Paleologu deplânge bugetul “lamentabil” şi “jalnic” al Ministerului Culturii
Paleologu deplânge bugetul “lamentabil” şi “jalnic” al Ministerului Culturii
Paleologu afirmă că bugetul prea mic nu lasă loc de investiţii
în cultură, un domeniu care ar putea aduce mult mai mulţi bani
statului decât altele
Ministrul Culturii, Teodor Paleologu, consideră că bugetul alocat
pentru cultură, 0,2% din PIB este unul "lamentabil" şi "jalnic",
situând România pe ultimul loc în Uniunea Europeană. "M-am plâns de
lipsa fondurilor în cultură şi argumentul nu este văicăreală, vai
de mine nu avem destui bani pentru cultură, ci este vorba de
investiţie. 0,2 la sută pentru cultură e lamentabil, jalnic, ne
situează pe ultimul loc în UE. Dar cultura aduce bani, industriile
creative aduc mai mult la PIB decât aduce mineritul. De 20 de ani
dăm 0,2 la sută din PIB, Franţa dă 1 la sută, foste ţări comuniste
au buget mult mai substanţial alocat culturii, am avea mult de
recuperat.
Apoi, este falsă antinomia între dezvoltare şi
prezervarea patrimoniului, ideea că vin investitorii şi rad
patrimoniul este o prostie, de fapt cele două aspecte trebuie
echilibrate, păstrarea patrimoniului este un factor de dezvoltare
pe termen lung", a afirmat Paleologu.
"Nu trebuie să castrăm din punct de vedere politic
cultura"
Ministrul a spus că problemele culturii nu trebuie delimitate total
de cele politice, dar cultura ar trebui să ţină prima pagină a
ziarelor. "Prima pagină ar trebui să fie a culturii, nu umplută cu
alte tâmpenii. Există un risc al politizării culturii, risc de a
politiza în sensul partizanatului, prin numiri de oameni de partid,
tendinţă periculoasă puternică la noi şi este important să îi
rezistăm. Dar nu trebuie negată dimensiunea politică a culturii,
dar nu ca politică de partid, care trebuie ţinută departe de
cultură. Nu trebuie să castrăm din punct de vedere politic cultura,
marii creatori au avut o componentă politică în creaţia lor:
Balzac, Shakespeare, Dostoievki", a afirmat Paleologu.
Ministrul a povestit că primul lucru pe care l-a făcut ca
ambasador la Copenhaga a fost să cumpere un pian. "Ca diplomat
rolul culturii este foarte important. La Copenhaga am cumpărat un
pian care a schimbat dinamica ambasadei, am putut organiza serate
literare, concerte, iar în lumPaleologu afirmă că bugetul prea mic
nu lasă loc de investiţii în cultură, un domeniu care ar putea
aduce mult mai mulţi bani statului decât altelePaleologu afirmă că
bugetul prea mic nu lasă loc de investiţii în cultură, un domeniu
care ar putea aduce mult mai mulţi bani statului decât
altelePaleologu afirmă că bugetul prea mic nu lasă loc de
investiţii în cultură, un domeniu care ar putea aduce mult mai
mulţi bani statului decât alteleea în care trăim globalizat,
activitatea diplomatică este tot mai mult de transfer, de mediator
cultural, dacă diplomatul îşi înţelege cu adevărat misiunea, fără a
neglija politica şi economia, pentru că şocurile lumii contemporane
sunt şocuri culturale. Scandalul caricaturilor este un exemplu de
şoc cultural, această criză ilustrează rolul diplomatului ca
mediator cultural", a mai spus Paleologu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
V`am mai spus si va mai spun inca o data,pdl va ajunge un partid mic,mic,mic,de tot(...)sub 15%!!! bagati bine la cap!!!
Vrei sa schimbi ceva? Vrei solutii moderne la probleme? Ai solutii dar nu te asculta nimeni? Acum e momentul sa te alaturi si tu. Noi ne respectam unii pe altii si avem un singur scop.
Am deja peste 900 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !
www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html
vizitati si blogul
www.crbs.blog.com
Multumesc
Peste 5,3 milioane EUR la Loto 6/49:
www.schemeloto.ro