Românii nu prea mai au chef de „Rabla“

Postat la: 18.03.2009 20:31 Ultima actualizare: 19.10.2011 12:10

Românii nu prea mai au chef de „Rabla“

Prima de casare nu creşte până la 2.500 de euro, după cum s-a vehiculat

Programul „Rabla” nu merge deloc bine, iar de vină sunt reprezentanţii unor autorităţi „care vorbesc fără să ştie”, a declarat ieri ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. Prima etapă a programului pe anul acesta a început la jumătatea săptămânii trecute şi până acum “clienţii” nu s-au mai înghesuit. Nici prima de casare nu va ajunge până la 2.500 de euro, după cum s-a vehiculat. “Prima de casare nu va ajunge până la această sumă, aşa cum au zis unii oficiali informaţi greşit, deoarece programul nu ar mai avea niciun sens. Oricum, prima a fost mărită în acest an la 3.800 lei, iar vârsta maşinilor care intră în program a scăzut la 10 ani, de la 12 cât fusese în programele anterioare.

Românii sunt derutaţi de unii oficiali care nu vorbesc în cunoştinţă de cauză”, a spus ministrul Nemirschi. Săptămâna trecută, însă, ministrul spunea că este  posibil să mai crească prima de casare pentru următoarele două etape ale programului numai dacă vânzările vor merge foarte prost (de pildă, dacă din primele 20.000 de maşini se vând doar 5.000). La momentul respectiv, vicepreşedintele APIA, Brent Valmar, l-a contrazis, afirmând că declaraţia lui Nemirschi este păguboasă. Potrivt Mediafax, vicepreşedintele APIA adăugă că afirmaţia ministrului poate crea confuzie, dar şi “o aşteptare care nu este acoperită în fapt de nimic”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

23 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 18.03.2009 22:12

Programul „Rabla” nu merge deloc bine, iar de vină sunt reprezentanţii unor autorităţi „care vorbesc fără să ştie”, a declarat ieri ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. Prima etapă a programului pe anul acesta a început la jumătatea săptămânii trecute şi până acum “clienţii” nu s-au mai înghesuit.

 
#2 tripla taxa dublata 18.03.2009 22:12

ce-mi place,sa falimentati cu totii bine! succesuri dealerilor! la munca cinstita cu voi trintorilor!

 
#3 ce bascalie! 18.03.2009 22:28

auzi ce facilitate,"prima" a fost"marita" ; la .....,bai cocostircilor,ca si pinochio este mai cinstit decit voi,hahalerelor,cum a fost marita bei astia furaciosii? da umflatia? da maririlii di preturi? ha? bai umflatilor,daca nu dati pretul la rablele voastre noi la jumate,puteti sa va spalati cu ele pe cap si voi si urmasiii,urmasilor vostri. adicatelea anul trecut erea prima de trej de mii lei cins euroit erea de 3,5 lei si acu ca cind euroiu e de 43 lei voi ati matit-o! cu mina ba,cu mina,m-as pe calculelele voastre si in palma lu nemerninschi si a lu stroie si a lu toti dealerii!

 
#4 pantera roz 18.03.2009 23:05

ca in orice eveniment petrecut in romanica,pina nu-si baga dracu coada si nu se birocratizeaza proceduriel nu se lasa.am trecut prin asa ceva,se prezinta actele si apoi -asteapta clientule sa te verificam.ce sa verificati?e clar,sunt proprietar,masina e veche-are acte,ce va mai trebuie?nuuu,tre vazut,au fost cazuri cind s-au mutat proprietarii,veniti cu acte de la primarie,de la fisc,de la doamna dirigintaa copiilor si mai vedem.culmea,cele mai multe tergiversari-la dacia...

 
#5 produceti scobitori 19.03.2009 06:50

cum,nu mai dau navala romanii sa-si cumpere ligheane? tot dacia 1300 este la putere.pai daca facem un calcul simplu cu maxim 2000 de euro o pui la punct si o faci ca noua.la ce-ti trebuie logan? o porcarie scumpa,de proasta calitate plus pretul nesimtit de mare la piesele de schimb.

 
#6 statul castiga 19.03.2009 07:11

pentru o masina de 10 000 primesti prima de 800 dar platesti tva de 1900. mai platesti asigurari etc si statul mai primeste ceva. vanzatorul plateste la rindul lui impozite, cas etc. in prima luna de la cumpararea masinii statul primeste lejer 2500 euro. avantaj stat 1700 euro. vi se pare putin?

 
#7 fan 19.03.2009 07:28

sa mareasca prima de casare chiar daca vor schimba mai putine masini. oricum nu se vor schimba atitea masini cite au programat ei 60000.

 
#8 vasile 19.03.2009 08:17

sa mareasca cota pentru dacia, luand din cota altor producatori, care nu vand.

 
#9 refire 19.03.2009 08:26

acest program nu va functiona fara o prima de 2000 de euro !

 
#10 realitate 19.03.2009 09:31

toti umflatii astia vor taxe europene,dar platile catre populatie sa ramina romanesti. ei uite ca nu se mai poate! asta se intimpla cind tai gaina ca sa vezi de unde scoate ouale!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa