Povestea din spatele PALATELOR CU SIGLA MERCEDES pusă pe acoperiş. Cum s-au speriat europenii de romii care îi jefuiau în trenuri

de Cristian ANDREI Postat la: 25.02.2012 16:47 Ultima actualizare: 01.03.2012 11:05

În Marea Britanie cerşesc şi fură, iar cu banii obţinuţi construiesc palate

În Marea Britanie cerşesc şi fură, iar cu banii obţinuţi construiesc palate cu sigla firmei Mercedes pe acoperiş pentru a impresiona prin bogăţia lor.

Cinci palate a construit familia Rostas în Huedin - judeţul Cluj cu banii realizaţi în Marea Britanie prin escrocherii, susţin ziariştii de la Daily Mail.

Dacă în Marea Britanie sunt cerşetori, în România au construit mai multe palate de prost gust cu banii furaţi de la navetiştii adormiţi pe ruta Londra - Kent. Poliţia din Marea Britanie crede că numărul victimelor este mai mare de cinci sute, chiar dacă doar 185 de oameni au depus plângeri.

Pe lângă bani, aceştia furau şi telefoane mobile. Potrivit ziariştilor britanici, telefoanele furate au fost vândute în România, iar cu profiturile uriaşe obţinute s-a ridicat o vilă cu 16 camere. La doar câteva străzi distanţă, alte patru vile, toate cu acoperişul albastru şi având sigla Mercedes pe acoperiş, aparţin familiei Rostas.

Toate palatele au fost lăsate neterminate pentru a se evita plata impozitelor pe proprietate.

Ziariştii de la Daily Mail au discutat cu unul dintre membrii clanului. "Da suntem o familie foarte foarte bogată. Lucrăm în Spania, Anglia şi Franţa, unde facem mulţi bani", a declarat acesta

Romii se laudă cu palatele construite din banii furaţi în Marea Britanie. "Am cheltuit o avere pe aceasta. Ei bine, peste un milion de euro ", susţin ei. Pe lângă palatele din Huedin, familia Rostas a cumpărat în urmă cu un an un teren şi în Călăţele - judeţul Cluj.

Îmbrăcaţi în traininguri lucioase, membrii familiei Rostas se mândesc cu ceasurile de aur şi bijuteriile pe care le deţin. Mai mult, lângă palate sunt parcate numai maşini de lux - Mercedes, Audi, BMW toate înmatriculate în Anglia sau Irlanda.

Poliţia britanică crede că familia face dintr-o reţea criminală care acţionează în Europa - Marea Britanie, Irlanda, Spania, Franţa.

Un vecin al familiei le-a spus celor de la Daily Mail că cei din familia Rostas nu au lucrat niciodată în România.

"Ei doar fură, fură, fură. La început, în anii 90 au vândut whisky şi ţigări furate, iar apoi s-au mutat în Marea Britanie. Stau acolo 11 luni pe an, iar în ţară se întorc doar pentru o lună şi mai pun 10.000 de euro pe casă. Ei vin aici să se distreze, pariază mii de euro la cazinouri, mânăncă cât de mult se poate, iar când se termină banii se întorc pentru a fura şi mai mult. Telefoanele mobile sunt vândute pe străzi şi în pieţe, dar nu au probleme cu poliţia deoarece o mituieşte. Le place să se dea în spectacol. Doi copii au fost botezaţi după firma Mercedes, iar sigla este pusă şi pe acoperişurile vilelor. Copiii sunt învăţaţi să trăiască din cerşetorie în Anglia", a declarat vecinul.

Familia Rostas a ajuns în Marea Britanie în urmă cu zece ani ca refugiaţi şi s-au stabilit în Gravesend - Kent, unde au trăit din ajutoarele sociale primite de la stat. În această săptămână patru membri ai clanului, Romulus de 18 ani, Marin de 25 ani, Robert de 23 ani, Cornel de 22 ani, au pledat vinovat la acuzaţia de furt. În ultimul deceniu petrecut în Marea Britanie, membrii familiei au fost arestaţi şi judecaţi de zeci de ori pentru furturi din buzunare de la clienţii din baruri, cafelenele şi magazine.

Poliţistul Tim Weekes susţine că bărbaţii au acţionat într-un mod coordonat şi organizat. "Scopul lor a fost de a produce câţi mai mulţi bani pentru a-i duce în România unde au cumpărat terenuri şi proprietăţi", a afirmat Weekes.

Românii au speriat Vestul

Numărul infracţiunilor comise de persoane de naţionalitate română în statele din Vestul Europei a crescut îngrijorător în ultimii ani, după cum arată statisticile forţelor de poliţie occidentale. În Londra, românii sunt depăşiţi doar de polonezi la infracţiuni. Situaţia britanicilor nici nu se compară însă cu ce se petrece în Franţa, unde în doi ani infracţiunile românilor s-au dublat în volum. În Olanda, românii şi-au adjudecat locul întâi la infracţiunile bancare, folosind carduri false.

În 2011, numărul infracţiunilor comise de est-europeni în Londra a depăşit 11.000, iar străinii au ajuns să fie acuzaţi de 25% din infracţiunile comise în capitala Marii Britanii, relatează Daily Mail, citând statistici ale Poliţiei Metropolitane londoneze, obţinute de BBC 1. Străinii sunt autorii a 9 din 10 infracţiuni care implică droguri, iar suspecţii de infracţiuni sexuale sunt o treime străini.

În Londra, anul trecut, străinii au fost acuzaţi de 46.588 de infracţiuni, iar britanicii de 149.126 de infracţiuni.
Cu patru ani în urmă, străinii erau responsabili doar de una din cinci infracţiuni în Londra, evoluţia criminalităţii alimentând teama britanicilor faţă de "un val de criminalitate a imigranţilor". Cazurile care au oripilat opinia publică în ultimul an au fost comise de cele mai multe ori de imigranţi.

La Londra, anul trecut, românii au fost suspecţi în 3.952 de infracţiuni. Ei au fost depăşiţi doar de polonezi, care au fost suspectaţi pentru 4.742 de infracţiuni. Topul ţărilor din care provin cei care comit cele mai multe infracţiuni la Londra continuă cu Lituania, Irlanda, Jamaica, India, Somalia, Franţa, Italia şi Portugalia.

Faptul că sistemul legal al Marii Britanii poate fi cu uşurinţă păcălit pare să fi fost descoperit şi de români, care profită masiv mai ales de sistemul de ajutoare sociale din Anglia. Dacă fac dovada că au un domiciliu stabil şi că au încercat să-şi găsească un loc de muncă în Marea Britanie, românii, ca de altfel orice alt imigrant, are dreptul să ceară ajutor de şomaj şi ajutor de întreţinere a copiilor.

Cristian Andrei este reporter special al ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

69 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Parakimomenos 25.02.2012 16:53

LA GUNOI CU MIZERIILE OCCIDENTULUI NELEGIUIT: CAPITALISM, COMUNISM, ATEISM, MULTICULTURALISM, SECTARISM, MASONERIE, DEMOCRATIE... CARE AU GENERAT INDIVIZII FARA DE DUMNEZEU, LACOMI DE BANI, CAPITALISTII NELEGIUITI CARE DEBITEAZA VICLENII DE TIPUL: STATUL ESTE CEL MAI PROST ADMINSTRATOR, NE TREBUIE UN STAT MINIMAL, NU NE TREBUIE STAT SOCIAL, INVESTITORI STRATEGICI, INVESTITORI STRAINI, PRIVATIZARI, PARTENERIAT PUBLIC PRIVAT...SI ALTE ABURELI VICLENE SI MASONICE INVENTATE DE OCCIDENTUL NELEGIUIT: UE, USSA, FMI.....CARE DISTRUG NATIUNEA, FAMILIA, TRADITIA, RELIGIA, SUVERANITATEA, INDEPENDENTA, NE FURA RESURSELE NATURALE SI NE TRANSFORMA IN SCLAVII LOR!!!!!

 
#2 SEPTIMIU 25.02.2012 17:10

@Parakimomenos
esti un fascist mizerabil
ne-am satutat de postarile tale

 
#3 Dan 25.02.2012 17:31

Palatele tiganesti constituie cel mai interesant stil arhitectural dezvoltat in Romania dupa 1990. Va trimit bibliografie daca doriti. Mai cititi si voi incultilor si rasisitilor!

 
#4 Teleaga 25.02.2012 17:31

Eu as fi mai repede inmteresat si siderat de povestile din spatele palatelor cu sigla
Pdl .

 
#5 Teleaga 25.02.2012 17:31

Eu as fi mai repede interesat si siderat de povestile din spatele palatelor cu sigla
Pdl .

 
#6 Manager League. ro 25.02.2012 17:54

Vrei sa castigi o Cupa Champions League reala in cel mai bun manager de fotbal online gratuit?
Patrick Vieira te provoaca sa castigi in fiecare sezon un telefon mobil Samsung in finala SuperCupei din Manager League.ro : http://tiny.cc/footbal

 
#7 costel 25.02.2012 18:12

aceste case sunt terminate....odata ce se pune acoperisul se plateste si impozit la primarie , asa ca sunt buni de plata....mai citeste codul fiscal domnule ziarist !

 
#8 Parakimomenos 25.02.2012 18:20

Da, adevarul doare!!! Mai ales pe profitori, oportunisti, si.... indiferenti adormiti cu painea si circul "civilizatiei" occidentului nelegiuit!!!

 
#9 alex 25.02.2012 18:33

@Parakimomenos: tiganii si cretinoidiotii ca tine merita trimisi la munca nu lasati sa stea pe forum !

 
#10 Ma numesc cum vreau 25.02.2012 18:42

ce arestata preventiv bai fratilor?????????? sunteti nebuni... la puscarie direct pe viata nenorocita D****... da-ti o lege drq pt crima sa se pedepseasca tot cu crima... sau sa fie chinuiti o luna intreaga....

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa