Plantele halucinogene si narcotice in traditia populara

Postat la: 13.03.2007 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 04:11

Plantele halucinogene si narcotice in traditia populara

"Ori il omoara, ori il insanatoseaza pe om", se spunea despre plantele vindecatoare. Romanii vechi nu se dadeau in laturi de la a risca, folosind deopotriva plante de leac, dar si halucinogene, care alinau durerile, dar puteau provoca si delirul. Cel mai vechi studiu de gen ii apartine lui Simeon Mangiuca si se numeste "De insemnatatea botanicei romanesti" - aparut in 1874. In acest studiu de botanica populara, plantele erau clasificate in cinci categorii: mitologice, poetice, de descantece, de vraji, de leacuri. Ceva mai tarziu, Simeon Florea Marian alcatuieste o lucrare impresionanta numita Botanica poporana romana, compusa din 13 volume, unul dintre acestea fiind un volum ierbar. Un subiect provocator in cadrul acestor studii il reprezinta plantele halucinogene si narcotice, a caror utilizare in spatiul carpato-dunarean a fost atestata de zeci de secole. Unul dintre savantii atrasi de un astfel de subiect a fost Mircea Eliade. Printre altele, el a scris despre cultul matragunei in Romania, folosindu-se si de materialele publicate anterior de cei doi folcloristi mentionati. Matraguna, personificata cu numele de Imparateasa sau Doamna Buna, ar fi una dintre plantele cu o larga folosire in spatiul romanesc. Functiile acesteia sunt diverse: de la planta sfanta, buna de pus la icoane sau sub pragul bisericii, pana la planta halucinogena sau delirogen care provoaca "nebuneala pe un timp" sau "imbuimacire de cap", in formularea lui Simeon Florea Marian; remediu impotriva insomniei, medicament si analgezic; amuleta; antidot pentru unele afectiuni psihice numite in limbaj popular "bantuiala", "lipitura" (depresii), "indracitura" (alienare mintala). Matraguna il poate ajuta pe un om bolnav, dar poate totodata si sa provoace moartea. "Ori il omoara, ori il insanatoseaza pe om", precizeaza S.F. Marian. Matraguna, perceputa ca o planta androgina, ar mai avea proprietati afrodisiace si fertilizatoare. Medicina populara romaneasca folosea si alte plante cu continut de substante toxice. Cateva dintre acestea ar fi: odoleanul (Valeriana officinalis), macul (Papaver somniferum), cucuta (Cicuta virosa), laurul sau ciumafaia (datura stramonium), maselarita (Hyoscyamus), talpa gastei (Leonorus Cardiaca), avrameasca sau veninarita (Gratiola offcinalis ). "Sora" matragunei, maselarita, mai era cunoscuta sub numele de "nebunarita". Fumul degajat de semintele acesteia puse pe carbuni aprinsi avea efect de somnifer si analgezic. De multe ori maselarita era confundata de medicina populara cu matraguna. S-a afirmat ca dacii cunosteau la randul lor aceasta planta, numind-o dielleina sau dielina. Amanita muscaria este denumirea unei ciuperci halucinogene ce poarta diferite nume populare: burete pestrit, palaria sarpelui, muscarita. O alta planta des raspandita si utilizata in medicina populara romaneasca era canepa. Se pare ca fumigatiile cu cannabis indica, practica menita sa produca extazul, au fost atestate la traci si la sciti de istorici precum Plutarh, Herodot, Pomponius Mela si Solinus. Conform informatiilor din "Mythos si Logos" de Andrei Oisteanu, pe la jumatatea secolului al XVI-lea, domnitorul Alexandru Lapusneanul "solicita in repetate randuri de la apoteca orasului transilvanean Bistrita (infiintata in 1516) diferite substante terapeutice vegetale, printre care cannabis". Dar, continua sursa citata, "adevaratii beneficiari ai virtutilor terapeutice ale canepii au fost taranii, care foloseau semintele acestei plante mai ales in scopuri analgezice", pentru calmarea diferitelor dureri. Se faceau ceaiuri din seminte de canepa pentru alinarea durerilor de la nastere, bai "de varfuri florale de canepa" impotriva anemiei si convulsiilor, iar in unele zone canepa se folosea si in mod ritual, sub forma de colacei presarati cu seminte, dati de pomana pe 9 martie, de Mucenici, "cand se deschide raiul tuturor mortilor". Un alt obicei ritual atestat in Vilcea presupunea fumigatii cu canepa pe langa sicriul celui mort, pentru a-i usura calatoria in cealalta lume si pentru a opri sufletul, sa nu se intoarca in lumea celor vii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine