Prezenţa României în cataloagele Dertour, cumpărată cu 40.000 €
Castelul Bran, un „cârlig“ pentru turiştii străini n Foto: Reuters/Bogdan Cristel
Din cauza crizei, numărul turiştilor germani care au
vizitat România s-a redus cu 15% în 2009
"România este ţara contrastelor, atât din punct de vedere al ţinuturilor, cât şi din punct de vedere cultural", aşa începe descrierea României, prezentă pentru a treia oră consecutiv în catalogul operatorului german Dertour pentru anul 2010, unde pe prima pagină se află Castelul Bran şi sigla cu sloganul tricolor "Land of Choice". Printre celelalte ţări incluse se numără Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia, iar ofertele turistice româneşti se întind pe 25 de pagini.
Contribuţia Ministerului Turismului a fost de 40.000 de euro, plus TVA, pentru 350.000 de exemplare, care vor ajunge pe masa a 10.000 de agenţii partenere ale Dertour. Costurile pentru apariţia ofertelor româneşti într-un singur exemplar sunt de 11,4 eurocenţi plus TVA, ceea ce include creaţia, producţia şi distribuţia. "România are 25 de pagini de prezentare a unor destinaţii variate, nu numai litoral, ci şi munte, Delta Dunării, city-break-uri şi de cultură. Avem de asemenea şi produse turistice precum tururi, cicloturism, circuite cu autocarul, cu maşina şi croaziere. Ne aşteptăm la o creştere cu 30% a numărului de turişti germani aduşi de Dertour", a declarat Elena Udrea, ministrul Turismului.
Germanii apreciază litoralul românesc. Din 1 mai vor putea veni la Constanţa cu avionul de la Nürnberg
Radu Colfescu, directorul general al Dertour, a declarat că, în 2008, compania a adus în România peste 2.500 de turişti germani. Criza însă şi-a arătat colţii şi a redus numărul acestora cu 15% în acest an.
"Cea mai bine vândută destinaţie este litoralul. Nu am calculat exact care a fost media unui sejur plătit de un turist german în România, în 2008 şi 2009, dar pot să vă spun că, anul acesta, valoarea rezervărilor a fost mai mică decât anul trecut, asta şi pentru că hotelierii de pe litoral au avut preţuri mai mici", a declarat, pentu Gândul, Radu Colfescu, reprezentantul companiei.
Din 1 mai, aeroportul din Constanţa va primi turişti germani care vor veni în concediu pe litoral, cu o cursă a companiei Air Berlin, cu plecare din Nürnberg. Ofertele pentru turiştii germani sunt dintre cele mai variate şi preţuri de la 149 de euro/persoană pentru două nopţi de cazare cu mic dejun la Sibiu, cu vizită la Sibiel, cină cu patru feluri de mâncare într-un local rustic, şi până la 1.259 de euro/persoană pentru un circuit cu autocarul, de 11 nopţi cazare în cameră dublă cu demipensiune la hoteluri de categorie medie, în cadrul căruia turiştii vor vizita oraşele Sibiu, Sighişoara, Braşov, dar şi Delta Dunării.
La începutul lunii, ministerul a anunţat prezenţa României şi în cataloagele TUI, pentru care a fost alocată suma de 100.000 de euro.
INFO Europenii vor cheltui mai puţini bani pe vacanţe în 2010
Recesiunea economică muşcă din bugetele de vacanţă ale europenilor. Drept urmare, pentru anul viitor, vacanţele vor fi mai puţine şi mai scurte, arată un studiu efectuat de compania Boston Consulting Group. Aproape 40% dintre europeni vor călători mai puţin în 2010, în timp ce 39% vor da mai puţini bani pentru cazare. Jumătate dintre persoanele intervievate în Germania, Marea Britanie, Spania, Italia şi Franţa vor reduce bugetele de vacanţă în 2010, în creştere de la 42% în martie. Aproape două treimi dintre spaniolii intervievaţi vor să facă economii în vacanţa de vară, comparativ cu 43% dintre britanici şi 45% dintre germani.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
In realitate,ne place sau nu,Elena Udrea s-a dovediti cel mai bun ministru al turismului din perioada post
revolutionara.Aduceti-va aminte de penibilul Agaton!!!!Dupa excelenta actiune propagandistica din fata primariei Parisului,am avut surpriza sa aud vorbindu-se franceza in Bucuresti mult mai fracvent decat anterior.Sunt convins ca la anul vom auzi vorbindu-se mai multa germana,engleza etc.Doar daca printr-o tragica manipulare politica,nu va fi adus un pesonaj nul(cum au mai fost)la conducerea ministerului turismului.Mentionez ca Romania aloca cele mai reduse mijloace de promovare a turismului dintre tarile vecine.Teo
PAcat ca scapam de ea prea iute . se duce puIii de suflet preuna cu marinarul chiomparliu. ai putea s-o iei acasa dac-ti place asa mult. daca termin tigara o iau si eu odata.
ai vrea tu, dar totusi nu inteleg de ce o femeie frumoasa, desteapta si curajoasa deranjeaza asa de mult. si cu surprindere constat ca printre cei mai vehementi critici se afla femei?!?
Elena Udrea "desteapta"? Poate smechera. Ca sa spui de ea ca e destepta trebuie sa ai cel mult 12 clase pe la vreun liceu comercial. O femeie desteapta nu se combina cu valutistul Cocos.
Fii calm.....astia au ales-o si pe EBA. tara de puIi beIite.
Cataloagele Dertour sunt disponibile si online, exact varianta tiparita.
E o promovare uriasa in comparatie cu suma de 40 mii eur.
Dertour ein primii 5 tour operatori germani cu afaceri de zeci de miliarde de eur anual
am neamuri in germaia si stiu ce tari prefera nemtii.grecia,turcia,tarile africane si cele arabe.aceste rude au venit in aceasta vara pe litoralul romanesc,au stat trei zile si au plecat cat de repede au putut in turcia.nu le mai trebuie tiganismele,smecherii,discotecile cu muzica la maxim si serviciile din romania.le-am propus sa mearga in maramures dar deocamdata nici nu vor sa mai auda de romania.asa ca vom ramane cu bani dusi pe apa sambetei!!!!!!!!.pana nu se schimba mentalitatea romanului de smecherasi,mai avem de asteptat.