Preşedintele, făcut academician. Cum a devenit Băsescu coleg cu Iliescu şi Cristoiu. „Sunt mândru că suntem colegi”, spune Cristoiu. Iliescu: „Aşa a fost primit şi Ceauşescu”

Postat la: 11.03.2010 19:05 Ultima actualizare: 12.03.2010 12:23

Traian Băsescu a devenit academician. Preşedintele a fost ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Iliescu: Aşa a fost primit şi Ceauşescu

Aflat într-o vizită oficială în Ţara Soarelui Răsare, preşedintele Traian Băsescu a primit, ieri, o veste bună de la Bucureşti: a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR). Din explicaţiile membrilor Academiei a reieşit că şeful statului a fost răsplătit pentru prestaţia ca primar al Capitalei. Propunerea i-a aparţinut preşedintelui AOSR Vasile Cândea.

Vicepreşedintele Ion Basgan a precizat, pentru Mediafax, că Băsescu a sprijinit instituţia în mai multe domenii, pe vremea când era edil-şef al Capitalei. "Propunerea a fost făcută ca urmare a sprijinului acordat de şeful statului activităţii AOSR, inclusiv în ceea ce priveşte sediul acestei instituţii", a spus, pentru Newsin, deputatul PD-L Valeriu Tabără, şi el membru AOSR - secţia Ştiinţe agricole, silvice şi medicină veterinară.

Potrivit lui Tabără, titlul de membru de onoare dobândit de Băsescu nu este aferent unei secţii dintre cele 13 ale AOSR. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România (1936 - 1948) şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, înfiinţată în 1956.

Printre academicieni se mai află Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu, Anghel Stanciu, biologul Gheorghe Mencinicopschi, fizicianul Mircea Radulian, Dumitru Prunariu, prof. dr. Irinel Popescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, prof. dr. Alexandru Ciurea şi Ion Cristoiu.

Iliescu: "Academician precum Ceauşeştii". Cristoiu: "Sunt mândru că suntem colegi"

Fostul preşedinte Ion Iliescu nu ştie cum a ajuns Băsescu peste noapte academician. "Nu ştiu care este fundamentul ştiinţific al acestei... Aşa a fost primit şi Ceauşescu, şi Elena Ceauşescu în Academie, deci eu pot să mă jenez că sunt membru într-o asemenea Academie", a spus Iliescu, pentru Mediafax.

Pentru Ion Cristoiu este o onoare să fie coleg cu şeful statului. Mai mult, el recunoaşte că a fost acela care a aruncat pe piaţă informaţia. "Eu am provocat acest «subiect al zilei», am mirosit că va fi o ştire. Noroc cu el, că altfel nu scria despre şedinţă nici revista Academiei", a declarat Cristoiu pentru Gândul. El justifică noul titlu al lui Băsescu prin motivaţia oficială folosită de preşedintele instituţiei: Traian Băsescu a ajutat Academia ca primar şi ca preşedinte. "N-a spus că a contribuit la ştiinţa românească", a ţinut să precizeze Cristoiu.

El se declară încântat de faptul că Băsescu este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă: "Şi eu am această calitate, sunt mândru că suntem colegi". Totuşi, nu-şi asumă şi rolul de susţinător al preşedintelui: "Nu-l susţin, doar că nu-l critic. Nu face nimic ca să merite criticile mele. Eu nu contribui la cultul personalităţii negativ. N-am de ce, văd că stă cuminte. Nici nu ştiu ce-i cu el".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

112 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 visio 11.03.2010 16:07

nu ca zic, dar ce a facut basescu sa devina (mai dureaza un pic) membru de onoare al academiei? cred ca a scris nimic semnificativ pana acum..dar vrea sa repete experienta elenei ceausescu....da si fiisa e o "dansa" in devenire....tot in academie; bag seama ca acolo, la academie adica, sunt numai maimute iar oamenii inteligenti stau pe bancile din parcuri...oricum, am ras de m-am stricat..la burta

 
#2 Paulescu Stefan 11.03.2010 16:08

Rusine !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Adevaratii academicieni ar trebui sa paraseasca aceasta institutie blamata prin prezenta unui fost bijnitari angrosist.Urmeaza Elena si atunci regimul Ceausescu s-a restaurat aprope in intregime.

 
#3 Siderat 11.03.2010 16:13

In Romania se traieste asa cum se merita ! Asa s-a meritat si cand Ceausestii au fost academicieni, asa se merita si acum !
Neamul asta este bolnav de cancer generalizat !

 
#4 Bercea Mondiealu 11.03.2010 16:17

Da deci haoles baoles deci care mam cosultat cu fratale lui nasicu meo deci cocluzia ca masora care a fozt iconpleta deci sa loat decezia sa sa face menbru si pa Prima Duamna a Tari Elena Cocosi cacademeceana.
Jos comunizmu si ceakalakaceakacea!

 
#5 santinela 11.03.2010 16:25

Unde esti tu Elena Ceausescu? Nu am nimic cu asimetricul,dar cu acesti "academicieni" fara nici un fel de bun simt chiar am.Sa cobori atit de jos cu linguseala este de domeniul penibilului! Culmea este ca aceasta propunere chiar are sustinatori in Academie.Oricum ne-am dat d r a c u l u i!

 
#6 EBA 11.03.2010 16:39

scoala scoate tampiti, lipsa ei presedinti-academicieni, dame ministrese, tute europarlamentari. voi astea care ati invatat de v-au sarit ochii din cap putei sa va roadeti unghiile de foame si de mizerie, noi incultii-manelisti conducem Romanica, este tara noastra, noi stam in fruntea mesei si la masa, voi la coada vacii ca asa meritati - INTELECTUALILOR!

 
#7 anonim 11.03.2010 16:45

pacat ca me intoarcem cu 20 de ani in urma .chiar atat sa-i fie frica lui basescu de dosarul flota incat nu-si da seama cat coboara primind acest titlu?

 
#8 moldoveanu 11.03.2010 16:45

Acum se vede ca primirea Elenei Ceausescu nu a fost intamplatoare! Sa va stergeti limba academicienilor!

 
#9 petre 11.03.2010 16:46

Vrem sa dati lista academicienilor care au aprobat asa ceva. Ce argumente au fost pentru asta? Pentru orice, trebuie sa ai dosare, C.V.-uri, scrieri, opere. Ce-a facut asta? Ce-a scris? Nu cred ca exista undeva in lume asa ceva. Numai in comunism, la noi, nu la altii, s-a intamplat asa ceva. Este din cale-afara de rusinos. Cat va mai dura pana va intra in Cacademie si traseista de Buzalau?

 
#10 kool 11.03.2010 16:48

este primul marinel-academician,eu sunt mandru ca am asa un presedinte jucator si intelectuali asa pupaciosi.dragi academicieni si romanii au facut un cal membru al senatului asa ca...........au fost si altii.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa