Parada bicicliştilor – înjurată copios de şoferi

Postat la: 22.09.2009 21:40 Ultima actualizare: 22.09.2009 23:13

Parada bicicliştilor – înjurată copios de şoferi /// FOTO: Ovidiu Micsik

Cei mai bine de o mie de biciclişti care au străbătut în această seară arterele principale ale Bucureştiului au pus la grea încercare nervii şoferilor care au fost nevoiţi să le cedeze o bandă de drum. Şi mai nemulţumiţi au fost cei care au trebuit să aştepte ca întreaga coloană de biciclişti să treacă, până să se poate înscrie în trafic. Marşul bicicliştior a vrut să marcheze "Săptămâna Europeană a Mobilităţii", timp în care, în întregul continent cetăţenii sunt îndemnaţi să lase automobilele acasă şi să aleagă un mijloc de transport nepoluant - bicicletă, tramvai sau chiar mersul pe jos. Mesajul nobil al cauzei nu a sensibilizat însă decât bicicliştii care s-au adunat în număr mare, şoferii nepierzând nici o ocazie să întâmpine marşul bicicliştilor cu claxoane, înjurături sau încălcarea restricţiilor de trafic impuse de poliţie. De multe ori maşinile se strecurau printre biciclişti şi îi depăşeau nu după ce le aruncau un potop de vorbe de dulce.

Paleologu a tras chiulul

Invitatul de seamă al marşului bicicliştilor ar fi trebuit să fie ministrul culturii, Theodor Paleologu, însă acesta a tras chiulul, lăsând bicicliştii pradă remarcelor nu deosebit de civilizate sau culte ale şoferilor frustraţi de o bandă. În schimb, bicicliştii au fost vizitaţi înainte de a porni la drum de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, acesta afirmând că mersul pe bicicletă este "un semn de civilizaţie". Primarul a intervenit şi pe lângă poliţişti care nu doreau iniţial să dea drumul marşului, pe motiv că în coloană sunt şi copii sub 14 ani, care nu au voie, conform legii, să circule cu bicicleta pe carosabil. Oprescu a afirmat că nu doreşte să fie încălcată legea, însă nu i se pare normal ca un copil să fie împiedicat să meragă cu bicicleta. În cele din urmă marşul a pornit, urmând traseul Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, Piaţa Naţiunilor Unite, Parcul Izvor, primarul Oprescu refuzând să încalece pe bicicletă şi preferând maşina primăriei. Coloana de mai bine de o mie de biciclişti a înaintat destul de greu, deoarece, pe lângă maşinile care le tăiau calea, printre ei se mai amestecau şi pietonii care se nimeriseră să traverseze neregulamentar în acele momente. Marşul s-a desfăşurat totuşi fără nici un incident notabil, doar o singură bicicletă defectându-se pe parcurs, fără a provoca vreo vătămare proprietarului. (D.R.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Anda 24.09.2009 08:10

Din toate cate s-au scris in presa pana acum, despre defilarea biciclistilor, acesta este cel mai neinspirat. Nu scoate in evidenta ceea ce trebuie. Probabil autorul a scris prea multe in trecut despre oameni necivilizati, accidente cu vatamati corporal, etc.... Face de rusine ziarul care se vrea unul din cele de clasa... Pana si titlul este unul cat se poate de nepotrivit si induce cititorului faptul ca biciclistii au facut ceva scandalos....
Bila neagra ziaristului!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa