Românii, campioni mondiali în 2008 la cumpărături din hipermarketuri

Postat la: 16.01.2009 20:06

Românii, campioni mondiali în 2008 la cumpărături din hipermarketuri

* România ocupă locul întâi în topul creşterilor grupului Carrefour la nivel mondial, fiind urmată de Argentina şi de Indonezia

* În plină criză, comercianţii au avut vânzări de sute de milioane de euro

În plină criză financiară, marii comercianţi anunţă creşteri semnificative ale vânzărilor. Este şi cazul subsidiarei din România a grupului francez Carrefour, dar şi a retailerului belgian Delhaize, care deţine reţeaua de supermarketuri Mega Image şi La Fourmi. Grupul francez Auchan, precum şi reţeaua de hipermarketuri Real – divizie a grupului german Metro – vor comunica cifrele abia în luna martie.

Carrefour a înregistrat în 2008 un salt al vânzărilor de 37,4%, ceea ce înseamnă că, anul trecut, românii au făcut cumpărături în valoare de 1,19 miliarde de euro, potrivit Mediafax. Cu un an înainte, cifra a fost mai mică, de 866 milioane de euro. Între timp, însă, Carrefour şi-a continuat procesul de expansiune, ceea ce explică şi creşterea. "În 2008, în pofida unui climat (economic, n.r.) ostil, Carrefour a raportat un avans al vânzărilor solid, mai ales pe pieţele emergente", a declarat Lars Olofsson, directorul general al grupului francez. În termeni comparabili, vânzările grupului în România au urcat cu 6,5%, în timp ce la un curs de schimb constant avansul a fost de 51,8%. Cursul de schimb a avut un efect negativ, reducând creşterea vânzărilor cu 14,4%. Dacă se ţine cont de cifra calculată la un curs de schimb constant, România ocupă locul întâi în topul creşterilor grupului la nivel mondial, urmată de Argentina, unde grupul şi-a sporit vânzările cu 39,1%. Pe locul trei se află Indonezia, cu 32,1%.

Cât despre Delhaize, cifra vânzărilor pentru România a fost anunţată cumulat cu cea din Indonezia. Vânzările au urcat astfel cu 21,8% anul trecut, la 201,6 milioane euro, faţă de 165,5 milioane euro în 2007, datorită extinderii rapide a reţelei de magazine, prin creştere organică şi achiziţia reţelei La Fourmi, se arată într-un comunicat. Variaţiile de curs de schimb valutar au afectat puternic rezultatul raportat de Delhaize. Astfel, la rate de schimb identice, vânzările din România şi Indonezia ar fi urcat cu 36% anul trecut. Impactul variaţiilor de curs de schimb valutar se traduce printr-o scădere de 5,2 puncte procentuale a ritmului de creştere. Astfel, în condiţii comparabile, vânzările companiei au urcat cu 5,6% în 2008.

Vânzări bune pe timp de criză

În ultimele trei luni ale anului, când creditarea se înăsprea în România iar concedierile începeau să producă primele victime, retailerii au fost printre puţinii cărora afacerile le-au mers din plin. Carrefour a raportat pe piaţa românească vânzări de 370 de milioane de euro, în creştere cu 29% faţă de 287 milioane de euro în perioada similară a anului anterior. Avansul în termeni comparabili a fost de 1,9% în trimestrul al patrulea din 2008, iar la un curs valutar constant vânzările au urcat cu 42,8%. Influenţa cursului de schimb a fost negativă, reducând creşterea vânzărilor cu 13,8%.

În cazul Delhaize, vânzările din România şi Indonezia au crescut cu 25,5% în trimestrul al patrulea, de la 45,2 milioane euro la 56,8 milioane euro. (S.S.)
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

28 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 16.01.2009 21:38

În plină criză financiară, marii comercianţi anunţă creşteri semnificative ale vânzărilor. Este şi cazul subsidiarei din România a grupului francez Carrefour, dar şi a retailerului belgian Delhaize, care deţine reţeaua de supermarketuri Mega Image şi La Fourmi.

 
#2 Romanul 16.01.2009 21:38

romanii reprezinta o societate de consum , o societate imbecilizanta, ignoranta si nesimtita.
avand in vedere ca salariile sunt la nivel de africa , este normal k toti banii sa se duca pe alimente si pe facturi.

 
#3 DaiPeSpate.ro 16.01.2009 21:41

daipespate.ro - cele mai tari poze si videoclipuri !!! intra sa vezi pe daipespate.ro
@@@@@@@@@@@@@ @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ @@@@

 
#4 Vladenka 16.01.2009 22:16

nu-i normal fenomenul asta! prea mult consum, romanu nu pune nimic deoparte, lucruri de fitze, telefoane plasme...

 
#5 Interzicere Super! 16.01.2009 22:28

ati fi de acord cu o lege care sa interzica supermarketurile in romania? > sondaje.php0h.com/sup ermaginterzis.php

 
#6 gandul.info 16.01.2009 22:29

sa credem ca romanii nostrii sunt evazionisti? daca e sa judecam dupa veniturile oamului de rand, consumul acesta mare nu se justifica. poate exista si o alta explicatie, stirea nu e decat o fumigena.

 
#7 petrica 17.01.2009 00:37

asta dovedeste ca pe romani in cot ii doare de criza,ca saracia nu este atat de mare pe cat este invocata .guvernatii isi pot sparge capetele de saracia lasata de guvernul tariceanu la buget ,ca romanul stie sa consume si iar sa consume. vinovata este si mas-media ,ca in loc sa faca emisiuni tendentioase ,in presa scandaluri,mai bine ar face educatia oamenilor .pe cand in tarile vestice populatia strage cureaua ,la noi este dezmat de consum.

 
#8 ion pribeag 17.01.2009 01:10

romanii s-au imbulzit si in dezmat au cheltuit anul trecut cam 60 € de caciula in hipermarketuri; de plans de ras !?

 
#9 Andrei 17.01.2009 07:39

pai daca la altceva nu-i duce mintea !

 
#10 DoiBani 17.01.2009 08:47

in comparatie cu multe alte popoare, romanii nu sunt nici mai prosti, nici mai destepti.
daca erau alte popoare mai inteligente (popoare cu mari pretentii, dealtfel) nu s-ar mai fi ajuns in aceasta situatie economica actuala. acum locomotiva economiei mondiale s-a izbit de un zid. in ultimele vagoane, lumea inca citeste linistita ziarul... mai sunt cateva clipe pana cand socul se resimte acolo...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa