Parlamentarul Cheeky: cinci motive pentru ca Marea Britanie să susţină România la Euro 2008
Parlamentarul britanic Lembit Opik
Turneul final al campionatului de fotbal Euro 2008, care începe săptămâna viitoare, s-a dovedit un prilej suficient de bun pentru parlamentarul britanic Lembit Opik, logodnicului cântăreţei Gabriela Irimia, jumătate a trupei Cheeky Girls, pentru a-şi expune cunoştinţele despre România. Declaraţiile de amor ale lui Opik au fost făcute la iniţiativa cotidianului The Guardian, care a hotărât să intervieveze câte o celebritate pe zi cu privire la echipa demnă de a fi susţinută de britanici la Euro (în absenţa notabilă a echipei britanice).
Jurnaliştii de la Guardian au redus echipele candidate la doar cinci: Spania, Germania, Suedia, Olanda şi, pe ultimul loc, România. Opik, un fervent susţinător al teoriei potrivit căreia un asteroid poate oricând distruge omenirea, are nu mai puţin de cinci motive pentru a convinge britanicii să ţină cu România la Euro 2008. Galant fiind, primul motiv este chiar logodnica sa, Gabriela, cu toate că acest gest nu este întru totul lipsit de interes. “Este o responsabilitate domestică printr-un proces de eliminare. Gabriela nu se interesează de fotbal, însă dacă vede că ţin cu România, poate o conving să meargă cu mine la cârciumă să vedem un meci”, a mărturisit parlamentarul.
Al doilea motiv este că România se află în “grupa morţii” şi până şi candidatul cu cele mai puţine şanse la victorie trebuie susţinut. “Managerul român, Victor Piţurcă, a spus că el crede că este o grupă uşoară, ceea ce indică două lucruri: optimism încăpăţânat şi un mare simţ al ironiei. România, ca şi Ţara Galilor (Opik provine de aici, n.r.), suferă de complexul outsiderilor, potrivit căruia ţările mici nu pot învinge, dar multe pietre preţioase vin din ţările mici”, a explicat el.
Traficul din Bucureşti, oricât ar părea de ciudat, este al treilea motiv invocat de parlamentar, pentru care britanicii trebuie se ţină cu românii. În definitiv, explică acesta, dacă e meci, se golesc străzile, şi poţi să străbaţi Capitala de la un capăt la altul în mai puţin de două ore. “Traficul normal din România imită ce se întâmplă în Paris după ce Franţa câştigă Cupa Mondială: toată lumea claxonează şi ţipă la ceilalţi”, îşi arată Lembit “cunoştinţele” în ceea ce priveşte mersul lucrurilor în Bucureşti.
În al patrulea rând, Opik crede că România “merită” să câştige, pentru că “puţină lume ştie, dar România este una dintre cele doar patru echipe naţionale care au jucat în primele trei Cupe Mondiale. Din nefericire, spre deosebire de Brazilia, Franţa şi Belgia, românii nu au fost niciodată răsplătiţi pentru rolul lor”.
Şi, în fine, ultimul motiv ar fi Steve Goodwin. Un necunoscut şi pentru noi şi pentru britanici, dar un adevărat idol pentru Opik. Goodwin este portar la Montgomery Town FC, şi tocmai a reuşit un gol: a trimis mingea de la el din poartă în poarta adversă. “Cred că dacă susţinem România, măcar atât pot face şi ei în schimb, să îi dea o şansă lui Steve Goodwin să devină unul dintre cei mai buni portari dintr-o ţară a fostei Uniuni Sovietice (sic!). Chiar şi numele este perfect: Steve Goodwin azi, Steve Goodwinescu mâine”, a mai spus Opik. (A.I.)
Buffon şi Domenech se tem de România
Gianluigi Buffon, portarul campioanei mondiale en-titre, şi Raymond Domenech, antrenorul naţionalei Franţei, vorbesc cu teamă despre România. „ Grupa de la Euro este foarte grea, toate meciurile vor fi dificile. Cel mai frică îmi este de România, deoarece au jucători de calitate care vor să se facă cunoscuţi. În plus, îl au pe Mutu, un jucător clasic de geniu. Mutu ar putea la orice echipă importantă din Europa. România poate fi Bulgaria de la CM-94, Cehia de la Euro-96 sau Grecia de la Euro-2004“, a spus, cu respect, Buffon, în vreme ce Domenech doarme foarte prost gândindu-se la meciul de debut al Franţei la Euro 2008, cel cu România de pe 9 iunie: „Trebuie ca toţi jucătorii să fie în formă optimă pentru meciul cu România. Vom acorda atenţie disciplinei, organizării şi respectului faţă de grup. Echipele sud-americane din meciurile amicale sunt foarte fizice? Credeţi că meciurile cu România, Olanda şi Italia nu vor fi fizice?“. (A.G.M.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Turneul final al campionatului de fotbal Euro 2008, care începe săptămâna viitoare, s-a dovedit un prilej suficient de bun pentru parlamentarul britanic Lembit Opik, logodnicului cântăreţei Gabriela Irimia, jumătate a trupei Cheeky Girls, pentru a-şi expune cunoştinţele despre România.
aste normal ca limbit sa se priceapa la toate celea ...mult succes !
asta n-are actiuni la "the sun".
si daca are actiuni la the sun care e problema ta ma " dan52" stai in banca ta ca stai bine.
nu e ciudat ca toti adversarii vorbesc cu "respect" despre nationala noastra? vor sa le mangaie orgoliul, sa nu se mai pregateasca asa cum trebuie, in asa fel incat la ora meciului sa vina cat mai deconectati si "increzatori in victorie". iar henry are dreptate cand spune ca jucatorii romani sunt viciosi! dar totusi, exista sanse! au valoare, dar nu au constanta in evolutie sau cel putin nu se pregatesc asa cum fac italienii de exemplu! la noi "merge si asa"... nu vom face niciodata performanta daca nu asociem talentul cu rigurozitatea pregatirilor! speram si noi ca vor iesi cu capul sus de la europene! bafta romania! si nu uitati, jucatori: voi aveti sansa sa schimbati in bine imaginea atat de sifonata in lume a romaniei! aratati ca avem sportivi de valoare! mult succes!
e un destept opica asta