„Prima Casă” - Alpha Bank, BRD, CEC şi Volksbank dau deja credite. Află aici dobânzile - VIDEO

de Loredana VOICULESCU Postat la: 08.07.2009 20:51 Ultima actualizare: 09.07.2009 10:27

Premierul Boc şi ministrul Finanţelor au „binecuvântat“ semnarea primului contract „Prima Casă“ n Foto: ZF

Multe bănci care au intrat în program dar încă nu dau credite au obligat Fondul de Garantare şi Finanţele să nu facă publice ofertele lor

Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat până în prezent convenţii de garantare cu patru bănci, în cadrul programului “Prima casă”. Per total, după cum a anunţat premierul Emil Boc, s-au depus circa 10.000 de cereri pentru prima casă, prin program putând fi accesate cel puţin 16.000 de credite a câte 60.000 de euro.

„Până acum am semnat convenţii de garantare cu BRD, Alpha Bank, CEC, iar cu Volksbank semnăm astăzi (ieri-n. red.). În următoarele zile vom semna cu Banca Românească. Se agită să vină toţi, să semnăm convenţiile de garantare”, a declarat pentru Gândul Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, care a adăugat că, din cauza unui raport tacit de confidenţialitate, nu poate să dea publicităţii ofertele depuse de toate băncile în cadrul programului “Prima casă”.

Cu toate acestea, câteva dintre cele 20 de bănci înscrise în program au dat publicităţii ofertele lor. Astfel, BRD şi-a propus să ofere credite pentru “Prima Casă” în valoare de 250 de milioane de euro. Oferta BRD prevede o dobândă anuală efectivă, costul total al creditului, de 4,87% pe an pentru creditele rambursabile în maxim 20 de ani. Alpha Bank va putea acorda anul acesta credite în valoare totală de 100 milioane de euro. Instituţia bancară a anunţat că dobânda practicată pentru aceste finanţări la lei este potrivit formulei Robor plus 2,5%, iar la euro este Euribor plus 4%. La rândul său, CEC Bank poate acorda anul acesta credite imobiliare în valoare totală de 400 milioane de lei, dobânda practicată fiind dată de formula Robor + 1,9% şi în plus nu sunt percepute comisioane de acordare, analiză, gestiune sau rambursare anticipată.

La acestea, CEC Bank mai adaugă şi comisionul de garantare de 0,37% pe an.La rândul său, BCR, cea mai mare bancă, va oferi, în cadrul programului “Prima casă”, credite în euro la o dobânda calculată în funcţie de indicatorul pieţei europene Euribor la trei luni plus o marjă de 3,8 puncte procentuale. vO ofertă şoc a avut Banca Transilvania, care pentru creditele în lei are o dobândă stabilită la nivelul indicatorului pieţei interbancare Robor pentru trei luni, plus marja zero. Totuşi, banca percepe un comision lunar de gestiune, de 0,2%, calculat la sold. Majoritatea băncilor care şi-au făcut publice ofertele pentru programul „Prima casă“ au preferat să meargă pe dobânzile maxime anunţate de stat, respectiv 4% peste Euribor, la creditele în euro, sau 2,5% peste Robor, la lei.

Info plus:

“Prima casă”, binecuvântată de Boc

Într-o atmosferă de sărbătoare, premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor au „binecuvântat”, ieri, semnarea primului contract în cadrul programului „Prima Casă”. Locuinţa achiziţionată prin credit bancar garantat de stat este un apartament de două camere, de circa 56 metri pătraţi, decomandat, într-un bloc din 1986, aflat în cartierul bucureştean Colentina. Titularii contractului, soţ şi soţie, Ştefan şi Laura Avram, ambii ingineri la compania Renault, au contractat de la BRD un credit bancar de 51.500 euro şi au plătit un avans de 3.000 euro, rata stabilită pentru perioada de 30 ani aferentă creditului fiind de 307 euro/lună. (M.T.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

28 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.07.2009 22:08

Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat până în prezent convenţii de garantare cu patru bănci, în cadrul programului “Prima casă”.

 
#2 AAA 8.07.2009 22:08

multi-playerul de strategie erepublik a atras pana acum 134.000 de e-cetateni. romania este una din principalele forte ale europei. dupa ce am fost multa vreme pe primul loc, am fost intrecuti de ungaria. in acest joc poti fi om de afaceri, militar, politician. de asemeni, poti lupta pentru romania impotriva ungariei, rusiei, ucrainei. daca vrei sa-ti petreci timpul intr-un mod placut si sa ajuti si romania virtuala in acelasi timp, intra pe urmatorul link: erepublik.com/en/referrer/ddanica. n-o sa-ti para rau!

 
#3 alta hotzie pdlista 9.07.2009 00:09

prima casa este o hotzie pdlista care ingrasha bancile straine si pune-n jug romanii pentru 30 de ani!

 
#4 teren la dunare in c 9.07.2009 04:55

super oferta de vanzare teren la dunare in cazane, postata pe eselnita.ro

 
#5 credit 9.07.2009 06:56

ba voi chiar asa usor de prostit sunteti? nu da nimeni credite... abia aseara o singura banca a inceput sa primeasca dosare... deci tranzactia care s-a facut ieri nu prea are cum sa fie in prog prima casa, atat timp cat progr asta nu a existat. ce frumos ar fi daca v-ati mai scrie materialele mergand pe teren si nu dand copy-paste din ce va zice domnul boc

 
#6 Dica 9.07.2009 08:09

ieri am fost la bcr si la brd si nimeni nu a stiut nimic... au zis ca sa ma intorc luni, atunci de unde pusca mea a primit ala credit? sau fata lui tati?

 
#7 accidduzzu 9.07.2009 08:31

publicitatea asta tot cu bani lu' ridzipoanca a fost platita?????

 
#8 @alta hotzie pdlista 9.07.2009 08:34

auzi tati,frana,de mana........... guvernul a lansat programul rabla,prima casa........guvernul este format din pdl&psd,hotia este pdl-isto psd-ista.scoateti rahatul dintre urechi si incepe a gandi.indiferent ca o lege este a unui ministru psd sau pdl,responsabil in fata noastra este guvernul.panimaiesi tavarasci cu cu ru ros????????

 
#9 idee buna 9.07.2009 09:01

'alta hotzie pdlista' habar n-ai de nimic. pai cat erau dobanzile pana acum la un credit bancar? peste 10% acum e 4-5%. tu vrei moka? tot e bine dar si mai bine ar fi daca anl ar functiona pentru interesul cetatenilor iar primarille sa puna la dispozitia lor terenuri pentru constructii de locuinte.

 
#10 gicu 9.07.2009 09:14

nu ne intereseaza prima casa! ne am saturat de specula! nu mai bine relansam economia prin productie?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa