Păcatul sinuciderii. Ce spun teologii despre pedepsirea lui. Asemănări şi diferenţe între creştini, mozaici, musulmani, budişti şi hinduşi

Păcatul sinuciderii. Ce spun teologii despre pedepsirea lui. Asemănări şi diferenţe între creştini, mozaici, musulmani, budişti şi hinduşi

Sinuciderea este văzută ca un păcat major în toate marile culte religioase: creştinism, mahomedanism, iudaism, budism sau hinduism. Există nuanţe, dar abordarea este aceeaşi: Dumnezeu îţi dă viaţa, tot el (trebuie să) ţi-o ia, iar a încălca această lege care exprimă firea lucrurilor înseamnă a te opune voinţei divine.
În mai toate cultele, însă, există "voci progresiste" tot mai des auzite, care înclină să pună sinuciderea pe seama unei rătăciri a minţii, de care mortul nu poate fi acuzat. Ca atare, se tinde spre oficierea aceloraşi slujbe religioase, ca în cazul celor pieriţi de "moarte bună".

Catolicii: e bine că Mădălina Manole a avut slujbă religioasă

Preotul Ieronim Iacob, purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din Bucureşti, spune că Biserica Ortodoxă Română a acţionat înţelept în cazul Mădălinei Manole, permiţând slujba religioasă, deşi s-a comis un păcat major: "În credinţa catolică, sinuciderea este acelaşi lucru ca şi în cea ortodoxă - vorbim tot de creştinism. Viaţa este darul lui Dumnezeu şi omul nu poate dispune de acest dar după placul său. Însă mortul se duce la judecata lui Dumnezeu, iar acolo se ţine cont de ce ai făcut întreaga viaţă. O eventuală lipsă a slujbei religioase nu este o pedeapsă aplicată celui mort, sinucigaşului, ci o atenţionare pentru comunitate, care trebuie să ia aminte că s-a comis un păcat major. Este o pedagogie a Bisericii cu enoriaşii. Biserica face o evaluare, de la caz la caz, este ca o mamă care se gândeşte la cei rămaşi în viaţă. O mamă este şi dreaptă, dar şi bună, nu aplică pedeapsa fără discernământ. Dacă e un moment de durere ce afectează foarte mulţi oameni, aşa cum este cazul acum, cu Mădălina Manole, există riscul ca o pedeapsă prea severă să împietrească sufletul multora, să îi îndepărteze de Biserică, obţinându-se efectul invers celui scontat. Aşa că s-a ajuns la această cale de mijloc, a unei înmormântări religioase, dar fără fast".

Ortodocşii: Biserica nu ar trebui să nu se roage pentru cei care îşi iau viaţa

Părintele profesor de teologie Stan Alexandru nu împărtăşeşte această părere: "În nicio religie majoră a lumii, excluzând situaţiile excepţionale, sinuciderea nu este încurajată, tolerată, cu deosebire sinuciderea femeilor, a mamelor. Biserica Ortodoxă are responsabilitatea să nu se roage pentru cei care îşi iau viaţa. Iar catolicii ştiu că nu se poate să te împărtăşeşti la căpătâiul unui sinucigaş. Doar două categorii de sinucigaşi au fost exceptate, în trecut, de la blamul creştinilor: cei cuprinşi de nebunie, care trebuie ţinuţi în lanţuri şi cum scapă din ele comit suicidul, şi cei care s-au sinucis în numele credinţei lor, cum erau martirii care îşi luau viaţa pentru a nu fi violaţi sau sodomizaţi de păgâni. Acum, după 1989, Biserica a permis slujbele religioase în cazul sinuciderilor, considerându-se că cei care au comis actele respective nu au fost în deplinătatea facultăţilor mintale. Dar situaţia nu e simplă, depinde cum se procedează, de la o parohie la alta. Sunt parohii în care se consideră că sinucigaşii au fost demonizaţi şi nu se fac slujbe, nici de înmormântare, nici ulterior. Sunt credinţe rămase din trecut, cum că sinucigaşii bântuie, ca strigoi. În cazul Mădălinei Manole, vina ei nu este atât de mare, cât este a persoanei care i-a adus otrava, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Veronicăi Micle, care s-a sinucis cu stricnină. De asemenea, se ştia că Mădălina Manole era disperată, iar cei apropiaţi, soţul trebuiau să reacţioneze, să facă totul pentru a o readuce la lumină, chiar să plece din ţara asta unde se simţea trădată, cum o dovedeşte prima ei tentativă de suicid".

Cultul mozaic evoluează de la sinucigaşul "criminal" la sinucigaşul "victimă"

În iudaismul "clasic", sinucigaşii sunt consideraţi criminali şi nu li se fac funeralii, nu li se recită Kadiş-ul şi sunt înmormântaţi la marginea cimitirelor, împreună cu soţii răposaţi ne-evrei ai evreilor. "Evreii admit sinuciderea doar în cazuri grele, de război, după pilda regelui Saul. În Vechiul Testament, după ce Cain şi-a ucis fratele, Dumnezeu l-a împiedicat să-şi ia viaţa, obligându-l să o trăiască cu conştiinţa marelui păcat săvârşit", spune părintele Stan.

În ritul iudaic reformist, se consideră că sinuciderea este o manifestare a demenţei sau a depresiei şi nu se fac diferenţieri la slujbele de înmormântare.

Oricum, indiferent de felul în care a murit, corpul defunctului este considerat "spurcat" şi nimeni din familie nu are voie să îl atingă. Cei care îşi vizitează morţii în cimitir trebuie să se spele după ce ies din cimitir, ca un ritual de purificare la ieşirea din teritoriul spurcat.

Voia lui Allah

Coranul nu este explicit în privinţa sinuciderii, dar teologii musulmani o privesc ca "o dezertare gravă de la cea mai fundamentală datorie a omului, aceea de a trăi în credinţa lui Allah". Într-un articol din Al-Raya, prin care combătea terorismul sinucigaş în numele Islamului, doctorul Abd Al-Hamid Al-Ansari, fost decan al Facultăţii de Shari'a, susţine că "sursele islamice sacre se referă la aceasta (la sinucidere - n.r.) ca fiind unul dintre cele mai mari păcate".
Pe de altă parte, părintele profesor Stan Alexandru consideră că musulmanii se conduc mai mult după dictonul "Asta e voia lui Allah!", deci sinuciderea nu este văzută ca un păcat la fel de mare precum e în creştinism. "În plus, înmormântarea nu este în general un proces atât de complex, se face rapid, astfel ca peste cel mort să nu treacă încă o noapte".

Reîncarnare cu poticneli

Hinduşii şi budiştii nu pun preţ pe corpul neînsufleţit, riturile de înmormântare fiind focalizate asupra sufletului. Hinduşii îşi stropesc morţii cu apa sfinţită a Gangelui, dar este mai mult un ritual de "petrecere a sufletului" celui dispărut, care se va reîncarna. Budiştii din Japonia îşi îngroapă morţii vertical, pentru a economisi spaţiul. Atât în cazul hinduşilor, cât şi al budiştilor, sinuciderea este văzută ca un act de regresie a sufletului, în peregrinarea sa de căutare a absolutului.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine