Regii asfaltului plâng pe înfundate după banii pe care îi au de primit de la stat

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 28.01.2009 21:04

Romeo Boţocan, directorul general pentru România al companiei Max Bogl

Facturile s-au adunat la autorităţi, dar constructorii nu ridică prea tare tonul

Şi companiile străine aşteaptă onorarea restanţelor

Se plâng şi nu prea că statul le datorează mai mulţi bani decât în anii trecuţi. Se feresc să spună sume, precizând doar că este vorba de foarte mulţi bani. Cei mai mulţi patroni de firme de construcţii care au beneficiat de contracte grase cu autorităţile statului aşteaptă ca acesta să-şi onoreze obligaţiile, dar nu fac prea mult tam-tam, spunând că aşteaptă cu maxim interes aprobarea bugetului de stat pe 2009, moment în care, susţin ei, situaţia se va rezolva.

“Avem de încasat sume destul de mari şi de la primării, şi de la Compania Naţională de Autostrăzi. Am făcut demersurile necesare ca să le încasăm şi cred că după aprobarea bugetului se va rezolva. Oricum, conform legii nu au cum să plătească decât după apariţia bugetului”, a declarat pentru Gândul Dan Besciu, unul dintre oamenii de afaceri care controlează firma Euroconstruct Trading 98.

Compania, care a avut în 2007 o cifră de afaceri de 71 milioane de euro, are contracte de asfaltări în Bucureşti şi alte oraşe, dar participă, în consorţiu, şi la construcţia tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei – Ploieşti. Fără a preciza cât are de primit de la stat, Besciu s-a mulţumit să spună că “sunt şi datorii mai vechi, şi mai noi”.

La rândul lui, Florea Diaconu, patronul firmei Delta ACM 93, spune că nu are probleme foarte mari, dar recunoaşte că nivelul datoriilor statului din acest an către compania sa este mai ridicat decât în anii precedenţi.
“Lucrăm mult cu autorităţile şi multe plăţi nu s-au făcut din cauza neaprobării bugetului. La finele anului trecut, nu am încasat pentru că s-au terminat banii”, ne-a spus el. Cifra de afaceri a Delta ACM’93 a crescut de 36 de ori în ultimii cinci ani, ajungându-se, în 2007, la venituri de peste 140 milioane de euro. Creşterea spectaculoasă a fost generată, în special, de afacerile cu Primăria Capitalei şi Administraţiile Domeniului Public din Bucureşti.

“Avem de recuperat mult, mai mult decât în alţi ani. Anul trecut au fost două rânduri de alegeri, acum întârzie bugetul…Sper ca situaţia să se rezolve cât mai repede, pentru că şi noi trebuie să plătim furnizorii, dar şi dările către stat”, ne spune Theodor Berna, directorul şi proprietarul de la Tehnologica Radion. Compania estima pentru anul trecut o cifră de afaceri de 150 milioane de euro, în condiţiile în care în primele şase luni realizase 60 de milioane.

Şi constructorii străini de drumuri, poduri şi autostrăzi au de încasat bani de la stat. “Sunt lucrări certificate şi facturi depuse încă de anul trecut. Normal că situaţia este neplăcută, dar cred că se va debloca după aprobarea bugetului central şi a bugetelor locale. Prin martie-aprilie, cred că începem să ne primim banii”, ne spune directorul general pentru România al companiei Max Bogl, Romeo Boţocan. În 2007, compania a realizat în România o cifră de afaceri de 60 milioane de euro, în creştere cu 50%. Printre contractele adjudecate se numără şoseaua de centură a Sibiului, pasajul rutier suprateran de la Doamna Ghica şi alte lucrări în Bucureşti şi în ţară.

Am întâlnit şi constructori fericiţi

Există şi constructori care nu au de ce să se plângă, sau cel puţin aşa susţin ei. “Noi ne-am grăbit şi am terminat lucrările încă din august, aşa că ne-am primit toţi banii”, spune patronul de la Mari Vila, Marin Mândrilă. El susţine că au rămas restante la plată doar lucrările efectuate în lunile octombrie – decembrie. În 2007, Mari Vila a avut afaceri de aproape 50 milioane de euro, una dintre lucrări fiind modernizarea Pasajului Mărăşeşti din Capitală.

Marii constructori, sau “regii asfaltului”, cum au mai fost ei denumiţi, domină topul celor mai mari contracte încheiate cu statul. Într-un top al afacerilor făcute cu statul, realizat anul trecut de ZF, conduceau detaşat Costel Căşuneanu, patronul PA&CO International, şi Dorinel Umbrărescu, de la UMB Spedition. Printre primele cinci firme abonate la banii publici se mai află Romstrade Giurgiu, controlată de Nelu Iordache (patronul de la Blue Air), Confort Timişoara, în proprietatea preşedintelui Camerei de Comerţ Timişoara, Georgică Cornu, şi Tel Drum Teleorman, controlată oficial de Mugurel Sorin Gheorghieş şi Liviu Lucian Dobrescu.

Despre Tel Drum s-a vehiculat în numeroase rânduri că ar fi, de fapt, controlată de Liviu Dragnea, care i-a încredinţat contracte fără număr pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Acum, că a ajuns ministru de Interne, se pare că are şanse sporite să-şi primească banii pe care-i datorează statul...
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

21 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 28.01.2009 21:41

Se plâng şi nu prea că statul le datorează mai mulţi bani decât în anii trecuţi. Se feresc să spună sume, precizând doar că este vorba de foarte mulţi bani. Cei mai mulţi patroni de firme de construcţii care au beneficiat de contracte grase cu autorităţile statului aşteaptă ca acesta să-şi onoreze obligaţiile

 
#2 Anton cel cu beton 28.01.2009 21:41

ar trebui platite in regim de urgenta sumele datorate ca salarii, inchirieri sau cumparari de materiale, utilaje, etc. si la urma , daca mai raman bani , profiturile patronilor !

 
#3 mara 28.01.2009 21:45

ce cauta o firma straina printre "regi"? accede la domnie?

 
#4 nicu 28.01.2009 21:56

acestia sunt clienti cotroceniului , deci baieti care au supt de la bugetul de stat miliarde de euro asfaltand la misto toate soselele din romania , se stiu ei casuneanu cel ce ia luat lui fisu bugati de 1 milion 900 de euro bani pentru 50 de comune din romania , o intrebare binenteles retorica acestia nu mai sunt mafioti domnule betivan sau flacaii sunt aceea care au construit vila ce ai donat-o fecioarei elena basescu.

 
#5 Florin 28.01.2009 23:16

de-aia tot insista basescu sa le dea banii astora, amicii lui intru coruptie, pentru ca liberalii nu le-au dat banii pe mima lor de munca, si basescu e disperat sa-si satisfaca clientela politica de la asfalt.

 
#6 franco ar 28.01.2009 23:47

bai cocos si romstrade mai ales...dar voi o sa dati banii subcontractorilor care au lucrat ca milogii pt voi cu camioane luate in leasing si voi ii scoateti cu picioare in kwr cand merg la bucuresti sa isi ceara banii. asa e mai .... romstrade ? va placeti sa va bateti joc de cei umili care au incercat si ei o mica afacere luand camioane in leasing.

 
#7 DE CITITOR 29.01.2009 02:02

de aia nu sunt bani pt. pensii si salarii pt. ca guvernul boc vrea sa-i dea la cec si eximbank ca apoi sa-i dea la clientela altsfaltului atat de draga pdl-ului

 
#8 fritz 29.01.2009 07:17

acum cu berceanu in frunte, aliat al elenei udrea, regina astfaltului, acesti regi si regine ai astfaltului vor sa desfiinteze inspectoratul de stat in constructii ca nimeni sa nu-i mai poata controla la calitatea astfaltului , la grosimea astfaltului si la restul lucrarilor de infrastructura a drumurilor. va dati seama numai daca ar pune cu 1 cm de astfalt mai putin pe 100 de km ce castig au? deci ileana noastra de azi ( a se citi elena udrea) impreuna cu sotul sau i-a pus poalele in cap lui berceanu si acesta nu mai gandeste.... oare la transporturi de ce pui un papagal ca si berceanu si nu un inginer constructor... care sa mai si gandeasca. sau pe asta il puneti la ministerul industriilor......... ma ce guvern de specialisti mai are basescu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
#9 resemnatul 29.01.2009 08:17

care asfalt stimabililor? va rugam sa veniti in judetul satu mare si sa vedeti desfundaturile nationale ..... care inspectorat de constructii? care parchet? nu vede nimeni???????

 
#10 sa planga mult si bi 29.01.2009 08:49

dupa calitatea muncii pe care au depus-o si pagubele colaterale pe care le-au produs, n-ar trebui sa primeasca nici un ban. mai mult, ei ar trebui sa ne despagubeasca pentru stricaciunile produse masinilor din cauza drumurilor prost facute.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa