România S.R.L. pierde 100 de milioane de lei în fiecare zi

Postat la: 28.07.2010 19:20 Ultima actualizare: 28.07.2010 21:49

România S.R.L. pierde 100 de milioane de lei în fiecare zi /// Foto: Publimedia

Deşi are venituri din ce în ce mai mici, statul cheltuieşte din ce în ce mai mult

În primele şase luni ale acestui an, statul a cheltuit 95,3 miliarde de lei, cu 23% mai mult decât veniturile de 77,22 miliarde de lei obţinute din taxe şi impozite. Ca dinamică, deşi veniturile au scăzut cu 0,1%, statul a cheltuit cu 4% mai mult în primul semestru, faţă de perioada similară din 2009. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, deficitul bugetar, a urcat astfel la 18,07 miliarde de lei, cu doar 130 de milioane de lei sub limita maximă impusă de FMI. Dacă România nu ar fi un stat, ci o firmă, din datele prezentate miercuri de Finanţe rezultă că România S.R.L. pierde 100 de milioane de lei pe zi. Pentru a evita falimentul, respectiv incapacitatea de plată, pierderile sunt acoperite prin împrumuturi. Dovada împrumuturilor este şi suma plătită de stat băncilor sub formă de dobânzi: 3,6 miliarde de lei, cu aproape 700 de milioane de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Împrumuturile făcute de stat nu sunt făcute însă pentru investiţii, ci doar pentru plata salariilor, a pensiilor, a dobânzilor către bănci şi a bunurilor şi serviciilor achiziţionate de stat.

În timp ce în dreptul capitolului investiţii, "cheltuieli de capital" după cum sunt numite în execuţia bugetară, cifra este de 6,1 miliarde de lei, cu 22% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a lui 2009, fondul de salarii a scăzut cu doar 4,5%, cu 1,1 miliarde de lei, până la 23,8 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile statului cu bunurile şi serviciile s-au diminuat cu doar 1,7% faţă de prima jumătate a anului trecut.

Sunt şi veşti bune. În ciuda faptului că în 2010 economia românească ar putea scădea cu până la 3% din PIB, ceea ce înseamnă un consum mai mic, veniturile încasate de stat din TVA sunt doar cu 3,7% mai mici decât semestrul I din 2009, faţă de o scădere de 7,8% la finele primelor cinci luni, faţă de perioada similară de anul trecut. Cea mai mare creştere de cheltuieli, în bani, este cea privind asistenţa socială, în creştere cu 3,8 miliarde de lei faţă de prima jumătate din 2009, ajungând astfel la aproape 35 de miliarde de lei, adică 194 de milioane de lei pe zi.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 alize 29.07.2010 21:29

Litruta...unde esti, frate? Nu mai comentezi??

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa