Părinţii plecaţi să muncească afară, obligaţi prin lege să-şi lase copiii la rude - VIDEO
Părinţii care pleacă la muncă în străinătate nu-şi mai pot lăsa copiii de izbelişte. Vezi cu cine pot fi lăsaţi minorii
Cine îşi lasă copiii de izbelişte riscă amenzi între 2.500 de lei şi 10.000 de lei
Legea poate fi ineficientă fiindcă autorităţile habar n-au câţi copii au rămas singuri
Părinţii plecaţi să muncească în străinătate vor fi obligaţi prin lege să-şi lase copiii în grija unei rude, nominalizând-o clar la notariat. În plus, ruda trebuie să aibă salariul minim brut pe economie, să treacă un test psihologic, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să nu aibă boli care să o imobilizeze şi să nu fi fost decăzută din drepturile părinteşti. Părinţii care pleacă fără să respecte noile reguli riscă amenzi între 2.500 de lei şi 10.000 de lei.
Părinţii trebuie să-şi anunţe plecarea cu 40 de zile înainte
Astfel, părinţii vor fi obligaţi să-şi anunţe plecarea la primăria de la domiciliu cu 40 de zile înainte. Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul primăriei va verifica dacă părinţii au respectat toate regulile impuse, urmând să-şi dea acordul cu privire la plecarea acestora. Noile prevederi se aplică în două cazuri: atunci când ambii părinţi (sau părintele unic, în cazul familiilor monoparentale) pleacă din ţară şi atunci când întreţinătorul legal (altul decât părintele natural) emigrează.
Dar nu doar mama şi tata riscă amendă. La fel şi cadrele didactice care nu anunţă imediat SPAS dacă au aflat de "săvârşirea oricărei forme de abuz" asupra copilului lăsat în îngrijirea rudei. Pentru asta, cadrele riscă amenzi cuprinse între 5.000 de lei şi 15.000 de lei. La sesizarea şcolilor, SPAS-urile vor fi obligate să verifice în mod deosebit situaţia copiilor rămaşi acasă. Dacă nu o fac, şi ele pot fi amendate cu 5.000- 10.000 de lei.
350.000 de copii singuri – neoficial; 100.000 – oficial
„Dacă doar îi penalizăm pe părinţi nu facem mare lucru, trebuie să încercăm să găsim soluţiile de care ei au nevoie. Avem un proiect de lege care stă în sertar de doi ani: legea serviciilor de tip familial prin care se acordă bani rudelor cu care părinţii îşi lasă copiii. Este vorba despre o alocaţie de hrană şi de îmbrăcăminte de circa 400 de lei. Cele două legi, aceasta şi cea votată de Senat, vor merge paralel. Aceasta este deja o certitudine. Legea serviciilor de tip familial este deja în consultări cu sindicatele şi va merge mai departe”, ne-a declarat Ileana Savu, secretar de stat în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC).
Problema este, însă, că nimeni nu-i poate urmări în întregime pe emigranţi şi pe copiii acestora. Autorităţile nici măcar nu cunosc cifra exactă a românilor care pleacă afară la muncă, darămite pe a copiilor rămaşi singuri. Oficial, există circa 100.000 de copii singuri. Un studiu mai vechi al Asociaţiei Alternative Sociale arată că numărul acestora este de 350.000 şi mai bine. Potrivit unei cercetări a Fundaţiei Soros România, 170.000 de elevi din clasele V-VIII aveau cel puţin un părinte plecat la muncă. Dintre aceştia, 35.000 aveau ambii părinţi plecaţi, 55.000 - doar mama, iar 80.000 - doar tatăl. Cei mai mulţi copii „uitaţi” acasă sunt în vestul ţării (Banat, Crişana şi Maramureş) şi în Moldova. Secretarul se stat Ileana Savu ne-a mai explicat: „De foarte multe ori, părinţii nu-şi anunţă plecarea fiindcă le este teamă ca minorii să nu fie duşi într-un centru de plasament. Iar copiii nu şi-i lasă în familia extinsă fiindcă şi aceasta este săracă”.
Info plus:
Senatorii au adoptat legea fără să ştie
Măsura protejării copiilor a fost votată de Senat, prin adoptare tacită. Iniţial, a fost un proiect de lege al democrat-liberalilor, pe care senatorii l-au adoptat aproape fără să ştie.
Mai exact, legea ar fi trebuit să intre în dezbaterea Camerei Superioare cel mai târziu la data de 27 iunie. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, proiectul în cauză este considerat ca votat prin acord tacit. Legea a trecut, deocamdată, doar de Senat, care a fost prima cameră sesizată, votul final aparţinând deputaţilor. Senatorii nu au mai avut ocazia să se pronunţe asupra amendamentelor propuse de Comisia pentru muncă şi familie.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Senatorii au adoptat, aproape fără să ştie, un proiect de lege al democrat-liberalilor care prevede instituirea unor condiţii obligatoriu a fi îndeplinite de către părinţii care îşi părăsesc domiciliul pentru a munci în afara graniţelor.
f. bine! mi se pare corect, ca parintii pleaca la munca si ii lasa pe micuti cu fel de fel de rude care, fie nu le pot oferi o educatie minima, fie ajung sa-i abuzeze fizic si verbal.
parintele care pleaca in strainatate trebuie sa anunte serviciul de asistenta sociala din cadrul primariei si sa informeze in grija cui raman copii minori. dupa caz, urmeaza o vizita a reprezentantilor primariei care se asigura ca sunt indeplinite conditiile necesare si se elibereaza un document care atesta acest lucru. nimic nou sub soare, aceste reglementari exista de mult timp, singurul lucru care il vad este complicarea lucrurilor si marirea veniturilor notarilor si a "specialistilor&qu ot; care nu vor elibera documentele gratis.
eu stiu daca o fi chiar asa? daca se intampla ceva cu minorul, seva cerceta si se va afla. cui ii convine sa-si bage capul in lat pentru cativa banuti? mai ales ca minorii astia vad ca o comit destul de des, deci probabilitatea este destul de mare sa se sparga buboiul si sa se afle.
asta daca se face si o cercetare pe bune... ma rog in romania nu prea stiu de asa ceva, dar se poate ca papagalii sa fie cercetati
inco o lege care practic nu se poate aplica................. .................... .........
cine se pricepe sa scrie o petitie on line pentru demiterea ministreselor, cheltuitoare imorale a banului public in perioada de criza: ritzi si udrea. si sa anunte oamenii ca s-o semnam. cred ca vor semna cel putin 5 milioane de romani.
ce pot spune ! decit ca,si eu lucrez in stainatare la londra ca profesor si am copilul in tara in grija tatalui si a bunici dar mi se pare o rusine mare rusine daca am avea locuri de munca si salari onorobile nimeni nu ar pleca sa-si lase copii si sa sufere de dorul lor sa comunice prin telefon sau skaip rusine alte legi destepte nu pot da lumea nu are de lucru si somajul este in crestere zilnic si ei nu au ce lucru in parlament decind dind legi absolut timpite si nu mie rusine sa spun parinti peaca sa munceasca sacrificindu-se pentru copii lasindui la rude si da trimita bani in tara la copii sa aibe tot ce le trebuie iar ei dau o alocatie de 40 de lei rusine in tara se fura ca in codru si nu se gindeste nimeni la pensionari ,someri ,tineri fara sevici si mai se inreaba de ce plecam sa muncim in stainatare
draga doamna ai dreptate si eu am copii in tara lasati in frija sotiei si mamei mele
si nu este usor nici pentru mine
muncesc ca un rob trimit la copii bani sa plateasca scoala si toate darile casei si mie mie doe de coppi mei am 4 si sami traiasca si dumneavosra la fel si cu alocatile copiilor de 40o.ooo lei sa cumpre parlamentari la copii lor o luna de micare si tot ce trebuie unui copil mai dau si legi aveti dreptate cu respest si sanatate tuturor cititorilor din tara si ziarului gidul si domnului cristian tudor popescu se lupta pentru adevar dar singur nu se poate as vrea sa multumesc si scuzatima daca mi-am iesit din fire dar legii legii si nimic nu se vede
pai sa ii duca cu ei acolo unde muncesc, nu sa-i lase de izbeliste pe strazi sa ajunga pe mana unor infractori sau chiar interlopi.