Preşedintele român şi premierul maghiar Viktor Orban vor să se vadă în weekend. Ce au de împărţit

Postat la: 22.07.2010 20:06 Ultima actualizare: 22.07.2010 20:07

Viktor Orban premierul Ungariei

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, cel mai probabil sâmbătă, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, cei doi fiind invitaţi să participe la Băile Tuşnad (judeţul Harghita) la cea de-a XXI-a ediţie a Universităţii de Vară şi a Taberei Studenţeşti Tusványos

Surse din ambele părţi ne-au confirmat că o discuţie între şeful statului şi prim-ministrul de la Budapesta va exista, nefiind deocamdată stabilit şi locul. Din partea organizatorilor evenimentului, Sándor Krisztina a precizat că întâlnirea s-ar putea desfăşura la Miercurea-Ciuc, la Târgu Mureş sau chiar la Tabăra Tusvanyos.

"Un consilier al preşedintelui Traian Băsescu ne-a sunat şi ne-a spus că acesta este de acord, chiar doreşte să răspundă invitaţiei de a se întâlni cu premierul ungar, dar că nu s-au stabilit încă amănuntele", a declarat Sándor. Ieri, a apărut şi varianta că discuţia Băsescu-Orban se doreşte a fi mai ferită de ochii presei, prin urmare locul de desfăşurare să fie în vila de protocol a administraţiei prezidenţiale din staţiunea Covasna.

Ieşirea UDMR de la guvernare, legea dublei cetăţenii sau maghiarizarea străzilor din Ardeal

În ultima vreme s-au făcut speculaţii pe marginea subiectelor care ar putea fi abordate în cadrul tete-a`-tete-ului, cel mai important dintre acestea fiind ieşirea UDMR de la guvernare, după ce mai mulţi lideri locali şi aproape 10 parlamentari ai Uniunii, în frunte cu Gyorgy Frunda, au cerut acest lucru, nefiind de acord cu măsurile de austeritate impuse de Guvern. De asemenea, Traian Băsescu şi Viktor Orban ar putea vorbi şi despre legea care ar urma să fie adoptată la Budapesta, privind acordarea dublei cetăţenii etnicilor maghiari care trăiesc în ţările vecine Ungariei. Întâlnirea celor doi vine şi pe fondul mai multor iniţiative depuse la consiliile locale din Ardeal de maghiarizare a străzilor. Ultima dintre ele aparţine unor tineri din Miercurea-Ciuc, care vor să schimbe denumirea străzii Mihai Eminescu în strada Attila. Viktor Orban este aşteptat să sosească la Tabăra Tusvanyos vineri seară, iar sâmbătă să participe la dezbateri pe tema "Europa Centrală - Centrul Europei?", împreună cu vicepreşedintele Parlamentului European, Tőkés László, într-o discuţie moderată de secretarul de stat în Ministerul de Externe al Republicii Ungare, Németh Zsolt. Evenimentul, organizat de Fundaţia "Pro Minoritate" din Budapesta şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România, se va încheia duminică.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

14 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Vasile din Ferentari 22.07.2010 22:16

Basexu se trage din moldoveni si e deci f. inteligent. El va intelege intr-un final ca alta solutie onorabila pt Romania nu exista in afara de acordarea autonomiei Tinutului Secuiesc. Oricum e mai onorabil sa zici ca esti democratic si le-ai dat-o decat sa si-o ia ei singuri! Romani nu va plangeti, veti scapa de tradatorii maghiari si veti ramane in schimb cu noi rromii care va iubim ff. mult. Si...fiti siguri ca va iubim. Cum naiba sa nu iubesti asemenea prostalai...

 
#2 Ianos din Baraolt 22.07.2010 23:46

@Vasile din Ferentari
vei vedea autonomie din p. u. l. .a

 
#3 manea 23.07.2010 01:52

ei vor discuta de fapt cum si-au dus amandoi tarile spre faliment. unul va vorbi despre diletantism si lacomie iar celalalt va replica cu delirul horthyst si stoparea reformei incepute de predecesor. laszlo tokes vine doar pt dezalcolizare

 
#4 dau autonomu*ie 23.07.2010 07:16

vor autonomu*ie??? sa le dam. Cata nu pot duce. Un Popa la brusals vrea moo*ie......cica , kosovarii au obtinuto. Cand va foo*te pe masa, va avea autono*mu*ie.

 
#5 POLITICIENII.RO 23.07.2010 08:22

.

.

.

.

.

.

Incredibil dar adevarat, PSD-istele nu se mai satura de S E X.
.

.

.

.

.

.

S E X, fetisism si scandal in PSD.
PSD-istele nu se mai satura de S E X

.

.

.

Detalii in site-ul : POLITICIENII.RO

.

.

.

.

.

AnaMaria Geoana, S E X si SCANDAL in PSD. Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele ale vietii". Situatia e un "butoi de pulbere", vezi mai multe : POLITICIENII.RO

.

.

.

.

.

 
#6 Franklin 23.07.2010 08:35

Nu va grabiti ca mai e mult pana in week-enf!

 
#7 mirciulica 23.07.2010 09:26

singura problema cu autonomia in judetele har cov, (nu si in Tg Mures) este ca dupa obtinerea autonomiei o sa aiba loc purificare etnica rusinoasa, din cauza asta o sa aiba loc o enclavizare puternica a zonei respective . Probabil ca regiunea respectiva o sa fie in afara uniunii europene, taxe vami, etc

 
#8 niky 23.07.2010 10:43

Domnule presedinte ,, nu-i credeti " Tot ce intreprind magearii ,e cu bataie lunga si nu sti finalul niciodata .Aparent nu-i mare lucru ,ce se solicita acum Urmeaza ,lucratura cea mare, mai tarziu , greu de contracarat .O sa vedeti . .Nu mai stiu citii in romaneste numele strazii pe care locuiesc? , Sau ii deranjeaza sa locuiasca pe str, Mihai Eminescu ? acesta e Sovinism parsiv ,, Ci ca maghearii isi apara cultura " daca nu mai locuiesc pe str. MIHAI eMINESCU , vezi de traba ,, apararea culturii " e doar un misloc de promovare a sovinismului . Adica romanii pot locuii pe str Attila ? fara sa-i deranjeze , de pe unguri de ce ii deranjeaza , se considera injositi ? Se pare ca ,,iesirea dela guvernare " amenintata de orban ,se presupune lezne de inteles si cine ,, conduce " UDMR-ul . Afla acum cine e in spatele lui de fap . O uniune ,,zis " , culturala , dar cu ,, statut de partid politic "Si astea toate se petrec in ROMANIA . Si il acuzati pe BOC. ,desi nu e atat de periculos ,ca Marco Bela .Asta e fata adevarata a UDME-ului ; Santajul.

 
#9 Romanu 23.07.2010 12:07

Asa cum a fost inchis Miron Cozma asa ar trebuii inchis si maghiarul asta pentru instigarea. Pacat ca suntem noi romanii prea orbi si lasi ,fiind prea ocupati sa ne furam pe noi in timp ce * profita

 
#10 oarecare 23.07.2010 12:16

dat fiind ca Romania nu are pretentii teritoriale , iar Hortismul , iredentismul , extremismul , xenofobia si antisemitismul unguresc a renascut , DOAR TARA NOASTRA pot sa o imparta . Sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea CRIMINALI !!!!!!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa