Reacţia liderilor locali, faţă cu mărirea birurilor
Mazăre 80% n Foto: Mediafax
Cu 1.000 de primării în pragul falimentului, ar fi de aşteptat ca vestea majorării impozitelor şi taxelor locale să fie întâmpinată de edili cel puţin cu uşurare, dacă nu cu bucurie. Totuşi, majoritatea liderilor locali chestionaţi de Gândul se declară împotriva ajustării taxelor locale în funcţie de inflaţie.
Radu Mazăre, primar, Constanţa: „80% nu majorez taxele”
Dacă evoluţia impozitelor pe maşini şi pe clădiri ar fi considerate mize bune la casele de pariuri, Constanţa ar avea o cotă destul de ridicată pentru majorare. Primarul Constanţei e optimist şi îi asigură pe constănţeni că au patru şanse din cinci să nu fie obligaţi să cotizeze la bugetul local mai mult în 2010, decât anul acesta. „Am să analizez după ce voi vedea proiecţia bugetară pentru 2010 şi atunci voi decide. Dar, în principiu, nu cred că voi majora taxele şi impozitele locale. Dacă vreţi un procent… poftim: în proporţie de 80% nu cred că vom majora taxele! Asta, în condiţiile în care eu nu iau cu japca banii de la constănţeni, pe tot felul de prostii, cum se întâmplă în Bucureşti şi prin alte părţi. În Constanţa, cu puţine excepţii, parcarea e liberă. Şi acolo unde se plăteşte, e un leu pe zi”. Întrebat dacă va continua întreţinerea palmierilor şi celelalte cheltuieli care par extravaganţe în vreme de criză, Mazăre a replicat: „Fireşte că palmierii vor rămâne şi vor fi întreţinuţi. Eu am de administrat o staţiune în care trebuie să aduc oameni. Aşa că staţiunea trebuie să fie atrăgătoare. Nu am fabrici care să-mi asigure o sursă importantă de venit, cum se întâmplă cu celelalte oraşe importante. Deci trebuie să scot maximum din turism”.
Dorin Florea, primar, Târgu Mureş: „Majorez impozitele cu inflaţia de anul acesta”
Medicul Dorin Florea, primarul de Târgu Mureş, şef al organizaţiei locale a PDL şi vicepreşedinte al Asociaţiei municipiilor din România, spune că impozitele locale trebuie ajustate anual în funcţie de inflaţie: „Eu am făcut asta, fără să mă invite Guvernul şi o voi face şi acum. De asta, nu voi majora cu 20%, ci cu 5-6%, cât va fi inflaţia pe anul 2009. Oricum, impozitele şi taxele locale pe clădiri, pe maşini, reprezintă doar 15%-18% din veniturile unei primării. Grosul vine din impozitul pe venit. Să vă dau un exemplu: Poliţia locală. Am luat-o la noi acum 3-4 ani şi de atunci le plătim salariile la 250 de poliţişti, în baza promisiunii lui Vasile Blaga că ni se va lăsa o cotă de 51%, în loc de 47% din impozitul pe venit. Promisiunea nu a fost onorată nici acum, în mandatul domnului Nica, iar primarii au trecut la măsuri radicale, concediindu-i pe oameni. Eu am găsit o altă soluţie: la 100 dintre ei le-am spus: «Băieţi, ieşiţi temporar, vă faceţi o firmă privată de pază şi supravieţuiţi până trece criza. Pe urmă, vă iau înapoi. Vă las echipamentul din dotare, pulanele, cătuşele, vă ajut cum pot». Iar celorlalţi le-am redus din prime, le-am tăiat bonurile de masă, aşa încât din 28 de miliarde cât cheltuiam înainte cu ei, am redus la aproape jumătate. Am însă convingerea că în curând se va rezolva această chestiune, că ni se va majora cota din impozitul pe venit”. În privinţa cheltuielilor deşănţate, Florea e categoric – nu există aşa ceva, deci, nu are ce să reducă. Nici măcar cheltuielile de personal nu vor fi diminuate, pentru că… „S-a înţeles aiurea treaba aceea cu disponibilizările din administraţia publică locală. Nimeni nu mă poate obliga să dau afară oameni, dacă am cu ce să-i plătesc. Deci, la Târgu Mureş, nu va fi dat afară niciun angajat al primăriei. Oricum, personalul este foarte bine dimensionat, iar salariile sunt decente. Pentru cei 230 de angajaţi, bugetul de salarii anuale este de 30 de miliarde de lei vechi. Prin comparaţie, pentru cele 90 de cadre medicale de la grădiniţe şi şcoli, pe care Ministerul Sănătăţii i-a trecut la primării, fără a avea resursa de finanţare asigurată decât pentru anul acesta, bugetul anual de salarii este de 40 de miliarde!”.
George Scripcaru, primar, Braşov: „Nu e cazul!”
La Braşov majorarea cu 20% a impozitelor şi taxelor locale ar aduce în 2010 un plus de circa 36 de milioane de lei în vistieria municipalităţii. Numai că acest lucru ar însemna modificare hotărârii prin care consilierii locali au decis, încă din luna mai a.c., păstrarea pentru 2010 a acestor taxe şi impozite la nivelurile din 2009. Lucru de care primarul pedelist Scripcaru nici nu vrea să audă, considerând că „nu e cazul”: „La Braşov am stabilit deja nivelul impozitelor şi taxelor pentru anul viitor şi vom merge pe ele, nu cred că e cazul să le majorăm!”, ne-a declarat Scripcaru.
Raduly Robert, primar, Miercurea-Ciuc: „Majorăm, categoric!”
La Miercurea-Ciuc în schimb, primarul udemerist Raduly Robert, spune că majorarea va fi aplicată „categoric”: „E o măsură normală, indexarea cu rata inflaţiei trebuia făcută anual, mai ales că în conformitate cu Codul Fiscal e obligatorie dacă inflaţia e mai mare de 5% pe an, de aceea nici nu am decis până acum în această problemă, deşi trebuia să o facem încă din mai. Aşa că o să punem în aplicare hotărârea de guvern, când o să apară, şi o să majorăm, categoric, toate taxele şi impozitele locale, ca să prezervăm valoarea reală a bugetului local, vom avea astfel în 2010 un supliment de venituri de circa un milion de lei, ceea ce nu e deloc puţin pentru un oraş ca Miercurea-Ciuc.”
Borboly Csaba, preşedinte, C.J. Harghita: „În principiu, da!”
Pe aceeaşi „lungime de undă” cu edilul din Miercurea-Ciuc este şi şeful C.J. Harghita, Borboly Csaba. După ce ne-a „lămurit politic” cum că majorarea taxelor nu e mare brânză, pentru că ar însemna o creştere de cel mult 5% a încasărilor la bugetul nostru propriu”, acesta ne-a declarat că totuşi „în principiu da, vom majora probabil taxele, chiar dacă nu aşa se rezolvă problemele, pentru că e clar că asta e doar o măsură de imagine a guvernului!”
Tamas Sandor, preşedinte, C.J. Covasna: „În principiu, nu!”
Spre deosebire de colegii săi de partid Raduly şi Tamas, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, spune că pentru consiliile judeţene o majorare a taxelor şi impozitelor locale „nu înseamnă mai nimic, pentru că noi nu prea avem pe ce încasa aşa ceva”. „O asemenea majorare nu e cea mai bună măsură, pentru că nu aşa rezolvăm problemele într-o perioadă de criza, majorând taxele şi impozitele. În plus, în ce ne priveşte, singurele taxe locale care intră în bugetul nostru sunt cele pentru certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie în extravilanul localităţilor, adică vreo 3 miliarde de lei vechi pe an, aşa că, în principiu, nu majorăm nimic!”, ne-a declarat Tamas Sandor.
Ioan Ochi, vicepreşedinte, C.J. Braşov: „N-are nici un rost!”
Tot în categoria celor care refuză, de principiu, o majorare de impozite şi taxe locale intră şi Ioan Ochi, vicele pesedist al Consiliului Judeţean Braşov: „Chiar mâine avem programată o discuţie pe problema asta cu preşedintele Aristotel Căncescu şi cu administratorul public Radu Ispas. Dar nu cred că are vreun rost ca, pentru câteva zeci de mii de lei pe an, cât am încasa în plus pentru certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pe care le dăm noi, să creştem aceste taxe. Aşa că voi propune să nu majorăm nimic, pentru că asta nu e o politică de stimulare a economiei, să majorezi impozitele şi taxele când veniturile cetăţenilor şi ale firmelor sunt tot mai mici!”
INFO România falimentară şi cele 376 de festivaluri pe lună
În luna august, în ţară au loc 376 de baluri, festivaluri, bâlciuri şi serbări, potrivit unor date de pe site-ul Ministerului Turismului. Din calculele Gândul, 92,1% dintre acestea au fost finanţate din bani publici, cu fonduri de la bugetul de stat, local sau central. A fost aproape imposibil să aflăm exact cât au costat. Vă oferim câteva exemple de festivaluri: „Sărbătoarea Păuniţelor“, „Sărbătoarea Lubeniţei“, „Strong Man Mamaia“, „Să ne jucăm cu pământul galben“ şi multe altele. În lunile iulie şi august cele mai multe petreceri, festivaluri şi spectacole au avut loc la Harghita. În luna iulie, au avut loc aici 45 de evenimente, iar în august, încă 54.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cu 1.000 de primării în pragul falimentului, ar fi de aşteptat ca vestea majorării impozitelor şi taxelor locale să fie întâmpinată de edili cel puţin cu uşurare, dacă nu cu bucurie.
domnilor baroni locali, majorarea aceasta e stabilita prin codul fiscal ,fiind vorba de indexarea ,o data la trei ani a unor valori impozabile sau taxe stabilite in lei.pur si simplu, inflatia ,insumata pe trei ani e de cca 20%.consiliile locale pot majora cu pana la 20% anual taxele prin hotarari proprii (acesta e alt articol din codul fiscal).unii baroni, (de ex. pinalty la piatra-neamt) profita de confuzie, necunoasterea legii si prostia consilierilor si vor mari ïn '"in cascada" impozitele pe cladiri pt populatie, oamenii urmand sa plateasca la anul impozite pe locuinte cu 43 % mai mari!
daca suferi din cauza caderii parului intra pe siteul .caderea-parului.ro . aici vei gasi informatii utile despre aceasta problema si despre cum poti scapa de ea.