Prigoană vrea prostituţie legală, ca “în toate ţările cu apă caldă permanentă”. Biserica îşi face cruce şi spune “Niciodată”. PLUS: Ce partide susţin proiectul

Postat la: 07.09.2010 15:41 Ultima actualizare: 07.09.2010 17:47

Prigoană: În toate ţările cu apă caldă permanentă este legalizată prostituţia. PLUS: Evidenţa "fetelor" ar urma să fie ţinută de Ministerul de Interne Foto: Mediafax, Marius Vasilică

Deputatul Silviu Prigoană a declarat, ieri, că propunerea sa privind legalizarea prostituţiei este "o lege copiată din Germania, tradusă şi pusă pe masa deputaţilor şi senatorilor" într-o formă puţin modificată.

Potrivit lui Prigoană, "în toate ţările cu apă caldă permanentă" există o asemenea reglementare. Deputatul PDL a arătat că în toate ziarele din România sunt oferite prestaţii sexuale la mica publicitate, dar nu sunt reglementate. Proiectul de lege prevede prestaţii sexuale contra cost, eliberarea de chitanţă fiscală şi carnet de sănătate pentru cele persoanele care lucrează în acest domeniu.

Patriarhia: "Legalizarea ar creşte rata divorţurilor"

Biserica, în schimb, dezaprobă iniţiativa parlamentarului. "Patriarhia Română consideră iniţiativa deputatului Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei, un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică", potrivit unui comunicat de presă trimis marţi, de instituţie.

"Patriarhia Română îşi menţine poziţia, exprimată public în repetate rânduri conform căreia legiferarea prostituţiei nu rezolvă o problemă socială gravă, ci, dimpotrivă, amplifică fenomenul sub forma unei sclavii motivate financiar", se mai arată în comunicatul Patriarhiei.

Ce spun partidele: "Proiectul a fost cadoul pentru ziua dlui Boc"

"Iniţiativa lui Silviu Prigoană este total neserioasă, mai ales într-un astfel de moment în care situaţia economică este dezastruoasă, pensiile s-au diminuat şi preţurile cresc", a apreciat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan. În opinia acestuia, proiectul privind legalizarea prostituţiei ar putea fi motivul pentru care Silviu Prigoană a fost reprimit în PDL. "Poate că aceasta a fost condiţia, să nu se întoarcă cu mâna goală. Şi, cum proiectul a fost anunţat de ieri, poate că a fost şi un cadou pentru ziua domnului Boc", a adăugat Moldovan.

Întrebat dacă social-democraţii vor vota proiectul în momentul în care acesta va ajunge în plen, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: "Nu comentez astfel de lucruri neserioase". La rândul său, reprezentantul PNL, deputatul Mihăiţă Calimente, ne-a declarat nu va vota niciodată pentru legalizarea prostituţiei. "PDL nu este preocupat de problemele României.

Probabil că domnul Prigoană şi-a imaginat că va rezolva cu banii prostituatelor problema pensionarilor", a arătat Calimente. În ceea ce-i priveşte pe partenerii de guvernare ai PDL, udemeriştii nu resping din start iniţiativa lui Prigoană, ci aşteaptă să o discute în şedinţa de grup de lunea viitoare.

"Oficial, UDMR nu a stabilit cum va vota proiectul. Vom decide la şedinţa grupurilor parlamentare", ne-a declarat viceliderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Mate Andras Levente. "Moral, nu sunt de acord cu prostituţia în sine. Din punct de vedere sociologic, ar fi un avantaj pentru că ar reduce situaţiile în care fetele se prostituează. În plus, cei care se vor duce la asemenea prestaţii vor avea şanse să scape de bolile cu transmitere sexuală", a adăugat viceliderul grupului UDMR.(Raluca Dumitriu)

INFO PLUS

Ce prevede proiectul
Relaţiile homosexuale sunt interzise
Persoana care prestează serviciile va deţine o autorizaţie
Meseria ar urma să fie clasificată în Codurile CAEN
Persoanele care prestează servicii sexuale trebuie să aibă minimum 20 de ani şi să fie "apte din punct de vedere medical"
Au acces la aceste servicii persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.
Această meserie se poate practica în cadru organizat sau independent
Persoana care desfăşoară această activitate are dreptul de a refuza clienţi sau servicii solicitate, precum şi pe acela de a renunţa oricând la această activitate
Controalele medicale ar trebui efectuate lunar
Tarifele practicate trebuie afişate în mod vizibil


Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

95 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 keep it simple 7.09.2010 16:02

Asa e, domnu Prigoana are dreptate referitor la tarile cu apa calda permanenta. Numai ca Romania nu se numara printre ele. Daca a uitat domnu senator in ce tara are domiciliul tin sa-i reamintesc ca 50% din tara are WC-ul in fundul curtii, ce sa mai zic de apa calda.

 
#2 Nutzyu Camataru 7.09.2010 16:05

Da deci haoles baoles care cofirmezc aciasta jtire deci chear si an tarle cu apa rece ca da egzenpul Rahovea deci protetutia ezte lagalezata deci care evedenta fetalor mele ezte tinute da ministu da intarne Vasy Bleaga care ea salru da la mine personeal deci il vereaza lonar calu meo da ua suta mi coco.
Deci jeos comunizmu si ceakalakaceakacea!

 
#3 Eufrosin 7.09.2010 16:11

Oriunde se poate lovi în tradiţia creştină a neamului românesc, fiţi asiguraţi, îl veţi afla şi pe Silviu Prigoană.

El ar taxa biserica (pentru început), dar ar da liber prostituţiei – ăsta da român verde! Ăsta da reprezentant al voinţei poporului! Chiar s-au tâmpit alegătorii sectorului 42 Bucureşti - care să le fie scuza ?

Faptul că dânsul e mason, nu are evident nimic de-a face cu asta.

Ne văităm şi căutăm soluţii pentru salvarea a ceea ce a mai rămas de salvat.. Iată una concretă şi nu foarte greu de îndeplinit: scăpaţi fraţilor Bucureşteni de nulitatea asta la viitoarele alegeri! E imposibil ca într-un oraş atât de mare şi plin de oameni de calitate, să nu se găsească unul care să merite cu adevărat onoarea!

 
#4 realul 7.09.2010 16:28

Bai t ampitule , bani la bugetul de stat , nu aduc hotelurile si restaurantele , dar niste amarate de *. Oricum inainte sa faci inca un infarct ,ar fi fost bine sa ai si tu o initiativa mai interesanta , nu tampenia asta. Recunosc ,ca pana acum imi erai simpatic , dar am vazut ca esti doar un d obitoc si ma mir ca mai sta Bahmutanca langa tine. B oule !

 
#5 Rika Venturiano 7.09.2010 16:30

Si propun ca fiecare prostituata pe care o va avea in evidenta MAI sa fie obligata, conform unei alte nastrusnicii la fel de docte de-a dvs, sa angajeze un contabil si un expert contabil! :))
La noi apa calda e rarisima. E cam la fel de rara ca asfaltul, ca sa zic asa, dle Prigoana. Aia de i-ati tradus si i-ati copiat si ajustat la realitati despre care n-aveti niciun soi de habar, si-au tras apa si canalizare pana-n ultimul catun, si-au asfaltat soselele si si-au facut trenurile sa mearga pe sie stabile, inainte sa se ocupe de legalizarea prostitutiei. Nu vorbim ca ei sunt in stare sa tina evidente serioase ale muncii la alb si din cand in cand o diminueaza la limita acceptabila pe aia la negru. Oamnii din tarile alea au acte de identitate si nu sunt exportati la produs pt niste mahari prin Occident. MAi-ul alora isi face datoria nu se da la gazeta ca sa-si puna intrebari retorice despre Ministerul de Justitie si nici nu sta la spaga pentru vignete care n-au fost puse in vanzare sau sunt valabile doar cu bon fiscal.
Asa ca dle Prigoana scutiti-ne de aceasta nastrusnicie intr-o tara bananiera care pune biruri doar pe cetatenii cinstiti si, eventual, bagati in Parlament, acum ca ati redevenit PD-L-ist o lege a apei calde si a canalizarii peste tot. Sau o lege care sa stipuleze ca incasarea impozitelor de catre autoritati genereaza obligatii minimale din partea acestora, mai practice pt cetatean decat fantanile arteziene si becurile de Anul Nou. Nu ne tineti de vorba cu pseudosubiecte tabu de 2 bani care nu-si au locul in tari unde statul e puternic si vizibil decat atunci cand isi spoliaza, respectiv indobitoceste cetatenii neclienti de partide aflate la putere sau care incaseaza taxa de protectie de la orice privat cat de mic si ingradeste orice initiativa cinstita.

 
#6 antiignorantu 7.09.2010 16:46

sa fie amendati clientii !!! fara legalizare !!!

 
#7 alutzu @ corner paradise 7.09.2010 16:48

rusinos

http://www.cornerparadise.com

 
#8 DANY 7.09.2010 16:59

oare cite hoteluri le transforma handicapatul-peste in bordeluri?

 
#9 satana 7.09.2010 17:02

daa pai daca au zis popii ...e lege...pai cu, draq :))...sunteti praf ...traiti in evul mediu ...

 
#10 WWW.TVSPORTLIVE.INFO 7.09.2010 17:17

Urmariti astazi pe WWW.TVSPORTLIVE.INFO urmatoarele partide LIVE & GRATUIT

BELARUS - ROMANIA
NORVEGIA - *
ELVETIA - ANGLIA
ITALIA - I.LE FEROE
BOSNIA - FRANTA
ARGENTINA - SPANIA .
Toate aceste partide + posturi romanesti/straine + multe altele va sunt oferite astazi LIVE GRATUIT pe
WWW.TVSPORTLIVE.INFO

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa