Proiect de lege: averile mai mari de 500.000 €, impozitate cu 0,5%
Împreună, cei mai bogaţi 300 de români ar plăti 180 de milioane de euro ca taxă pe avere
Dacă iniţiativa legislativă va fi aprobată în Parlament, impozitul anual luat de la primii 300 cei mai bogaţi români ar fi de 180 de milioane de euro
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a depus la Biroul Permanent al Camerei o propunere legislativă pentru instituirea din 2010 a impozitului anual de 0,5% asupra valorii nete a averii persoanelor fizice care depăşeşte pragul de 500.000 euro. Surupăceanu propune ca impozitului anual asupra averii persoanelor fizice să fie calculat în funcţie de patrimoniul deţinut de persoana fizică sau familie, inclusiv cel aparţinând copiilor minori. Până la data de 30 iunie 2010, persoanele fizice vizate de prevederile acestei iniţiative legislative vor depune declaraţia privind impozitul anual asupra averii existente la data de 31 decembrie 2009, la organul fiscal din aria domiciliului fiscal, se mai precizează în proiectul de lege.
Conform revistei Capital, averea însumată a primilor 300 cei mai bogaţi români s-a ridicat în 2009 la 36 de miliarde de euro. În cazul în care propunerea lui Surupăceanu va fi aprobată de Parlament, statul va aduna de la aceştia 180 de milioane de euro.
Taxa pe avere în alte ţări
Averea ce urmează să fie impozitată constă, conform propunerii lui Surupăceanu, în ansamblul bunurilor imobiliare şi mobiliare, drepturile băneşti şi valorile aparţinând contribuabilului persoană fizică, soţului/soţiei, precum şi copiilor minori în cazul în care sunt administratorii legali ai bunurilor acestora. În expunerea de motive a propunerii legislative se precizează că există state europene care au introdus, în cadrul regimurilor lor fiscale, un impozit asupra averii persoanelor fizice. Franţa a introdus impozitul de solidaritate pe avere, cu un prag de 790.000 euro şi cu rate de 0,55% - 1,80%; Norvegia a introdus impozitul pe avere, cu rate de 0,9% - 1,1%; Elveţia a introdus impozitul pe avere de maximum 1% din activele nete, prelevat de cantoane şi localităţi, acesta fiind cel mai vechi impozit. Propunerea lui Surupăceanu, însă, nu prevede o rată de impozitare în funcţie de mărimea averii.
Mobila din casă nu este considerată avere
Românii cu averi mai mari de 500.000 de euro pot răsufla, însă, uşuraţi. Mobila din casa în care locuiesc nu intră la capitolul "avere", conform propunerii legislative a lui Surupăceanu. Vor trebui declarate ca făcând parte din avere, însă, antichităţile pe care aceştia le-ar deţine. De asemenea, trebuie declarate drepturile de autor, drepturile de proprietate intelectuală aparţinând contribuabilului sau moştenitorilor, renta viageră, pensia privată capitalizată, parţile sociale şi acţiunile deţinute la societatea comercială la care persoanele fizice îşi exercită activitatea de bază, maşini şi utilaje agricole precum şi construcţii agricole.
Croitoru consideră propunerea nerealistă
Surupăceanu a precizat că a fost deja atacat şi se aşteaptă să fie atacat în continuare de către toţi cei vizaţi de acest proiect de lege sau care au ceva de ascuns. El a arătat că proiectul de lege pe care l-a elaborat include un principiu fundamental, cel al transperanţei totale a averilor, dat de faptul că, în lege, se prevede obligativitatea completării, de către toată lumea, a declaraţiilor de avere. Unul dintre cei care se îndoiesc de oportunitatea propunerii lui Surupăceanu este consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.
Acesta a declarat că un impozit nu poate fi aplicat decât pe banii rulaţi într-un an şi nu pe averea acumulată în zeci de ani. "Impozitul pe avere face mult rău şi nimeni nu ştie câţi bani au aceşti oameni în conturi. Dacă această lege se aplică aşa cum apare, nimeni nu va mai avea aceşti bani în conturi, vor dispărea", a declarat Croitoru.
INFO PLUS
Surupăceanu, cercetat la DNA
Deputatul PSD, Mugurel Surupăceanu, este cercetat de DNA într-un caz de spălare de bani. Potrivit rechizitoriului, firma deţinută de Surupăceanu, Voron Trans SRL, a vândut un tractor în valoare de 836.570 lei Complexului Energetic Turceni. Valoarea utilajului este de patru ori mai mică. De asemenea, cifra de afaceri a firmei lui Surupăceanu în 2006, când a fost efectuată tranzacţia, a fost de 25 de ori mai mică decât suma obţinută pe tractor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















19 Comentarii [+] Adauga un comentariu
ESTE CUMVA COPILUL LUI PETRE SURUPACEANU?
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!
VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!
http://www.erepublik.com/en/referrer/berila_mz
baietelul asta cred ca a terminat la comasate celebra universitate gaudeamus a lui bocanete psd constanta in doua zile si tre minute.
Autorul acestei legi este oligofren. Face confuzii intre venit si avere.Cu astfel de parlamentari ne facem de rasul lumii.
prea putin .............. si uite asa se incalca Legile secrete ale universului si ale FEMOSAN - fidelitate extaz masaj omenie sfintenie altruism natural
de cate ori este nevoie sa mai fac avertizari ... sacalii de lux din parlament si guvern nu se lasa vad.... au coltii inrositi de sange romanesc...... Urgent LEGE Speciala ptr. Siguranta Nationala - o treime din valoarea AVERILOR de peste 500 000 euro sa fie folosita ptr. Agricultura Educatie Sanatate ...
Tampit sa fii sa ai atata avere si sa n-o tii pe firma. Sau sa ai atatia bani si sa-i tii in Romania
)