Primul caz de gripă porcină în România, tratat în ambulatoriu
Primul caz de gripă porcină confirmat la Bucureşti
Femeia bolnavă de noua gripă a plecat acasă, unde trebuie să stea izolată de restul lumii timp de şapte zile
Ministerul Sănătăţii a anunţat existenţa primului caz de gripă porcină la noi în ţară, la o româncă rezidentă în New York, în vârstă de 30 de ani, mamă a doi copii preşcolari. Femeia a sosit în ţară la data de 23 mai, cu cei doi micuţi, unul în vârstă de un an şi trei luni, iar celălalt de trei ani şi jumătate. Românca a fost aşteptată la aeroport de tatăl ei, după ce avionul a făcut o escală la Paris. În avionul cu care a venit în România femeia diagnosticată cu gripă porcină au fost 93 de pasageri.
„În data de 25 mai femeia acuza tuse, iar pe 26 mai avea febră. Aceasta s-a prezentat la medic, iar în urma analizelor de la Institutul Cantacuzino s-a constatat că este purtătoare de virusul N1H1”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Demnitarul a completat că probele de sânge ale pacientei vor fi analizate şi la Londra, iar după ce britanicii vor confirma existenţa virusului N1H1 la noi în ţară, România va figura pe lista Organizaţiei Mondiale de Sănătate (OMS) cu un caz de gripă porcină, „însă 99 la sută, virusul este confirmat”.
Femeia venită recent din SUA cu cei doi copii ai săi au fost internaţi mai puţin de o zi la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” sub stricta supraveghere a cadrelor medicale. Directorul instituţiei, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, a spus că pacienta a avut o formă uşoară de gripă, „pe care a dus-o pe picioare”. „Membrii familiei au fost externaţi, dar vor rămâne sub supraveghere medicală la domiciliu. Aceştia nu vor avea voie să părăsească locuinţa timp de şapte zile”, a declarat prof. dr. Streinu Cercel.
Primul caz de gripă nouă nu ridică nivelul epidemiei
În prezent, gradul de alertă a virusului N1H1 este la 5, potrivit OMS. „Existenţa primului caz în România nu va ridica gradul de alertă. Starea pacientei este bună, aceasta reacţionând destul de bine tratamentului medicamentos cu antivirale”, a declarat Ion Bazac. Potrivit ministrului Sănătăţii, femeia a intrat în contact, în ultimele zile, cu 40 de persoane.
De asemenea, Bazac a adăugat că ancheta epidemiologică de depistare a persoanelor care au intrat în contact cu femeia a început marţi seara, la ora 23.00. Mai mult, la această anchetă, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne au cerut ajutorul Ambasadei SUA la Bucureşti. Potrivit NewsIn, Ambasada SUA la Bucureşti neagă faptul că Ministerul Sănătăţii i-a cerut ajutorul în această situaţie. În plus, Ion Bazac a mărturisit că în România au existat 66 de suspiciuni de persoane bolnave cu gripa porcină, dar acestea nu au fost făcute publice, pentru a nu panica populaţia. „După ce tulpina virusului N1H1 va fi izolată, România va fabrica propriile doze de vaccin antiviral fără să avem nevoie de alte contracte cu distribuitorii externi. Într-o lună Institutul Cantacuzino are capacitatea de a produce 2,5 milioane de doze în prima lună”, a completat ministrul Sănătăţii. Ion Bazac a conchis că noul tip de virus gripal nu se tratează acasă şi că persoanele care prezintă simptome de gripă trebuie să meargă urgent la spitalul de boli infecţioase cel mai apropiat.
Info plus:
Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea răspândirii gripei porcine
* Nasul şi gura vor fi acoperite cu o batistă de unică folosinţă în timpul strănutului sau al tuşitului;
* Mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun;
* Se vor evita pe cât posibil zonele aglomerate, precum mijloacele de transport în comun sau pieţele;
* Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecţiuni acute respiratorii, precum febră, tuse, strănut sau ochii congestionaţi;
* Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei se vor izola de restul familiei şi se vor prezenta la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ministerul Sănătăţii a anunţat existenţa primului caz de gripă porcină la noi în ţară, la o româncă rezidentă în New York, în vârstă de 30 de ani, mamă a doi copii preşcolari. Femeia a sosit în ţară la data de 23 mai, cu cei doi micuţi, unul în vârstă de un an şi trei luni, iar celălalt de trei ani şi jumătate.
nu mai mâncaè›i animale ! sunt fraè›ii noè™tri ! în numele prieteniei infinite
diacritice si majuscule, nu suntem bataia de joc a nimanui
de ce sa nu mancam animale, animalele de ce se mananca intre ele