Ratko Mladici si-a negociat predarea cu procuroarea Carla del Ponte prin telefon
Unul dintre cei mai cautati criminali de razboi ai lumii, Ratko Mladici, si-a negociat prin telefon predarea direct cu procuroarea Tribunalului Penal International (TPI), Carla del Ponte, aflata in biroul premierului sarb Vojslav Kostunita. Discutia telefonica ar fi avut loc la 29 martie, a dezvaluit saptamanalul bosniac "Slobodna Bosna", citat de Reuters, dar Belgradul nu a dezmintit pana acum informatiile puse pe seama unei surse "apropiate premierului". Unul dintre cei mai cautati criminali de razboi ai lumii, Ratko Mladici, si-a negociat prin telefon predarea direct cu procuroarea Tribunalului Penal International (TPI), Carla del Ponte, aflata in biroul premierului sarb Vojslav Kostunita. Discutia telefonica ar fi avut loc la 29 martie, a dezvaluit saptamanalul bosniac "Slobodna Bosna", citat de Reuters, dar Belgradul nu a dezmintit pana acum informatiile puse pe seama unei surse "apropiate premierului". In ciuda negarilor repetate ale autoritatilor sarbe ca ar sti unde se afla fostul comandant al armatei sarbilor bosniaci, sursa citata arata ca, la insistenta dnei del Ponte - care a cerut dovezi ca Serbia se va tine de cuvant si-l va preda catre TPI pe Mladici - , premierul Kostunita l-a sunat pe cel cautat, permitandu-i procuroarei sa vorbeasca cu acesta prin difuzorul telefonului. In convorbirea de cinci minute, Mladici i-ar fi promis reprezentantei TPI ca se va preda de bunavoie in doua saptamani, dar a pus cateva conditii care, din cate se pare, i-au si fost acceptate. Generalul sarb a cerut ca arestarea lui sa se faca pe teritoriul Republicii Srpska din cadrul federatiei Bosnia si Hertegovina, pentru care "si-a varsat sangele de-a lungul anilor". Apoi, declarand ca este foarte bolnav, Mladici i-a cerut Carlei del Ponte asigurari ca va fi bine ingrijit cat timp se va afla in custodia TPI. El a indraznit chiar sa o intrebe pe procuroare daca va primi "aceleasi medicamente" precum fostul presedinte iugoslav Slobodan Milosevici, mort acum trei saptamani in acceeasi inchisoare olandeza unde ar urma sa ajunga si el. Del Ponte a trebuit sa isi exprime regretul pentru ceea ce s-a intamplat cu Milosevici si sa-i explice lui Mladici ca nu era deloc in interesul ei ca fostul presedinte iugoslav sa moara cu cateva luni inainte de momentul estimat al pronuntarii unei sentinte. Ea i-a spus lui Mladici ca va primi "cele mai bune ingrijiri medicale posibile" la Haga.Potrivit saptamanalului bosniac, Mladici este grav bolnav de cancer, avand numai cateva luni de trait.
La exact opt zile dupa aceasta presupusa convorbire, un purtator de cuvant al Carlei del Ponte a aparut, joi, intr-o conferinta de presa, la sediul din Haga al TPI, unde a declarat ca Tribunalul "a primit asigurari clare de la Kostunita ca Ratko Mladici va fi predat pana la sfarsitul lunii aprilie".
Cu o zi inainte, si Comisia Europeana anuntase ca Belgradul mai are doar o luna in care sa dovedeasca o cooperare deplina cu TPI. In lipsa acesteia, negocierile privind un acord de asociere cu Uniunea (pas premergator unei candidaturi de aderare) risca sa esueze, a avertizat, pentru o ultima oara, Bruxellesul.
Presa de la Belgrad a confirmat in ultima luna eforturile autoritatilor de a indeplini cererea UE si a TPI, sotia lui Mladici acuzand faptul ca patru rude ale sotului ei au fost arestate, iar afacerile fiului ei, controlate, ca mijloc de presiune pentru divulgarea locului unde s-ar ascunde cel acuzat de genocid. Indiferent de predarea lui Mladici, TPI il cere si pe Radovan Karadjici, fostul presedinte al Republicii Srpska, despre care se stie si mai putin decat despre comandantul sau militar.
Cei doi sunt acuzati de crime de razboi pentru rolul jucat in timpul celor 43 de luni de asediu asupra orasului Sarajevo, care s-a soldat cu 10.000 de morti, si pentru asasinarea a 8.000 de barbati si baieti musulmani la Srebrenita, cel mai flagrant caz de epurare etnica din Europa de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu