Protest contra construirii unei biserici în parc

Postat la: 17.08.2009 20:58 Ultima actualizare: 17.08.2009 20:59

100 de locatari s-au strâns pentru a apăra “oaza de verdeaţă” – parcul Emil Gârleanu, din sectorul 3

Aproximativ o sută de bucureşteni au protestat duminică împotriva deciziei autorităţilor de a le construi o biserica în parc. Oamenii susţin că ridicarea lăcaşului de cult le va distruge “unica oază de verdeaţă” adică parcul “ Emil Gârleanu” situat în sectorul 3. “Nu aveam nimic împotriva bisericii, dar sunt atâtea alte lăcaşe de cult în jur.

Parcul este proprietate publică şi nu vrem distrugerea lui. Nu vrem ca ce o să mai rămână din spaţiul verde să fie plin de cerşetori şi nici ca aceştia să-şi găsească iarna adăpost în scările de bloc”, au spus protestatarii. Cei aproximativ 1.000 de metri pătraţi de teren au fost concesionaţi, în 2004, Arhiepiscopiei de către Consiliul General al Municipiului Bucucureşti pentru construcţia unei biserici. Terenul a fost concesionat fără plată pe toată durata existenţei construcţiei.

Acum, după ce s-au obţinut toate documentele necesare începerii lucrărilor de construcţie la viitoarea biserică, oamenii s-au revoltat şi susţin că autorizaţia de construcţie a fost eliberată de Primăria sectorului 3 fără ca cetăţenii să fie consultaţi.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa