Preşedintele forţează independentul său ameninţând că sunt în pericol pensiile şi salariile
Preşedintele forţează independentul său ameninţând că sunt în pericol pensiile şi salariile
"Vă este atât de ruşine de partide politice încât să împingem responsabilitatea guvernării la nişte tehnocraţi pe care să-i manipulăm din spate?" - Traian Băsescu, adresându-se liderilor opoziţiei, care i-au propus un Guvern de tehnocraţi
Preşedintele Traian Băsescu a dat ieri şah opoziţiei, propunând un guvern de uniune naţională care să aibă ca premier un economist cu experienţă în relaţia cu FMI, în contrapartidă cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, susţinut de PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor. Conform unor surse politice, una dintre variantele avute în vedere de Băsescu ar fi Lucian Croitoru, actual consilier al guvernatorului BNR, pe care şeful statului l-ar fi contactat marţi seara pe după întâlnirea cu delegaţia PD-L. Preşedintele nu i-a anunţat pe democrat-liberali ce are de gând să facă. În schimb, le-a reproşat incapacitatea de a negocia susţinerea pentru Guvernul Boc. După ce i-a întrebat dacă au înnebunit să îl propună încă o dată pe Emil Boc premier după ce tocmai a fost demis de Parlament, Băsescu le-a reproşat liderilor PD-L inabilitatea de a negocia o majoritate parlamentară: "S-a văzut cât sunteţi de zmei! ". 24 de ore mai târziu le-a făcut celor de la PD-L un hatâr - a anunţat că le acceptă cererea de a nominaliza un alt premier decât Emil Boc şi a subliniat că întotdeauna a ales şeful Guvernului propus de partidul cu cel mai mare număr de parlamentari. El a mai făcut o subliniere importantă - este rolul premierului desemnat să încerce să găsească majoritate şi să îşi formeze Cabinetul. Deşi unii pedelişti îl văd pe Croitoru o variantă viabilă, alţii sperau din nou la soluţia miraculoasă Mugur Isărescu, îngrijoraţi în acelaşi timp de câte portofolii i-ar mai reveni partidului în noua formulă guvernamentală după ce Băsescu le-ar fi dat de înţeles că nu susţine ideea lor că ar trebui să rămână cu aceleaşi ministere şi miniştri ca până în prezent. Soarta greilor Blaga-Videanu-Berceanu este astfel din nou sub semnul întrebării.
Portretul premierului, în varianta Cotroceni
Public, Băsescu a făcut doar portretul robot al premierului ideal: cu expertiză economică, cu experienţă în relaţiile cu băncile şi cu instituţiile financiar-bancare, cu capacitatea de a coordona toate ministerele şi instituţiile de care depinde relaţia noastră cu FMI. Varianta zilei la Băsescu-PD-L includea premier tehnocrat cu guvern politic, în care să intre mai multe dacă nu toate partidele parlamentare. Conştient că opoziţia nu va accepta premierul său şi va insista pentru Iohannis, Băsescu intenţionează, conform surselor citate, să meargă cu varianta sa de Guvern în Parlament şi, dacă acesta pică, să vină şi cu un al doilea premier şi Cabinet, care, dacă va fi respins, va conduce la dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate după cele prezidenţiale. "Până atunci, Guvernul Boc stă în funcţie şi îşi vede de treabă", ne-a declarat un vicepreşedinte PD-L. De cealaltă parte, planurile opoziţiei includ sesizarea CCR, adoptarea unei declaraţii a Parlamentului privind noua majoritate sau neintroducerea pe ordinea de zi a votului pentru noul Cabinet.
Băsescu către partide: Vă este atât de ruşine de voi?
Şeful statului a început în forţă a doua rundă de consultări,
punându-le în vedere liderilor politici să îşi asume guvernarea.
"Îmi permit să vă sugerez ideea de a analiza posibilitatea unui
guvern de uniune naţională. Este singura soluţie să încetaţi să vă
mai acuzaţi unii pe alţii", le-a transmis Băsescu explicându-le că
"orice partid care rămâne în afara guvernării va considera că
celălalt fraudează alegerile".
"Vă asumaţi şi criza, vă asumaţi şi corecta desfăşurare a
alegerilor", le-a pus în vedere preşedintele. El i-a atacat de două
ori pe cei de la PNL, PSD, UDMR, spundu-le că nu ar trebui să le
fie ruşine cu ei înşişi şi că nu-i acceptă în rolul de păpuşari.
"Vă este atât de ruşine de partide politice încât să împingem
responsabilitatea guvernării la nişte tehnocraţi pe care să-i
manipulăm din spate? Cred că trebuie să ne depăşim complexul că ar
putea să ne fie ruşine de noi. Ăştia suntem", a mai adăugat
Băsescu, stârnind indignarea lui Mircea Geoană, care l-a îndemnat
să facă pe dirigintele cu cei din PD-L. Coaliţia Iohannis a ieşit
de la Cotroceni cu mesajul că soluţia lui Băsescu - guvern de
uniune naţională ar duce la un "dialog absurd" şi la suspiciuni
reciproce între partide. Nici ideea unui premier aşa cum îşi
doreşte Băsescu nu i-a convenit lui Geoană care a afirmat că un
specialist în economie cu experienţă în relaţia cu FMI ar fi
indicat ca ministru de Finanţe. "Vorbeam despre lucruri diferite",
a declarat apoi Băsescu despre argumentul PSD, vorbind de
iresponsabilitatea noii majorităţi în raport cu criza economică şi
arătând că nu îl respinde din start pe Iohannis, dar că are profil
de ministru al Educaţiei. "Partidele s-au jucat cu economia" în
ultimele zile, a fost mesajul şefului statului, care a susţinut că
fără un specialist la cârmă pentru a asigura tranşele de la FMI,
statul poate ajunge în imposibilitatea de a plăti salariile şi
pensile. Preşedintele le-a dat partidelor termen până mâine la
prânz să negocieze între ele. Deşi nu au o nominalizare de premier,
pedeliştii au avut aseară o nouă întâlnire fără rezultat cu cei de
la UDMR.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















50 Comentarii [+] Adauga un comentariu
pai da, tovarasii politicieni de toate culorile au bagat romanica in noroi si acum vor tehnocrati sa traga ei ponoasele iar ei sa-si numere in continuare sacii de bani prin tari mai sigure.
da ba dorele, ca asa e noi, jmecheri. cu atita pop.ulime fraiera ce-ai vrea? le bagam metetei si aghizma si gata!
prostanacule, am o idee ! sa-l punem pe Johannis presedinte! n-ar fi misto?
comentariuMajoritatea asta a PSD,PNL,UDMR poate ar fii buna,dar cand te gandesti cine e in spatele ei!!!!!Daca as fi de acord cu ea ,ar trebui sa fiu de acord si cu FELIX,PATRICIU,VANTU iar eu nu vreau sa ma intorc in timp.Vreau sa cred ca Romania in viitor v-a arata altfel,fara ciutaci,fara Iliescu si urmasii lui.
Va dati seama de PC(conservatori)cu toate antenele lor are doar 1%????
Romanii sunt prea destepti sa mai fie pacaliti.
Asa e si cu majoritatea asta.....se simte ceva!le e frica!!!!!!!
Alo pedeleii la culcare,gata . Pt. banutzi dati de blaga pe ziua de azi ,v-ati facut datoria. Mai este si maine o zi.
Nu este o surpriză că preÅŸedintele pretinde că este apărătorul pensionarilor, când în timpul guvernării d.a cu ministru pdl Gheorghe Barbu la Ministerul Muncii(6 martie 2006, GalaÅ£i) , a avut loc prima grevă a pensionarilor din lume!!! El se contrazice în fiecare zi!!!
Este o surpriză că preÅŸedintele n-a plâns!!! Doar i-a căzut guvernul ÅŸi-l ÅŸtie toată lumea cât e de „simÅ£itor” când cade câte-un „stolojan”!!. 11 pedeliÅŸti, tot unul ÅŸi unul! Boc, Videanu, Pogea, Blaga, Berceanu, Elena Udrea, Plăcintă, StâniÅŸoară, Toderică… Păcat că lipseau alÅ£i câÅ£iva tembeli, care au avut timp mai mult să dea măsura hoÅ£iei ÅŸi prostiei lor: Hârdău, Miclea, Ridzi, Dobre, Sulfina!!! Mai ceva decât guvernul de unicate al altui „democrat” celebru, Petre Roman!!!
Nu este o surpriză că miniÅŸtrii pedeliÅŸti ÅŸi-au premiat angajaÅ£ii! Doar de ce au fost angajaÅ£i?! Să muncească, să administreze domeniul pe care-l conduc??! Nuu!! Că majoritatea nu au nici o calificare în domeniul pe care-l administrează!!! Ei sunt specialiÅŸti în demolări!!! Au fost puÅŸi să-ÅŸi primească tainul ÅŸi să se angajeje cu nesimÅ£ire în campaniile electorale care vin!!! Åži cine ÅŸtie când mai cade peste capul lor aÅŸa o „pleaÅŸcă”!!
Nu este o surpriză că magistraÅ£ii refuză să-ÅŸi "demaÅŸte" colegii!!! Pentru că Daniel Morar este chiar apărătorul corupÅ£ilor pedeliÅŸti!! De aceea, oricâte încălcări ale legii a făcut - vezi cazul Emil Burzo, hăituit de Daniel Morar ÅŸi care a câÅŸtigat la CEDO - este încă ÅŸef la DNA-ul pedelist al lui Băsescu!!!
Nu este o surpriză că o solicitare pedelistă la Curtea Constituţională, facută de prim-ministrul Boc, profesor universitar de drept constituţional să fie respinsă!! Doar gaşca pedelistă nu respectă nici o lege, chiar dacă le ştie foarte bine, că doar le predă studenţilor!!!!
Nu este o surpriză că creşte cursul! Cu un preşedinte şi un guvern de şmenari ati vrea să scadă?!!
Nu este o surpriză că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!
Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins!!!
"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!
De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv, labe1tv ÅŸi alÅ£i netrebnici antrenaÅ£i în minciună ÅŸi diversiune ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!
Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!
PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!
Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!
Ştie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!
Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindcă sunt la fel de supuşi politic ca şi religios, ţigani-supuşi politic bulibaşei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!
Pdl este partidul hoÅ£ilor, currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, Å£iganilor, sectelor religioase, antiromânilor, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!
Dintre toate pirghiile pe care "matrodul" le avea la dispozitie pentru a face ceva bun pentru tara, n-a actionat nici una. Dintre toate pirghiile pe care le avea la dispozitie ca sa faca rau tarii, le-a folosit pe toate. Cum il mai tine pamintul oare, cum de mai are tupeul sa mai apara in fata oamenilor ? Un singur raspuns: NESIMTIREA !
Ministerul de Finante la ce mai foloseste, daca Prim Ministrul trebuie sa aiba asa un CV si trebuie sa fie un magician cu FMI-ul? Basescu nu prea intelege atributiile fiecarei functii? Oricum, e un paradox ca un fost-PRIMAR (Basescu) isi da cu parerea ca un PRIMAR (Iohannis) nu e calificat sau potrivit pt o functie de Prim Ministru. Dar PRIMARUL Basescu era si este calificat pentru functia de Presedinte?
@00:10 Primarul Basescu a ajuns presedinte in urma votului.Daca vrei candideaza si tu ,poate iesi.In cel priveste pe Klaus Johannis, mie nu-mi place. Nu pricep ce-l umfla toti asa cu pompa, sa nu se sparga omu'.Mi-e greata de cat se isterizeaza toti.
Ma asteptam vorba unui alt forumist ori sa traga un plans, ori in loc sa ne recite din Constitutia pe care o respecta, sa convoace CSAT-ul pe Axa Washington. La 5 ani le la alegerea lui, domnu' Basescu apeleaza la constitutie si recita din ea
) cu aerul dasteptului care i-a prins pe fraieri; Care majoritate baieti? Sunteti prosti, aici zice de PARTIDUL cu cele mai multe mandate
) Ashea cum a fost PSD in 2004, cand presedintele proaspat ales convoca CSAT-ul si considera, ca si acum de altfel, ca legile in general sunt niste obstacole care ar trebui adapotate dupa chipul sia semanarea lui. Le zice REFORME la astea. Ma-ntreb daca suntem uituci sau baiatu asta ne zapaceste zilnic cu prostioare asa de mari incat nu maia pucam sa tinem minte cum se contrazice, nu odata la 5 ani, ci zilnic si saptamanal.