Sarbatorile Focului
E un timp magic, care n-ar fi trait ca atare daca nu ar insemna in primul rand a ne simti "acasa" ori macar "ca acasa". E timpul Craciunului. Sarbatoarea Nasterii Domnului e o crestinare a mai vechii sarbatori a Soarelui, care la romani avea loc in preajma solstitiului de iarna. Romanii il adusesera in intreg bazinul mediteranean, de la persi, se pare. Numit Soarele Neinvins, Sol invictus, zeul nu era altul decat Mithra, care s-ar fi nascut dintr-o stanca, la un 25 Decembrie, zi ce marca renasterea Soarelui. La inceput, cultul lui Hristos si cultul Soarelui au rivalizat. Cu vremea, au dat nastere unui palimpsest in care relevanta s-a dovedit mai ales similitudinea in plan simbolic: Sacrificiul si Renasterea, prezente in ambele religii. Sacrificiul prin substitutie a facut posibila asocierea cultului Soarelui cu un cult al Focului. Cu greu am putea sa ne imaginam oameni fara foc, de aceea il iubim pe Prometeu, care nu s-a nascut din stanca, ci a fost inlantuit pe ea, drept pedeapsa pentru furtul Focului si impartasirea sa oamenilor. Sarbatori ale Focului sunt consemnate mai peste tot in Europa, inclusiv la noi. Practici ca saritul peste foc / prin foc, procesiunea cu torte prin livezi, trecutul vitelor prin flacari sunt asociate cu credinte in virtutile magice ale acestui element natural, care ar proteja astfel omul de multe rele si neajunsuri. Unele sarbatori sunt cu data fixa, altele, cu data mobila, altele, in sfarsit, de necesitate (Focurile Vii). Printre cele cu data fixa, avem focurile de iarna, de la solstitiu, moment de rascruce pentru drumul aparent al soarelui pe cer, marcand declinul maxim al astrului si provocand, de aceea, mentalul traditional la o serie de practici, obiceiuri si credinte pentru restabilirea echilibrului.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu