România alege Africa: croitoraşul cel viteaz al Europei fuge în Egipt
În România, o cusătoreasă care face o pereche de pantaloni pe care-i cumperi, să spunem, de la Marks&Spencer, ia la sfârşitul lunii 200 de euro, cu toate sporurile incluse. O cusătoreasă egipteană, muncind acelaşi număr de ore, ia 100 de euro. Acesta este calculul simplu pe care ni-l face pe hârtie Dobra Laszlo, "pantalonarul" numărul 1 al României, director general al faimoasei Secuiana SA din Târgu Secuiesc. Este un moment de cotitură pentru Secuiana, care, în căutare de costuri cât mai mici şi supusă unei presiuni acerbe a concurenţilor din China, a ales... Africa.
"Valea pantalonilor"
În 2004, Secuiana avea, împreună cu familia sa de firme, aproape 3800 de salariaţi, în marea lor majoritate femei, adică de două ori şi ceva mai mulţi decât la privatizare, în 1992, când angajaţii şi conducerea au devenit patronii fabricii. Astăzi au mai rămas doar vreo 700: 160 din 2500 la "mama" Secuiana SA, 400 din 700 la "fiica" S'Mode, care produce pantaloni de damă, 40 din aproape 100 la o altă "fiică", Secuiana Trans, şi vreo sută la magazinele deschise în perioada 2006-2008 în hipermarketurile din toate marile oraşe ale ţării. Dacă între 2005-2008 reducerile de personal nu au depăşit 300 de salariaţi anual - din care cam jumătate prin pensionare - anul trecut criza a lovit din plin: în doar câteva luni, din octombrie 2009 până în februarie 2010, au fost concediaţi aproape 1000 de oameni, iar Seconf SA - cel de-al treilea "pui", de la Breţcu, profilat pe costume bărbăteşti - şi opt dintre cele 31 de magazine au fost închise.
Leafa pe trei săptămâni de preaviz - singura "plată compensatorie"
Povestea familiei lui Ferenc B. e tipică pentru soarta diponibilizaţilor de la Secuiana: în mai puţin de un an şi jumătate, el, soţia şi fiica s-au trezit puşi pe liber cu explicaţia lapidară "e criză". Primul a fost concediat bărbatul. "Şi asta după ce am muncit ca boul aproape 30 de ani". La interval de câteva luni au avut aceeaşi soartă şi soţia, şi fiica. "Într-o zi a venit şeful, mi-a dat o ţidulă şi mi-a spus că trebuie să mă prezint imediat la şomaj, că mai capăt salariu încă trei săptămâni şi după aia gata. Dar să nu mai vin la lucru, că nu mai e nevoie de mine la fabrică", îşi aminteşte Feri. "Ce plăţi compensatorii, leafa pentru alea trei săptâmâni de stat acasă în preaviz a fost tot ce am primit când ne-au dat afară, că la noi în fabrică nu există sindicat". Acum trăieşte din ajutorul de şomaj de aproape 5 milioane de lei vechi, care îi mai "merge" până în vară, plus "ce mai pică de lucru cu ziua, dacă ai noroc". Soţia şi fata primesc şi ele cam tot atât fiecare, aşa că nu se plâng: "Ne descurcăm". O altă slujbă nici n-au mai încercat să-şi caute, "că nu se merită pentru 2-3 milioane în plus", adică pentru cel mult 800 de lei, cât e, cu tot cu sporuri, leafa medie "în mână" la Tg. Secuiesc. Ce va face când nu va mai primi alocaţia de şomaj, nu ştie: "O să vedem, poate că până atunci o să mai treacă criza asta şi găsim ceva de lucru afară, că aici slabe speranţe".
Într-un singur an - scădere de 60% a producţiei în lohn pentru partenerii externi
Până în 2008 inclusiv, producţia Secuianei şi a firmelor de sub umbrela sa a mers în creştere, trei sferturi reprezentând comenzile în lohn pentru partenerii externi, iar restul de 25% - vânzările pe piaţa internă, sub brandul "Adam's", brevetat în 1999.
• "Până acum doi ani, toată lumea din "Valea Pantalonilor" - cum este supranumită zona Târgu Secuiesc-Breţcu-Baraolt-Estelnic-Sfântu Gheorghe, unde, pe lângă cele din Grupul Secuiana, funcţionează încă o duzină de firme similare, toate cu capital german - ne invidia pentru portofoliul nostru de clienţi externi, cei mai importanţi fiind Dress Master, Canda, Brax, Baumler, Meyer Hosen, Vanilia şi Hauber din Germania, Saville, Heaton şi Marks&Spencer din Anglia, Hedex, Mexx şi WE din Olanda şi Bruno Saint Hilaire din Franţa, cel mai important", spune directorul general Dobra Laszlo. Afacerile mergeau suficient de bine pentru ca în 2008, pe lângă investiţiile de peste 160.000 de euro în deschiderea a opt magazine noi, Secuiana SA să-şi permită şi o sponsorizare peste 50.000 de euro pentru COSR: confecţionarea costumelor atleţilor şi oficialilor români participanţi la Jocurile Olimpice de la Beijing. La ora actuală însă, din toată pleiada de parteneri externi au mai rămas pe poziţii doar firma franceză, două dintre firmele germane şi una mai mică din Grecia, celelalte şi-au mutat producţia de lohn în alte ţări, din cauza costurilor tot mai mari de la noi. "Într-un singur an, 2009, am rămas fără două treimi din producţia pe lohn pentru extern, care s-a redus de la circa 60000 de pantaloni lunar la doar vreo 20000, majoritatea partenerilor externi ne-au anunţat că renunţă la colaborare şi se mută în alte ţări, unde costurile sunt la jumătate faţă de România. Iar în plus, vânzările pe piaţa internă au scăzut şi ele cam cu 30%, aşa că n-a avut încotro, a trebuit să facem concedieri, ca să putem supravieţui", oftează directorul Dobra.
"Efect catastrofal pentru oraş"
Pentru edilii din Târgu Secuiesc, concedierile înseamnă "aproape o nenorocire". "Până acum patru-cinci ani, Secuiana asigura locurile de muncă pentru aproape un sfert din forţa de muncă totală a oraşului şi pentru aproape jumătate din cea feminină, aşa că putem vorbi de un efect catastrofal al concedierilor din ultimul an!", spune viceprimarul Szarvadi Jozsef. "Din păcate, fiind vorba despre o firmă cu capital privat, administraţia locală nu prea are cum să o ajute, de altfel nici nu ne-a fost cerut vreun ajutor până acum. Tot ce am putea face, la o adică, ar fi să le oferim spaţii de producţie în viitorul parc industrial de zece hectare pe care Consiliul local Tg. Secuiesc vrea să-l infiinţeze până la sfârşitul anului viitor, unde, dacă se mută, Secuiana ar putea beneficia şi de facilităţile ficcale prevăzute de Legea parcurilor industriale", mai spune edilul.
"Inovaţia" salvatoare: pantalonul ... româno-egiptean
În 2010, Secuiana SA şi S' Mode vor mai putea trăi din producţia în lohn pentru puţinii parteneri externi care i-au mai rămas şi din vânzările pe piaţa internă a produselor din gama Adam's. "Pentru anul ăsta, am prevăzut un buget de criză cu aproape 30% mai mic decât în 2008, adică 7 milioane de euro, la fel ca anul trecut, sper să-l putem realiza şi să supravieţuim, să nu mai trebuiască să dăm oameni afară până la sfârşitul anului", încearcă să se arate optimist managerul Dobra. După care mărturiseşte că speranţa şi-o pune în Egipt, unde vor fi mutate, până în vară, o parte din capacităţile de producţie ale Secuianei: "Avem câteva sute de utilaje care stau degeaba după ce am închis fabrica Seconf din Breţcu şi am redus producţia de la Secuiana, aşa că ne-am gândit să încercăm un experiment cu un partener din Egipt, Glass Co for Ready Made Garments, care face şi el tot pantaloni în lohn pentru piaţa europeană şi americană. Iniţial, egiptenii au vrut doar să cumpere utilajele de la noi, dar i-am convins să facem o colaborare, să vedem cum merge. Am făcut deja contractul, pe care o să-l semnăm până la sfârşitul acestei luni, după care vom începe imediat mutarea utilajelor la Cairo, unde va fi noua linie de producţie, care va intra în funcţiune cel mai târziu în august, sperăm. Iar dacă avem succes cu colaborarea asta, pasul următor a fi să înfiinţăm o societate mixtă, pe care apoi să o dezvoltăm în funcţie de cum va evolua piaţa din Europa şi America, unde concurenţa chineză a început să facă deja legea". Iar acesta ar putea fi doar începutul unei "regândiri totale" a existenţei Secuiana Group: "În condiţiile în care salariile - care reprezintă circa 80% din cheltuielile noastre totale de producţie în lohn - vor continua să crească în România, firmele străine care mai produc încă la noi în sistemul ăsta vor pleca tot mai repede în alte ţări, unde costurile sunt mult mai mici. Şi nu e deloc exclus ca, dacă nu vom avea altă soluţie, să facem şi noi la fel într-o bună zi, adică să ne relocăm toată producţia în Africa, de exemplu", anticipează directorul Dobra.
"La o adică, de ce nu?"
Pentru Herman Rosner, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, o eventuală "emigrare" a Secuianei ar fi "ceva absolut normal în condiţiile globalizării economice şi ale crizei". "La o adică, de ce nu, de ce n-ar putea şi capitalul românesc să devină la fel de flexibil şi să se mişte la fel ca şi capitalurile străine? Pentru că n-ar face decât să se adapteze la condiţiile pieţei globale, câtă vreme statul român nu ajută cu nimic firmele ca să poată trece peste această perioadă de criză!", conchide şeful CCI Covasna.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















29 Comentarii [+] Adauga un comentariu
MISCAREA P-M-S RO VICTORIE
Brigada pentru reinstaurarea comunismului face un sondaj in rindul maselor pentru a vedea daca exista suficienta baza de adeziune a populatiei pentru revenirea la socialism!
SONDAJ:
http://sondaje.php0h.com/pluton.php
.
.
.
.
.
.
.
.
*, fetisism si scandal in PSD.
.
.
.
Detalii in site-ul : WWW.POLITICIENII.RO
Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele lumesti". Detalii in site-ul : WWW.POLITICIENII.RO
.
.
.
.
.
.
.
@SONDAJ:Ce are migrarea investitorilor spre zone cu mână de lucru mai ieftină cu defunctul comunism? VreÅ£i înjumătăţirea salariilor, ca să facem faţă concurenÅ£ei economice? Comunismul a căzut pe raÅ£iuni de faliment, că nu-ÅŸi putea nici hrăni populaÅ£ia. Până ÅŸi China s-a reorientat către economia de piaţă! Nu mai vorbiÅ£i bazaconii!
Industria textilă e o industrie a sărăciei, pentru că se bazează pe salarii mici ÅŸi multe ore suplimentare. Pune o pâine pe masă, dar e o pâine neagră ÅŸi mică. Sunt alte domenii care pot absorbi forÅ£a de muncă, dar necesită o strategie clară, lucru de care guvernul Boc NU E ÎN STARE!
dar explicati-mi si mie fratilor de ce guvernul romaniei nu investeste bani in indusrtia "high tech".ce vor sa faca,sa competeze cu india si pakistanul ??
SOLUTII: NU MAI FACETI COPII SI OBLIGATII INUTILE, NU VA MAI INMULTITI CA IEPURII SI CA SOBOLANII!!!
PLANETA ARE SI EA O LIMITA PENTRU ASIGURAREA UNUI TRAI SANATOS IN ARMONIE CU NATURA.
AU TRECUT DEJA 20 DE ANI DE LA CADEREA COMUNISMULUI SI DE ATUNCI SUNTEM IN CRIZA TOTALA (ECONOMICA-FINANCIARA-MORALA-SOCIALA SI POLITCA).SUNT 1OO% APOLITIC SI NU AM VOTAT CU NIMENI . NU VREAU SA JIGNESC NICI UN ROMAN,DAR PAREREA MEA ESTE CA NIMENI NU VA FI CAPABIL SA MODERNIZEZE ROMANIA IN ACESTE VREMURI FOARTE DURE UNDE CONCURENTA ESTE F.MARE. POLITICIENII DE LA NOI FAC DEGEBA FEL DE FEL DE PROMISIUNI SPUNAND CA VOR VENI INVESTITORI SI CA ROMANIA SE VA MODERNIZA SI CA SE VA TRAI DIN CE IN CE MAI BINE. TOTI ASA ZISI INVESTITORI SI PATRONI NU VOR FACE INVESTITII IN ROMANIA DE DRAGUL ROMANILOR ,IAR ACEI INVESTITORI SI PATRONI CARE AU DESCHIS AFACERI IN ROMANIA AU DAT SI VOR DA SALARII DE MIZERIE SI ROMANII VOR FI OBLIGATI SA MUNCEASCA O LUNA CA SA POATA TRAI O SAPTAMANA. IN TOTI ACESTI 20(DOUAZECI) DE ANI SINGURII CARE INTRADEVAR AU TRAIT BINE AU FOST POLITICIENII,EI AU STIUT SA PROFITE DE NAIVITATEA ROMANILOR MAI AL DRACULUI CUM A PROFITAT CEAUSESCU. NICI INTR-O TARA DEMOCRATICA SI CIVILIZATA DIN LUME NU S-A REUSIT PERFORMANTA CA IN 20 DE ANI DEMOCRATIE , RESPECTIVA TARA SA NU SE MODERNIZEZE DE LOC, IAR CLASA POLITICA SA DEVINA EXTREM DE BOGATA .SUNT CONVINS CA SUNTEM CAMPIONI MONDIALI SI AR TREBUI SA FIM TRECUTI IN CARTEA RECORDURILOR DATORITA ACESTEI PERFORMANTE.SPUN ACEST LUCRU PTR. CA DIN 1990 SI PANA IN 1996 AM AVUT OCAZIA SA TRAIESC IN GERMANIA SI OLANDA IAR DIN 2002 SUNT PLECAT DESTUL DEPARTE DE CASA .IN TOATE ACESTE TARI PE UNDE AM UMBLAT SI AM TRAIT NU EXISTA PERFECTIUNE ,DAR NICI CIRC SI TALK-SHOW-URI POLITICE CA SI LA NOI,UNDE TOTI DAU VINA UNI PE ALTI DAR NIMENI NU ESTE RESPONSABIL DE NIMIC . INDIFERENT CE CONSTITUTIE SI INDIFERENT CE LEGI SE VOR DA FIECRE VA INTERPRETA DUPA BUNUL PLAC.IN LOC SA-I INTERESEZE REALITATILE DIN VIATA DE ZI CU ZI A ROMANILOR EI SE DAU IN SPECTACOLE DE TOATA JENA PE LA DIVERSE POSTURI DE TELEVIZIUNI-*.PAREREA MEA ESTE CA NOI NU SUNTEM NASCUTI CA SA FACEM FATA ACESTEI DEMOCRATII IN CARE PILELE CUNOSTINTELE RELATIILE (P.C.R.) NU AU CE CAUTA.TUTUROR SA AUZIM NUMAI DE BINE!
Tovarase Basescu, Va rof sa luati masuri sa schimbati conducerea la toate companiile internationale care ne fac astefel de griji.
Intelegi, deci existi : http://WWW.SCITECHEXPLAINED.COM