ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Ambasada SUA: Noi credem că Băsescu este suficient de deştept încât să nu vrea să afecteze economia României - la arestarea lui Patriciu

Postat la: 29.03.2011 14:37 Ultima actualizare: 29.03.2011 14:47

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Ambasada SUA: Noi credem că Băsescu este suficient de deştept încât să nu vrea să afecteze economia României - la arestarea lui Patriciu

Diplomaţii SUA notau, la 6 iunie 2005, într-o telegramă, referitor la reţinerea lui Dinu Patriciu şi la acuzaţiile aduse Rompetrol, că Traian Băsescu este suficient de deştept încât să nu dorească afectarea economiei, obstrucţionarea investiţiilor străine sau blocarea aderării la UE în 2007.

Kamikazeonline.ro a publicat, marţi, noi telegrame atribuite Wikileaks. Diplomaţii americani scriau, într-una dintre acestea, referitoare la arestarea lui Dinu Patriciu şi la compania Rompetrol că nu vor să descurajeze Guvernul să întreprindă acţiuni împotriva "marilor rechini" şi că ar putea fi concluzii neplăcute la Rompetrol într-o serie de aspecte neelucidate.

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. VASILE BLAGA ŞI CELE "ŞAPTE CONTAINERE" DE TELEFOANE MOBILE ALE LUI VANGHELIE. Plus: Orban ar trebui arestat, Antonescu e un leneş

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Cine erau cei îngrijoraţi că ar putea să apară O NOUĂ ŢARĂ - ROMANOVA

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Cine este DEEP THROAT al României. "Sursa" care le povesteşte americanilor că Elena Udrea că este ""Presidential Paramour""

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Geoană s-ar fi întâlnit în secret cu Băsescu înainte de suspendare: "PSD m-ar omorî dacă ar afla". Ce spune ACUM fostul lider al PSD despre acest episod

"Totuşi nu este nevoie de o asemănare cu un proces - spectacol de genul celui al Yukos în Moscova, aspect pe care l-am subliniat cu tărie Guvernului Român. Unde se află Băsescu în toată povestea aceasta? El şi Patriciu au o serie de antagonisme între ei. Patriciu a flirtat cu PSD înaintea ultimelor alegeri, ceea ce îi diminuează fermitatea politică mai mult decât crede Băsescu. Băsescu nu este probabil prea nemulţumit să vadă un potenţial rival umilit - sau să vadă o contragreutate la punerile sub acuzare ale baronilor PSD sau ale oamenilor de afaceri care au legături cu PSD. Asta face procesul să pară mai credibil. Această ideea a fost transmisă de asemenea şi de procurorul-şef Botoş. Dar care va fi preţul? Noi credem că Băsescu este suficient de deştept încât să nu vrea să afecteze economia României, să obstrucţioneze investiţiile străine directe sau să blocheze procesul de aderare la UE în ianuarie 2007. În orice caz, la acest moment, cele trei sunt într-un oarecare pericol. În consecinţă, ne aşteptăm ca el să încerce ţinerea în frâu a procurorului general Botoş - să se renunţe la comportamentul presupus abuziv din instanţă dar să se menţină cazul viu", se arată în telegramă.

Nota, redactată la 6 iunie 2005, relatează pe larg despre Dinu Patriciu şi Rompetrol.

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. BĂSESCU LA ÎNTÂLNIREA CU LIDERII PSD: Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. TELEGRAMA AMERICANILOR: CRIMA ORGANIZATĂ e atât de bine organizată, încât nici nu mai e nevoie SĂ SE ÎMPUŞTE ÎNTRE EI

BECALI ÎN STENOGRAMELE WIKILEAKS: Şi ce dacă am făcut bani din iaurt? PLUS: Ce spun Dinu Patriciu şi Mircea Geoană

ROMÂNIA ÎN DOSARELE WIKILEAKS. Băsescu i-a spus directorului FBI că şi-ar dori o prezenţă a FBI în România la fel de activă ca a CIA

"Una dintre cele mai importante companii din România, Rompetrol, a fost zguduită de recenta arestare şi detenţie temporară a cunoscutului să CEO în urma unei serii de acuzaţii de natură economică. Cazul are ramificaţii importante pentru statul de drept şi pentru investigaţia corupţiei de aici. Comunitatea de afaceri, ambasada SUA şi Delegaţia Comisiei Europene au avertizat asupra consecinţelor grave care vor apărea dacă nu se face dreptate de urgenţă, în mod transparent şi în deplină conformitate cu legea", scriau diplomaţii americani care mai notau şi că Dinu Patriciu deţinea 80% din Rompetrol, în timp ce 20 de procente erau deţinute de cetăţeanul american Phil Stephenson, vizat de asemenea de o investigaţie.

Diplomaţii americani mai scriu în nota citată şi despre "audierea maraton" a lui Dinu Patriciu, care a durat 32 de ore, dar şi despre faptul că, la finalul acesteia avocatul lui Patriciu a arătat că procurorii au încălcat grav drepturile clientului lor.

Diplomaţii au mai transmis la Washington că AmCham (Camera de Comerţ Româno-Americană) a publicat un comunicat în care nota că procesul de reformă judiciară din România trebuie să asigure un tratament oibiectiv şi imparţial investitorilor străini şi locali. Dar, atrăgeau atenţia autorii notei, Philip Stephenson, care deţinea 20% din Rompetrol şi era şi vicepreşedinte al companiei era membru al colegiului director al AmCham.

Totodată, diplomaţii scriau despre APADOR-CH, care ceruse demisia de urgenţă a procurorului general Ilie Botoş şi a anchetatorilor implicaţi în detenţia lui Dinu Patriciu pentru "lipsă de profesionalism".

"Procurorul general Botoş şi-a exprimat public indignarea faţă de cererea de a demisiona, susţinând că procurorii care investighează Rompetrol şi pe concurentul acesteia, RAFO, au muncit corect şi au respectat procedurile legale. El a mai spus că respectivul ONG care i-a cerut demisia (n.red. APADOR-CH) nu reprezintă societatea civilă din România dar şi că va continua lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate", se mai arată în nota diplomatică.

Diplomaţii au mai spus că Botoş este de încredere. "El şi-a reiterat argumentul, acela că are un caz serios împotriva Rompetrol, într-o discuţie sinceră cu un consilier juridic al ambasadei, în urmă cu câteva zile, susţinând că are dovezi în susţinerea unui număr de acuzaţii de fraudă (...). Notăm, de asemenea, că procurorul de caz este o persoană pe care am pregătit-o parţial pentru o bursă anul viitor ( International Visitor's Grant). Cu alte cuvinte, echipa de procurori s-ar putea să nu se ridice la standardele SUA, dar au intrat în contact cu metodolgia noastră", se mai arată în nota Wikileas.

Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Ambasada SUA: Traian Basescu spune că "atât timp cât va fi preşedinte, nu va avea loc alegerea unui avion de vânătoare european"

ROMÂNIA ÎN DOSARELE SECRETE WIKILEAKS - "CINE DEŢINE CU ADEVĂRAT ROMÂNIA". Ambasada SUA face TOP 5 OLIGARHI şi TOP 3 BARONI LOCALI. Citeşte telegrama secretă

ROMÂNIA ÎN DOSARELE WIKILEAKS. Dinu Patriciu şi Omar Hayssam, investigaţi pentru "spalarea de bani, traficul cu arme, importurile de petrol din Irak"

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. AMBASADORUL SUA, DESPRE SUSPENDAREA LUI BĂSESCU - Taubman, 2007: Absenţa lui Băsescu pro-american din CSAT, loc de acţiuni dăunătoare

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS: CENTRALA NUCLEARĂ DE LA CERNAVODĂ ARE PROBLEME

ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Blaga: Miniştrii cu portofolii mai grele au cel puţin săptămânal întâlniri cu ambasadorii

Antonescu despre telegramele Wikileaks: "Ce am aflat? Că sunt pesedişti care au o părere proastă despre alţi pesedişti? Că Băsescu controlează serviciile secrete?

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Americanii tin cu Patriciu 29.03.2011 15:45

Citat Wikileaks: "În consecinţă, ne aşteptăm ca el (Traian Basescu) să încerce ţinerea în frâu a procurorului general Botoş"

 
#2 Dinu 29.03.2011 15:46

Arestarea lui Patriciu afecta economia României, dar hotiile lui nu afectau economia Romaniei ?

 
#3 Radu 29.03.2011 15:56

"Citat Wikileaks: "În consecinţă, ne aşteptăm ca el (Traian Basescu) să încerce ţinerea în frâu a procurorului general Botoş" Cei care au furat impreuna cu americanii au capatat imunitate ?

 
#4 California Dream 30.03.2011 03:26

Cum ziceau in cablograme: " În consecinţă, ne aşteptăm ca el (adica Ba'secu) să încerce ţinerea în frâu a procurorului general Botoş..."

Vedeti acum cine controleaza justitia ? Ba'secu conducatorul minunat care se pricepe la toate dar cel mai mult la incalcarea Constitutiei. SUSPENDAREA!

 
#5 nkm 30.03.2011 05:17

Si daca il aresteaza nu avem ce pierde economia nu exzista iar bani care sint in joc se reintorc prin justitie

 
#6 Tony 30.03.2011 15:56

Va cam repetati, flacai! Oricum, treaba americanilor la ce se asteptau; Basescu nu se amesteca in problemele justitiei.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa