Profesorii de la Colegiul tecucean „Calistrat Hogaş” – hărţuiţi de şefa DGA Galaţi
de Sorin ŢIŢEI Postat la: 23.09.2007 19:41 Ultima actualizare: 18.10.2011 15:02„Suntem scoşi de la ore şi aduşi precum oile la Parchetul local, acolo unde comisarul Eleonora Mănăilă ne chestionează în mod dictatorial în legătură cu o presupusă mită luată de directoarea Viorica Tiron”, povesteşte un profesor de la Colegiul „Calistrat Hogaş” din Tecuci. Şefa Biroului DGA Galaţi, comisarul Eleonora Mănăilă, foloseşte toate mijloacele de intimidare, afirmă profesorii, pentru a le smulge declaraţii privind implicarea directoarei Colegiului „Calistrat Hogaş” în vânzarea unor subiecte de la bacalaureatul din această vară. Dacă s-ar fi limitat numai la domeniul şcolar, poate că profesorii nu ar fi fost deranjaţi de insistenţele aprigei poliţiste, dar comisarul Eleonora Mănăilă vrea să smulgă cadrelor didactice date privind implicarea în afacere a soţului directoarei, comisarul de poliţie Iancu Tiron, de la Poliţia Tecuci.
Pentru a ajunge la ţinta sa, şefa Biroului DGA aproape că îi forţează pe profesori să recunoască faptul că îi cunosc pe agenţii de poliţie Gârleanu şi Enache, presupuşi intermediari în afacerea dării de mită contra subiecte la bac. Mai mult, anchetatorul le impune profesorilor audiaţi să-şi amintească de discuţiile din cancelarie legate de relaţiile din cadrul familiei Tiron. În aceste condiţii, cadrele didactice se consideră hărţuite şi sunt, evident, intimidate de comportamentul comisarului DGA. Elanul poliţistei anticorupţie, care timp de peste un an, de când este şefă, nu a avut rezultate răsunătoare în domeniu, ridică mari semne de întrebare.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- colegiu
- ,tecuci
- ,dga galaţi
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REZULTATELE UIMITOARE ale unei anchete FBI despre STEVE JOBS
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorialTatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale.
ieri, 18:0637 citeste „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD? de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
joi, 21:29123 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
ieri, 00:1866 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
joi, 20:5916 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
joi, 11:3935 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
joi, 13:1530 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41346 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0023 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
joi, 00:025 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4314 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2525 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23256 citesteCiteste pe Mediafax »
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi...
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi...
- Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO.
- Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO.
- ADEVĂRURI INCOMODE despre Steve Jobs. Ce conţine RAPORTUL SECRET al FBI despre cofondatorul Apple.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.









19 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Suntem scoÅŸi de la ore ÅŸi aduÅŸi precum oile la Parchetul local, acolo unde comisarul Eleonora Mănăilă ne chestionează în mod dictatorial în legătură cu o presupusă mită luată de directoarea Viorica Tironâ€Â, povesteÅŸte un profesor de la Colegiul „Calistrat Hogaş†din Tecuci.
"în legătură cu o presupusă mită luată de directoarea"; eu nu am fost acolo dar imi tai o mana si o dau la caini daca nu e adevarat; se stie ca profesorii sunt in general niste zdrente si se preteaza la a santaja si jecmani pana si pe cel mai sarac parinte; nu degeaba au fost dusi multi din tre ei la canal; se pare ca e nevoie sa mai construim unul; tot cu "profesori"; pentru scoli sa gasim dascali.
profesoara ( drectoare de liceu) cu sot militian ? pai asta e infractoare recidivista, mama pungasilor - trebuie executata fara judecata
colegiul are rezultate foarte bune ...
asta de la DGA o fi tot o pipitza de-a lui Basescu-PD! Dupa cum se misca si ce face, e aceeasi tactica proasta ca si ala ce-a conceput-o! Basescu, primul mafiot al tzraii! KaKe
Profesorii sunt cei mai prosti bugetari. Satu toti cu capul in nisip si nu vad ncicoidata nimic. Nici macar cand le baga elevii spaga in buzunar. Cum sa raclame seful, cand stiu ca apoi zboara din scoala si nu din orice scoala, ci dintr-un colegiu national de unde vin copiii la pregatire acasa la ei. Cine i-a adus la parchet ca pe oi? A stat cineva cu biciul? Prosti tare...
!!!
Rog idiotii care au scris aici sa se intereseze mai intai de procedura de alegere a subiectelor de bacalaureat. Aceste subiecte nu se vand la colt de strada si nu intra nimeni in posesia lor inainte de a se alege varianta pe tara. A vinde SUBIECTE la bacalaureat este imposibil.
Are dreptate dan!
Directorii de licee NU pot fi prezenti in liceu pe perioada desfasurarii probelor scrise de bacalaureat.
Subiectele ajung in liceu in dimineata desfasurarii probei scrise,aduse de presedintii de comisie care sunt profesori universitari, dupa ce elevii sunt deja intrati in clase si apoi se extrage varianta pe tara de subiect si se transmite in clase.
Si atunci, cam care ar fi intervalul in care se pot vinde aceste subiecte? Nici unul.