Sărbători de criză cu mâncare şi băutură de 300 milioane de euro

de Andrada GHIRA , Adrian BĂRBULESCU Postat la: 17.11.2009 20:27 Ultima actualizare: 17.11.2009 20:28

Chiar dacă rafturile vor fi pline, consumul la sărbătorile din acest an va fi mai mic decât în 2008 n Foto: Gandul/Octav Ganea

Chiar dacă în acest an românii vor fi mai cumpătaţi, din motive de criză, de sărbători tot vor mânca şi bea de aproape 300 milioane de euro

Cu toate că e criză şi consumurile s-au mai temperat, luna decembrie va aduce profituri semnificative pentru producătorii de carne, preparate din carne, vinuri şi băuturi. În decembrie, vânzările acestora vor totaliza 285 milioane de euro, potrivit propriilor estimări. Aceasta chiar dacă este an de criză şi consumurile sunt în scădere faţă de anul trecut. Pe de altă parte, toţi producătorii promit că nu vor creşte preţurile în prag de sărbători.
Consumul anual de carne şi preparate din carne este estimat de directorul Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Mihai Vişan, la un miliard de euro, din care 20% este concentrat în decembrie. "Anul acesta, din cauza crizei, procentul nu va mai fi însă decât de 15%, potrivit calculelor noastre", a declarat el pentru Gândul.

Rezultă deci un consum de 150 milioane de euro într-o singură lună. În general, în preajma sărbătorilor se vând cel mai bine cârnaţii proaspeţi, caltaboşii, toba şi salamurile crud-uscate. În ceea ce priveşte strict carnea de porc, consumul anual este de 700.000 de tone, din care peste jumătate provine din import. "În decembrie, consumul se dublează faţă de o lună obişnuită, pentru că se taie foarte mulţi porci şi din gospodăriile populaţiei, dar şi în abatoare", a declarat pentru Gândul preşedintele Patronatului Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz. El a precizat că anul acesta, în luna octombrie, consumul de carne de porc a scăzut cu 20%.

Spirtoasele se scumpesc după 1 ianuarie

De reduceri ale vânzărilor pomenesc şi producătorii de vinuri. "Pentru 2009, estimăm o scădere de 10% a pieţei, care va reveni la nivelul din 2007, de 450 milioane de euro. În perioada sărbătorilor de iarnă, consumul de vin creşte între 50% şi 100% , în funcţie de vin. La producătorii mici, vânzările de vin roşu cresc cu 100%, faţă de o lună obişnuită, dar situaţia stă diferit la nivelul întregului an, când proporţia este 60% pentru vin alb, 30% pentru vin roşu şi 5% pentru roze. În ceea ce priveşte vânzările de vin alb, acestea cresc cu 30-50%", a declarat pentru Gândul directorul executiv al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, Ovidiu Gheorghe. Nici vinurile nu se vor scumpi de sărbători, ba chiar sunt de aşteptat unele promoţii.

Pe de altă parte, pentru că am avut o producţie internă bună, de 6,3 milioane de hectolitri, anul acesta au scăzut foarte mult importurile, a mai spus Gheorghe. Făcând un calcul simplu, rezultă că în decembrie producătorii vor vinde vin în valoare totală de 75 milioane de euro. Şi băuturile spirtoase sunt la mare căutare la sfârşit de an. Aceasta cu toate că vânzările vor fi mai slabe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivelul întregului an, vânzările de băuturi vor fi mai mici cu 20% comparativ cu 2008, estimează preşedintele patronatului Garant, Romulus Dascălu. Ţinând cont de valoarea de 600 milioane de euro la care a ajuns piaţa de profil în 2008, rezultă că în acest an nivelul ei va coborî la 480 milioane de euro. "Românii s-au orientat spre autoconsum, spre băuturile spirtoase fabricate în casă.

Consumul de băuturi spirtoase este în România 8,2 litri/an/cap de locuitor, de la lichior la vodcă, brandy, gin, inclusiv ţuică şi palincă", a declarat Dascălu pentru Gândul.În perioada sărbătorilor, consumul de băuturi creşte cu 50% faţă de cel înregistrat într-o lună obişnuită a anului, ajungând deci la 60 milioane de euro. În ceea ce priveşte preţurile, şi Dascălu susţine că acestea vor rămâne pe loc de Crăciun. După vestea bună, vine şi cea proastă: "După 1 ianuarie însă, va trebui să ne aliniem cu accizele. La jumătatea anului, preţurile vor creşte cu 4-6% la aperitive şi cu 6-8% la brandy, vodcă şi băuturile cu peste 38 de grade concentraţie de alcool. Mulţi producători au tras obloanele, din cauza nivelului accizelor, care i-a determinat pe români să se îndrepte în mai mare măsură spre băuturile contrafăcute sau de contrabandă", a mai spus el.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa