Şapte medici-legişti au făcut necropsia Mădălinei Manole, procurorii nu au dubii privind sinuciderea
Şapte medici-legişti au făcut necropsia Mădălinei Manole, procurorii nu au dubii privind sinuciderea Foto: Publimedia
Cei şapte medici-legişti care au participat la necropsia Mădălinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul, la fel şi criminaliştii, probele confirmând sinuciderea artistei, o persoană extrem de sensibilă, au declarat, luni, surse judiciare.
Anchetatorii încearcă să îl găsească pe bărbatul care i-a vândut prietenei Mădălinei Manole furadan, un pesticid extrem de toxic a cărui comercializare este interzisă.
Bărbatul este pasibil de o pedeapsă de până la 15 ani de detenţie, potrivit articolului 312 Cod penal privind traficul de substanţe toxice.
Prietena Mădălinei Manole a comunicat anchetatorilor SMS-ul prin care artista îi cerea să o ajute în achiziţionarea pesticidului. Tânăra nu este cercetată în legătură cu procurarea pesticidului, însă cel care îl vinde este pasibil de pedeapsă, susţin sursele citate.
Magdalena Mircea - cunoscută publicului drept Mădălina Manole - s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere. Ea a înghiţit între 350-400 de mililitri de furadan, un pesticid care indiferent de cantitatea ingerată produce decesul în câteva minute. Artista a turnat substanţa, din care a băut, într-un pahar din plastic, conic, ceea ce face mai uşoară deglutiţia. (Mediafax)
Citeşte şi
Din
audierile în cazul Mădălina Manole: de la prima tentativă de
sinucidere, la relaţiile reci dintre soţul cântăreţei şi părinţii
acesteia
Sinuciderile gen
Mădălina Manole, un nou fenomen în România. Unul de
presă
Efectul Mădălina
Manole. Poliţia declanşează operaţiunea anti-Furadan:"Vrem să
stopăm odată afacerile ilegale cu
otrăvuri"
DE CE S-A SINUCIS
MĂDĂLINA MANOLE. ULTIMELE 24 DE ORE ALE
ARTISTEI
Furadan - pesticidul cu care s-a sinucis Mădălina Manole. Vezi aici cât este de toxic
VIAŢA
MĂDĂLINEI MANOLE. Cum a făcut-o celebră Şerban Georgescu, bărbatul
despre care spunea: "erau momente în care îl adoram, altele în care
l-aş fi împuşcat"
Sute de admiratori ai
Mădălinei Manole o plâng la Sala Radio, unde a fost depus
sicriul
GALERIE FOTO - Trupul Mădălinei Manole a fost depus la Sala Radio din Capitală
Mădălina Manole a lăsat un mesaj de adio, pe telefonul mobil al soţului
Angela Similea: Nu cred în sinucidere, Mădălina era un bun creştin
Mădălina Manole, "fata cu părul de foc", o viaţă închinată muzicii şi scenei
Mădălina Manole - GALERIE FOTO
Parchetul Bucureşti:
Mădălina Manole a ingerat în mod voluntar o substanţă toxică.
Procurorii audiază martori şi au dispus
autopsia
Cu o zi înainte de a
muri, Mădălina Manole dă un interviu: "Sunt o artistă împlinită, o
mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe
pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în
braţe"
Ascultă aici trei
piese de pe ultimul album al Mădălinei Manole, pe care artista nu a
mai apucat să-l lanseze
Sinucidere Mădălina Manole: vezi imagini de la faţa locului VIDEO
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Daca tot au fost 7 de-ai nostrii, trebuiau sa cheme cite un legist din fiecare tara europena...sa fie tacimul complet....
ce tot o dati atat cu Madalina asta poate vreti sa o si martirizati? Sant oameni necajiti in tara asta fara case fara locuri de munca cu probleme cu copii dar nu se sinucid de ce?Pt ca sant responsabili de cei pe care ii au nu sunt ca cei de teapa Madalinei care s-a sinucis ca nu era normala punct Asa ca mai sictir.
daca era bere,suc,apa nu putea bea aproape o juma'de litru asa repede dar o substanta care,,produce decesul in cateva minute''!Chiar asa de ,,baubila" e?!
Ce scrie concret in documentul oficial completat de cei ce au facut autopsia? Sau e secret ca pe vremea luiCeasca?Ce cantitate de solutie de furadan s-a recuperat din stmoac? Ce nivel s-a gasit in tesuturi? Realizeaza cineva ca e aproape imposibil pentru o persoana sa inghita 350-400 ml solutie de furadan( ceva mai putin de o halba de bere)?Observatia d-lui Radian e corecta.De ce nu ne spuneti si noua ce scrie pe prospectul cutiei de furadan ce ati prezentat-o.?Daca veti continua sa va documentati ca pe vremea lui Ceasca, va garantez ca in scurt timp va veti autoexclude din jurnalistica.O zi buna!
Cat de PROST poti fii sa tragi deja, definitiv si irevocabil concluzia sinuciderii?! Legistii sunt insa cei mai redusi mintal, daca informatia ca au tras concluzia aceasta este adevarata. Daca a ucis-o Carbofuranul, NU INSEAMNA ca e siucidere!!
Bai panaramelor, in imagune este o sala de operatii aseptica si nu una de prosectura. Prostie sau incultura? De fapt, ... in presa...