Pasajul Basarab, finalizat în proporţie de 70 la sută

de Maria MANOLIU Postat la: 21.03.2010 20:55 Ultima actualizare: 21.03.2010 21:02

Pasajul Basarab, finalizat în proporţie de 70 la sută /// Foto: Octav Ganea

Autorităţile promit să-l dea în folosinţă anul acesta

Pasajul suprateran Basarab ar putea fi terminat anul acesta. Potrivit aprecierilor primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, acesta este finalizat în proporţie de 70 la sută şi acum s-a trecut la realizarea structurii de rezistenţă. De sâmbătă, a început montarea tablierului metalic al podului hobanat în zona intersecţiei Calea Griviţei cu Şoseaua Nicolae Titulescu.

Podul hobanat, adică pe cabluri, va avea o lungime de 371 de metri iar autorităţile spun că nu s-a mai văzut unul la fel în Europa. Potrivit planurilor de construcţie, acesta va avea câte patru benzi de circulaţie, câte două pentru fiecare sens, şi două linii de tramvai.

Pe pasaj, pe zona podului hobanat, va fi realizată staţia de tramvai dotată cu scări fixe, lifturi şi escalatoare menite să asigure legătura între nivelul peroanelor staţiei şi nivelul solului precum şi cu staţia de metrou Basarab. Proiectul pasajului suprateran Basarab are însă şi obstacole. Primul este râul Dâmboviţa, iar cel de al doilea - Gara de Nord. Viaductul principal al pasajului are o lungime totală de 1.450 de metri, dintre care 117 metri peste apă şi respectiv 340 de metri peste calea ferata, cu bretele de acces la pasaj de 1.126 de metri lungime plus rampe.

Construcţia pasajului Basarab a început în anul 2006. Acesta va avea o lungime totală de 1.900 de metri şi se va intersecta cu şapte artere - Bulevardul N. Titulescu, Calea Griviţei, Calea Plevnei, Calea Giuleşti, Splaiul Independenţei, Şoseaua Grozăveşti şi Bulevardul Vasile Milea. Pasajul rutier denivelat superior Basarab va realiza legătura rutieră şi de tramvai între bulevardul Nicolae Titulescu, şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti, bulevardul Vasile Milea şi şoseaua Grozăveşti. Potrivit primarului general Sorin Oprescu costurile totale ale pasajului se ridică la aproximativ 562 de milioane de lei.

Pentru executarea lucrărilor începute sâmbătă s-a închis circulaţia rutieră , pe ambele sensuri, pe Calea Griviţei, pe tronsonul cuprins între I.Gh. Duca şi Pasajul Grant. Riveranii pot circula deviat prin străzile Miron Costin, Alex. I.Cuza, Comana, Constantin Marinescu. Va fi deviată şi circulaţia mijloacelor de transport în comun ale liniilor 65, 97, 86 şi 105. Restricţiile de circulaţie pe Banu Manta şi Titulescu vor fi menţinute până la finalizarea tuturor lucrărilor de construcţie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

12 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Rodica 21.03.2010 22:55

70% reprezinta un procent bun.Suntem deabia in martie,iar vremea n-a fost de partea constructorilor in aceasta iarna.Oprescu a promis ca va fi gata de Anul Nou 2011.Trebuie avut in vedere si numarul mare de exproprieri.Unde-i lege nu-i tocmeala.

 
#2 PMS VICTORIE 22.03.2010 00:27

MISCAREA P-M-S RO VICTORIE

 
#3 locuitor 22.03.2010 07:21

megalomani .. in legatura cu pasajul au fost discutii de prin anii 60 ...
de ce nu se fac lucrari utile si functionale ? In toate marile orase de dincolo se observa utilul si functionalul .. la noi trebuie sa fie mai cu motz, mai cu gresie, marmura si alte alea ...

 
#4 SANDOKAN 22.03.2010 07:44

"INGROPAREA" CAII FERATE PINA LA IESIREA DIN BUCURESTI AR FI FOST MULT MAI IEFTINA. ORICUM, SA TRECI DIN GIULESTI IN MILITARI (100M) E O EPOPEE. REPET: PASAJUL FACE LEGATURA SPRE TITULESCU (O STRADA AMARATA CU O BANDA PE SENS SI "TRANVAI"wink

 
#5 bio 22.03.2010 08:44

o constructie oribila, monstruoasa, intr-un oras deja amputat de uratenie. Cel mai murdar, cel mai urat, cel mai * oras din Europa. Mintea securisto-grobiana-spagiana a lui Udriste si Basescu nu a fost capabila sa gandeasca un priect prin care sa aduca cat mai putine masini in oras. Dimpotriva, tzaranoii acestia aduca mai multe masini in oras prin acest pasaj.

 
#6 gabriel 22.03.2010 10:12

strada de legatura maniu(zona autogara militari) - amonte de lacul morii - calea giulesti - (pana aici nu e nevoie de nici o autostrada suspendata) - apoi subtraversare cale ferata - iesire in bucurestii noi -jiului .

Asta e artera cea mai importanta pentru partea de vest a capitalei.

Se poate face la nivelul solului pana in calea giulesti ( ar decongestiona bl. Maniu - sos Virtutii - calea Crangasi ) si ar prelua traficul condus inutil pana in zona lujerului.

 
#7 Lucian 22.03.2010 10:22

@locuitor
Probabil ca nu prea ai fost foarte des pe "afara", caci la noi se fac lucrari in zgarcenie, prost finisate si fara niciun simt artistic. Deci "fara mot".

 
#8 punctul pe i 22.03.2010 10:47

expresie tipica de ..chirurg care face referiri la ..constructii !! "Potrivit aprecierilor primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, acesta ( pasajul !!) este FINALIZAT în proporÅ£ie de 70 la sută ÅŸi acum s-a trecut la REALIZAREA STRUCTURII DE REZISTENTA !!! " Domnule Oprescu , daca as fi croitor si v-as spune : costumul Dvoastra este gata , mai trebuie calcat si...CROIT !!! " cum v-ar suna ???

 
#9 Victor 22.03.2010 11:19

Macar sa-l termine odata ca m-am saturat de traficul imposibil de langa Gara de Nord. Au blocat in toate directiile dar daca te duci pe santier nu vezi pe nimeni lucrand. De ce la noi costa dublu si dureaza de 10 ori mai mult decat in alte parti?

 
#10 Sf Ilie 22.03.2010 13:08

Nu sunt din Bucuresti. Nu neg ca probabil e folositor. Dar cand am iesit din gara de nord si am vazut stalpii aia, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: oribil. Si asta va gandi tot omul care ajunge in Bucuresti cu trenul, un prim contact dragut cu orasul.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa