scris eu însumi. (Nu a fost asa de la început, dar, după ce am tot citit din Psaltire, psalmii m-au cucerit).

Stii cum suntem noi acum? Ca doi cavaleri care se înfruntă la un turnir special: putem pierde amândoi, tot asa cum unul dintre noi poate învinge. Dar eu îti scriu pentru că amândoi putem câstiga.

Nu îti scriu în nici un caz pentru a birui eu, pentru a te îngenunchea cu argumentele mele. Acest lucru este cu neputintă. Eu sunt destul de sceptic fată de polemicile teologice. Din moment ce Dumnezeu nu îngăduie ca existenta Sa să fie demonstrată stiintific, polemicile nu pot avea rezultate prea spectaculoase.

Sunt de acord cu polemica atunci când amândoi acceptăm acelasi teren de discutie. Dacă amândoi am accepta autoritatea Sfintei Traditii si a Sfintei Scripturi, atunci am ajunge la acelasi rezultat. Dar câtă vreme tu iei din Scriptură numai ce îti convine, nu putem ajunge la aceleasi concluzii.

Îmi pare cam lungă această introducere. Fiind însă alergic la mesajele triumfaliste pseudo-ortodoxe, si fiind si mai alergic la pseudo-misionarii disperati care, dacă nu convertesc în câteva minute, aleargă la o "oaie" mai receptivă, nu mă pot grăbi. Lucrurile pe care ti le scriu sunt prea delicate pentru a fi aruncate cu lopata.

"Si totusi, de ce îmi scrii, dacă spui că nu ai încredere în arta ta de a convinge?"

Tocmai de asta îti scriu, pentru că, dacă mă aflu în adevăr, dacă adevărul este în Biserica Ortodoxă al cărei fiu nevrednic sunt, atunci Dumnezeu va împlini neputintele mele si mă va ajuta să vorbesc despre El. Si cred Lui că mă va ajuta, desi sunt păcătos.

Nu mă astept ca, după ce vei termina de citit acest cuvânt, să alergi la primul duhovnic pe care îl vei întâlni si să îi spui: "Părinte, vreau să spovedesc păcatul rătăcirii mele". Dar nădăjduiesc că poate, peste ani si ani, atunci când Dumnezeu va găsi prilejul potrivit să te aducă în Biserica Ortodoxă, îti vei aduce aminte de cuvintele mele. Atunci ele te vor ajuta să îti dai seama de unde ai plecat si unde ai ajuns.

Îmi dau seama cât de grea este răspunderea pe care mi-o asum scriind acest cuvânt. Nu mi-am ales un target precis. Îl aleg acum: scriu pentru cei care vor să cunoască iubirea lui Hristos. Scriu pentru cei care fac alergie la predicile rostite în limbaj de lemn, la cei care s-au plictisit de articolele religioase în care sunt folosite mereu aceleasi cuvinte si stereotipii care nu miscă inima omului. Scriu pentru cei care au vrut să găsească adevărul în Biserică, dar s-au smintit de una sau de alta si au preferat să combine învătăturile crestine cu elemente mai mult sau mai putin oculte.

Fac o paranteză: mă pregătesc acum să merg să vorbesc la o emisiune radiodifuzată, care se va termina aproape de miezul noptii. Ca să mă relaxez putin, îti voi spune cum m-am hotărât să îti scriu:

Zilele trecute am fost invitat să prezint una dintre cărtile mele la o festivitate care avea loc într-un cunoscut liceu bucurestean. Datorită faptului că, fiind ocupat cu alte probleme, uitasem să confirm participarea la această manifestare, a apărut o mică problemă organizatorică. Si m-am hotărât să nu mai vorbesc. Dar, înainte de a pleca acasă, m-am gândit că poate măcar unul singur dintre elevi s-ar putea folosi de cuvintele mele, si am vrut să rămân în sală, să văd dacă are sau nu rost să vorbesc.

În deschidere, organizatorul a cântat o melodie religioasă atât de fals încât a stârnit hohote de râs în sală. Apoi, când o fată a recitat ceva din Păunescu, organizatorul a asigurat fondul muzical, cântând cu elan o altă melodie. Când am auzit-o, am fost convins că e vorba de slagărul copiilor care cersesc prin metrouri: "Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat, nu lăsati copii pe stradă..." Mă miram cum, atâta vreme auzind cântecul, nu îmi dădusem seama că e vorba de muzică religioasă. Cu greu am ajuns la concluzia că de fapt organizatorul cânta o altă melodie (tot în râsetele elevilor).

Când un preot le-a citit o cuvântare interminabilă despre post, plictiseala copiilor a ajuns la apogeu: discursul era sec, părintele nu se ostenise să îl învete, si stilul nu era deloc potrivit pentru ascultători. Copiii aveau nevoie de niste cuvinte pline de căldură care să îi emotioneze. Aveau nevoie ca cineva să le vorbească si despre frumusetea prăznuirii Nasterii Domnului, nu numai despre cum se postea în Legea Veche sau despre cum denumesc catolicii postul Crăciunului.

Mi-am dat seama că, dacă m-as fi aflat printre elevii din sală, discursul părintelui ar fi pus capac la toate: m-ar fi convins că viata crestină este ceva artificial, care nu înfrumusetează omul, care îl transformă într-un robot care execută orbeste comenzile primite de la Dumnezeu. Si ar fi trezit în sufletul meu dorinta de a căuta adevărul în altă parte decât în Biserică, unde nu m-as fi simtit "acasă".

Poate că ai avut si tu ocazia să asculti discursuri care nu ti-au plăcut. Eu, pentru a-i convinge pe elevi că nu sunt de acord cu cuvântările care nu merg la inima ascultătorilor, pentru a le atrage atentia asupra faptului că, desi părintele respectiv îi plictisise, totusi chemarea Bisericii trebuie să se facă auzită si de în inimile lor, le-am spus: "Ati auzit, poate, cuvântări religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Ati văzut, poate, emisiuni religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Ati citit, poate, cărti religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Dar, asa cum există predici sau cărti plictisitoare, asa există si predici sau cărti care trezesc în suflet dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu..." Nu contează ce le-am mai spus. Important este faptul că aceiasi elevi, care cu putin timp înainte glumeau, începuseră să fie atenti. Nu toti, mai rămăsese o parte a sălii care susotea. Dar ceilalti ascultau cu atentie ce le vorbeam despre Crăciun.

Cred că organizatorul s-a supărat pe mine pentru că am vorbit asa. Dar copiii au fost miscati. Nu aveam nimic cu părintele care vorbise mai înainte, si nici nu am vrut să mă evidentiez dând lectii de retorică (mai mult chiar, stiu foarte bine că nu e cazul să substitui mesajul unui slujitor al altarului, oricât de neiscusit la vorbă ar fi; Dumnezeu a dat misiunea propovăduirii cuvântului slujitorilor altarului. Aceasta nu înseamnă că, atunci când sunt invitati, mirenii trebuie să refuze să vorbească, ascunzându-se sub masca falsei smerenii). Si m-am convins încă o dată de faptul că elevii nu sunt reticenti fată de subiectele religioase; sunt reticenti numai fată de ceea ce este lipsit de viată, artificial, mort.

Ti-am povestit despre peripetiile de la Ziua Liceului X... cu un scop foarte precis: poate că si tu ai ascultat predici sau ai citit cărti care te-au plictisit. Si poate că aici este cauza pentru care ai început să cauti adevărul în afara Bisericii.

Aducându-mi aminte de cărtile si de revistele despre paranormal pe care le citeam cu ani în urmă, nu e greu să observ cât de interesante mi se păreau acestea comparativ cu plicticoasele scrieri despre lupta împotriva patimilor. (Sunt constient de faptul că rândurile mele ar putea zgâria părerile unor anumiti "pravoslavnici", dar acest cuvânt nu li se adresează, asa că nu voi încerca să împac si capra si varza. Si, dacă ceea ce îti scriu li se pare gresit, îi invit pe ei să îti scrie cu mai multă iscusintă. Oricum, le-as atrage atentia asupra faptului că te-au neglijat cam multă vreme).

La emisiunea radiofonică despre care am amintit, am fost invitat să vorbesc despre cărtile mele. Schimbând brusc subiectul, realizatorul emisiunii mi-a pus o întrebare la care nu mă asteptam: "Ce înseamnă Biserica pentru dumneavoastră?". Primele cuvinte care mi-au venit în minte au fost: "Casa mea...". Cred că fiecare credincios ar trebui să se simtă în Biserică "acasă", mai acasă chiar decât în casa în care locuieste. Mi-a trebuit însă multă vreme ca să scap de toate prejudecătile legate de Biserică, si să o iubesc, să înteleg că ea este Trupul lui Hristos. Noi, crestinii, intrăm în biserică o dată sau de câteva ori pe săptămână, dar în Biserică ne aflăm în fiecare clipă. Închei aici paranteza si continui cuvântul.

Este plicticoasă credinta crestină? Este plicticoasă lupta împotriva patimilor? Nu, în nici un caz. Numai că omul are nevoie să parcurgă anumite trepte până să descopere frumusetea unei cărti precum este Scara Sfântului Ioan, si până să se hotărască să urce pe această scară.

E mult mai palpitant să citească despre cine stie ce aparitii extraterestre, sau despre cine stie ce vindecări miraculoase. De ce?

Răspunzând la această întrebare vom părăsi introducerea pentru a trece la "fapte": e mai usor să afli o sumedenie de lucruri despre universul paranormal decât, să zicem, să te spovedesti cu inima plină de căintă sau să faci un Paraclis al Maicii Domnului.

Oamenii caută o cale spirituală care să necesite cât mai putin efort. În ziua de astăzi e la modă să ai "preocupări spirituale". În ce constau acestea? În cumpărarea revistelor si cărtilor despre paranormal, în citirea lor, în vizionarea emisiunilor televizate ce tratează această temă, în discutii interesante despre acelasi subiect, la serviciu si acasă. Dacă mai faci si două-trei meditatii pe săptămână, si dacă mai intri si într-o biserică pentru a te umple de energie, poti spune că esti pe drumul cel bun.

"Să combinăm utilul cu plăcutul!" Iată unul dintre sloganurile spirituale ale omului contemporan. În zilele noastre s-au împutinat de tot ateii. Astăzi nu mai dă bine să fii ateu. E ca si cum ai spune că esti prost. E mult mai rentabil să îti ascunzi ateismul sub forma unei afirmatii gen: "Eu cred într-o inteligentă superioară." Si mai rentabil este să muti centrul de greutate pe negatie: "Eu cred, dar nu în bazaconiile de la biserică. Acolo se învată si lucruri bune, dar restul..."

Prin astfel de cuvinte omul se plasează într-un spatiu foarte sigur: nu îl poate acuza nimeni că e un simplu animal rational. El crede. În ce crede, nu contează: important este că are credintă.

 

#7 Oare?!!! 12.02.2010 09:41

• Raspunde

Crezi că există fantome sau vârcolaci? E în regulă, înseamnă că nu esti orb fată de lumea spirituală. Crezi în vise sau în metodele de ghicire a viitorului? E în regulă, nu te multumesti cu banalitatea lumii profane.

Nu este greu să observăm că multi oameni s-au îndepărtat de Biserică pentru că li s-a părut că drumul Bisericii nu este compatibil cu modul lor de viată. Oamenii fug de ceea ce li se pare că le îngustează orizontul. Biserica afirmă că tot ceea ce învată ea este adevărat. Asta nu este rău pentru oamenii dominati de superficialitate, rău pentru ei este faptul că Biserica afirmă că în afara ei nu există adevăr. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: "În afară de Biserica Ortodoxă nu este adevăr..." [55; 10] .

Afirmatia aceasta este foarte habotnică. Asta înseamnă că omul care crede altceva decât învată Biserica se află în rătăcire. Asta înseamnă că, dacă un om crede altceva decât învată Biserica, se rupe de adevăr, se rupe de calea mântuirii. Nu este prea comod să fii de acord cu o afirmatie atât de transantă. Este mult mai firesc să împărtăsesti o formă de credintă mai blândă, mai tolerantă, în care să ai dreptul de a exista, dreptul de a gândi, dreptul de a avea propriile opinii. În care să ai drepul să te îndoiesti, dreptul să crezi altfel. În care să ai dreptul de a gândi liber si de a trăi liber. Fără bariere, fără prejudecăti.

Trăim într-o lume a întelegerii, o lume în care intoleranta este pusă la zidul infamiei, iar toleranta este ridicată pe soclul vechilor idoli. Cum mai putem fi atunci fii credinciosi ai Bisericii, cum putem să credem ce ne învată o Biserică în care nu ai voie să crezi altceva decât spun dogmele sfintilor din vechime?..

Toate Sfintele Sinoade Ecumenice au învătat că oricine crede altceva decât mărturiseste Biserica stă sub osânda anatemei. Culmea fanatismului si a intolerantei, s-ar putea spune. De ce se răpeste credinciosilor dreptul de a gândi liber? Oare nu dă Biserica dovadă de lasitate atunci când impune credinciosiilor să creadă numai ce Biserica spune că face parte din adevăr?

În fata pozitiei dure pe care o are Biserica fată de problema cugetării independente, omul si-a găsit un punct de refugiu: alege din credinta Bisericii si din Biblie numai ceea ce îi place, numai ceea ce i se pare adevărat. Au trecut vremurile în care, din cauza stăpânirilor atee, oamenii să fie învătati că Hristos este doar un mit. Astăzi sunt învătati că a fost un personaj istoric. Si frumusetea învătăturilor sale despre dragostea de Dumnezeu si de aproapele nu este contestată nici măcar de către marii maestrii ai Orientului. Ei recunosc importanta persoanei lui Iisus, pe care îl consideră un avatar, o mare figură spirituală a cărei misiune a fost de a-i ajuta pe oameni să înlocuiască ura cu iubirea si războiul cu pacea.

Ce anume e bine să luăm din Evanghelie? Ce anume este bine să luăm din învătăturile Bisericii?

La această întrebare există două mari răspunsuri. Unii spun că e bine să primim în întregime predaniile Sfintilor Părinti, că e bine să considerăm adevărat fiecare cuvânt al Sfintei Scripturi. Altii spun că e bine să avem discernământ, si să trecem prin filtrul propriei noastre minti fiecare cuvât al Bisericii. De ce să acceptăm niste adevăruri cu care nu putem fi de acord? De ce să ne furăm singuri căciula? Oare nu cumva Biserica si-a făcut din învătăturile sale un idol, chiar dacă ea însăsi combate toate celelate forme de idolatrie? Si poate că de-a lungul istoriei unii preoti, episcopi sau credinciosi si-au dat seama că Biserica s-a îndepărtat de adevăr, dar li s-a pus imediat pumnul în gură: au fost catalogati drept eretici, au fost exclusi din Biserică, si au murit fără a reusi să convingă lumea de adevărurile pe care au ajuns să le cunoască.

Da, asta este o întrebare foarte importantă: oare nu cumva Biserica a ales de bunăvoie un anumit drum în care adevărul se împleteste cu minciuna? Ortodocsii reprosează catolicilor că, de la Schismă, s-au îndepărtat din ce în ce mai mult de adevăr. Că, în loc să îsi recunoască greselile, au mers din rău în mai rău. Dar, ne putem întreba, nu este acest lucru valabil si pentru Biserica Ortodoxă? Catolicii sustin că se află în adevărul Sfintei Scripturi si al Sfintilor Părinti. Dacă ei au putut să se rupă de adevăr, de ce nu s-ar rupe si Biserica Ortodoxă?...

De obicei o astfel de dilemă se rezolvă simplu: omul îsi păstrează libertatea de a discerne binele si răul. Omul este măsura tuturor lucrurilor. Omul va decide ce trebuie să creadă si ce nu. Câti oameni, atâtea conceptii despre Biserică.

Neîncrederea în învătăturile Bisericii (si când spun aceasta înteleg încrederea oarbă în anumite învătături, si respingerea celorlalte), a avut ca efect faptul că unii, însetati de adevăr, au înteles că acesta nu se poate limita la niste dogme, au înteles că adevărul trebuie trăit de om. Si atunci s-au apucat de practici spirirale care, desi celorlalti le par ciudate, sting setea de cunoastere. Omul nu mai caută adevărul: l-a găsit, si, din acel moment, singura lui preocupare este de a merge pe calea acestui adevăr.

E firesc ca, în momentul în care cineva găseste adevărul, să se lase mistuit de acest adevăr. Singura retinere justificată este provocată de faptul că multi oa-meni se grăbesc să descopere adevărul, si ajung în cele mai ciudate fundături. Sutele de sinucigasi care au murit în Guyana urmând învătăturile psihopatului Jim Jones, credeau că au ajuns în raiul pământesc. Si, chiar dacă acest rai era plin de mizerie, plin de compromis, plin de minciună, discipolii fanatizati nu vroiau să recunoască faptul că au luat-o pe un drum gresit. Unii au vrut să se reîntoarcă, dar nu li s-a mai dat voie. Cam asa li se întâmplă si celor care intră în oastea diavolului. La începul, se simt foarte liberi. Dar în clipa în care îsi dau seama că libertate lor este fictivă, nu mai stiu cum să fugă. Rămân pe cale, fără a vedea o iesire din labirint.

Să ne gândim la membrii diferitelor grupări orientale care, ajunsi la proxenetism, la droguri si la alte rafinamente ezoterice, vor să pună punct aventurii lor spirituale. Dar si-au donat averile guru-lui. Case nu mai au: singurul lor punct de reper este comunitataeea în care si-au spălat creierele. Dacă renuntă la comunitate, vor fi niste inadaptati. Comunitatea le-a imprimat un mod de viată, comunitatea i-a format. Educatia primită acolo este mai puternică decât cea primită în cei "sapte ani de-acasă". Nu mai au nimic al lor. Nu au casă, nu au serviciu. Rudele îi dispretuiesc si nu vor să îi ajute. Au sufletele rănite si nimeni nu vrea să le întindă o mână de ajutor. Si atunci rămân în mocirlă.

Nu este greu să ne dăm seama că, vrând să găsească adevărul, multi oameni au ajuns pe culmile rătăcirii. Au ajuns la autodistrugere.

O, dar aceste cazuri disperate, cu sinucigasi, cu droguri si proxenetism sunt putine. Mass-media abia asteaptă să mai descopere încă un astfel de caz, pentru a satisface setea de bârfă a clientilor ei.

Stiu că tu nu faci parte dintr-o astfel de miscare. De unde stiu? Prin simplul fapt că răbdarea ta ar fi ajuns de mult la limită după citirea primelor pagini ale acestui cuvânt. As fi putut scrie lucruri care să le placă si celor care nu caută decât manifestări ale paranormalului: dacă as scrie despre patru-cinci minuni ale părintelui Porfirie Bairaktaris, ar citi pe nerăsuflate. Dacă as scrie cum părintele a văzut cu duhul că un ucenic de-al său era în pericol mare deoarece submarinul în care se afla se apropia de nu stiu ce obstacol, si cum părintele i-a anuntat telefonic pe cei de pe submarin de primejdie, le-ar plăcea: "iată că si în lumea ortodoxă mai au loc manifestări paranormale", ar spune ei. Dar dacă as scrie ce învăta părintele Porfirie despre manifestările paranormale, s-ar plictisi imediat. Asa cum s-ar plictisi citind rândurile mele din acest cuvânt.

Un lucru e sigur: că, cel putin deocamdată, nu ai renuntat la citirea cuvintelor mele. Altii, mai sensibili, au renuntat.

E nevoie de multă iscusintă când scrii. Mi-as dori foarte mult să am această iscusintă. Dar, neavând-o, te rog să treci cu vederea micile mele scăpări.

În cazul în care te afli printre cei care, neavând stare de dispute pe teme religioase, si-au creat propriul lor sistem de valori, propria lor religie, as dori să îti spun câteva lucruri asupra cărora as vrea să reflectezi.

Există posibilitatea ca tu să te afli încă în căutare: această situatie ar fi foarte bună, pentru că ti-ar fi mai usor să întelegi cuvintele mele.

Dar, dacă tu ai apucat să te fixezi într-un anumit mod propriu de întelegere a ortodoxiei, atunci filtrul tău de receptare a cuvintelor mele va deforma în mod firesc ideile pe care încerc să ti le prezint.

Am început acest cuvânt spunându-ti că mi-ar fi greu să primesc o palmă. Orice om are tendinta de a considera că este bruscat atunci când cineva îi spune că reperele sale sunt gresite Crede-mă că nu vreau să îti impun că eu mă aflu în adevăr.

Am auzit si eu spusele anumitor ortodocsi care, sub pretextul mărturisirii credintei în Hristos, se laudă cu întelepciunea lor de a ajunge la acest adevăr. În loc să Îl mărturisească pe Hristos, se mărturisesc pe ei însisi. Să mă ferească Dumnezeu să ajung ca ei!

Există riscul ca unii oameni, ascunzându-se sub masca dreptei-credinte, să prezinte o nouă religie. Cam asa ceva a făcut Marian Zidaru, liderul "iluminatilor" de la Pucioasa.

Eu însă precizez că nu vreau să prezint nici o idee personală. Sper că nu te vei multumi cu această afirmatie, care poate fi falsă, si că vei căuta să te convingi tu însuti de faptul că ceea ce îti spun eu se regăseste în mesajul Bisericii. Mai mult încă, nici nu dau prea multe detalii despre credinta mea, pentru a nu te obliga să faci un efort prea mare pentru a verifica în ce măsură cuvintele mele sunt sau nu originale.

Eu vreau să încerc să îti explic că învătătura Bisericii nu este compatibilă cu alte învătături religioase. Fac aceasta din două motive: pentru a te ajuta să întelegi că nu poti fi în acelasi timp ortodox si eretic, si pentru a te ajuta să te apropii de Biserică.

Ce rost are să te conving că te afli în erezie si nu te poti numi crestin dacă crezi în reîncarnare, sau dacă crezi că toti oamenii sunt părticele de dumnezeire? Nici dacă mergi la biserică, nici dacă te împărtăsesti, (după ce ai ascuns la spovedanie faptul că ai o credintă diferită de cea a Bisericii), nu poti fi crestin.

Nu este de ajuns să vrei să fii crestin pentru a avea această calitate. Pentru a fi crestin trebuie să te modelezi după învătăturile crestine. Dacă refuzi aceste învătături, sau dacă le combini cu învătături parabisericesti, te rupi de Trupul lui Hristos care este Biserica.

Eu nu te pot obliga si nici măcar convinge să fii ortodox. Dar te pot ruga să îti precizezi credinta.

"Dar nu este mai bine asa, să vii la biserică desi crezi în reîncarnare, să vii la biserică desi vindeci cu bionenergie? Nu e cel mai important lucru să vii la biserică?" - m-a întrebat cineva. Nu, important este cum vii la biserică. Important este să vii ca un fiu al Bisericii, si nu ca un fiu al ereziei.

Cu secole în urmă ereticii nici măcar nu erau primiti la slujba Sfintei Liturghii. Iar cei care se pregăteau pentru Botez, catehumenii, stăteau până la cuvintele: "Cei chemati, iesiti..."

Câtă vreme nu primeau Botezul, nici catehumenii nu erau lăsati să ia parte la liturghie. Liturghia nu e spectacol, nu e concert, să poată veni orice spectator. Liturghia e o Taină pe care nu o pot întelege decât cei botezati. Ceilalti au ochii mintii închisi si nu pot întelege cum trebuie această slujbă.

În zilele noastre nu se mai poate tine o evidentă a celor care vin să ia parte la slujbele Bisericii. De aceea ereticii intră nestingheriti. Mai mult încă, îndrăznesc chiar să se împărtăsească cu Sfintele Taine. Unii, fără spovedanie, iar altii după o spovedanie superficială.

Viata Bisericii nu o pot întelege cu adevărat decât membrii Bisericii. Chiar dacă ereticii găsesc tot felul de lucruri frumoase în Liturghie, aceasta nu înseamnă că li se descoperă Taina Liturghiei.

Dumnezeu ar fi putut rândui ca slujbele crestine să fie tinute în locuri secrete, la care să nu ajungă nici un eretic. Dar în Biserică aflăm cea mai sigură cenzură: chiar dacă vin toti ereticii si toti păgânii la slujbă, până ce nu vor lepăda rătăcirea, nu o vor întelege cum trebuie.

Important deci nu este doar să vii la biserică, important este mai ales în ce calitate vii la biserică.

Crezând altceva decât învată Biserica, nu te folosesti nici pe tine si nici pe altii. Poate că acesti altii se vor molipsi de modul tău superficial de întelegere a credintei, si se vor îndepărta de adevăr.

Departe de mine gândul de a te da afară din Casa Domnului. Nu am o asemenea chemare profetică.

"Atunci de ce mă lasi să înteleg că mai bine nu mai vin la biserică?"

As vrea să întelegi că degeaba vii la biserică atâta vreme cât refuzi să fii fiu al Bisericii.

"Înseamnă că ar fi mai bine ca de acum înainte să nu mai vin la slujbe? Dacă toti cei care au credinte diferite de Ortodoxie ar renunta să vină la slujbe, multe biserici ar rămâne goale!", mi-ai putea spune.

Nu stiu dacă multe (oricum, vreo două cunosc si eu, unde vin multi eretici radiestezisti).

Nimeni nu spune ca cei cu credinte diferite să nu mai vină la biserică. Să vină, să caute adevărul Bisericii. Si, dacă vor întelege că adevărul e în Biserică, să se lepe-de de toate rătăcirile lor si să se spovedească. (Si cât de bine ar fi ca de acum înainte să nu mai vină la spovedanie cei care ascund greul păcat al ereziei...).

Nu e usor să întelegi că adevărul e în Biserică. Îti va lua poate luni sau ani de zile. Dar acesti ani, acest drum obositor, va avea o finalitate luminoasă. Pe când ereticii care se spovedesc ascunzând păcatul ereziei se afundă din rău în mai rău. La rugăciunile dinaintea spovedaniei, preotul spune că "orice păcate veti ascunde, îndoite le veti avea..." Înfricosător lucru...

As vrea să îti precizezi credinta. Nu fată de altii, ci fată de tine însuti. Si, dacă vei ajunge la concluzia că Biserica greseste, cel putin nu mai încerca să te numesti crestin.

M-ar durea sufletul să aflu că, citind aceste rânduri, un singur om ar renunta să mai vină la Biserică. Dar nu am putut prezenta adevărul altfel decât este. Nu l-am putut * cu minciună.

Stiu că există cititori care cred în reîncarnare pentru simplul fapt că nu există nimeni care să le spună cât de mare este această erezie. Pe acesti cititori îi rog să asculte glasul Bisericii, si să lepede erezia.

Acesti cititori spun: "Nu contează atât de mult în ce credem, contează cum trăim. Important este să faci fapte bune, să fii bun, că Dumnezeu nu te judecă după ce gân-desti, ci după cum trăiesti."

Este adevărat că Dumnezeu te judecă după cum trăiesti, faptele fiind strâns legate de credintă. Dar Sfintii Părinti ne atrag atentia asupra faptului că nevointa celor care sunt atinsi de erezie nu este bineplăcută lui Dumnezeu. Este mai roditor un post tinut cu hrană uscată de către un crestin ortodox decât un post tinut numai cu apă de un yoghin.

Modul în care credem ne modelează faptele, fie că suntem sau nu constienti de acest lucru. Dacă oamenii ar fi constienti de aceasta, nu s-ar mai juca, nu si-ar mai permite să primească tot felul de credinte exotice, nu si-ar mai permite să îsi deschidă sufletele fată de erezie.

Esential extrem de important ca oamenii să înteleagă rostul Bisericii. Spun unii: "Ar fi fost ideal ca oamenii să vorbească direct cu Dumnezeu, să Îl vadă, să Îl audă. Oare de ce nu este asa?". Iar altii spun că nu au nevoie de Biserică, pentru că au propriul mod de a comunica cu Dumnezeu.

Care este acest mod? Se roagă, mai aprind câte o lumânare, mai ajută câte un sărac. Sunt bune aceste lucruri, dar se pierde din vedere ce este mai important.

Dumnezeu a vorbit cu oamenii fată către fată. Dacă Adam nu ar fi ales păcatul, dacă Adam nu ar fi ales neascultarea, oamenii ar fi vorbit cu Dumnezeu întocmai ca protopărintele lor. Dumnezeu a vrut să vorbească cu oamenii fată către fată, dar oamenii nu au stiut să înteleagă valoarea acestei binecuvântări. Dacă Adam nu ar fi păcătuit, si nu ar fi fost izgonit din rai, atunci oamenii ar fi trăit o viată plină de bucurie, plină de împlinire, o viată din care ar fi lipsit moartea, bolile si celelalte necazuri. Nu avem, deci, de ce să Îi reprosăm lui Dumnezeu că nu suntem altfel.

Un lucru care unora li se pare ciudat este că Dumnezeu, în marea Sa bunătate, în marea Sa dragoste, nu a creat un om perfect, un om care să nu cunoască răul si suferinta.

"De ce, Doamne, de ce?!!!"

"Pomul se judecă după roade, si Dumnezeu după creaturile Sale...", spun criticii care, văzând slăbiciunea umană, văzând neputinta omenească, Îl judecă pe Însusi Făcătorul cerului si al pământului.

Dacă Dumnezeu ar fi creat boala, dacă Dumnezeu ar fi creat diavolii, dacă Dumnezeu ar fi creat durerea si tristetea, atunci poate că acesti critici ar avea dreptate.

Dar boala nu a creat-o Dumnezeu. Pe draci nu i-a creat Dumnezeu. Răul si păcatul nu le-a creat Dumnezeu.

Atunci cine le-a creat, dacă nu El? Cine?

Toată lumea stie că Lucifer a căzut din cer, că, nemultumindu-se să fie primul dintre îngeri, a vrut să fie mai măret decât Dumnezeu. Acesti criciti nu vor să înteleagă că responsabilitatea căderii a avut-o Lucifer, ci consideră că "vinovat" este Dumnezeu, că i-a dat posibilitatea de a alege răul. Tot ei spun că nu Adam este de vină că a căzut, ci de vină este Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să cadă.

Sunt de acord că ar putea fi o simplă dezvinovătire faptul că vinovatul principal dă vina pe altii. Dacă o rachetă nucleară se defectează în zbor si loveste un oras, nimeni nu va spune că vina a fost a rachetei, că s-a defectat, ci vina a fost a celor care au construit racheta.

"Racheta a fost de vină...", pare să fie punctul de vedere al Bisericii.

Comparatia însă este nepotrivită. Omul nu este robot. Omul nu este o masinărie construită din piese care se uzează, si care, datorită uzurii, dă gres. Masinile construite de mâna omului sunt asa, si nu au capacitatea de a alege dacă să se strice sau nu. Ele se strică oricum: peste zeci de ani, dacă sunt bine făcute. Sau peste zeci de zile, dacă sunt prost făcute.

Omul însă a fost făcut de Dumnezeu astfel încât putea să nu se "strice" niciodată. Omul a avut libertatea de a alege binele si răul. Dacă alegea binele, omul ar fi fost "masinăria perfectă".

"Racheta a fost de vină, nu constructorul...", pare să fie iarăsi punctul de vedere al Bisericii.

"Oare nu ar fi fost mai bine pentru noi să fim creati în asa fel încât să nu ni se dea ocazia să alegem între bine rău? De ce Dumnezeu nu ne-a predestinat la mântuire? De ce Dumnezeu le-a dat îngerilor ocazia să cadă din rai?

De răspunsul la această întrebare depinde modul în care oamenii îsi trăiesc viata. Cine consideră că vina a fost a lui Dumnezeu, consideră propriile păcate drept manifestări ale predestinării: dacă Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu "defecte de fabricatie", este firesc faptul că acestia aleg răul în locul binelui, că aleg păcatul în locul virtutii.

În momentul în care cineva judecă ceva, are un etalon în functie de care îsi formează o părere. Atunci când i se reprosează lui Dumnezeu că nu a "fabricat" o făptură umană "superioară", care să nu fie supusă greselii, etalonul în cauză este artificial.

Nu putem spune despre laptele de mamă că nu este hrănitor pentru că nu contine petrol, si deci din el nu se poate face benzină. Laptele de mamă trebuie judecat în functie de întrebuintarea sa. A spune că omul nu e bine "fabricat" înseamnă a spune că laptele de mamă nu e bun, deoarece nu poate fi folosit în transporturi.

Omul a fost creat cum nu se poate mai bine. Dumnezeu l-a creat pe om tocmai pentru a-l face părtas bucuriei vesnice.

Să presupunem că Dumnezeu ar fi putut fabrica un om care să nu guste răul în timpul vietii pământesti, si că un astfel de humanoid, care nu ar fi cunoscut nici boala nici suferinta, ar fi exact genul de supraom pe care îl folosesc drept etalon criticii lui Dumnezeu. Acest etalon nu ar fi putut supravietui * trupului.

S-ar fi bucurat de viată până la o sută de ani, după care l-ar fi asteptat sfârsitul definitiv. Ce e de preferat, un asemenea humanoid sau un om obisnuit?

"Un om obisnuit...", cred că ar răspunde orice om care îsi doreste să guste vesnicia. Si totusi, de ce Dumnezeu nu a creat un humanoid care să trăiască vesnic, fără a avea putinta să cunoască răul?

În momentul în care asteptăm ca Dumnezeu să facă un astfel de humanoid, ar trebui ca noi să stăpânim vesnicia, să cunoastem legile vietii si ale *, să stăpânim viata. Nu putem fi ca niste copii care construiesc palate din cuburi, si se miră că aceste "palate" se dărâmă la cea mai fină atingere.

Cunoastem noi legile vietii si ale *, cunoastem noi legile creatiei ca să judecăm dacă Dumnezeu a făcut bine sau nu ce a făcut?

"Dumnezeu este atotputernic, El stabileste legile, El putea rândui ca totul să fie altfel..."

Minte omenească, minte slabă...

Cum să îsi dea seama racheta singură că a fost construită gresit? Am auzit că există aparate care îsi dau "singure" seama dacă au fost proiectate corect. Dar ele apreciază această corectitudine numai în functiile de criteriile care le-au fost "implantate". Ele îsi imaginează noi criterii numai în functie de ceea ce a fost învătată de către proiectantii ei. Nu pot inventa ceva nou. Aparatele, oricât ar fi de performante, tot nu pot inventa nimic.

Există deja computere performante care creează povesti. Nu m-as mira să existe computere care scriu romane. Dar ele nu creează nimic nou: ele adaptează noi tipare. Pentru cineva care nu citeste decât ziare, un roman conceput de calculator va fi extraordinar, si "imaginatia" calculatorului va primi aplauze. Dacă inserezi într-un calculator datele legate de structura unui roman politist, sau chiar datele biografice ale sfintilor din Sinaxar, el va inventa o sumedenie de romane politiste sau imaginare vieti ale sfintilor. Mai mult chiar, adaptând tiparul unui roman politist, va putea scrie despre problemele elevilor de liceu sau despre viata unui vânzător de înghetată. Totusi, calculatorul nu va crea nimic, ci doar va face ceea ce a fost programat să facă: imaginatia lui este dependentă de iscusinta programatorului, este de fapt o copie a imaginatiei programatorului.

Omul este o făptură liberă să aleagă între bine si rău. Măretia omului nu poate fi înteleasă decât de către cei care ascultă cuvâtul lui Dumnezeu: în momentul în care creatura încearcă prin propriile puteri să îsi găsească un rost, se va îndepărta de rostul ei autentic. Abia în momentul în care omul îl întreabă pe Dumnezeu care e rostul său în lume va putea primi răspunsul cel bun.

Cele două alternative sunt radical diferite: nu poti ajunge la cunoasterea adevărului dacă nu vrei să primesti această cunoastere de la Adevărul Suprem, care este Dumnezeu.

În momentul în care omul ia hotărârea de a face voia lui Dumnezeu, atunci mintea lui se luminează, se sfinteste.

Omul care crede că a fost creat pentru a se bucura în vesnicie de binecuvântările dumnezeiesti face totul pentru a împlini această înaltă chemare.

Omul a pierdut raiul. Firea sa a fost atinsă de păcat, a fost rănită de păcat. Pentru ca usile raiului să se deschidă din nou, a fost nevoie ca Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să vină în lume, să Se nască din Preacurata Fecioară, să arate oamenilor calea spre Cer si, mai apoi, să primească moarte pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc.

Oamenii au auzit învătătura lui Hristos. Unii au refuzat-o, altii au primit-o, crezând că El este Fiul lui Dumnezeu. Nu era însă de ajuns ca oamenii să afle acest adevăr. Oamenii trebuiau să învete să meargă pe calea mântuirii. Tocmai pentru aceasta a apărut Biserica. Biserica este scoala mântuiri. Biserica este casa în care oamenii învată să se lupte cu patimile si cu poftele, învată să-L cunoască si să-L iubească pe Dumnezeu.

Nu e de-ajuns ca un om să afle că Dumnezeu există pentru ca acel om să Îl si iubească pe Dumnezeu. Multi oameni spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar această dragoste este superficială, este mai slabă decât "dragostea" lor de păcat. Biserica este scoala mântuirii. Cine vrea să se mântuiască, merge să "învete" la această scoală.

Este adevărat că multi oameni consideră Biserica drept o institutie religioasă care nu are alt scop decât să manipuleze oamenii pentru a-i stoarce de bani, prin diferite biruri ocazionale, de la botez si până la îngropare, de la pomelnic până la sfestanie.

Dar diavolul este cel care oferă o asemenea imagine a Bisericii: diavolul nu vrea ca oamenii să creadă că Biserica este Trupul lui Hristos. Se luptă din răsputeri pentru a-i convinge să aibă o imagine deformată a Bisericii si să stea departe de acoperământul ei. Le arată "punctele slabe" ale Bisericii si le propune el însusi o altă cale spre Dumnezeu.

"Cum să fie Biserica Trupul lui Hristos? Înseamnă că Fiul lui Dumnezeu nu e întreg fără acest trup, din care nu lipsesc răutătile si fărădelegile?"

Dar oare, dacă unii crestini si unii clerici sunt păcătosi, Biserica este păcătoasă? Crezul pe care îl rostesc crestinii spune răspicat: "Cred întru una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică...". Biserica este sfântă, chiar dacă unii dintre fiii ei păcătuiesc.

A crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu si a nu crede că Biserica este Trupul Său înseamnă a batjocori adevărul. În Biserică oamenii învată să guste raiul: prin Biserică oamenii trăiesc în Cer.

Biserica ne creste în Dumnezeu. În Biserică învătăm să ne rugăm, prin Biserică luăm iertare de păcate si puterea de a pune în fiecare zi început bun mântuirii.

Cine crede că Biserica de astăzi e diferită de Biserica pe care a întemeiat-o Hristos, Îl huleste pe Hristos. Cum? Spunând că Domnul nu a fost în stare să zidească o Biserică pe care să nu o dărâme nici timpul si nici portile iadului.

Biserica pe care a întemeiat-o Fiul lui Dumnezeu nu putea fi atât de slabă încât să nu reziste până la a doua venire a Domnului: "Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui" (Matei 16,18). Sfintii Părinti tâlcuiesc că piatra la care s-a referit Mântuitorul nu a fost Petru, nu putea fi un om temelia Bisericii, ci a fost credinta pe care a mărturisit-o Sfântul Apostol prin cuvintele: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu..." (Matei 16,16).

Da, pe piatra credintei este zidită Biserica lui Hristos. Cine crede în Hristos, crede si că El a întemeiat Biserica. Desi nenumărate erezii au încoltit Biserica (cea mai mare fiind cea prin care Apusul s-a rupt de Ortodoxie), totusi Trupul lui Hristos nu a fost biruit de diavol.

Stiind că oamenii vicleni si iubitori de sine vor falsifica învătăturile Mântuitorului, Hristos a avut grijă ca învătătura Sa curată să fie păstrată de Biserică. Sfânta Scriptură, cartea de aur în care se păstrează cuvintele Sale, a apărut în Biserică, a fost scrisă de Sfintii Apostoli. Nu a căzut din cer. Si înainte de a fi scrise Evangheliile, crestinii mergeau pe calea mântuirii, călăuziti de preoti si de ierarhi.

Biserica cunoaste tâlcuirea cea dreaptă a Sfintei Scripturi. O, cât de plină de putere este Sfânta Evanghelie! Câtă putere si câtă mângâiere dă ea crestinilor drept-credinciosi. Sfânta Evanghelie este aur duhovnicesc pentru cei care o înteleg asa cum trebuie. Si este piatră de poticnire pentru cei care vor să o tâlcuiască după capul lor, căzând în diferite erezii.

Este trist si adevărat faptul că se găsesc din ce în ce mai putini păstori si crestini adevărati care să aibă dragostea de a-i ridica pe eretici din căderea lor. Si se găsesc din ce în ce mai multi care nu cunosc nici Sfintele Scripturi si nici predaniile Părintilor.

"Multele biserici care sunt nici nu păzesc, nici nu întăresc credinta noastră cât si cum se cuvine, dacă cei ce cred în Dumnezeu nu sunt luminati de Scripturile Vechiului si Noului Testament. Credinta noastră n-a fost întărită de sfinti neînvătati, ci de unii întelepti si educati, care ne-au explicat cu exactitate Sfintele Scripturi si, prin cuvinte de-Dumnezeu-insuflate, ne-au luminat îndeajuns. Astăzi însă, din pricina necazurilor cumplite în care am căzut din cauza păcatelor noastre, lipsesc sau sunt foarte rari asemenea bărbati virtuosi si întelepti care să-i păstreze nevătămati pe ortodocsii de un neam cu noi. Căci cum poate fi păstrat neamul nostru în religia si libertatea lui atunci când, din nefericire, clerul nu cunoaste explicarea dumnezeiestilor Scripturi, care e lumina si întărirea credintei? Când un păstor nu cunoaste iarba hrănitoare pentru turma lui, nu tămăduieste suferintele ei, nu o păzeste de fiarele sălbatice si de hoti, cum e atunci cu putintă ca turma să fie păstrată multă vreme?" [62;109]. Asa se frământa sfântul Cosma Etolianul, marele apostol al grecilor din secolul al XVIII-lea.

Referindu-se la împutinarea păstorilor râvnitori, el spunea chiar că, "în vechime, atunci când oamenii voiau să pedepsească pe cineva, făceau jurământ si spuneau: ŤSă-ti dea Dumnezeu să te pună împreună cu preotii ce se vor afla în veacul al optulea [mileniul al optulea] de la facerea lumii!Å¥ De aceea, fratii mei, cu anevoie pot astăzi să se mântuiască patriarhii, preotii, duhovnicii si dascălii, fiindcă acum suntem în veacul al optulea [mileniul al optulea] din care au trecut si două sute optzeci de ani [anul 7820 = 1772]" [62;174]. Si parcă pentru a trage un semnal de alarmă, el a profetit că "va veni vremea când nu va mai fi această armonie care e astăzi între credinciosi si cler. ... Clericii vor fi cei mai răi si mai necredinciosi dintre toti." [62;200].

Nu am reprodus aceste cuvinte ale Sfântului Cosma pentru ca cei care au obiceiul să îi judece pe preoti să poată găsi argumente împotriva lor chiar în cuvintele unui sfânt. Ba dimpotrivă. Le-am reprodus tocmai pentru ca cei care se smintesc din cauza anumitor păstori să stie că, despre vitregia vremurilor pe care le trăim, sfintii au profetit cu multă vreme în urmă. Iar cei care s-au bucurat citind cuvintele sfântului ar trebui să înteleagă că, trăind în "veacul al optulea", Cosma Etolianul a fost un sfânt. Si să îsi dea seama că, asemeni lui, Biserica a mai avut în acest "veac" multi păstori vrednici.

Să îi amintim numai pe Sfintii ierarhi Ioan Maximovici si Nectarie din Eghina. Să îi amintim numai pe părintele Sofronie de la Essex sau pe părintele Serafim Rose. Să îi amintim numai pe părintele Paisie Aghioritul sau pe părintele Paisie Olaru. Sunt nume de foc, sunt altare ale credintei în Dumnezeu. Sunt ocrotitori si prieteni ceresti ai fiilor Bisericii. Dar lumea contemporană nu vrea să audă de ei. Vrea să audă numai de clericii nevrednici. Observând fătărnicia acestei atitudini, să încercăm să rămânem în Biserică si să trecem cu vederea smintelile cu care ne ispiteste vrăjmasul.

Da, trăim în "veacul al optulea", un veac al căderii si al răutătii, dar tocmai în acest veac suntem chemati la mântuire.

Să rămânem în Biserică, să rămânem sub ocrotirea Sfintilor Părinti. Da, sunt unii care cred în sufletul lor. Dar ce credintă este asta? Cum poate omul să meargă spre cer, respingând drumul pe care i l-a hărăzit Dumnezeu?

Cine, în afară de Biserică, le va da iertarea păcatelor si cine îi va călăuzi în lupta împotriva patimilor? Si unde, în afară de Biserică, se vor putea împărtăsi de Trupul si de Sângele Domnului ("Beti dintru acesta toti, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26; 27-28)? Si unde, în afară de Biserică, vor avea parte de ajutorul Sfintilor Îngeri, al Sfintilor si al Maicii Domnului?

 

#8 "Vreau să merg de unul singur spre rai..." 12.02.2010 09:42

• Raspunde

"Vreau să merg de unul singur spre rai...", spune cineva. Dar cum să mergi singur spre rai, când raiul înseamnă comuniune, înseamnă dragoste împărtăsită?

Cine crede că merge singur spre rai, ori este fătarnic, ori este înselat de diavol. Credinta crestină înseamnă legătură cu Dumnezeu, cu toti îngerii si sfintii. Cine caută ajutorul Domnului în afară de Biserică, se lipseste nu numai de ajutorul sfintilor si al îngerilor, se lipseste de harul lui Dumnezeu.

Există o luptă pentru mântuire. Cine vrea să câstige această luptă, trebuie să îi respecte regulile. Iar cine nu respectă regulile, nu poate lua cununa.

În citatul pe care l-am reprodus la începutul acestui cuvânt, Carl Gustav Jung, considerat de către un mare număr de intelectuali drept mare doctor al psihicului uman, se plângea de faptul că la crestini este mai importantă venerarea unui om, a lui Hristos, decât progresul spiritual prin propriile puteri. El, ca marea majoritate a intelectualilor, nu a înteles că Hristos nu a fost doar un om (asa cum a afirmat Arie si urmasii săi). Hristosul pe care Îl cinsteste Biserica este chiar Fiul lui Dumnezeu. Cine nu crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu este, după cum învată Evanghelia, antihrist: "Orice duh, care nu mărturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist" (I Ioan 4;3).

Îti voi scrie acum despre altceva. Există foarte multi oameni care, dintr-o sumedenie de motive, nu pun pret pe viata spirituală. Au găsit pricini de sminteală în Biserică, sau cred că trebuie să profite de plăcerile lumesti, la care credinta crestină le cere să renunte. Si atunci se multumesc să creadă în Dumnezeu, fără a-si pune problema mântuirii. Dacă faci parte din această categorie, ar fi bine să te gândesti care sunt urmările firesti ale acestei atitudini religioase. Nu putem cocheta cu adevărul. Adevărul vrea să Îl cunoastem. Adevărul este Hristos. Viata fără Hristos nu este viată.

Ce este viata fără Hristos? O luptă disperată împo-triva necazurilor, împotriva greutătilor vietii, pentru ce? Pentru bucurii trecătoare, pentru tot felul de desertăciuni.

Viata fără Hristos este o viată fără rost. Am intrat zilele trecute într-un birou al unei firme unde lucrează nasa fiului meu. Fiind întrebat ce îmi fac copiii, am început să povestesc despre peripetiile fetitei mele. Venind vorba despre timpul scurs de la data căsătoriei, o femeie de la un birou a spus:

"M-am căsătorit de sapte ani, si timpul a trecut repede..."

"Da, dar tu ai un copil, i-a spus o colegă. Si eu m-am căsătorit tot de atâtia ani, dar nu am nimic...". Era atâta tristete în vocea ei... Mi-am dat seama că, asa cum după câtiva ani de căsnicie era tristă că nu avea copii, lipsa lor marcând-o foarte tare, tot asa de tristi sunt cei care, la sfârsitul vietii lor, văd că nu au rămas cu nimic.

Toate bucuriile lumii acesteia trec. Crezi că, pe patul de moarte, îti va ajuta la ceva că ai avut o casă mare sau o masină scumpă? Sau că trupul tău a excelat prin frumusete? Sau că ai dansat frumos? Sau că ai văzut cine stie ce tări străine? Sau că...

Nici dacă as face o listă lungă de sau-uri nu as putea găsi vreo plăcere lumească a cărei amintire să gonească spaima întâlnirii cu moartea.

Încearcă să te gândesti că vei muri, si atunci e putin probabil să nu regreti că ai stat departe de calea mântuirii.

Vreau să îti spun foarte multe lucruri si risc să transform acest lung cuvântul al meu într-o carte. Ca să nu mă lungesc voi încerca să rezum ideile pe care am avut de gând să ti le spun:

-dacă esti implicat într-o grupare spirituală ruptă sau separată de Biserică, încearcă să întelegi de ce Biserica spune că în afara ei nu există mântuire; dacă tu crezi că învătăturile Bisericii pot fi armonizate cu învătături contrare, încearcă să întelegi de ce Biserica învată că numai prin ea oamenii pot ajunge la adevăr; în momentul în care ai înteles că ai de ales între învătătura lui Hristos si învătătura grupării tale, gândeste-te bine la urmările alegerii tale. Dacă vrei să rămâi în respectiva grupare spirituală, cel putin nu mai afirma că esti crestin. Dacă respingi de bună-voie învătătura Trupului lui Hristos care este Biserica, cel putin nu afirma în mod mincinos că te afli în comuniune cu Capul acesteia. Dacă îti dai seama că nimic nu este mai important decât mântuirea pe a cărei cale te cheamă Biserica, atunci trebuie să te lepezi de rătăcire si să alergi la un duhovnic iscusit pentru a spovedi păcatele tale.

-dacă nu ai intrat într-o anumită grupare eretică, dar totusi simpatizezi cu idei pe care Biserica le condamnă, încearcă să clarifici linia pe care vrei să mergi; nu poti fi si al lui Dumnezeu si al diavolului; dacă vrei să găsesti în Biserică numai puncte de sprijin pentru a-ti justifica propriul sistem filosofico-religios, te afli pe un drum gresit. Încearcă să întelegi că învătăturile Bisericii sunt un tot unitar: ori le crezi pe toate, ori le respingi pe toate. Înainte de a decide pe ce drum vrei să mergi, încearcă să cunosti învătătura Bisericii. Si, după ce ai citit despre Ortodoxie, după ce ai citit Sfânta Scriptură, Vietile Sfintilor (care nu sunt decât o istorie neconventională a Bisericii) si scrierile Sfintilor Părinti, vei putea alege în cunostintă de cauză. Dacă respingi învătăturile Bisericii, măcar să stii ce respingi. Eu însă mărturisesc că am găsit în aceste învătături o comoară de mare pret. Cuvintele "comoară de mare pret" au devenit un loc comun, si riscă să devină plictisitoare. Dar exprimă foarte bine ceea ce simt. În cazul în care alegi să trăiesti ca fiu al Bisericii, îti vei asuma o cruce. Chiar si banala obisnuintă de a citi reviste paranormale te va stresa: cărtile duhovnicesti nu pot fi citite în timp ce asculti muzică rock. E nevoie de o schimbare profundă care durează vreme îndelungată. Dar asumarea acestei jertfe va fi încununată de o cunună pe măsură.

-dacă nu faci parte din primele două categorii de oameni, si credinta ta se limitează la o rugăciune spusă atunci când te afli în fata unui examen sau la parastasul unui prieten, gândeste-te bine cu ce te vei alege din viata pe care o duci. Nu am de gând să fiu moralist, mai ales că stiu că, oamenilor de azi, o referire la chinurile vesnice nu le produce decât un zâmbet ironic. Ascultă însă: si dacă iadul nu ar fi plin de draci care îi chinuie pe păcătosi în fel si chip, chiar dacă singura pedeapsă a celor care au refuzat să meargă pe calea mântuirii ar fi că Dumnezeu i-ar osândi la singurătate (si oare cum s-ar putea bucura de comuniunea cu Dumnezeu si cu sfintii Săi cel care a refuzat să vorbească cu ei prin rugăciune?), tot ar fi groaznic. Poti sta singur o zi, două, o lună maxim. Dar după un an de singurătate ai începe să urli. Asa că încearcă să întelegi că cine vrea să cunoască frumusetile vietii vesnice, trebuie să se lupte pentru aceasta.

Nu stiu în care dintre categoriile prezentate mai sus te regăsesti, dar nădăjduiesc că te vei folosi de neiscusitele, dar sincerele mele cuvinte. Tot pentru a încerca să îti vin în ajutor am tipărit Jurnalul convertirii, carte care descrie convertirea mea la Ortodoxie. Si dacă totusi nici citirea acestui cuvânt si nici citirea Jurnalului meu nu îti vor fi de folos, sper ca măcar mărturia pe care ti-o pun înainte te va ajuta să întelegi că, oricât de departe de Dumnezeu ai fi, totusi El nu încetează să astepte întoarcerea ta. Este mărturia unui tânăr punk-er din Statele Unite, Collin Ivy, crescut într-o familie dezmembrată, care si-a îndreptat pasii pe calea ocultismului:

"Aveam o lume a mea în care trăiam cu propriile mele fantezii si realităti, pe care eu însămi mi-o creasem. Am ajuns dintr-un pusti ŤnormalÅ¥ un punk-er cu mohawk albastru si bocanci. Datorită temperamentului meu am fost înjunghiat, bătut si împuscat. Într-o zi, un prieten de-al meu m-a invitat la o petrecere mai aleasă. La petrecere erau câtiva prieteni de scoală si două femei în vârstă. Părea că e o petrecere la care prietenii discută, beau apă minerală, mănâncă chipsuri, si se amuză cu diverse jocuri. În realitate, cele două femei erau vrăjitoare, iar petrecerea era pentru un ritual de initiere. Atunci a urmat initierea mea în practica WICCA.

WICCA e o formă străveche de practicare, de către femei, a magiei druidice. De aceea am spus vrăjitoare si nu vraci. De atunci am progresat repede, ajungând si eu vrăjitor practicant. Mintea îmi intrase într-un soi ciudat de delir si dementă. Era limpede că nebunia va fi ultima experientă. Dacă mori, totul s-a terminat; dacă înnebunesti, trăiesti moartea fără să fi murit � asta îmi era filosofia! Mi-am dat silinta zi si noapte pentru ea.

Practica vrăjitoriei m-a dus la cunoasterea multor locuri noi si necunoscute, mai cu seamă prin experienta călătoriei astrale � era o extindere firească a lumii mele fanteziste. Eram atotputernic si tot ceea ce apartinea lumii acesteia create de imaginatia mea mi se închina ca unui stăpân. Sentimentul atotputerniciei te îndeamnă să continui practica vrăjitorească. În lumea reală eram un nimeni, în schimb, datorită vrăjitoriei, mă simteam cineva, eram de nebiruit. Însă m-am înselat.

Într-o noapte, o acută nevoie de a merge la toaletă m-a trezit din somn. Stăteam în pat si priveam când la ceas, când la usă, si nu mă hotăram dacă să mă ridic sau să rezist până dimineată fără a uda cearceaful. M-am decis totusi să mă ridic si să merg la toaletă. În clipa aceea mi-am dat seama că trupul mi-e paralizat de la gât în jos. În practica WICCA nu se folosesc nici droguri, nici alcool. Dacă se află că ai consumat asa ceva, esti expulzat din grup. Stiam că nu utilizasem nimic de acest fel care ar fi putut să îmi provoace acea stare. Singura explicatie posibilă era că sunt imobilizat de o fortă de natură spirituală.

Deodată am simtit că părăsesc trupul si m-am văzut deasupra lui. Apoi, am rămas pur si simplu socat. În jurul meu erau vreo cincisprezece demoni care râdeau isteric si care aveau putere asupra mea. Unul dintre ei s-a întors către mine, m-a privit si mi-a vorbit. Spunea că sunt cel mai mare * pe care l-a cunoscut vreodată. Mi-a spus că, desi fusesem crescut si îndrumat pe calea cea bună, o alesesem pe ce rea, si că am înaintat atât de mult în rău, încât nu mai am nici o scăpare si o să mă duc în iad. A încercat apoi să îmi propună un târg, după care au venit alti doi dintre ei la corpul meu astral si m-au luat. Si, luat fiind, mă aflam deja în iad. Nici n-am cuvinte să descriu ce lucruri îngrozitoare am văzut, am simtit si am mirosit. Nu voi uita niciodată aceasta... Fetele lor...

Am fost readus apoi în camera mea, si mi-au dat un ultimatum. Trebuia să mă sinucid si să devin ca ei: să chinuiesc în loc să fiu chinuit, sau să mor si să merg în iad oricum. Am ales sinuciderea. Înainte de a-mi da voie să mă întorc în trup, am rostit în soaptă: ŤIisuse, dacă existi, ajută-mă!Å¥. În clipa aceea am văzut o lumină orbitor de strălucitoare, iar ei plecaseră. Stăteam treaz si am început să Îl ocărăsc pe Dumnezeu: De ce mă lăsase să trec prin toate acestea? Timp de o oră, L-am tot ocărât, curătind vărsătura care iesise din mine în timpul acelei viziuni. Am auzit atunci, pentru prima dată în viata mea, glasul lui Dumnezu. Mi-a spus numai o singură frază care a pus punct rătăcirii mele: ŤTot ce doream de la tine era să ceriÅ¥ [39;51-53]).

Închei aici, multumindu-ti că ai avut răbdarea să parcurgi acest cuvânt. Fie ca Dumnezeu să te lumineze si să te povătuiască pe calea adevărului.

Danion Vasile

 

#9 DESPRE HOROSCOP, CUTREMURE SI GHICIREA VIITORULUI 12.02.2010 09:42

• Raspunde

Despre capriciile timpului si "arta" de a ghici viitorul

"Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu *, căci urâciune este înaintea lui Dumnezeu tot cel ce face acestea" (Deut. 8, 10-12).

Unul dintre subiectele de mare succes pentru mass-media este cel legat de "profetiile" sau premonitiile care se împlinesc, s-au împlinit sau urmează să se împlinească. Astfel de evenimente se bucură de o largă difuzare si constituie una dintre cele mai aprinse teme de discutie.

Atitudinea negativă fată de posibilitatea acestor incursiuni în viitor numai pentru că Biserica consideră ghicitul viitorului o formă de vrăjitorie dovedeste ori o credintă nestrămutată în învătăturile ei, ori o formă de habotnicie. Marea majoritate a crestinilor zilelor noastre încearcă să îsi găsească noi repere după care să armonizeze ceea ce li se pare adevărat în învătăturile bisericesti cu ceea ce li se pare demn de luat în serios din oferta de noutăti spirituale; si împlinirea unor astfel de "profetii" li se pare un argument favorabil acestei atitudini sincretice.

Nu putea să lipsească din arsenalul ghicitorilor tendinta de a argumenta propriile practici cu citate din Sfânta Scriptură. Unul din exemplele cel mai des invocate este cel al proorocului Daniel, despre care se sustine că ar fi fost chiar conducătorul vrăjitorilor babilonieni. Faptul că Nabucudonosor l-a pus pe sfântul prooroc "căpetenie peste toti înteleptii Babilonului" (Dan. 2, 49) s-a datorat tocmai darului cu care acesta a fost înzestrat de Dumnezeu si nu formelor de ghicit cărora le fusese vădită neputinta ("taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înteleptii, nici prezicătorii, nici ghicitorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele..." Dan. 2, 27)

Încercăm să cunoastem mai bine acest domeniu atât de alunecos al ghicirii viitorului, domeniu prin care "prezicătorii" si "ghicitorii" îi îndepărtează pe oameni de lumina Bisericii. Înainte de toate vom aminti câteva dintre premonitiile cele mai cunoscute, considerate clasice de către expertii în parapsihologie:

� asasinarea Presedintelui Lincoln în aprilie 1865: cu câteva zile înainte de a muri, Abraham Lincoln a mărturisit prietenilor pe care i-a invitat la cină că a visat o gardă militară dând onorul în fata unui catafalc deschis, aflat în salonul de est al Casei Albe. La mai putin de o lună presedintele a fost împuscat, si trupul său neînsufletit a fost asezat chiar în Salonul de Est. Crima fusese "prevăzută" si de celebrul subiect Daniel Dunglas Home, care a ghicit cu ajutorul magicului glob de cristal tristul sfârsit al presedintelui;

� în anul 1874 un "clarvăzător" i-a prezis lui * Berteaux, un tânăr functionar de bancă, faptul că va ajunge bogat si celebru, dar că va muri ca general de armată ucis de o masină zburătoare (premonitia fusese făcută cu 29 de ani înaintea efectuării primului zbor cu avionul). Berteaux a ajuns în cele din urmă general si a murit când un avion s-a prăbusit accidental asupra sa;

� în testamentul lui Grigori Rasputin, care fusese ucis din ordinul aristocratiei ruse la sfârsitul lunii decembrie a anului 1916, acesta scria că are o presimtire că va fi ucis înainte de începutul anului 1917. El îi scria tarului că dacă va fi ucis de tărani, atunci tarul va mai domni în liniste vreme îndelungată; dar dacă va fi ucis de aristocrati atunci toate rudele tarului mai aveau de trăit cel mult doi ani. Membrii familiei tariste si-au pierdut viata în surghiun în anul 1918;

� un reprezentant al unei societăti de transporturi navale, B. Morris, a visat în timpul unei călătorii cu vaporul că va fi rănit de o schijă din lovitura de tun trasă cu ocazia ajungerii vasului la destinatie. Speriat de vis, el i-a ordonat căpitanului vasului să amâne comanda loviturii de tun până ce el s-ar fi retras într-un loc sigur. Până să se ascundă, o muscă s-a asezat pe nasul căpitanului si acesta a încercat să o alunge. Dar miscarea mâinii sale a fost confundată cu comanda tragerii cu tunul. Morris a fost lovit atât de grav de o schijă încât peste câteva zile a decedat;

� încă din anul 1956 o revistă americană a publicat premonitia mediumului Jeane Dixon care a afirmat că alegerile pentru presedintie vor fi câstigate de un democrat care va fi asasinat în cursul mandatului. În anul 1963, cu câteva săptămâni înaintea crimei din Dallas, Jean Dixon a încercat să îl oprească pe presedintele Kennedy să plece în sud. Dar desi fusese atentionat că va fi ucis (chiar si de alti mediumi), acesta a ignorat "premonitiile" si a fost împuscat (cf. [46;137]);

Iată câteva întâmplări care sporesc dorinta de a cunoaste viitorul, întâmplări al căror impact a fost foarte mare. Mai poate nega cineva faptul că lui Kennedy i-a fost prevăzută moartea? Mai poate vreun om cu mintea întreagă să facă abstractie de astfel de incursiuni în timp? Si, dacă aceste premonitii sunt adevărate, în numele cărui alt "adevăr" trebuie să le ignorăm? Înainte de a răspunde acestei întrebări vom face câteva precizări.

Oamenii se află într-o relatie foarte agresivă cu timpul si cu viata însăsi. Aceasta datorită conceptiei că viata poate aduce întâmplări nedorite, poate aduce diferite ghinioane. Omul care nu mai întelege timpul ca un interval în care Dumnezeu îl creste din punct de vedere duhovnicesc nu va sovăi să cerceteze ce surprize îl asteaptă. Dacă viata nu mai este înteleasă ca dar dumnezeiesc, atunci spiritul de conservare îsi spune cuvântul. Dorinta omului de a cunoaste viitorul devine justificată. Dar posibilitatea cunoasterii viitorului implică automat alterarea caracterului pedagogic al încercărilor pe care Dumnezeu le trimite folosindu-se de timp.

Unul dintre motivele pentru care oamenii caută să cunoască viitorul este tocmai o gresită întelegere a necazurilor: câtă vreme necazurile sunt întâmplătoare, câtă vreme nu au nici un rost si singurul lor efect este întristarea, atunci lupta pentru a scăpa de necazuri este justificată.

Sfânta Scriptură ne învată că necazurile prin care trecem nu sunt întâmplătoare, că rostul acestor încercări trimise de Dumnezeu este de curătare a sufletului omenesc plin de patimi, de constientizare a neputintei firii si a nevoii de ocrotire dumnezeiască sau, în anumite cazuri, de pedepsire a unor păcate.

Viata seamănă într-un fel cu un examen permanent. Dacă stim dinainte ce subiect vom avea de prezentat, atunci l-am învăta numai pe acela si cunostintele noastre ar fi foarte reduse. Dumnezeu vrea ca, la examenul vietii, toti să obtinem note mari. De aceea El nu ne îngăduie să pătrundem în tainele viitorului.

Biserica a condamnat nu numai astrologia, ci toate formele de ghicire a viitorului. Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate sti viitorul. Atunci cum se face că în atâtea cazuri premonitiile s-au adeverit? Cum despre asasinarea lui Kennedy, de exemplu, au mai stiut si altii în afară de Dumnezeu?

Răspunsul pe care îl dă Biserica este simplu: toate "profetiile" făcute prin mediumi, toate cazurile în care viitorul a coincis cu ceea ce se ghicise mai înainte prin diferite metode, nu sunt altceva decât iscusite lucrări ale amăgitorului. Este adevărat că Biserica poate să pară, si de această dată, supusă unor conceptii retrograde. Dar, ca în cazul fiecărei rătăciri de natură spirituală, trebuie repetat că a alege calea mântuirii nu înseamnă doar a accepta că Hristos este Fiul lui Dumnezeu venit în lume pentru mântuirea oamenilor; înseamnă a accepta si că drumul spre Împărătie presupune purtarea crucii, nu te afli pe acest drum dacă nu crezi că învătăturile Bisericii sunt adevărate.

Răspunsul pe care îl dă Biserica în problema prevederii viitorului nu este un răspuns pripit, ci este un răspuns cu rădăcini adânc înfipte în Sfânta Traditie. Întreaga Traditie afirmă că, desi diavolul nu cunoaste viitorul, poate să insufle oamenilor anumite "profetii", dintre care unele se împlinesc. La prima vedere această afirmatie ar avea aceeasi valoare ca aceasta: "desi paharul era gol, am băut până m-am săturat" . Logica pare să excludă că ambele afirmatii pot fi simultan valabile.

Iată însă trei din categoriile în care diavolul poate "cunoaste" viitorul si îl poate sopti slugilor sale:

� cazul I (diavolul detectiv): dacă persoana A vrea să treacă pe neasteptate pe la persoana B si atunci persoana B are o "descoperire" cum că va fi vizitată de persoana A, nu înseamnă că i s-a descoperit viitorul; diavolul stia că persoana A se îndreaptă spre persoana B si numai un accident neprevăzut i-ar fi putut nega "profetia"; în multe cazuri premonitive se ignoră faptul că ele nu contin elemente care să nu poată fi deduse logic de o a treia "persoană" aflată în momentul optim la locul potrivit (un asemenea caz îl întâlnim descris în viata sfântului Antonie cel Mare);

� cazul II (diavolul psiholog): cunoscând bine relatia cauză-efect, diavolul - bun cunoscător al sufletului omenesc - poate deduce efectele atunci când stie bine "datele problemei"; stiind de superficialitatea unei relatii de familie, el poate deduce destrămarea ei, stiind de tensiunile existente între două state, el poate deduce începutul unui război, ...

� cazul III (diavolul păpusar): diavolul plănuieste ca în timp să determine anumite fapte, si se foloseste de oameni precum păpusarul de figurinele sale; este cazul cel mai spectaculos, cel mai interesant, cel mai "nevinovat", cel mai greu de prevăzut din punct de vedere omenesc. Si de aceea cel mai smintitor pentru cei care refuză să accepte punctul de vedere al Bisericii. Precizăm că întelegem dificultatea acceptării explicatiei cum că nu ar fi vorba de nici o premonitie, ci doar de o dureroasă înscenare a ghicirii viitorului, dirijată de Marele Păpusar al Împărătiei întunericului. Dar a nu accepta această explicatie înseamnă a accepta ori faptul că Dumnezeu lu-crează prin mediumi, ori faptul că diavolul cunoaste viitorul. Aceste două variante fiind excluse pentru cel care crede în învătăturile Bisericii, singura alternativă posibilă rămâne cea cu "diavolul păpusar".

(Să încercăm astfel să lămurim ce s-a întâmplat cu Kennedy. Nu este greu de înteles că dacă diavolul stia optiunile electorale ale poporului nu i-a fost greu să "prevadă" cine va urma la presedintie. Nu este greu de înteles că dacă vrăjmasul "programase" uciderea presedintelui putea să anunte aceasta prin diferiti mediumi cu mult timp înainte - cel mai usor lucru fiindu-i găsirea unui asasin.

Greu de înteles este de ce Atotputernicul Dumnezeu nu a zădărnicit planurile vrăjmasului si nu a oprit planul ucigas. Există două elemente care ne scapă: viata personală a presedintelui si modul în care faptele sale influentau comunitatea pe care o conducea. Nu ne este nouă a judeca dacă viata personală sau influenta asupra comunitătii a fost motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit să fie ucis. Poate că ambele motive erau valabile simultan. Ceea ce stim sigur este că presedintele nu era predestinat să moară. Dacă s-ar fi retras din politică ori dacă si-ar fi pus ordine în viata particulară ar mai fi putut trăi vreme îndelungată. Si să mai tinem cont de faptul că fiecare comunitate are conducătorii pe care îi merită; poate că nici comunitatea nu era pe măsura unui astfel de conducător.

Dacă stim că presedintele nu era predestinat să moară, nu înseamnă că putem face si comentarii exacte asupra asasinării lui. Orice rationament asemănător celui expus mai sus contine o doză de subiectivism si riscă să fie fals. Rationamentul acesta a fost prezentat doar ca un model de întelegere a lucrării Marelui Păpusar).

Să ne oprim putin asupra numărului mare de esecuri în premonitie, asupra numărului mare de "profetii" care nu s-au împlinit. Pe cât de multă reclamă se face "premonitiilor" care se adeveresc, pe atât de usor se trece de obicei peste premonitiile care nu se adeveresc (fiind invocate o sumedenie de explicatii puerile).

În cazul lui Jeane Dixon (care a prezis "cu succes" nu numai moartea presedintelui Kennedy, ci si a altor personalităti - ca Franklin Roosvelt, Martin Luther King, Marilyn Monroe, ...) aflăm un exemplu clasic de profetie neîmplinită: ea a afirmat că, în anul 1958, China va declansa un război mondial � lucru care nu s-a întâmplat.

Un alt exemplu de "profetie" mincinoasă îl întâlnim în cazul lui Nostradamus. Acesta a prezis la un moment dat că trupele regale vor incendia localitatea Pouzin de pe Rhon. Deoarece asa ceva nu s-a întâmplat, pentru ca "profetia" să nu fie vădită ca mincinoasă fiul lui Nostradamus a incendiat el însusi orăselul, dar a primit pentru aceasta pedeapsa cu moartea (conform [47;18]).

Să ne oprim putin asupra faimoaselor Centurii ale lui Nostradamus. Este bine să se stie că textul lor este foarte diferit fată de ceea ce apare în traducerile făcute din anul 1600 până în zilele noastre. Periodic, pentru a fi cât mai aproape de realitatea istorică, în numele unor noi chei de descifrare care permit lămurirea catrenelor, traducerile se tot "îmbunătătesc" (fapt trecut prea usor cu vederea de către cei însetati de senzational). Totusi nu se poate contesta faptul că, dincolo de toate deformările ulterioare, Centuriile contin si "profetii" care s-au împlinit. Dar procentul lor este mic si arată tocmai că vizionarul nu era inspirat de duhul adevărului, ci de duhul minciunii.

În cartea Nostradamus -1999, Stefan Paulus trage alarma asupra pericolului pe care l-a descifrat în Centurii: "Toate persoanele individuale, da, si toate tările, ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca Nostradamus să fi prevăzut corect un impact meteoric în 1999. Avem pur si simplu prea multe de pierdut pentru a presupune că s-a înselat" [45;289]. Anul 1999 a trecut însă fără să se întâmple nimic si Stefan Paulus s-a făcut de rusine. Dar imediat alti exegeti ai Centuriilor au găsit alte si alte variante de interpretare, totul fiind cosmetizat astfel încât vina să nu cadă asupra autorului, ci asupra comentatorilor care nu l-au "înteles" pe Nostradamus.

În cartea lui Stefan Paulus găsim o analiză a ratei de esec a previziunilor din Centurii. Numărând catrenele care aveau precizată data fixă a faptelor "profetite", el a constatat că "rata finală de precizie a catrenelor datate de Nostradamus este de unu si jumătate la sapte, putin peste 21%" [45; 288]. Încercând să crească acest procent, motivând că unele date pot fi decriptate gresit, Stefan Paulus a afirmat că rata de precizie poate creste până aproape de 38%. Adică marele "profet" Nostradamus a gresit în mai mult de 60% dintre prezicerile care au putut fi verificate în timp, cele cu dată neprecizată fiind mult mai usor de prelucrat astfel încât autorul lor să pară "înzestrat" cu harisma înainte-vederii.

În cazul marii majorităti a ghicitorilor rata esecurilor este si mai mare. În mod curent se consideră că o rată de 20-25% a premonitiilor care se adeveresc este foarte bună, iar cea de 50% este exceptională. Această apreciere este foarte suspectă: cei care au prevăzut prin harul lui Dumnezeu ceea ce se va întâmpla nu au dat gres. Dumnezeu care le-a dat darul înainte-vederii nu putea să gresească. Iar cei ale căror "profetii" nu se adeveresc sunt inspirati de diavol (si în acest caz, ca în multe altele, new-age-istii consideră că dacă găsesc în Sfânta Scriptură argumente care să "dărâme" punctul de vedere crestin, biruinta lor este totală. Ei invocă o "minciună" a Proorocului Iona, care a profetit distrugerea orasului Ninive, dar în urma pocăintei ninivitenilor orasul nu a fost distrus; se pierde din vedere tocmai faptul că rostul proorocului Iona era tocmai de a-i întoarce pe cei căzuti la pocăintă, si nu de a-i preveni asupra pedepsei dumnezeiesti. Ca în celelalte cazuri, un element este desprins din context pentru a justifica rătăcirea; putini sunt însă cei care au curiozitatea de a se lămuri în privinta valabilitătii argumentelor invocate de eretici).

Unul dintre siretlicurile prin care "ghicitorii" ascund propriile esecuri este următorul: ei nu afirmă că faptele pe care le "văd" se vor întâmpla cu sigurantă, nu sustin predestinarea absolută. Ei fac afirmatii de genul: "dacă vei fi tare, vei reusi să eviti esecul pe care îl ŤvădÅ¥", sau "dacă te vei tine pe aceeasi linie, vei avea parte de succesul care mi se Ťaratăť". Rare sunt cazurile în care un ghicitor spune cuiva că ceva se va întâmpla cu sigurantă (aceasta li se întâmplă numai oamenilor care sunt prinsi strâns în laturile diavolului).

Acelasi risc de eroare si-l asumă si astrologii. Ei spun: "planetele indică o mare bucurie profesională - sau un esec familial. De tine depinde cum vei sti să treci prin încercarea care îti stă în cale..." Astfel, dacă nu se întâmplă nimic, omul rămâne cu sentimentul că a ratat un mare bine sau că, dimpotrivă, a reusit să evite răul care se vedea la orizont.

Nu putem vorbi despre rata mare a esecurilor în ghicitul viitorului fără să amintim de numărul mare de sarlatani care, fără a practica vreo formă specială de magie, simulează că ar fi mari initiati.

Astfel de escroci nu caută "inspiratie" de la demonul ghicitului, ci de la demonul lăcomiei. Dar si în aceste cazuri ghicitorul-sarlatan, fără să fie constient, este inspirat de demonul ghicitului în asa fel încât sfaturile pe care le dă să fie cât mai nocive pentru cei care apelează la serviciile sale.

Existenta unor ghicitori-sarlatani (spre deosebire de cei "profesionisti", care sunt vase ale diavolului) are un efect dublu: pe de o parte, la unii oameni trezeste retineri fată de consultarea viitorului, dar la altii sporeste dorinta unei asemenea incursiuni - caracterul de neseriozitate al practicii făcând-o să pară un fel de joacă. S-a constatat că mare parte dintre cei care s-au dus la ghicitori mai mult din spirit de aventură au avut de suferit exact aceleasi urmări în plan duhovnicesc cu cei care stiau că intră de bunăvoie în jocul magic.

Una dintre greselile cele mai frecvente este punerea erorilor ghicitului în seama nepriceperii ghicitorilor. Pentru multi oameni o consecintă firească a constatării faptului că au fost păcăliti de către ghicitorii-sarlatani este tendinta de a îi consulta pe altii mai iscusiti. De fapt, pentru ghicitori este cât se poate de normal să gresească în previziuni atâta vreme cât numai Dumnezeu stie ce se va întâmpla.

Privitor la observatia pertinentă pe care o fac unii dintre cei care merg la diferiti ghicitori, cum că tot ceea ce li s-a prezis, bine sau rău, li s-a si întâmplat, din perspectivă crestină acesta este un mare semnal de alarmă. Dacă diavolul a fost capabil să "prevadă" viitorul unei persoane însemnă că persoana respectivă ducea o viată plină de patimi, că sufletul ei se afla în mrejele celui care stia ce surprize îi va mai face. Este foarte greu ca cineva să recunoască tocmai acest aspect: că ghicitorii i-au spus viitorul pentru că viitorul era, în aspectele esentiale, dirijat de diavol.

Diavolul nu poate sti ceea ce vor face oamenii care trăiesc aproape de Biserică, care se spovedesc cu adevărată pocăintă si se împărtăsesc cu Sfântul Trup si Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. El stie numai răul pe care are de gând să îl abată asupra lor, si poate doar bănui - prin rationament logic - câte ceva din binele pe care îl vor face acestia.

Despre împlinirea celor profetite de ghicitori, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Cum se face, as putea fi întrebat, că se împlinesc multe din cele spuse de acesti oameni?

Pentru că tu te-ai lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că tu te-ai lepădat de El, pentru că tu te-ai asezat în afara purtării Lui de grijă, pentru aceea diavolul îti întoar-ce treburile tale si le mută după cum vrea el" [32;855].

Pe cât este de greu să recunoască cineva că faptul că i se întâmplă cele ce i-au fost "profetite" este semn că se află sub puterea diavolului, pe atât de usor este ca printr-o viată crestinească această legătură să se rupă pentru totdeauna. Sau, chiar dacă lupta va fi de durată, cununa luptătorului va fi pe măsură.

Unul dintre mijloacele prin care diavolul câstigă cel mai usor adepti este implicarea slujitorilor Bisericii în practicile de ghicire a viitorului. Cea mai cunoscută metodă este cea a "deschiderii cărtii" - a Sfintei Evanghelii sau a Psaltirii. Există preoti care "deschid cartea" si în functie de pagina la care s-a deschis întâmplător "prevăd" ce li se va întâmpla oamenilor (privitor la procese, examene, căsătorii si altele asemenea). Oamenii simpli, având încredere nemărginită în preoti, nu îsi dau seama că astfel de preoti sunt vrăjitori. Osânda unor astfel de preoti - după cum arată Pravilele bisericesti - este foarte aspră.

Stă în responsabilitatea arhiereilor de care apartin să îi caterisească sau, dacă se pocăiesc, să le rânduiască un anumit canon. Dar, câtă vreme un preot se îndeletniceste cu ghicitul (chiar si cu "nevinovata" deschidere a Evangheliei pentru a afla viitorul oamenilor), nu are puterea să săvârsească Sfintele Taine.

Asa cum oamenii se lasă înselati de preoti-vrăjitori, asa se lasă înselati si de ghicitorii care sustin că sunt buni crestini (si au casele pline de icoane, de cruci, ...) Dar păcatul celor care merg la ghicitori este la fel de mare, indiferent dacă ghicitorii pretind sau nu că sunt crestini.

"Prin lume merg si umblă multi fii ai diavolului si-i însală pe crestini, ca să le ia banii, si la dau talismane să facă copii, să-si primească sănătatea si să-si vadă soarta, ce anume va urma în viata lor. Toate acestea sunt mestesuguri satanice, fiindcă se întâmplă ca nu o dată diavolul să facă minuni si oamenii să îl creadă, să facă păcate si să fie osânditi la iad odată cu el. Dar noi avem o poruncă care spune să anatemizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părintii Bisericii noastre. Acestea sunt, asadar, în afara căii Părintilor, de aceea cei care le fac sunt anatematizati. Mai spune legea noastră bisericească că aceia care urmează aceste lucruri vrăjitoresti douăzeci de ani să nu se împărtăsească.

De aceea voi, cei ce folositi aceste ghicitori, jurăminte, descântece si altele asemănătoare, să stiti că foc băgati în casele voastre si veti arde de vii si aici si în viata cealaltă si veti mosteni osânda vesnică împreună cu învătătorul vostru diavolul si tovarăsii lui" [62;81]. Aceste cuvinte, rostite de către Sfântul Cosma Etolianul cu mai mult de secole în urmă, sunt cât se poate de actuale astăzi.

Una dintre trăsăturile specifice vremurilor de haos spiritual în care ne aflăm este reaparitia superstitiilor. Omul simte nevoia să pătrundă putin în tainele viitorului si, dacă stie că este păcat să se ducă la ghicitoare, se multumeste să se folosească de semnele pe care le poate observa el însusi. Cea mai cunoscută metodă este cea prin care stii de ce "se bate ochiul" - ori de bine ori de rău. Oricât ar părea de nevinovate, oricât de repede s-ar adeveri, aceste superstitii fac parte din aceeasi paletă amăgitoare a diavolului. Si cu cât mai iscusite sunt cursele diavolului, cu atât mai iscusiti trebuie să se arate oamenii care nu vor să cadă în ele.

Iar celor care insistă totusi să îsi afle viitorul, sfântul Cosma le recomandă următoarea "tehnică" eficientă: "Si dacă vrei să-ti vezi soarta sau norocul, scoală-te mâine dimineată si du-te la biserică si uită-te la mormintele celor * si la ce sunt ei acum. Gândeste-te si spune: "N-au fost si ei oameni ca mine si au murit?" Asa voi muri si eu mâine, deci să nu îndrăznesc să fac si eu aceste lucruri diavolesti, căci o să pier..." [62;96].

Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toti. Acesta nu este un secret pentru nimeni. "Tehnica" sfântului Cosma nu este originală: e recomandată de multi alti sfinti ai Bisericii ca fiind de mare folos celor care pretuiesc mai mult viata pământească decât vesnicia.

Să cugete la moarte cei care nu se tem de osânda dumnezeiască si vor să alerge la ghicitori si la vrăjitori. Si să priceapă că viata pământească, de care ei sunt preocupati atât de mult, se va sfârsi. Si că, dacă au căutat să afle ce li se va întâmpla peste câtiva ani, ceea ce îi asteaptă după moarte le rămâne ascuns.

Ar fi bine ca, în loc să îsi piardă vremea alergând la ghicitori, astfel de oameni să caute calea mântuirii. De două mii de ani au existat mii si poate chiar sute de mii de oameni care încă din timpul vietii au regretat amarnic că au alergat la ghicitori si vrăjitoare (după moarte au regretat oricum toti ceilalti, care au murit nepocăiti). Dar nu a existat nimeni care să regrete că L-a descoperit pe Dumnezeu, si că a descoperit calea mântuirii.

 

#10 Despre astrologie - sau "descifrarea tainelor ceresti" 12.02.2010 09:43

• Raspunde

"Fără contactul cu fiintele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică" [10;49].

- mărturia unui fost astrolog -

Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai tină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea si să îsi ia destinul în propriile mâini.

Cuvântul libertate este strigat astăzi cu putere de către diferite categorii de oameni si cu diferite scopuri, cel mai adesea exprimând libertatea omului de a călca în picioare traditiile de orice fel si de a urca pe soclu statuia unui impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.

Autorii eretici fac o substitutie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteste creatia, ei asează o lege care guvernează lumea: legea ciclicitătii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităti: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.

Supunerii fată de Dumnezeu i se preferă "supunerea" fată de influenta stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robie fată de capriciile astrelor.

Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o modificare observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.

Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac si în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea Bisericii.

Pentru cei care sunt fii credinciosi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învătătura mântuitoare propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această învătătură.

Oamenii trebuie să îsi pună următoarea întrebare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci conceptiile crestine trebuie ajustate astfel încât să nu con-trazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne ferim cu toate puterile de înselarea care pe zi ce trece câstigă tot mai mult teren.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat că avem de trăit o singură viată, în care suntem liberi să alegem binele sau răul si că, după moarte, ne asteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată suntem influentati de tot felul de configuratii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura lui Hristos.

Aproape oricine stie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dictionarelor prezintă astrologia ca fiind stiinta ce se ocupă de studierea influentelor astrelor asupra vietii omenesti si asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer si ceea ce li se întâmpla în viata de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răspândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia si în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China si Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din usile prin care credintele păgâne intră în fortă în societatea contemporană.

Există trei tipuri de astrologie: în primul (si cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităti, în al doilea planetele sunt considerate obiecte ale căror emanatii impersonale influentează vietile oamenilor, iar în al treilea � astrologia simbolică - planetele se află într-o corespondentă magică cu oamenii, pe care îi influentează prin rezonantă. Pentru astrologi, zodiacul este o "centură" imaginară a cerului care include 12 constelatii, 12 semne astrologice despre care consideră că i-ar influenta pe oameni (Balantă, Săgetător, Fecioară, ...).

Cea mai serioasă provocare initiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Pestilor si sub pecetea învătăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o eră la alta se calculează în functie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de împărtire a timpului (cea adaptată si de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obisnuiti, iar o lună 2160 de ani.

În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece "specialistii" nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea că începutul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling si Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 si anul 2154.

Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii �60-�70. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de asteptat, această trecere a căpătat valente spirituale.

Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinoctiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinoctiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelatia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelatia Pestilor � cf. [61;126]).

În fata unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori si-au modificat calculele după un "zodiac migrator", ori - cum au făcut marea majoritate - nu au tinut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei si au preferat să îsi păstreze sistemul de calcul.

Pentru un observator exterior această neconcordantă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel putin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă insuficient - în favoarea caracterului stiintific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele stiintifice) cu ajutorul statisticilor eficientei în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o stiintă, ci doar o artă magică (totusi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveste perfect realitătii cosmice si, sub un pretins caracter stiintific, atrage oamenii în cursa ocultismului).

Trebuie să recunoastem că deschiderea fată de această falsă stiintă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului - care nu are aproape nimic în comun cu tigăncile care ghicesc la colt de stradă - an de an numărul celor interesati de acest subiect creste.

Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si Toonder, cercetând geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că "Doamnei Blavatsky si Miscării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renasterea... Teozofia, dintr-o singură lovitură, ... a inspirat o cercetare reînnoită si serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franta si în America" [10;18]. John Ankenberg si John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renastere sunt: Miscarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner si rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologiei se duce cât se poate de elegant. Personalităti precum printesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizantii acestei "arte".

"Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau stiinte omenesti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare când este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului" [10;35], mărturisea un "crestin".

Pentru multi oameni credinta în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma mediumul Jean Dixon despre "ghicitul în stele": "unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pentru o romano?catolică. Totusi, după cum înteleg eu, biserica catolică si multe alte organizatii religioase n-au condamnat niciodată studiul astrologiei... N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinta mea si îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte si cunostinta pe care o găsesc în stele pe de altă parte (...). Astrologia se potriveste în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne întelegem atât talentele, cât si defectele" [10;34].

Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfânta Scriptură - care este citită în ambele medii - nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferentierea între cele două forme de astrologie - bună si rea - este asemenea diferentierii celor două forme de magie - albă si neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie si un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeasi sursă întunecată.

Conceptia potrivit căreia astrologia este o stiintă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă observăm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri împlinite. De fapt, acest număr nu este chiar atât de mare pe cât pretind astrologii, ci este aproximativ acelasi cu cel al oricărei alte forme "clasice" de ghicit.

Dacă astrologia ar fi o stiintă, atunci oricine ar putea să o învete după un manual bun. Însă, desi există multe manuale de astrologie, practic ele nu sunt "eficiente". Marii astrologi recunosc că tainele astrologiei nu se pot dobândi decât în urma unei îndelungate pregătiri "spirituale", exceptie făcând doar cei care au o deosebită înzestrare nativă pentru aceasta.

Initierea în tainele astrologiei este asemănătoare initierii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esentială este dobândirea unei receptivităti care să permită descifrarea configuratiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt ghidati de diferite spirite în "munca" lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.

Toti astrologii "de calitate" sunt mediumi, chiar dacă nu toti constientizează că ideile care le vin în minte în chip spontan sunt inspirate de o altă entitate. Putini dintre cei care percep clar influentele unor astfel de entităti îsi dau seama că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinsi că astfel de spirite sunt "benefice" (chiar "îngeri de lumină", si se deschid fără retinere influentelor "superioare."

Un fost astrolog făcea următoarea observatie: "Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adeptii acestui sistem - fără să o stie - bat la usa prin care se stabileste comunicarea cu fiinte spirituale cunoscătoare, totusi înselătoare. În cele din urmă, acea usă se deschide, si această deschidere produce o schimbare înfricosătoare în viata adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate într-un mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor." [10;49].

În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata că "arta astrologică este considerată a fi cheia stiintelor oculte" [10;18]. Aproape toti vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil Leek mărturisea: "Astrologia este stiinta mea, vrăjitoria este religia mea..." [10;18]. Ea observa strânsa legătură dintre astrologie si chiromantie, numerologie si celelalte ramificatii ale vrăjitoriei.

"Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate "stiintele" magice: alchimia, magia neagră, chemarea spiritelor, necromantia si chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor" [10;20], observa Lawrence Jerome.

După ce ne-am oprit putin asupra legăturii strânse dintre astrologie si vrăjitorie, să vedem încă o directie din care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea conceptiei lor despre persoana lui Hristos (din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).

O declaratie standard a conceptiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: "Cristos a avut toate cele sapte planete antice... toate unindu-se în Pesti... astfel că El a fost Pestele suprem, absolut... si astfel El a inaugurat Era Pestilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vietii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi... În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeasi lungime de undă cu eul lui superior" [10;27].

Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfânta Scriptură, ci noi însine vom deveni Hristosi prin constientizarea "dumnezeirii" noastre.

Este cel putin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era Pestilor, în care potrivit calculelor lor mântuirea trebuia căutată la picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor - si nu ar fi fost inspirati de diavol, ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (desi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii - căci recunoasterea adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).

Marea majoritate a astrologilor sustin că Biblia este plină de referinte astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Mântuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Traditia crestină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârsitul închinării păgâne si chemarea tuturor neamurilor la credinta în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul Crăciunului: "Nasterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunostintei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat să se închine Tie, Soarelui dreptătii... ."

Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia: "Privind la cer si văzând soarele, luna, stelele si toată ostirea cerului, să nu te lasi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujesti" (Deut. 4, 19). Iar "de se va afla la tine, în vreuna din cetătile tale pe care ti le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, si se va duce si se va apuca să slujească altor dumnezei si se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea cerească, (...) să scoti pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la portile tale si să-i ucizi cu pietre" (Deut. 17, 3-5).

După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele. Închinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vietile lor sunt influentate de stele nu sovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas putini oameni care cinstesc stelele ca pe niste zeităti, totusi numărul celor care "ghicesc în stele", al celor care practică astrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeasi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia - ca orice altă metodă de ghicire a viitorului - este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).

În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi astepta pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îsi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influentează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiti Dumnezeu îi va pedepsi cu osândă vesnică în chinurile iadului (statistic, numărul vrăjitorilor si ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).

Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele aduce mânia lui Dumnezeu peste asezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: "Casele Ierusalimului si casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperisul tuturor caselor se aduce tămâie întregii ostiri ceresti si se săvârsesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce asupra cetătii acesteia si asupra celorlalte cetăti toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că si-a învârtosat inima si nu ascultă cuvintele Mele" (Ier. 19, 13-15).

Precum a fost dărâmat Ierusalimul, asa se vor dărâma si cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu vrăjitoria. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curătirii templului Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: "Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preotilor de mâna a doua si celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte si pentru toată ostirea cerului si să le ardă afară din Ierusalim" (IV Regi 23, 4).

O astfel de curătire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui crestin care îsi dă seama că s-a aflat în înselare. Asa cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot asa nu s-a sfiit să spurce si unele comunităti crestine: uneori a reusit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credinciosi. Fără a ne lepăda de o asemenea înselare, nu vom putea să fim ai lui Hristos si nu vom putea fi temple ale Duhului Sfânt.

Sfânta Traditie este plină de texte care combat "ghicitul în stele". În scrierea sa Despre idoli, Tertulian nota: "Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc închinarea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aseza nume de dumnezei falsi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie si a-i abate pe oameni de la înăltarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinta că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieste îngerilor căzuti care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a însela neamul omenesc... Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă si specia. Astfel, din timpul aparitiei Evangheliei, tot soiul de sofisti (în sensul de "întelepti închipuiti" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi si ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiti" [50;54].

Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: "Sunt si la noi multi, foarte multi adepti ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oras sau de la sate, care-si caută în cafea sau umblă cu datul în cărti, si până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri stiintifice de a-si cerceta destinul după prescriptiile stiintelor ascunse! Dintre acestia, multi se cred si se prenumără între fiii Bisericii. Si încă dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie cu care-si aprind candela în fata icoanei Mântuitorului sau cu care îsi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinti făcători de minuni, îsi poartă pasii si spre prezicătorul care le va citi din stele si din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de crestinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie si religie, între Dumnezeu si Lucifer, între Simon Magul si Hristos, între puterea demonică si bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a crestinismului. E apostazie directă" [54;45].

În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul si prin conjunctia acestor stele, a soarelui si a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi sustinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi si de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuti liberi de Creator si suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza miscării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăti, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui si nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce si s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi ratiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fapte si în desert am delibera. Dar negresit ratiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este rational este si liber" [18;58].

Vechile Pravile bisericesti nu au trecut cu vederea arta "ghicitului în stele", ci au arătat netemeinicia conceptiei potrivit căreia viata omului ar fi influentată de planete: "Viata omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâtia ani să trăiască; cu sfatul si voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică cearta n.n.), vom răspunde si vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale..., si iarăsi de ar fi fost mai înainte o hotărâre si o predestinatie a omului, atâtia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo boală; si nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul si sorocul vietii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă" [53;516].

Sfântul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce sustineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea nasterilor, după zodii sau stele si pentru citirile de stele e lucru nebunesc si fără de Dumnezeu... însă bunătătile si răutătile noastre se miscă după a noastră singură vointă" [53;516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, si nu la vechea închinare la stele. El contesta pretentia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, si nici o configuratie planetară nu poate să stânjenească această alegere.

 

Vezi toate »