Reportaj video. Traian Băsescu a mers la Uniunea Scriitorilor unde este depus trupul lui Adrian Păunescu GALERIE FOTO - SPECIAL
Imagini emoţionante de la sediul Uniunii Scriitorilor: Familia şi prietenii îşi iau rămas bun de la Adrian Păunescu VIDEO
Trupul poetului odihneşte la sediul Uniunii Scriitorilor de pe Bulevardul Dacia. Duminică va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor
N-au mai avut răbdare să sosească sicriul, ca să depună coroane şi lumânări; cei care l-au iubit pe Adrian Păunescu au ieşit cu flori încă de dimineaţă, în faţa casei sale de pe strada Dionisie Lupu, din centrul Capitalei. Sub un nuc, pe bordura gardului, acolo au aprins lumânările şi au adus trei steaguri în miniatură.
Alături, cineva a scris pe o foaie de hârtie "Generaţia în blugi te salută, Maestre!", altcineva, semnat Adi, a lăsat altă foaie cu mesajul "De ce tocmai tu ai plecat, când atâtea omizi ne înconjoară? Lacrimile mele pentru tine". Alt admirator a pus pe o coroană textul "Ai glumit cu mine şi te-ai dus pentru puţin timp în concediu. Aurel". Altul a scris mesajul "Lacrimi şi flori Tribunului român care permanent ne-a chemat la unire", iar unii au scris de mână, caligrafic, câteva poezii ("Rugă pentru părinţi" şi "De la un cardiac, cordial") şi le-au lipit pe gard, în marea de flori.
La orele 15, trupul poetului a fost adus la sediul Uniunii Scriitorilor de pe Bulevardul Dacia, unde s-a arborat un drapel de doliu. Aici va odihni până sâmbătă, iar duminică urmează a fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor.
O profesoară de matematică: "Ridica un stadion întreg în picioare, nu ştiu cum făcea, magie"
Deja de vineri seară, curtea Uniunii Scriitorilor se umpluse de oameni simpli veniţi să-şi ia adio. La capul poetului a vegheat familia - soţia, fiica Ana-Maria, vizibil îndurerată, şi fiul, Andrei. Într-un gest de bun simţ şi discreţie, au permis ziariştilor să fotografieze şi să filmeze numai zece minute, după care i-au poftit să iasă afară, în curte, pentru a nu încălca intimitatea celor veniţi să-şi ia rămas bun în faţa sicriului. Pe la orele 18 a sosit şi preşedintele Traian Băsescu, întristat - le-a explicat ziariştilor că nu ar vrea să dea declaraţii într-un astfel de moment: "Hai, lăsaţi-mă! Am venit să aduc un buchet de flori şi gata", a zis. Mai târziu, după ce a depus un buchet de crini albi şi a păstrat un moment de reculegere, a spus: "Am fost doi oameni cu opinii politice total diferite, însă în poezia lui Păunescu m-am regăsit". Pe lângă preşedinte au mai sosit vineri seară şi prinţul Paul şi prinţesa Lia.
"Nu numai că am citit aproape tot ce a scris Adrian Păunescu, dar mergeam şi la cenaclul Flacăra, de câte ori puteam. Îmi amintesc perfect cum reuşea să ridice un stadion întreg în picioare, nu ştiu cum făcea, magie... După aia te întorceai acasă cu un fior, erai schimbat, parcă ceva se răsucea în tine. E greu de explicat starea aia specială pe care ţi-o transmitea. A realizat, într-o viaţă, cât mulţi alţii la un loc", spune Ana Ciurbea, profesoară de matematică. In memoriam Adrian Păunescu, zilele acestea are de gând să recitească poeziile ei preferate din creaţia poetului.
Vezi mai multe
informaţii despre decesul poetului în ştirea
"Adrian Păunescu a
murit"
Citeşte aici poezia scrisă de Adrian Păunescu pe patul de spital
Citeşte şi
Cristian Tudor Popescu: Testamentul lui Adrian
Păunescu
Patzaichin, Bertzi şi Paul Everac,
printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu lui
Păunescu
Păunescu, pe Aleea Scriitorilor
din Cimitirul Bellu. Băsescu s-a "regăsit" în poezia lui, Năstase
vrea zi de doliu naţional - GALERIE FOTO
Zeci
de persoane depun flori şi aprind lumânări în memoria lui Adrian
Păunescu, la casa acestuia - VIDEO
Adrian
Păunescu, omul cu peste un milion de cărţi vândute, se gândea, cu
câteva zile înainte să moară, la isteria vânzărilor de poezie de
după dispariţia lui
Lumini şi
umbre. La Cenaclul Flacăra, Păunescu era zeul care putea aduce apa
caldă mulţimii. Plus: scrisoare către Ceauşescu: "Să trăiţi, Măria
Voastră!"
Adrian
Păunescu la Cenaclul Flacăra: "Te salut, generaţie în blugi". VEZI
AICI FILMUL
Adrian
Păunescu şi Florian Pitiş la Cenaclul Flacăra: "Blowing in the
wind". VIDEO
Ion
Iliescu: "A fost pe nedrept considerat un cântăreţ de curte, el a
fost o voce critică". Vezi aici reacţiile celor care l-au
cunoscut
ADRIAN PAUNESCU - GALERIE FOTO. Vezi aici imagini din tinereţea poetului
Ultimele cuvinte ale lui Adrian Paunescu - VIDEO
Citeşte aici mai multe despre viaţa poetului Adrian Păunescu
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













27 Comentarii [+] Adauga un comentariu
nu-i buna filmarea . trebuie sa faceti alta, in care sa filmati mai de aproape. imi place sa privesc * de aproape si ador sa-i vad si cand sunt plini de viermi.
!
mi-ar face mare placere.
pe mine nu ma emotioneaza, ma excita, ce sa fac?!cu stima necrofilu'
sper sa fi facut pe vreo doi-trei sa vomeze.hahaha
VREAU TOATA ZIUA * SI INMORMANTARI LA TELEVIZOR!!!!!!!!! CAT MAI MULTE!!!!!!!! FARA NUMAR!!!!!!!!!!!!!!!!!
voi, care scoateti si din m.oa.r.t.e bani, nu eu care scriu pe aici pe forum. ma duc sa-mi vars matele!!!!!!!!!!!!!!!!
aia nu era tinuta de venit sa aduci flori la capataiul unei mari personalitati
"„Am fost doi oameni cu opinii politice total diferite"
iar a mintit...zău!
Semnati aici pentru zi de doliu national in memoria lui Adrian Paunescu: http://www.petitieonline.ro/petitie-p37527052.html