România, sub ameninţarea grevei generale. Bogdan Hossu: „Dacă se încăpăţânează să lungească vârsta de pensionare la 65 de ani, vor accelera pensionările pe caz de boală”

de Robert VERESS Postat la: 08.03.2010 16:39 Ultima actualizare: 08.03.2010 18:54

România, sub ameninţarea grevei generale

Ajustarea pensiei în funcţie de a salariului mediu pe economie şi nu de inflaţie, pensionarea la vârsta de 63 de ani în loc de 65, păstrarea criteriilor de încadrare în condiţii speciale şi deosebite de muncă, salariul minim de 705 lei şi modificări la legea salarizării unice - acestea sunt revendicările pentru care sindicatele din confederaţia Cartel Alfa sunt decise să se bată până "în pânzele albe".

Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa a declarat, pentru Gândul, că revendicările ţin cont de situaţia economică, iar satisfacerea lor chiar ar ajuta la ieşirea din criză sau ar evita adâncirea acesteia. "Să vă dau un exemplu. Dacă se vor încăpăţâna să lungească vârsta de pensionare la 65 de ani, vor accelera pensionările pe caz de boală. Avem o generaţie care a lucrat în condiţii deosebite şi care este uzată fizic, nu mai rezistă. Iar dacă vor înăspri condiţiile de pensionare pe caz de boală, vor creşte corupţia în sistem şi rezultatul va fi tot împotriva persoanelor îndreptăţite", spune Hossu.

De partea lor, reprezentanţii Guvernului nu refuză negocierile asupra acestor revendicări, dar nici nu lasă loc de multe speranţe în sensul unei soluţionări favorabile. "Legea pensiilor e la Parlament şi acolo au ajuns şi obiecţiile pe care sindicatele le-au formulat în Consiliul Economic şi Social. Deci soluţionarea revendicărilor nu mai ţine de noi. În privinţa salariului minim, aşteptăm rezultatul negocierilor pe care sindicatele trebuie să le poarte cu patronatele", a declarat, pentru Gândul, Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii. În ce priveşte Legea salarizării unitare în sectorul bugetar, Mocanu admite că vor fi multe ajustări. "Încercăm să simplificăm lucrurile. De exemplu, în lege sunt peste 2.700 de funcţii. Unele se repetă - diferă doar definiţia, chiar dacă vorbim de aceeaşi activitate. Există conducător auto şi există şofer. Apar anomalii, în sensul că activităţi identice sunt salarizate diferit".

Grevă de avertisment în mai

Sindicaliştii de la Cartel Alfa încep, de miercuri, pichetările în teritoriu, urmând ca în ziua votării Legii pensiilor în Camera Deputaţilor să organizeze un miting în Capitală, la care vor participa 10.000 de oameni. Bogdan Hossu a anunţat o grevă de avertisment la nivel naţional la începutul lunii mai, urmată de o grevă generală în a doua jumătate a lunii mai privind nemulţumirile legate de Legea salarizării unice.

Nemulţumite de diminuarea veniturilor salariale în urma aplicării Legii unice, de neacordarea unor sporuri, precum şi de disponibilizările anunţate din învăţământ, sindicatele din Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) au decis declanşarea protestelor, care pot ajunge până la greva generală. FEN acuză şi refuzul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, prin care au fost câştigate în instanţă drepturi salariale blocate de Ministerului Educaţiei, precum şi comasarea nejustificată a unor unităţi de învăţământ, concomitent cu creşterea efectivelor de elevi la clasă şi subevaluarea costurilor standard per elev. Şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ urmează să stabilească, săptămâna viitoare, la Colegiul Naţional, calendarul protestelor, iar Federaţia Spiru Haret a pichetat deja, în 3 februarie, Ministerul Educaţiei.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

30 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Emigrati in Canada 8.03.2010 16:48

Frati romani, am gasit un site (vezi adresa)
http://www.canada.php0h.com
care spune ca Romanii care s-au dus in Canada s-au capatuit in proportie de 98.7%.
Haideti toti sa facem ca ei!

 
#2 GREVIST 8.03.2010 17:33

Bai umflatule barbos, care te-ai inbogatit din aceste greve, vrei sa faci din Romania ceea ce s-a facut in Grecia sa nu se mai uite nimeni la noi.Macar aia au ceva de oferit dar noi ce? Citeste presa straina (mai nou din Danemarca ) si vezi cine santem. Veziti * de treaba sau spanzurate, daca n-ai ce face.

 
#3 GALATAEANUL 8.03.2010 17:40

Invatati,invatati,invatati,acum e munciti,munciti,munciti pentru Romania binenteles, nu pentru o anumita clasa de hot si delationisti din vechiul regim smile

 
#4 Biti 8.03.2010 17:47

Ce e ba h'andicapatule, tot nu ti-ai gasit job? Tu ai iesit vreodata din Quebequ' tau plin de fracezi i'mputiti si puturosi, ca sa vezi ce e aia "CANADA"?

 
#5 mel 8.03.2010 18:06

Hai la lupta cea mare!

Dar haideti, o data, mototolilor, ca va maninca viermii!...

 
#6 zuzu_someru' 8.03.2010 18:12

cu toate ca s' somer nu sunt de acord cu aceasta greva cu atat mai mult cu cat ea vine de la ''poverile'' bugetului : salariatii din sistemul public si pensionarii (pensii nesimtite+ pe caz de boala) . in ultimii 10 ani aceste 2 ''poveri'' au luat amploare.incepand cu anul 2000 numarul salariatilor sistemului public s a dublat iar numarul pensionarilor pe caz de boala a crescut cu 50%.trebuie imediat facuta curatenie prin sistemul public,incepand cu primarii,scoli,armata ,interne unde este o birocratie muncitoreasca,multi angajati nu si au rostul ,pur si simplu stau degeaba. sa se ia la puricat si dosarele pensiilor pe caz de boala , unde multi asa zisi ''handicapati'' primesc pensie nemeritata si se duc la capsuni in spania . aici doctorii care scot pensionari pe banda rulanta ar trebui castrati chimic , sa nu zic altceva , sa terminam o data cu specia asta de corupti.

 
#7 bula 8.03.2010 18:45

Hai "maimutzoiul" (Ponta), hai Crin, hai GRIFCO !!!!!

 
#8 ana 8.03.2010 18:45

sa se faca schimbai la oficiul national al registrului comertului,deoarece de acolo se trag multe belele in sistemul econoimic,tinuti directori precum istrate,iacob ce au compromis institutia,au instaurat dictaturi personale mai ales la registrul ilfov in care salariati nevinovati au trebuit sa plece pentru ca nu era omul lor,se fura masiv in registre judetene si cel national.SUNT MULTE NEMULTUMIRI ALE COMERCIANTILOR PE ANSAMBLUL INSTITUTIEI.

 
#9 Galka 8.03.2010 21:57

afara, din romanica se munceste pana la 65 ca nu sunt bani vere!

 
#10 anton 8.03.2010 23:13

@bula
bai boule o duce bine tara cu regimul asta? ce treaba au cei pe care i-ai enumerat cu opresiunea actuala?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa