România, o zi cu lacătul pe uşă
„Cea mai mare grevă din toate timpurile“ /// Foto: Mediafax
Luni, 5 octombrie: spitalele vor asigura doar urgenţele,
profesorii vor supraveghea elevii, administraţiile încasează doar
amenzile urgente, poliţiştii vor intra în grevă japoneză. Liderii
de sindicat anunţă peste 750.000 de participanţi la "cea mai mare
grevă din România, din toate timpurile"
Peste 750 de mii de bugetari, membri ai 12 federaţii sindicale din Sănătate, Învăţământ, Administraţie şi Poliţie, reunite în confederaţia ad-hoc Alianţa bugetarilor, vor intra, luni, în grevă generală. Vasile Marica, liderul Sed Lex (funcţionari publici şi administraţie locală) şi al Alianţei bugetarilor, susţine că aceasta va fi cea mai mare grevă din România, din toate timpurile. "A mai fost una, prin 1922 sau 1923, când au participat maximum 300 de mii de oameni. Cerem negocieri adevărate pe legea salarizării unitare, pe concediile forţate fără plată şi pe disponibilizări. Dacă suntem refuzaţi, intrăm în grevă generală pe termen nelimitat înainte de alegeri", spune Marica. În ce priveşte Federaţia Sed Lex, nu există sabotori ai grevei decât la Cluj-Napoca (la Primărie), unde Marica susţine că liderul local e omul lui Emil Boc. Aşadar, luni, cei 750 de mii de bugetari se vor prezenta la locurile de muncă, dar, cu excepţia Poliţiei, nu se va asigura decât o treime din activitatea curentă.
Internările în spitale, blocate
Nu se fac internări şi externări în/din spitale. Se vor trata urgenţele şi pacienţii deja internaţi. "Nu o să fie confortabil pentru populaţie, pentru bolnavi, dar nici nu vor exista consecinţe majore", dă asigurări Adrian Bârea, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas.
Niciun fel de activitate didactică în grădiniţe, şcoli, universităţi
La rândul său, Simion Hancescu, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ spune că nu se vor ţine cursuri, dar elevii care se vor prezenta la şcoală (deşi cunosc situaţia, respectiv faptul că prezenţa lor nu este obligatorie) vor fi supravegheaţi.
"La şcoli s-au pus înştiinţări, situaţia este cunoscută. Nu se va desfăşura niciun fel de activitate didactică. Este cel mai amplu protest, cu cea mai consistentă participare. Din semnalele pe care le avem, e o solidaritate fără precedent, peste 90 la sută dintre membrii noştri au semnat participarea şi e foarte posibil ca şi restul să intre în grevă. Sindicatul nostru are peste 200.000 de membri, cadre didactice şi personal auxiliar. Prin comparaţie, Federaţia Educaţia Naţională, singura din Învăţământ care nu participă la greva generală, fiindcă le-a interzis preşedintele, deputatul Croitoru, numără cam 40.000 de membri. FEN e reprezentată mai bine în Botoşani, Satu Mare şi Sibiu, în rest au doar nuclee mici. Am înţeles că şi ei vor face, până la urmă, grevă japoneză", declară Hancescu.
Se anunţă un mare miting pentru miercuri
Prin grevă japoneză vor protesta şi poliţiştii. "Vom purta banderole albe, dar ne vom face datoria mai bine decât de obicei", anunţă Toader Paraschiv, secretar general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, care numără 52.000 de membri - 80% dintre toţi poliţiştii din ţară. Tot Paraschiv ne-a precizat că administraţiile locale nu vor lucra cu publicul. Adică, nu se vor încasa taxe şi impozite şi nu se vor accepta cereri, petiţii, dosare etc. Singura excepţie este încasarea amenzilor (cum sunt cele de circulaţie) care trebuie achitate în termen de 48 de ore pentru a beneficia de reducerea de 50%.
"Eu sper că acest semnal va fi înţeles şi nu va fi nevoie de greva generală pe termen nelimitat. Greva de luni e la locul de muncă, dar miercuri, pe 7 octombrie, când e Ziua internaţională a muncii decente, vor fi peste 20.000 de mii de manifestanţi în faţa Guvernului. Poate reuşim să trezim pe cineva…", conchide Toader Paraschiv.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
in fiecare zi se inchid tot mai multe firme private, iar bugetarii au tupeul sa ceara salarii mai mari. Pt lefurile bugetarilor lor ne-am indatorat la FMI, iar contoale peste controale nenorocesc firme. Greva trebuiau sa faca cei din mediul privat nu ugetarii care sunt niste pilosi care nu sunt in stare sa suprafvietuiasca la o firma care le cere competenta.
Sper ca această grevă să fie începutul trezirii la realitate a românilor, iar sindicaliÅŸtii să-ÅŸi apere demnitatea ÅŸi libertatea pe care am câÅŸtigat-o in 1989. Doresc din suflet ca miscarile greviste sa se desfăsoare în spirit de civilizaÅ£ie ÅŸi demnitate, să nu se lase provocaÅ£i ÅŸi mai ales prostiÅ£i de "marii nostri guvernaÅ£i".
vezi ma Liviule gandirea asta este pe placul lui basescu iar tactica lui este DEZBINA si STAPANESTE. A cerut bani nu pentru lefurile bugetarilor ci pentru a avea de unde lua ;i de a/si asigura un nou mandat. A reusit sa atate pe tineri impotriva batranilor, pe sindicalistii din diverse ramuri de activitate iar acum si pe care lucreaza la firme private impotriva bugetarilor. Daca sunt multi care gandesc ca tine atunci chiar ne meritam soarta. Daca Basescu nu/si batea joc de tara timp de 5 ani, daca nu era un iresponsabil si un neserios, noi nu am fi ajuns aici. Suferim toti indiferent de varsta, loc de munca, nationalitate, * etc. Nu fiti naivi, nu va lasati manipulati, el ;i sleahta lui traiesc bine , dar noi???????
se vede de la o posta ca sindicatele nu lupta pt. binele oamenilor .ei trebuie sa faca agitatie ,sa-si sustina functiile si prostii sa le plateasca indemnizatii grase. uitati-va la liderii sindicali cat de imbuibati sunt . ei au pact cu p.s.d sa provoace aceste miscari in strada . ganditi-va inaite de a nu fi prea tarziu . daca tara intra in colaps total ,puteti latra si la luna ,ca nimeni nu va mai da un leu .
pt. unii rau intentionati. nu basescu si-a batut joc de tara. el in postura de presedinte ,chiar ca nu are nicio putere. asta este manipulare grosolana din partea presei ,a unei parti din politic .multe institutii au fost deranjate ca le-a atras antentia sa-si faca datoria .asta ia deranjat f. mult. trebuia sa fieliniste ca pe timpul lui iliescu ,care a vandut tara in liniste.
afrodito mama, tare naiva mai esti? base nu e asa inocent pe cat pare... eba cum a ajuns pe liste si cum au fost delegati mebri pdl de incredere sa o voteze? udrea cum a ajjuns ministru si de este atat de... ridzi de unde a ajuns ministru si de ce nu vroia sa cedeze? ghici cine sta in spatele lor?
l-am votat o data. acum nu pot decat sa ma felicit ca am parasit corabia condusa de marinar.
"Adică, nu se vor încasa taxe ÅŸi impozite"
foarte bine, ar putea sa o faca tot anul, si as vrea banii pe impozitele platite inapoi, fiindca nu am beneficiat de nimic, mai mult m-a incurcat tot ce e in tara, BANII INAPOI !!!! HOTII !!!!!
ZIUA IN CARE NE-AM SATURAT!!!
. Mint nu-I asa? Vreo sponsorizare pentru scoala, banchete, concursuri, director, etc
subiectiva.*.com
E dimineata.Ora 6.M-am trezit cam nauc, nu am dormit prea bine. Pun de o cafea si ma uit pe geam, peste drum este un chiosc cu un fel de amestecatura: lapte, ciorapi, snacksuri, baterii, bere, etc. E foarte mic, cat o bucatarie. In fiecare zi la 6 dimineata proprietarul descarca 2 navete cu paine aduse de la fabrica intr-o dacie obosita. Nu are mai mult de 25 de ani, de fapt e un pusti…si tine chioscul impreuna cu sora lui mai mica. De dimineata de la 6 pana seara la 23 in fiecare zi . De la ei iau eu painea in fiecare zi, mi-am facut un obicei de ani de zile. Intr-un fel ne cunoastem, cateodata iau si pe datorie.
De ani ma uit la ei, nu mor de foame dar nici nu aduna mare lucru, parintii au plecat la tara si le-a ramas apartamentul cu 2 camere, acum 1 an au reusit sa-si puna centrala termica si erau foarte bucurosi.Auuu, am scapat cafeaua!
Se face 7,30, strazile incep sa se anime, pe la 7,45 incepe nebunia: PLEACA BUGETARII LA SERVICIU! Masini de toate felurile (majoritatea de maxim 2-3 ani) se inghesuie bara la bara pe toate strazile. Nu ai loc sa treci, nu ai aer sa respiri, nu mai poti exista! Parca toti au masini, nimeni nu mai merge pe jos? In jur de 8,15 se termina, cateva minute se lasa o liniste ireala, apoi parca timid incep sa apara si ceilalti muritori,.
Gata ziua de munca poate sa inceapa!!
In tara noastra sunt aproape 1 milion 800 de mii de angajati bugetari (nu am pretentii de cifre exacte, doar aproximative), la care mai adaugam 6 milioane de pensionari care tot bugetari sunt, deci cam 8 MILIOANE DE BUGETARI! Pentru acestia contribuie cam 3,6 MILIOANE DE PRIVATI! Deci ca sa fiu ma explicit: 3,6 tin in spate 8 !
Precizare: NU AM LUCRAT LA BUGET NICIODATA!!! Asa ca pot fi subiectiv, voi judecati.
Suntem singura tara , poate nu din lume dar din Europa sigur, unde salarul mediu la bugetari este aproape DUBLU fata de cel de la privat, nu credeti? Ba da, chiar asa-i!
Cum este posibil acest miracol economic in care cel care consuma sa castige dublu fata de cel care produce? Numai economistii pot explica, eu am sa spun ca doar impozitele puse in carca privatului.
Dar nu asta ma deranjeaza pe mine, sa ne jupoaie, sa le dea salarii mari, sa aiba N sporuri, indemnizatii, prime, etc
Ce ma deranjeaza este ca sunt doua Romanii: una privata, care trece prin criza mondiala, care face concedieri, micsoreaza salarii, traieste dramele falimentelor si a painii pe masa de maine, si Romania Bugetara, dreapta, inalta, cu picioare lungi,imbracate in matase, parfumata suav, si cu privirea discret superioara (de fapt nu discret ci chiar ostentativ!)
Romania Reala e cocosata, ciorapii-s rupti, are un sacou uzat , pantofii scalciati, dar mai are totusi in ochi stralucirea sperantei.
Romania Reala este calcata in picioare de Romania Bugetara cu o placere chiar sadica as putea spune, de exemplu:
Ti-ai dus copilul la camin (dupa ce ai fost “atent” cu directoarea ca sa-l poti inscrie), tot timpul trebuie sa ai “grija” de educatoare, bucatarese, etc. Sa nu cumva sa te duci mai tarziu de ora 16 sa-l iei acasa pentru ca risti priviri si apropouri chiar daca programul e pana la 18. In vacante nu trebuie deranjat personalul chiar daca ar trebui asigurata permanenta.
Ai terminat, treci la scoala, trebuie sa ai “grija” si aici de invatatoare (care are un salar de vreo 15 mil, haha voi cei de la privat!), vezi ca vine 8 martie, pastele, craciunul, ziua ei, etc (voua la privat va da cineva ceva?). Apoi urmeaza dirigintele, vreun profesor la care copilul scartaie, sau e “facut” sa scartaie (las ca tasu are firma, e privat, are de unde sad ea&hellip
Trecem la liceu, cresc pretentiile: fondul clasei, fondul liceului, protocoale, comisia la Bac., scaune in clase, aer conditionat, ba si un televizor. Si profesorii? Fabrici de preparatii in particular, pensionari care ocupa catedre pentru care dau spaga la inspectorat si director sa nu le scoata la concurs, ore facute in batjocura, note puse din burta (si din buzunar), directori numiti politic, inspectorate scolare corupte pana in maduva oaselor, investitii de miliarde intr-un WC, vile si masini scumpe pentru inspectorii scolari, etc
Acesta este sistemul educational preuniversitar din Romania Bugetara ! Mint nu-I asa?
Copilul meu nu e decat la liceu asa ca de universitar nu ma pronunt…deocamdata.
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
Te duci la Primarie, are 2-3 etaje pline ochi de angajati. Familii intregi, tata, mama si vreun copil sa preia stafeta. Se plimba hartii, se bea cafea, se rade, telefoane, tigari, iar tu astepti la singurul ghiseu deschis sa-ti platesi impozitul, e coada…Se pleaca pe “teren”, licitatiile le castiga cine trebuie, primarul isi asfalteaza strada lui, apoi a viceprimarului,
“comisionul” e fix, vilele se ridica mai pe finalul mandatului sau dupa, etc. Mint nu-I asa? Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
La spital mai bine nu te mai duci…cauti cabinetul particular direct. Mafia doctorilor nu lasa pe nimeni sa intre in system (cei tineri prefera sa plece afara si din cauza asta). Se foloseste aparatura din spital pentru consultatia privata, asistentele uita de tine daca nu esti “atent”, femeile de serviciu trag si ele sforile. Se moare pe capete in spitalele din Romania, se trateaza prost, se pun diagnostice aiurea, se opereaza in batjocura, se uita bisturie in pacienti, dar parcarile sunt pline la spitale de masini ultimul racnet, orice doctor are cabinet particular, nu prea se mai sta la bloc si peste toate astea, morga e ultima salvare! Mint nu-I asa?
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
Doamne Fereste sa ajungi in Justitie! In Romania Bugetara Justitia mai nou e blonda, se fardeaza strident iar rujul de abia acopera buzele, a si am uitat, vorbeste ca la Chisinau…
Justitia la noi nu n umai ca nu e oarba dar am impresia ca poarta si ochelari ca sa vada mai bine. Salarii inuman de mari pentru tara asta, sporuri cat un salar, medicamente gratuite, concedii decontate, spitale proprii.Si te duci tu din Romania Reala la un process, se uita de sus la tine (e putere in stat), te taraie 2-3 ani pentru o sentinta care nu intotdeauna e corecta. Iar smecherii scapa mereu…Acum mai nou fac si greva si se sterg cu noi pe picioare
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
Cand ajungi la Finantele Publice, te izbeste mirosul de birocratie ca si la primarie (birocratia asta are un miros specific, de statut, de putrefactie). Cladire noua, impunatoare numai termopane, aere conditionate peste tot, cucoane aranjate care barfesc, barbatii sunt ingrijiti . Toti te privesc ca si cum i-ai deranja, te paseaza de la un birou la altul, pentru o semnatura pierzi ore, zile intregi, fara ei nu poti sa existi ca privat, iti dau amenzi, te desfiinteaza, te omoara, te invie, totul e cum vor ei.
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
Despre Politie ce s-ar mai putea spune? Ca e corupta? E banal…Ca sunt indolenti, se cred smecheri si isi bat joc de fraieri? Ca sunt mana in mana cu interlopii? O stie toata lumea!
Ca mersul pe strada dupa ora 21 e o aventura, chiar daca avem Jandarmi, Comunitari, Politie, iar e un lucru cunoscut.Ca fac afaceri cu orice si sunt unii putrezi de bogati, asta e.. Mint nu-I asa?
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
Si mai sunt bugetari: armata, parlamentul, tot felul de agentii, etc toate facute sa “rezolve” diferite probleme.
Stiti cat castiga un subofiter de politie cand a terminat scoala si intra in paine?
Aproape 20 de milioane (ce spuneti privatilor, haha!), are spor de hrana, de haine, etc
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
O ruda de a mea care a fost * la o fabrica toata viata, are pensie mai mare decat am eu salar la privat (cu studii superioare facute in alte vremuri), e aberant nu?
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
La TV in toate emisiunile sunt invitati numai lideri sindicali bugetati. M-am saturat sa-I tot vad, imbracati in costume scumpe, geluiti, proaspat rasi, cum plang soarta bugetarilor
Toti sunt niste imbuibati, care au averi facute pe seama membrilor de sindicat, dau concedii la munte, la mare, pe ochi frumosi. Nevestele si amantele si le-au bagat prin tot felul de birouri sa mute hartii.si sa ia salarii frumusele.
Iar cand se supara ca ciolanul e mai ros, ameninta cu greva generala…si politicienii le mai dau un os.
Cine plateste pentru toate astea? Romania Reala!
Dar pe noi astia de la privat, de ce nu ne intreaba nimeni nimic? De ce nu suntem chemati si noi la TV? Romania Reala e buna numai la cotizat? Poate avem si noi copii de tinut la scoala, poate avem si noi maine nevoie de o paine, poate vrem si noi sa traim mai bine!
Nuuuuuuuu!Noi doar trebuie sa baga adanc mana in buzunar sis a platim taxe si impozite! Auzi ti-ai platit darile pe luna asta? Da? Bine, atunci ne mai vedem luna viitoare, hai dispari privatule!
Romania Bugetara umileste in fiecare zi Romania Reala !
Parca suntem in criza nu? Da dar numai pentru Romania Reala! Pentru cea Bugetara criza nu exista, e doar o gluma buna, salariile merg la fel, nimeni nu cedeaza , toti vor mai mult. E criza, in Romania Reala painea e mai mica si mai neagra, in cea Bugetara cozonacul a ramas acelasi.
A si sa nu uit, mai nou in Romania Bugetara e la moda sa ai studii superioare, toata lumea vrea sau are facultate, creste salarul, mai o functie, scaunul e mai moale. Nu conteaza ca ai cumparat diploma pe la vreo facultate fantoma, la buget nu se cere performanta, doar pile sau spaga
Romania Bugetara e o Romanie artificiala, hidoasa, parvenita, degradanta, care va distruge chiar sistemul care a creat-o.
Nu am pretentia absolut imbecila ca sistemul privat este imaculat, marile averi s-au facut in cardasie cu statul. Nici nu vreau sa-I apar pe profitorii care s-au imbogatit din speculatii. Sper doar ca Romania Reala sa mai aiba puterea sa reziste in acest razboi cu Romania Bugetara, declansat de inconstienta unor politicieni prin favorizarea unor in defavoarea altora.
Singura sansa ca Romania sa supravietuiasca este Victoria Romaniei Reale impotriva Romaniei Bugetare !
Am auzit ca pe 5 octombrie 2009 Romania Bugetara intra in greva generala!!!
Asa si?In cazul acesta tot acest text se transforma intr-un MANIFEST prin care chem. Romania Reala ca in luna NOIEMBRIE 2009 sa intre in GREVA FISCALA !
Ar fi un raspuns la umilintele suportate 20 de ani de catre privati din partea statului.si a bugetarilor
Poate asa vom fi priviti altfel !
Pentru noi luna NOIEMBRIE 2009 sa fie ZIUA IN CARE NE-AM SATURAT!!!
Gata. Plec sa-mi cumpar paine de la chioscul din fata. Apoi incepe o noua zi in care sper sa nu trebuiasca sa intru in Romania Bugetara (mi-as murdari pantofii scalciati).
PS
Textul de fata nu se refera la acei bugetari (si sunt foarte multi) care isi castiga existenta cinstit, prin munca devotata si dedicata meseriei alese. Tuturor acestora le cer scuze daca i-am lezat si ii asigur de tot respectul si pretuirea mea.
Liviu are dreptate. Cel care aduce bani la buget ( "privatul"
castiga pe medie cu 25% mai putin decat cel care cheltuie bani de la buget. E grotesc. Nici un guvern din lume nu are tupeul asta.
sa stii ca liviu are dreptate. doar mediul privat are voi sa comenteze in momentul asta. Incercati sa va imaginati ca mediul privat sa nu isi plateasca taxele si impozitle timp de 2-3 luni. Sa vada atunci bugetarii...............
La stat nu am auzit decat de mici scaderi ale salariilor (in mare parte doar au eliminat niste sporuri), pe cand in mediul privat e prapad: cei care nu au fost concediati le-au fost micsorate salariile cu min.30%. Asa ca pe bugetari sa nu ii aud.......................