“Să aprindem Revoluţia lumânărilor!” - Galerie Foto

de Marian SULTĂNOIU Postat la: 08.04.2009 01:26 Ultima actualizare: 08.04.2009 02:05

Foto Octav Ganea

Peste trei mii de tineri, în majoritate studenţi şi elevi, s-au adunat marţi seară în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, pentru a cere, împreună cu românii de peste Prut, anularea alegerilor fraudate de comuniştii lui Voronin.

“Basarabia pământ românesc!”, “Jos comuniştii!”, “Treziţi-vă români!”, “România mare, în vechile hotare”, “Unitate” – aşa a sunat o parte dintre sutele de lozinci scandate, ori înscrise pe pancarte pierdute în marea de steaguri tricolore şi ale UE.

Studenţii vor o Moldovă democrată

Participanţii la miting s-au descurcat cum au putut, strigându-şi păsurile şi frustrarea într-un microfon şi două rânduri de boxe, fixate de una dintre laturile portalului clădirii Teatrului Naţional. Maestrul de ceremonii, o mai veche cunoştinţă a Jandarmeriei – prezentă şi de această dată în efectiv consistent – precum şi a lui Ion Iliescu: George Simion, reprezentant al grupului de acţiune “Noii Golani”, cel care a cerut condamnarea preşedintelui de onoare al PSD, chiar la aniversarea zilei de naştere a acestuia.

La microfon s-au succedat, apoi: şeful USR – “Uniunea Studenţilor din România sprijină studenţii basarabeni şi toată Basarabia. Suntem o singură ţară. Mergem înainte. Continuăm protestul!”; liderul uneia dintre cele patru asociaţii ale studenţilor basarabeni din România, Andrei Cafciuc - “Vă mulţumim că, odată veniţi aici, daţi dovadă de atitudine. Din ‘91 până astăzi, generaţii ale tinerilor basarabeni au tăcut... Nu au reacţionat. Sper că v-aţi convins astăzi că indiferenţa şi nepăsarea noastră au rezultate extrem de durabile. De astăzi însă, vă îndemn să vă pese! Doar aşa ne putem clădii viitorul. Vrem ca schimbarea să se facă paşnic, dar ferm”; apoi, încă un lider de asociaţie studenţească, Vlad Dorneanu - “Noi suntem generaţia care vom da dovadă de verticalitate! Vom şti să ne apărăm valorile naţionale - cele româneşti şi cele europene. Sunt convins că la Chişinău se va desfăşura o revoluţie de catifea, care se va numi “Revoluţia lumânărilor”.

Între Moldova şi UE, tinerii cântă imnul României

În masa însufleţită a tinerilor, care cântă tot mai aprins “Deşteaptă-te române!”, Eugen, un student basarabean, flutură steagul UE, scandând “Basarabia, Basarabia!”. “Avem nevoie de susţinere politică. Inclusiv din partea Opoziţiei noastre, care să obţină o atitudine fermă de la UE, prin intermediul României, pentru că doar noi, studenţii, nu putem rezolva nimic. S-a dovedit, încă o dată, că guvernul comunist a dus poporul în sărăcie şi umilinţă. Trebuie schimbare. Jos comuniştii!!”. Alături, o studentă din Bucureşti, flutură un drapel tricolor. “Este revoltătoare atitudinea comuniştilor de la Chişinău şi foarte importantă reacţia tinerilor. E bine că au pus piciorul în prag şi că se revoltă. Trebuie să ajungă la patria mamă. Sunt fraţii noştri. Trebuie să-i susţinem!”.

Personalităţi din Basarabia, prezente la miting

Alături de tineri, au participat la miting şi vechi revoluţionari basarabeni. Printre ei, profesorul universitar Veronica Turchină - strănepoata liderului ţărănist basarabean Pan Halipa -, un militant fervent pentru democratizarea Moldovei, încă de la începutul anilor ’90. Veronica şi-a pierdut fiul la doar 14 ani, în evenimentele sângeroase care au avut loc în capitala Moldovei, în 1990. “Atunci am îngenuncheat noi, şi ne-am îngenuncheat copiii noştri în faţa comuniştilor, în faţa ruşilor, pentru a cere limbă română şi alfabet latin. Atunci s-au produs cele mai groaznice evenimente. Mie mi s-au pus cătuşele, iar copilul meu a fost omorât. A fost primul copil mort, depus în Catedrala Ştefan cel Mare. Acest Voronin, care astăzi este preşedintele unei ţări care nu există, era atunci ministru de Interne. M-a chemat la miezul nopţii - în biserică unde copilul meu era în sicriu -, la un Consiliu al Comitetului Comunist, pentru a-mi spune că fiul meu a murit într-un accident de maşină. O minciună îngrozitoare...

Eu eram atunci unul dintre liderii şi membrii fondatori al Frontului Popular. Au trecut 20 de ani şi iată cum Voronin este gata să declanşeze un nou val de violenţă împotriva altor copii. Le mulţumim românilor, fraţilor noştri, că sunt aici cu noi şi le spun: «România nu uita, Basarabia e a ta!»”.

Alături de Veronica Turchină vine şi regizorul basarabean Petru Hadârcă. “Regret că nu sunt acum la Chişinău. Basarabenii vor integrarea în Europa, vor alipirea la patria mamă. Astăzi au răbufnit. Alegerile au fost fraudate. Revoluţia a rămas, se pare, unica soluţie. Cu toţii dorim ca puterea să fie preluată de forţele democratice. Din păcate, există o problemă de comunicare între Bucureşti şi Chişinău la nivelul Ministerului de Externe. Nu poate exista umilinţă mai mare pentru basarabeni decât obligativitatea de a intra în ţară cu vize. Aşa ceva este de necrezut”.

Împreună cu ei şi cu zeci de români basarabeni democraţi, tinerii cer, tot mai ferm, o Moldovă fără comunişti.

Vezi aici galeria foto

Citeşte şi

Studenţii şi elevii basarabeni din Braşov: „Chişinău, suntem cu voi / Pentru noi sunteţi eroi!”

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.04.2009 03:11

Peste trei mii de tineri, în majoritate studenţi şi elevi, s-au adunat marţi seară în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, pentru a cere, împreună cu românii de peste Prut, anularea alegerilor fraudate de comuniştii lui Voronin.

Vezi aici galeria foto


CiteÅŸte ÅŸi


Studenţii şi elevii basarabeni din Braşov: „Chişinău, suntem cu voi / Pentru noi sunteţi eroi!”

 
#2 bodaproste 8.04.2009 03:11

3000? asta spune mediafax. n-au fost mai mult de o mie. am fost acolo. iar pe langa basarabia pamant romanesc!”, “jos comunistii!”, “treziti-va romani!”, “romania mare, in vechile hotare”, cei care care vorbeau au si multumit frumos: "multumim fanilor din romania!?!?!". iti sta mintea...(bodaproste.wordpres s.com)

 
#3 bogdan 8.04.2009 11:54

imagini de aseara: ****://sp2.ro/a5f3e6

 
#4 vasile 8.04.2009 20:06

daca moldovenii "di pisti prut" vroiau, erau demut cu romania . dar ei vor romania numai cand le trebuie bani, pomeni sau pasapoarte. in rest ei vor cu fratii lor rusi pe care ii iubesc , cu care seamana si se-nrudesc.

 
#5 Mihnea V 8.04.2009 20:57

"bogdaproste, nu stiu cati au fost si nu cred ca are importanta; dar acesti tineri ne invata, pe noi, cei care am cam uitat, ce e patriotismul. merita tot respectul nostru, nu tonul ironic cu care vorbesti despre ei. iar vasile are dreptate doar partial. generatia matura din moldova, dominata de comunisti renegati si vanzatori de neam, vorbitori de "limba moldoveneasca" (in nici un caz de romana!!), de rusofoni si de batrani indobitociti nu doresc unirea. dar tinerii acesta sunt viitorul tarii lor (daca o putem numi "tara"); candva ei o vor conduce; si ei gandesc altfel decat parintii lor. (sau, pur si simplu, gandesc!)

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa