România, ţara în care se uită stâlpul electric în mijlocul drumului şi canalul răsare pe şina de tramvai

Postat la: 28.05.2009 21:11 Ultima actualizare: 28.05.2009 21:12

Canalul are prioritate faţă de tramvai Foto: trilulilu.ro

În Timişoara, un pom cât două butoaie tronează în plină stradă a Pomiculturii

Cândva, România era ţara gropilor. Autorităţile au recunoscut problema şi s-au pus pe asfaltat. Au netezit ce era de netezit, dar au mai lăsat şi ceva în urmă. Câte un stâlp electric aici, câte un copac secular acolo...

Evident, în mijlocul drumului... În Bucureşti, pe Drumul Găzarului, a stat înfipt până cu puţin timp în urmă cogeamite stâlpul electric. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a explicat că vina aparţine societăţii Electrica. Când Drumul Găzarului a trebuit să fie asfaltat, Electrica a recuperat cablurile, dar a uitat de stâlp. Drumarii nu au avut autorizaţie de înlăturare a obstacolului, aşa că au asfaltat pe lângă el. Tot în Bucureşti, la doi paşi de Foişorul de Foc, a tronat pentru ceva vreme un indicator înfipt pe trecerea de pietoni. Între timp a fost înlăturat, dar peticul din asfalt unde se înălţase cândva a rămas ca amintire. O altă gafă de amplasament este şi gura de canal care întrerupe şina unui tramvai, poză celebră pe site-ul haios.ro, care a fost prezentată şi în emisiunea „În gura presei”.

Copacul secular din Timişoara

În Timişoara, un copac gros cât două butoaie  stă postat de ani de zile în mijlocul şoselei pe strada Pomiculturii. Când au refăcut drumul, reprezentanţii municipalităţii au decis că nu pot să ia frumuseţe de copac. Din această cauză, în zonă viteza a fost limitată la 30 km/oră şi au fost instalate semne de drum îngustat. Şoferii care trec prin zonă s-au obişnuit cu copacul de pe şosea. Ca măsură suplimentară de siguranţă, copacul a fost înconjurat cu un gard metalic vopsit în galben. Nu de aceeaşi soartă au avut parte trei stâlpi de electricitate aflaţi pe şoseaua care leagă Timişoara de comuna Dumbrăviţa. Stâlpii au devenit celebri în primăvara acestui an, când Consiliul Judeţean Timiş a demarat lucrările de extindere a drumului la patru benzi. Conform planurilor iniţiale, stâlpii ar fi trebuit mutaţi  de Primăria Dumbrăviţa. Când muncitorii au ajuns cu asfaltul în dreptul stâlpilor, primarul comunei de la marginea Timişoarei a declarat că nu are bani pentru operaţiune. Extrem de „original”, preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, a anunţat că stâlpii vor fi lăsaţi în mijlocul drumului. Lucrurile s-au lămurit după vreo săptămână, când s-a anunţat că stâlpii vor fi scoşi din mijlocul drumului deoarece s-au găsit banii.

Stâlp electric înfipt în serpentină

Dacă pomul secular din mijlocul drumului timişorean a devenit cunoscut, stâlpul electric înfipt în serpentina care duce spre Galda de Jos, judeţul Alba, poate reprezenta o surpriză cât se poate de neplăcută. Stâlpul se înalţă tocmai la ieşirea dintr-o curbă a serpentinei, exact pe mijlocul drumului. Vestea bună e că a fost marcat cu vopsea reflectorizantă... Situaţia se repetă şi în comuna Bradu, judeţul Argeş. Doar că drumul nu este asfaltat, iar stâlpul nu are niciun fel de marcaj. (D.R., D.B)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

7 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 28.05.2009 23:24

Cândva, România era ţara gropilor. Autorităţile au recunoscut problema şi s-au pus pe asfaltat. Au netezit ce era de netezit, dar au mai lăsat şi ceva în urmă. Câte un stâlp electric aici, câte un copac secular acolo...

 
#2 romanasul@gmail.com 28.05.2009 23:24

daca sunteti tineri si ati invatat ceva carte emigrati !!!

normalitate in romania nu va fi niciodata !!!

 
#3 dan ionescu 29.05.2009 09:19

exista o sleahta de aplaudaci acei oameni sunt de genul trebuia sa o fac prost dar sa o fac ca altfel pierdeam fondurile
nuuuuuuuuuuuuuuuuu uuuuuuuuuuuuuuuuu

 
#4 ion 29.05.2009 10:43

Nu e de ras deloc!

 
#5 stejarel 29.05.2009 11:48

tre mentzionata si sala de clasa construita in jurul unui stalp de electricitate si din cauza caruia nu era posibila incheierea acoperisului la scoala, caz mediatizat pe tv, toamna trecuta.
si daca am locui in "absurdistan" si nu am avea parte de asemenea subiecte.
se vrea cu tot dinadinsul "sa intinam idealurile nobile ale capitalismului"!

 
#6 norc 29.05.2009 15:23

**** :// ***.norc.ro/pano/zp3ycfsl/

 
#7 ig mathiass 29.05.2009 18:02

propun in acest context ca deasupra capacului de canal buclucas sa se amplaseze o toneta de vinzare de bilete de tramvai,in care sa fie afisata si pogramul si frecventa tramvaielor ce trec prin zona,ba chiar si un punct de lucru permanent al controlorilor de bilete!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa