Reţeaua drogurilor pentru vipuri - VIDEO
Peste 20 de traficanţi care plasau droguri în cluburile de fiţe din Capitală au fost capturaţi de poliţişti după o operaţiune care s-a întins timp de un an. Printre cei reţinuţi se numără un inspector de la Primăria Sectorului 6, un jurist, dar şi fiul unui important ofiţer dintr-un serviciu secret, susţin surse judiciare.
Tinerii vindeau LSD, amfetamină, cannabis, haşiş, cocaină şi XTC în zona cluburilor de lux din Floreasca, Romană şi Dorobanţi. Operaţiunea, declanşată sub codul „COCKTAIL”, a fost derulată de BCCOA Bucureşti şi procurori din cadrul DIICOT. Drogurile erau aduse din Germania, Spania, Italia şi Olanda şi erau vândute la preţuri mai mult decât duble. Oferta era deosebit de variată, dând posibilitatea copiilor de bani gata, dar şi unor vedete din showbizz să încerce senzaţii tari, pornind de la ţigările uşoare şi terminând cu droguri sintetice extrem de puternice.
Şeful reţelei era K.Cristian, de 23 de ani, student, el coordonând alţi 19 tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, toţi din Bucureşti. În urma investigaţiilor, au fost consficate 221 timbre de LSD şi zeci de grame de cannabis, cocaină, XTC şi amfetamină. Poliţiştii antidrog au reuşit să prindă în flagrant mai mulţi traficanţi, una dintre operaţiuni desfăşurându-se în plină zi, în Piaţa Romană.
Anchetatorii spun că, în urma operaţiunilor derulate în ultima perioadă, preţurile drogurilor au cunoscut o creştere explozivă, pe fondul lipsei de dealer şi de marfă. Astfel, un gram de heroină, care se vindea înainte cu 200 de mii de lei vechi a ajuns până la 800 de mii.
Pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor şi destructurarea acestei reţele infracţionale, echipe mixte de poliţişti şi procurori au stabilit un plan de acţiuni care a constatat, în principal, în desfăşurarea de acţiuni complexe, urmărindu-se atât prinderea în flagrant a celor în cauză, cât şi executarea unor percheziţii domiciliare simultane. Acest mod de acţiune a avut la bază faptul că, din ancheta oamenilor legii, s-a stabilit că membrii grupării îşi desfăşoară activităţile infracţionale atât în baruri şi discoteci de lux, cât şi la domiciliu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Peste 20 de traficanţi care plasau droguri în cluburile de fiţe din Capitală au fost capturaţi de poliţişti după o operaţiune care s-a întins timp de un an. Printre cei reţinuţi se numără un inspector de la Primăria Sectorului 6, un jurist, dar şi fiul unui important ofiţer dintr-un serviciu secret, susţin surse judiciare.
faceti publice numele traficantilor si numele vip-urilor care se drogheaza !!!