Panourile solare – ineficiente, pompele de căldură – mai scumpe decât subvenţia
În cazul panourilor solare, trebuie să te „ajuţi“ şi cu o centrală electrică
Pompa de căldură, subvenţionată doar cu 20%
Din cauza birocraţiei, multe firme au dat bir cu fugiţii
Programul „Casa Verde” iniţiat de Ministerul Mediului şi amânat până pe 15 ianuarie are câteva hibe serioase. În primul rând, subvenţia de 90% pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de panouri solare nu se acordă şi pentru centrala termică împreună cu care va funcţiona sistemul. Preţul mediu al unei astfel de centrale este de 3.000 de lei. Dar de ce este necesară instalarea unei centrale termice, dacă deja avem un panou solar?
„Fiindcă acestea funcţionează într-adevăr eficient numai atunci când sunt dublate de o sursă de încălzire clasică. Oamenii trebuie să ştie că sistemele nou introduse prin Casa Verde ajută, dar nu înlocuiesc total vechiul sistem. Îl pot înlocui, însă, în medie, în proporţie de 50-60%”, ne-a explicat Dan Bargan, consultant tehnic la una dintre firmele care au aplicat în program pentru a deveni instalator validat.
Unei familii formate din patru persoane îi sunt suficiente trei panouri solare, cu un boiler de 300 de litri (pentru perioadele fără soare), iar costul facturii la apă caldă se va înjumătăţi, garantat.
Panourile solare, prea scumpe pentru asociaţiile de proprietari
Cine vrea să-şi instaleze o pompă de căldură va primi de la stat doar circa 20% din întregul preţ al acesteia, restul urmând să plătească din propriul buzunar, au calculat reprezentanţii firmei. Asta, deoarece preţul pompei este mult prea piperat (de la 9.000 de euro în sus), subvenţia de la stat nu depăşeşte 25.000 de lei şi nici nu acoperă toate componentele din instalaţie. Din fericire, în cazul pompei nu mai este nevoie de a doua sursă de căldură, convenţională, ca în cazul panoului solar.
„O pompă de căldură de 9.000 de euro este suficientă pentru o casă de 150 de metri pătraţi. Este mai scumpă fiindcă tot sistemul presupune un întreg ansamblu: încălzire prin pardoseală, pompe, sisteme de automatizare şi de decopertare. Pe factură, economia este de 40% faţă de sistemul de încălzire pe bază de curent electric. Investiţia se amortizează în 15 ani, dar puţinele persoane care îşi pun pompă de căldură nu o fac neapărat pentru economii, ci pentru a fi independenţi energetic. Estimativ, anul trecut în România s-au vândut în jur de 100 de pompe de căldură”, a adăugat Dan Bargan.
Tot din cauza preţului piperat, este posibil ca asociaţiile de locatari de la bloc să nu poată intra în program. În acest caz, firmele producătoare de panouri îi sfătuiesc pe locatari să aplice individual, ca să aibă şanse să-şi acopere costurile în proporţie de 90%. În acest caz, panourile de pe acoperiş trebuie să fie unite între ele, ulterior.
Din 5.000 de firme participante, numai 2.000 au adus toate actele
Foarte multe firme au dat bir cu fugiţii, după ce au descoperit cât de multe hârtii trebuie să depună la dosar, în numai 25 de zile, pentru a deveni instalatori validaţi de Administraţia Fondului de Mediu.
„Asta s-a întâmplat fiindcă legea privind Casa Verde este stufoasă şi ambiguă. Astfel, am fost puşi în situaţia de a oferi consultanţă gratuită unor firme mici, de care nici măcar nu auzisem. Problema lor era că nu înţelegeau legea. Unele ori nu aveau pe cine să trimită în Bucureşti, să alerge după acte şi să stea la cozi, altele ori nu auziseră de taxa de mediu. Pentru o firmă cu patru angajaţi, a fost extrem de greu să întocmească tot dosarul”, ne-a declarat Cătălin Drăguleanu, director de vânzări la aceeaşi firmă. Până acum, 5.000 de firme au cerut să se înscrie în program, însă numai 2.000 au şi adus documentaţia completă.
Info plus:
Înscrierea în program
După ce a fost amânat de două ori, programul „Casa Verde” va începe mâine, când pe paginile de internet www.mmediu.ro şi www.afm.ro va fi publicată lista instalatorilor validaţi, adică a firmelor autorizate să comercializeze şi să monteze sisteme de energie alternativă. Doritorii trebuie să-şi aleagă una dintre firme, să-şi depună o cerere de înscriere şi un dosar la firma respectivă, să obţină o notă de acceptare de la instalator şi să plătească diferenţa de bani.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













16 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Programul „Casa Verde†iniţiat de Ministerul Mediului şi amânat până pe 15 ianuarie are câteva hibe serioase. În primul rând, subvenţia de 90% pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de panouri solare nu se acordă şi pentru centrala termică împreună cu care va funcţiona sistemul.
cine este ,,specialistul" care debiteaza asemenea cifre? si inca ceva : inca nu vati prins ca acest ,,program" are doua tine? respectiv campanie electorala si masina de facut bani pentru cativa din imbuibatii romaniei?
preturile scose de expertul tau sunt umflate .
de ce nu scrii ca de fapt instalatorii autorizati suporta subventia timp de cateva luni pentru fiecare sistem instalat pentru ca isi vad banii in 3-6 luni conform ordinului ministrului mediului ?
apropo cine dracu recunopaste un ordin de ministru ?
nu puteau sa regleze macar juridic programul asta ?
de ce nu se foloseste motorul cu apa inventat de mihai rusetel? > sondaje.php0h.com/motorapa.php
programul este varza dintr-un simplu motiv... cine este instalatorul ? importatorul ? distribuitorul ? sau firma de instalatii care instaleaza ? pentru ca in 99% din cazuri firma importatoare lucreaza cu distribuitori care la randul lor lucreaza cu firme de instalatii... din acest motiv, au existat atatea cereri. lipsa unor cerinte clare de eligibilitate, care sa presupuna experienta in domeniu, lucrari realizate a dus iarasi la acelasi lucru. si ma inteb de ce ? in plus de asta domnii de la mediu practic prin acest program reglementeaza piata. cine credeti ca isi va mai pune sisteme solare la pret de subventionat / 2-3 proprietari, restul vor astepta sa le vina randul la subventii. prin urmare daca firma ta nu a fost validata (din n motive, nu exista in ghid decat criterii de eligibilitate si atat) iesi de pe piata. ceva ai miroase si nu miroase bine!
utilizarea surselor neconventionale de energie,eoliana,solar a,biogaz,sunt exeptional de benefici daca pentru fiecare utilizator este intocmit un oroiect tehnic adecvat,functie de datele statistice privind prezenta sursei primare;cat timp sufla vantul si cu ce intensitate,cate zile insorite sunt pe an,cum se constueste un generator de biogaz si ce se foloseste la producerea biogazului.apoi se face o comparatie financiara cu cheltuielele rezultate in rapor cu combustibilii traditionali.programul propus spre utilizarea panourilor solare,este deosebit de util in romania,cu cunditia ca su nu fie dat spre aplicare unor pseudo specialisti.chiar articolele din presa sa fie concepute de reali spocialisti si nu de diletanti
n-a spus nimeni ca noul sistem de incalzire obtinut prin programul casa verde va asigura independenta energetica. dimpotriva: numele oficial al programului este:
programul de ã®nlocuire sau completare a sistemelor clasice de ã®nc&atil de;£lzire cu sisteme care utilizeaz㣠energie solarã£, energie geotermal㣠si energie eolian㣠sau alte sisteme care conduc la ã®mbunã£t&a tilde;£tirea calitã£& atilde;¾ii aerului, apei si solului.
asadar, e vorba de inlocuire/completare, din ratiuni eco. detalii pe e-casaverde.ro.
da, trebuie pregatiti specialisti in acest domeniu ... proiectanti, instalatori, tehnicieni ... ziaristii macar sa scrie onest ce le spun acestia ... si lumea va fi clarificata foarte repede.
***.domitiancovaci.ro
articolul are un titlu care induce lumea in eroare : panourile solare nu sunt ineficiente ! , nu costituie o sursa independenta , cum altii au lasat sa se inteleaga , dar in acceptiunea adinei balan asta este echivalent cu ineficienta ! ii recomand sa consulte definitia termenului "ineficient" in dex.
eu am un sistem de panouri cu boiler, etc si sunt multumit , dar sa nu credeti ca investitia se amortizeaza in termen scurt si nu fac reclama .
articolul de mai sus suna foarte critic la adresa ministerului care defapt vrea sa ajute viitorii cumparatori a acestor echipamente "verzi"
deci 1 la mana nu vad dece ar fi subventionate si centralele termice "clasice" care se monteaza in paralele cu aceste sisteme sau sa ne punem probleme in felul urmator pana acum dece nu au fost acestea subventionate pana acum????, si in fond si la urma urmei dupa cum este formulat articolul suna ceva de genu " mah nu ne ajunge cat ne dau .... hai sa mai intindem mana ca poate ne dau mai muuuult" , 2 sa lasam la oparte parerea asazisilor specialisti, oameni buni dc va intereseaza un asfel de sistem contactati o firma de specialitate, specialistii de prin ziare nu cred ca ne ajuta cu mare lucru dar "romanu' ii bun la toate" !!!!!
cu stima si respect