Primul „produs secuiesc” lansat azi – o carte despre statutul autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc
de Adrian POPESCU Postat la: 10.07.2009 18:21 Ultima actualizare: 10.07.2009 19:46Primul „produs secuiesc” lansat azi – o carte despre statutul autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc
Fără să mai aştepte finalizarea procedurilor de înregistrare a brandului „produs secuiesc” – aflat în curs de omologare la OSIM, la solicitarea consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita – conducerea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a lansat vineri, la Sfântu Gheorghe, primul „produs” cu această marcă: un volum de 102 pagini cuprinzând statutul autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.
Redactat în limbile maghiară, română şi engleză, volumul a fost tipărit de o editură din Sfântu Gheorghe în 2100 de exemplare, ce vor fi comercializate la preţul de 5 lei bucata. „Acest statut descrie practic cum vedem noi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi cum va arăta, practic, viitoarea sa autoguvernare”, a declarat Izsak Balasz, preşedintele CNS, insistând apoi că această autonomie „este conformă tuturor principiilor şi autonomiilor europene şi nu lezează în nici un fel nici integritatea teritorială a României, nici drepturile românilor din Secuime”.
Prevăzând organizarea şi existenţa Ţinutului Secuiesc ca entitate statală – cu parlament, guvern, preşedinte şi drapel proprii, toate „furnizate” de CNS – şi cu maghiara ca limbă oficială, acest statut a fost adoptat în 2005, când a şi fost depus la Parlament, ca proiect de lege, de câţiva deputaţi şi senatori ai UDMR din precedenta legislatură. Ulterior, cu sprijinul tacit al Uniunii, CNS-ul a organizat şi o suită de „referendumuri neoficiale” pentru a forţa discutarea lui în Legislativul de la Bucureşti, dar fără nici un rezultat concret. Motiv pentru care conducerile UDMR, CNS şi CNMT (Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, condus de Tokes Laszlo) au decis convocare până în toamnă, la Odorheiu Secuiesc, a unei „mari adunări naţionale secuieşti” la care participanţii - primarii, viceprimarii, consilierii locali şi şefii de deconcentrate maghiari din cele 8 „scaune secuieşti” din Covasna, Harghita şi Mureş – ar urma să proclame, pur şi simplu, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- carte
- ,secui
- ,îinutul secuiesc
- ,autonomie
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- "COLABORAŢIONISM". Părerea cu care revoluţionarul Mazăre a rămas după discursul lui Ponta
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorial„Wenn es euch friert, zieht ein dickeres Kleidungsstück an“. War N. Ceauşescu, zur Zeit der Ausgegrabene, als er dieses den Rumänen sagte, mächtig?
6 aug 20105 citesteputerea ganduluiMădălina Manole brachte sich um, die Ceauşescus wurden ausgegraben, Dan Diaconescu Präsident
23 iul 20102 citesteputerea ganduluiÜber ein Meter sprang Herr Adrian Năstase in die Höhe als er folgenden Satz des Unterfertigten hörte: „Herr Năstase verlor die Wahlen, weil er es geschafft hat den Rumänen das Gefühl zu vermitteln, dass er so gierig sei, dass er nicht bereit sei von dem Gestohlenen auch ihnen etwas zu überlassen.“
14 iul 20102 citesteputerea gandului„Das Wort eines Ministers beginnt mehr zu bedeuten als die Bestechung“. Normalerweise, auf einmal mit dieser Aussage müsste der Chef des Erziehungswesens, wer immer er auch sei, sein Bürotisch mit hunderten Entlassungsverordnungen für Direktoren, mit Stapel von Dossiers die aus den Untersuchungen der Inspektoren entstanden sind und Maßnahmen zur Schließung aller Pseudouniversitäten mit Thermopanfassade vorfinden.
9 iul 20100 citesteputerea gandului„Die Erhöhung der MwSt. war ein Fehler“ gibt T. Băsescu bekannt und hofft, dass die Regierung diese auf die alten 19% zurücksetzten wird, wobei im Gegenzug „alle Einkommen, inklusive die Renten besteuert werden“.
8 iul 20100 citesteputerea ganduluiWollen sie Geld? Warum versteuern sie nicht die aufgeprotzte Dummheit? Sie werden sicherlich einen Budgetüberschuss haben. Und sie werden nicht mehr gezwungen sein, die eigenen Ministergehälter dem Solidaritätskonto zu spenden, weil die Steuer ihnen das Geld auffrisst.
7 iul 20102 citesteputerea ganduluiDie gesamte vergangene Woche versuchten die Journalisten herauszufinden wieso Präsident Traian Băsescu den Palast nicht verlässt um die überschwemmten Gebiete zu besuchen.
5 iul 20100 citesteputerea gandului„Warum habt ihr euer Haus hier aufgestellt, liebe Leute", hat sich gestern der Präsident interessiert. Nun, hier ist eine Frage, die du erst stellen kannst, wenn du die Region und die SPP-Affen gut ausgewählt hast.
4 iul 20100 citesteputerea gandului„Raus!” schreit der Linienrichter. Nadal, gerade am schlagen, schickt den Ball mit dem Backhand entlang der Linie und dieser bleibt im Netz hängen.
2 iul 20100 citesteputerea ganduluiDer Sozialschutz, von dem so viel in Krisenzeiten gesprochen wird, ist das Problem mit dem größten Risikofaktor in Rumänien. Wann immer können Rentensystem und Arbeitslosenhilfe kollabieren.
30 iun 20100 citesteputerea ganduluiGeängstigt über einen möglichen massiven Fall des Leu's, haben sich die Rumänen am Montag an den Tresen der Banken und der Wechselstuben gedrängt, um Euro zu kaufen.
29 iun 20100 citesteputerea ganduluiViele Tennisliebhaber fragten mich: „Kannst du nicht auch Victor verstehen?". Andere, Liebhaber von gar nichts, stimmten ihm sogar zu: „Bravo, gut hat er denen in der Tribüne getan, sie belästigten ihn".
28 iun 20103 citesteputerea ganduluiWenn die rumänische Presse nicht so viele Schwächen hätte. Sonst hätte sie die Macht gehasst, jedoch respektiert, und hätte nicht versucht, deren Freiheit anzugreifen, wie bereits getan, als die Presse als „Schwachpunkt“ oder potentielles Staatsrisiko, bzw.
25 iun 20100 citesteputerea gandului„Ein Artikel kann schwerer wiegen als eine Kugel!“ Das ist die einzige Anspielung des Präsidenten, an welche ich denken kann, um die Anwesenheit der Presse als „Schwachstelle“ Rumänien in einem CSAT-Kommunique (u.A. Höchster Verteidigungsrat des Landes).
24 iun 20101 citesteputerea ganduluiD. Diaconescu in Handschellen kann, gesetzesgemäß, nichts anderes bedeuten, als dass dieser einer öffentliche Bedrohung darstellt. Eine Horde von Anwälten werden sich 'ran machen, das Gegenteil zu beweisen.
23 iun 20100 citesteputerea ganduluiAls ich am Sonntag Morgen, auf Pro TV, gehört haben, wie Elena Udrea meinte, dass die Regierungsumbildung die Einführung der Einsparungsgesetzte verlängern wird, konnte ich nur Mitleid haben mit den PDL-Parlamentariern, denen man Minister-Blut versprochen hatte.
22 iun 20101 citesteputerea ganduluiNoch eine Illusion ist hin: Rumänien steht ziemlich schlecht da, auch was die politisch-wirtschaftliche Kennzahl „Nachbar's Ziege" (u.A. rumänisches Sprichwort) angeht.
21 iun 20100 citesteputerea ganduluiEine Gruppe Steuerzahler der 6. Klasse wurde in Focşani auseinandergebaut, nachdem sie eine Theatergruppe aufgestellt haben, zwecks Budgethintergang. Eine Geschichte, um die Steuerbehörde an die Nase zu führen.
11 iun 20100 citesteputerea ganduluiIon Iliescu hat gestern erneut ein Buch präsentiert: „20 Jahre danach – 1989, Wendejahr der nationalen Geschichte und des internationalen Lebens”
10 iun 20100 citesteputerea ganduluiHunderttausende Rumänen, Eigentümer, welche vom kommunistischen Staat enteignet wurden, oder deren Nachfolger haben, nun die Chance, nach 20 Jahren ihre Güter wiedererstattet zu bekommen oder mindestens dafür entschädigt zu werden.
9 iun 20100 citesteputerea ganduluiIch habe den Eindruck gehabt, Hallmark zu sehen. Es gefiel mir sogar: wow, ein Film mit Mafiosi! Die Chefs hinter dunklen Fenstern versteckt, in Limos, die auf dem Asphalt rollen.
8 iun 20100 citesteputerea ganduluiDie Demokratisch – Liberale Partei (PD-L) hat eine neue Mitteilungsstrategie entwickelt – das schwache Geschlecht wird vorgeschoben um die starken und schlechten Nachrichten mitzuteilen.
7 iun 20100 citesteputerea ganduluiWie ein weiser Mann sagte: glauben Sie ich würde mich nicht schähmen, dass diese Idioten von der Straßenbehörde, am Zoll bei Nădlac, von AC/DC 50 Euro Schmiergeld pro Lastekraftwagen verlangt haben? Glauben Sie, dass das nicht schmertzt?
3 iun 20100 citesteputerea ganduluiHerr Traian Băsescu muss sich köstlich amusiert haben als er sah, dass der große Gewerkschaftsprotest in Rumänien in Luft aufging.
3 iun 20100 citesteputerea ganduluiRumänien sinkt jeden Tag stärker in den Morast hinein, und das nicht weil es Krise ist, nicht weil es - gemäß des von Boc angeführten Artikel 53 der Verfassung – offiziell Desaster ist, sondern weil es wie ein kaputtes Spielzeug behandelt wird.
2 iun 20101 citesteputerea ganduluiEine übermäßige Welle an Mitgefühl streut von sehr hoch über die staatlichen Mitarbeiter.
2 iun 20100 citesteputerea ganduluiDie Regierung übernimmt die Verantwortung für das mit dem IWF übereingestimmte Maßnahmenpaket, zwecks Reduzierung des staatlichen Defizits. Der Ball geht jetzt zur Opposition über.
29 mai 20100 citesteputerea ganduluiFebruar 1990. Die erklärten Führungskräfte Ion Iliescu und Petre Roman entscheiden sich, das Geld welches Ceauşescu den Bürgern entnommen hat in Form von „sozialen Anteilen“ bei den Unternehmen in denen jedermann gearbeitet hat und als „Beitrag für zur Grünfläche“ zurück zu erstatten
26 mai 20103 citesteputerea gandului"Wir geben euch 25% des Gehalts wenn ihr geht". Dieses Plakat hat wahrscheinlich am besten die heutige Situation der Regierung Boc beschrieben.
26 mai 20100 citesteCiteste pe Mediafax »
Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO
Macaulay Culkin, vedeta din filmele "Singur acasă", a şocat prin felul în care arată în prezent.
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO
Macaulay Culkin, vedeta din filmele "Singur acasă", a şocat prin felul în care arată în prezent.
- PRIMELE IMAGINI cu fetiţa cuplului Beyonce - Jay-Z şi mesajul părinţilor către Blue Ivy Carter - GALERIE FOTO.
- Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican.
- Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.
















66 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Fără să mai aştepte finalizarea procedurilor de înregistrare a brandului „produs secuiesc†– aflat în curs de omologare la OSIM, la solicitarea consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita – conducerea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a lansat vineri, la Sfântu Gheorghe, primul „produs†cu această marcă
este de o calitate net superioara fituicii b.ozgoresti. nu o folositi ca ramineti murdari!
murdar este gura si c..l tau de opincar ratacit in ardeal ca pute si aerul dupa tine scleroticule rupt in c..r!!!! sunteti voi mizeria europei ciobanasilor puturosi de pretutindeni!!!! kapd be te kocsog!!!hilda!!!!!
eu personal sunt mindra si fericita ca au ajuns pina aici si ii urez spor si noroc si toate cele bune !!!! v_a sosit timpul ca limba maghiara v-a fi limba oficiala in secuime si daca voua nu va place idea!!! sunteti inca in timp s-o invatat cit decit, asa cum au facut bunicii nostrii ca au invatat cu chin si vai!! in rest no comment!!! hajra magyarok ,legyetek szabadok!! eljen szekelyfold es a szekely autonomia!!!!!!! igy legyen!!! udv .nektek hilda!!!!!
t.a.m.p.i.t.u.l cu hirtia higienica nu este ardelean ci un biet regatean i.m.p.u.t.i.t care se da ardelean.
ardelenii neaosi sunt cu secuii nu cu regatenii.
daca eu sunt porc,mama mea ce este?
prost sunt,nesimtit am fost fatat,criminal de copii fara aparare sunt dupa neamul meu hortisto-hitlerist,ratat am sa crap in pamint strain. tara mea este stepa mongoliei,aici in romania sunt un biet milog tolerat si intretinut de catre romani. hungurii nu ma primesc pentru ca sunt t i g an pentru ei,asa ca-mi zic sec ui! adica sec in cap si beat ca si cuiul ruginit din capul meu de lemn! acu va las ca merg sa spunzur la mine che jignit la mine roman! eu spinzurat a cinci oare che pentru frunghia rupt de greu de cap ce este sec-uiul ! da inainte spinzurat la mine,sterg la c ur cu statut ses uiesc ca nu face bogat la mine ci numai la frunda ,marco,gsibi,vere-stoi si inche citiva porci de ciini din sec-uime! acu chiar dat huta la mine cu fringhiuta,sportul nationau al sec-uilor.pazea scaraotchi che iad al meu este che primul drache din iad sec-ui fost si nu drache!
ioi....! eu mindra sunt....ioi ma.... si nu ma dau ..ioi,ioi,ioi! pe un jep de cuie,ioi,ioooooooooii iiiiiiii! mai cutu,da tu mai lingi mult la mine la peserica chind scrie eu ca ce mundra este eu si chit bucura la mine che in anul 2000000000008000098737465 in romania vorbit numai dupe tratat si limbe secuiesc! no acu cutule draghe,hai si fa si celelalte treburi che la mine terminat de scris la romani ca cum sta treaba peste 2000000000008000098737465 ani in romania! ioi,ioi,ioi,iooooooi,ioooooooo oooooiiiiiiiiiiiiiii i,iiiiiiiiiiiiiiiiii oooooooooooooooooiii iiiiiiiiiiiiiiiiiiii ooooooooooooiiiiiiii iii!
dache mama la mine fost ti-ganca si tat la mine fost ti-gan secui eu ce fel de sec este la mine? ti-gan sau sce ui? sau este nobim moghiar? perse,nobil la mine este zau!
noi trei este acelas ciine sec-ui care face la propagande pentru introducerea de hirtie de buda pe care scris tratat secu-iesc ,care la cufuriti ajute se opreasca la scurgere de creier sec-uiesc,iar la constipati porneste la homorca-ca pina chind sec-uiu se ca ke el pe el prin gaure de la c ur pia la moarte prin auto ca kare. se vada la romani ca ce destept este sec-ui chin el ghindeste la viitor la natie !hajra magyarok ,legyetek szabadok!! eljen szekelyfold es a szekely autonomia!!!!!!! igy legyen!!! udv .nektek hilda!!!!!