Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, verificat de DNA pentru presupuse fapte de corupţie
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, verificat de DNA pentru presupuse fapte de corupţie Foto: Mediafax//Lazlo Mihaly
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba,
a declarat, joi, că este verificat de DNA pentru presupuse fapte de
corupţie în urma unui denunţ făcut de "persoane răuvoitoare", în
legătură cu construcţia casei sale şi cu vânzarea supraevaluată a
unui apartament, informează Mediafax.
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a organizat, joi, o
conferinţă de presă la locuinţa sa din Miercurea Ciuc, întrucât
imobilul este obiectul sesizării făcute la DNA, în care se reclama
că el ar fi primit o parte din contravaloarea proiectului comandat
pentru clădirile nou construite ale spitalului, din această sumă
fiind realizată proiectarea casei din strada Denes Laszlo nr.11,
respectiv o parte a lucrărilor de către firma de proiectare
câştigătoare în cadrul procedurii de achiziţie.
În acelaşi denunţ, Borboly Csaba mai este acuzat că a vândut la un
preţ mult mai mare un apartament pe care l-a deţinut în Miercurea
Ciuc, pe strada Korosi Csoma Sandor, respectiv cu 50.000 de euro în
loc de 20.000 de euro.
Borboly Csaba a precizat că acesta nu este primul denunţ
"calomnios" la adresa sa şi că el face parte dintr-o lungă serie
care durează de aproximativ un an.
"Acest denunţ se înscrie în seria de acţiuni din ultimele luni care
sunt menite să denigreze persoana mea şi pe soţia mea, familia mea.
Opinia mea este că în spatele acestor acţiuni stă transmiterea
spitalelor la judeţe, probabil că au fost lezate nişte interese
parţiale în această procedură. Aşa s-a întâmplat şi în cazul
Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc. (...) Cred că am lezat
interese economice participând activ la redresarea sistemului
sanitar din judeţul Harghita. Este al doilea denunţ calomnios făcut
de persoane răuvoitoare, poate este un bărbat, poate o femeie,
poate un grup", a declarat Borboly, citat de corespondentul
MEDIAFAX..
Preşedintele CJ Harghita a precizat că s-a prezentat, vinerea
trecută, la DNA Mureş, "la solicitarea chestorilor", cu un dosar
cuprinzând toate documentele justificative referitoare la terenul
pe care a fost construită casa de pe strada Denes Laszlo din
Miercurea Ciuc, la împrumutul bancar contractat în acest scop, la
vânzarea apartamentului deţinut în localitate, precum şi cu toate
documentele care să ateste provenienţa sumelor cheltuite.
El a susţinut că proiectul casei sale a fost realizat în vara
anului 2007, când încă nu era preşedinte de CJ, de către un fost
coleg de şcoală, în vreme ce proiectarea clădirii spitalului a fost
făcută în perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009.
Borboly a adăugat că locuinţa, cu o suprafaţă de 128 de metri
pătraţi, a fost ridicată "la roşu" dintr-un împrumut bancar şi că a
fost finalizată şi mobilată din ipoteca preluată de bancă şi din
banii rezultaţi în urma vânzării apartamentului său de pe Strada
Korosi Csoma Sandor.
În ceea ce priveşte apartamentul, mobilat, preşedintele CJ Harghita
a spus că acesta a fost evaluat de bancă la suma de 54.500 de euro
şi a fost vândut în condiţii legale, cu suma de 50.000 de euro,
părinţilor soţiei, prin contract de vânzare-cumpărare, banii fiind
primiţi prin virament bancar, punând la dispoziţia presei
documentele aferente acestor acţiuni.
Borboly a afirmat că toate acţiunile care au ca scop denigrarea
activităţilor sale "sunt puse la cale de firme căpuşe care, până
când Spitalul Judeţean a aparţinut Ministerului Sănătăţii, au supt
banul public prin contracte de milioane sau şi mai mari,
necontrolate de nimeni şi care acum nu mai pot face acest lucru,
pentru că noi cerem factură pentru fiecare leu cheltuit şi la
licitaţii mergem pe preţul cel mai mic".
"Le transmit pe această cale că nu vor avea succes. Şi nu doar
pentru motivul că până acum orice acuzaţie s-a dovedit nefondată,
ci pentru că vom face ordine la Spitalul Judeţean Harghita. Din
acest spital vom face un centru care va avea în vedere interesele
şi sănătatea pacienţilor. Spitalul este pentru pacienţi şi nu
pentru a favoriza interese", a spus Borboly, care este şi liderul
UDMR Harghita.
La rândul său, soţia preşedintelui CJ Harghita, Borboly Melinda, a
precizat că ea a fost cea care s-a ocupat în totalitate de
ridicarea locuinţei de pe strada Denes Laszlo şi că are documente
justificative "pentru fiecare cui folosit".
Ea a spus că, dacă viaţa publică a soţului ei este "ca o carte
deschisă", a preferat ca viaţa privată să rămână în umbră, dar că
de un an trăieşte un coşmar din cauza SMS-urilor pe care le
primeşte şi în care i se pune în vedere să îşi determine soţul să
pună capăt acţiunilor sale.
"Am primit SMS-uri anonime, să am grijă, să îl conving pe Csaba să
pună capăt activităţilor sale, tot felul de ameninţări. Nu este
uşor când avem doi copii mici, dar nu o să reuşească nimeni să ne
dezbine, nu o să aibă sorţi de izbândă", a spus Borboly
Melinda.
Borboly Csaba a declarat, la finalul conferinţei de presă, că a
cerut DNA să organizeze, la finalul verificărilor, o confruntare
directă între el şi denunţător(i).
Departamentul Corespondenţi, corespondenti@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
Am spus ca va scap de unguri ?