Persoanele anchetate in dosarul "Teste nationale", scoase basma curata de procurori
Procurorii au dispus in dosarul privind incidentul de la testele nationale de anul trecut - cand un jurnalist a intrat in posesia subiectelor de la proba de istorie - scoaterea de sub urmarire penala a celor trei persoane cercetate in cauza. Este vorba despre fostul director al Serviciului National de Evaluare si de Examinare, Adrian Stoica si inspectoarele Georgeta Cretu si Rozalia Doicescu, toti angajati ai Ministerului Educatiei si Cercetarii, care au fost acuzati de neglijenta in serviciu. Motivarea anchetatorilor fata de Adrian Stoica este ca nu a produs nici un prejudiciu prin fapta sa, intrucat si-a indeplinit toate obligatiile de a-i anunta pe subalternii sai cu privire la masurile care trebuiau luate in desfasurarea examenului de capacitate. Referitor la faptele celor doua inspectoare, nici in sarcina acestora nu putea fi retinuta invinuirea, pentru ca acestea "nu au cauzat nici o paguba". Potrivit rezolutiei procurorilor Parchetului judecatoriei sectorului 1, singura vina care i-a fost atribuita inspectoarelor a fost ca subiectele au trebuit refacute, fapt ce a necesitat cheltuieli de aproximativ 8 milioane de lei vechi pentru redactare, xeroxare, cumparare de plicuri. Reamintim ca subiectul testului de istorie de la examenul de capacitate au fost gasite, la data de 18 iunie 2006, de jurnalistul Florin Pupaza, care s-a deplasat apoi la Sectia 3 de Politie din Bucuresti, unde a relatat cum a procedat. Fata de acesta procurorii nu au retinut in sarcina sa nici o invinuire, deoarece scopul pentru care Pupaza a actionat in acest mod a fost de a reclama disfunctionalitati ale sistemului.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu