|
Valoare Cresc acţiunile Naţionalei lui Piţurcă
„România impresionează”
de Adrian MACARIE | 02 IUNIE 2008
Titlul este preluat din cotidianul francez de sport L’Equipe, care îl avertizează astfel pe selecţionerul Raymond Domenech
Englezii de la “The Independent” îl laudă pe Adrian Mutu, omul la care a renunţat uşor Chelsea
România este considerată în continuare un outsider la turneul final Euro 2008, dar pofta de gol arătată de internaţionalii noştri în ultimele trei jocuri a schimbat impresia Europei despre noi. Cotidianul francez L’Equipe, cel puţin, scrie admirativ despre o echipă a României foarte apropiată de cea care va juca împotriva francezilor pe 9 iunie: „A fost doar un meci amical, dar România, viitoare adversară a Franţei la Euro, a lăsat o puternică impresie. Într-o formulă care ar trebui să fie aproape de cea din meciul cu Franţa, la 9 iunie, jucătorii lui Victor Piţurcă au avut nevoie doar de 15 minute pentru a deschide scorul, inevitabil, prin Adrian Mutu.
Diferenţa a fost făcută în repriza a doua de rezerve. Întâi a marcat Ghionea şi apoi Dică. Jucătorul de la Steaua Bucureşti, autor al unei duble, şi-a ajutat echipa să încheie cu brio faza de pregătire. Succesele lejere cu Albania (6-1) şi cu Rusia lui Guus Hiddink (3-0) îi plasează printre outsiderii de prim rang. Franţa este prevenită".
Şi site-ul goal.com, versiunea în limba franceză, este impresionat de evoluţia elevilor lui Piţurcă şi îl avertizează pe selecţionerul Raymond Domenech: „În timp ce Les Bleus dau dovadă de sterilitate şi par conectaţi la o sursă de curent alternativ în evoluţii, România, primul adversar al oamenilor lui Domenech, impresionează. Această victorie cu scorul de 4-0 trimite un mesaj clar Franţei înaintea datei fatidice de 9 iunie".
De altfel, nu numai francezii sunt impresionaţi de jocul echipei noastre, ci şi italienii, cei de la datasport.it remarcând „show-„-ul făcut de România în Ghencea: „Spectacol pentru România, Franţa pe uscat. (...) Jocul Franţei a fost aproape inexistent. Pentru grupa de foc de la Euro, Franţa va avea nevoie de ceva în plus. Nu se poate spune acelaşi lucru despre România, care s-a impus în amicalul cu Muntenegru cu un 4-0 ce nu lasă loc de alte comentarii. Semnele sunt din ce în ce mai încurajatoare pentru Piţurcă".
Mutu, „radiografiat” de englezi
Pentru că echipa lor iar nu merge la un turneu final, englezii sunt atenţi la fotbaliştii care joacă sau au jucat în Premier League, cum este cazul lui Adrian Mutu, plecat cu scandal de la Chelsea. „Briliantul” este analizat de ziariştii de la „The Independent” care nu scapă ocazie să-i înţepe pe cei de la Chelsea care l-au lăsat să plece prea uşor. "Mutu revine după suspendarea pentru dopaj pentru a atinge înălţimile pentru România", este titlul din ziarul britanic, ocazie cu care se vorbeşte, din nou, despre scandalul în care a fost implicat internaţionalul român: "Cândva la Chelsea, atacantul care a părăsit Londra după ce a fost depistat pozitiv, în 2004, este acum bine şi reabilitat în Italia şi este omul cheie pentru naţionala ţării sale. Omul de care Chelsea se putea dispensa este indispensabil la Fiorentina, actualul său club".
|
Postat de shi tziganii impresi la 3.06.2008 18:30
ce tot il aratati pe maimutoiul ala de mutu?are doua perechi de *****?numai nationala si nationala peste tot!la stefanasti tziganii,la sport la fel,ce dracu!!!