Românii cu maşini înmatriculate în alte state inclusiv Bulgaria pot circula doar 90 de zile
Românii cu maşini înmatriculate în alte state inclusiv Bulgaria pot circula doar 90 de zile
Şoferii cu domiciliul în România nu vor mai putea conduce maşini înmatriculate în alte state, inclusiv în Bulgaria, decât pentru o perioadă de 90 de zile şi nu mai mult de trei luni pe an, prevede un proiect de act normativ pentru modificarea legii circulaţiei pe drumurile publice.
"Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa în România nu pot fi conduse pe drumurile publice decât pe o perioadă de maxim 90 de zile de la data dobândirii titlului şi nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic", prevede proiectul de modificare a legii circulaţiei pe drumurile publice, pus în dezbatere publică de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Excepţie de la prevederile acestui articol fac autovehiculele înmatriculate pe numele persoanelor care le conduc în România, cele de transport rutier public de mărfuri ori transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere, conduse de persoane fizice în aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele pe numele cărora sunt înmatriculate acestea şi cele utilizate în baza unui contract de leasing.
Modificările actului normativ vin în contextul în care, după aderarea României la Uniunea Europeană numărul autoturismelor înmatriculate în alte state care circulă pe teritoriul României a crescut simţitor, se arată în expunerea de motive a actului normativ de modificare a legii circulaţiei pe drumurile publice.
"Fenomenul a devenit mai pregnant în ultimii doi ani, când, cetăţenii români au indentificat posibilitatea înmatriculării facile cu costuri mici a autovehiculelor pe numele unor persoane fizice sau juridice în special din Republica Bulgaria", arată expunerea de motive a actului normativ.
"Utilizatorii unor astfel de vehicule înmatriculate în alte state sunt tentaţi să încalce în mod frecvent normele rutiere şi chiar să comită accidente de circulaţie şi să părăsească locul faptei mizând pe dificultăţile întâmpinare de autorităţi pentru identificarea şi sancţiunarea sau tragerea lor la răspundere", se mai arată în document, precizându-se că, în 2009, în peste 10 la sută din accidentele grave au fost implicate maşini înmatriculate în Bulgaria sau în străinătate.
Ionut Muresan, ionut.muresan@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














32 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Bai, terminati cu articolele astea scrise in doi peri.
In text spune asa: "prevede proiectul de modificare a legii circulaţiei pe drumurile publice, pus în dezbatere publică de Ministerul Administraţiei şi Internelor. "
Deci e un proiect, pus in dezbatere. Nu e o lege adoptata.
Si atunci, de ce dati titlul asta?
Vreti sa-i speriati pe posesorii de auto inamtriculate in BG? V-a platit MI sa dati articole la dezinformare?
CE * de gazetarie e asta, frate ....?
Toti cocalarii si-au luat masini inmatriculate in BG, oricum solutia prezentata mai sus nu va avea niciun efect, metoda simpla ca toate masinile sa fie inmatriculate in RO este misorarea taxei de inmatriculare din RO.
ALELUIA,SCAPAM DE GUNOAIELE BULGARESTI DE PE STRAZI,IAR CEI CE S-AU CREZUT SMECHEROI,RAPID CU BANUTII DE TAXA LA GHISEU !!!
@BuligaS
stai linisti ca pana adoptam noi o lege o sa ne-o ia bulgarii inainte;)
la anul imi fac firma de inchirieri masini cu sediul in bulgaria. pot sa circul in tara cu ea? POT
si ce e mai frumos e ca tva se deduce nu ca la noi.
solutia este scaderea taxelor nu legi stupide
Ne apucam sa ne facem dubla cetatenie fratilor. La BG la HU, cine unde apuca si unde are neamuri.:)>-
@ timisorean
rezidenta pe cinci ani in bulgaria costa 300 de euro ...
si daca am rezidenta pot sa spun ca am venit in vizita in tara lui base
Am uitat de Moldova, am un prieten Roman, il scriu pe numele lui si gata ;)
ce se intampla cu unul care are doua cetatenii si doua domicilii ?! un cetatean roman,cu domiciliu in RO.,aduce o masina din strainatate,inregistrata acolo unde la fel are domiciliu si cetatenie ?!
@ gabe
o sa-ti raspunda desteptii care ne conduc