SCANDAL: Jurnalişti britanici, deghizaţi în reprezentanţi ai unei firme de lobby, I-AU OFERIT EURODEPUTATULUI ADRIAN SEVERIN 12.000 de euro pentru o lege
SCANDAL: Jurnalişti britanici, deghizaţi în reprezentanţi ai unei firme de lobby, I-AU OFERIT EURODEPUTATULUI ADRIAN SEVERIN BANI pentru o lege
Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyişti, relatează AFP.
Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.
Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".
Zoran Thaler, fost ministru sloven de Externe, a prezentat şi el un amendament, cerând ulterior ca banii să îi fie trimişi în contul unei firme cu sediul la Londra. "Nu se pune problema să dezvălui aşa ceva", a declarat el.
Un al treilea deputat, fostul ministru austriac de Interne,
Ernst Strasser, le-a declarat jurnaliştilor: "Eu sunt un lobbyist",
înainte de a prezenta un proiect de amendament celor doi colegi ai
săi dintr-o comisie resposabilă cu legislaţia respectivă. Un
compromis a fost obţinut în favoarea lobbyiştilor, a asigurat
ulterior Strasser. Deputatul a cerut să i se plătească o primă
tranşă de 25.000 de euro în contul unei firme pe care o deţine în
Austria.
După ce Sunday Times a dezvăluit adevărata identitate a falşilor lobbyişti, Severin a declarat că nu a făcut "nimic ilegal". Strasser şi Thaler au dat asigurări că ştiau de la început că este vorba despre reporteri sub acoperire şi că voiau pur şi simplu să vadă până unde va merge totul.
Contactată de Sunday Times, vicepreşedinta Parlamentului European, Diana Wallis, a promis o anchetă. "Acest lucru trebuie să facă obiectul unei anchete aprofundate", a declarat ea.
Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













54 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Nu "i-au oferit", ci Severin a cerut 12 mii, si nu era "lege", ci amendament. Nu-i de mirare, plecase din Romania cu asemenea narav.
daca era de la pd-l, o saptamana numai asta discutau lingaii de la antene si de la realitatea....asa, e de la psd, a fost un incident minor, o neintelegere...
Si tu, Adriane?
LACOMIE SI PROSTIE! DEMISIA!!
Si prin alte parti e la fel ca la noi, doar ca ambalajul e mai frumos. Traiasca societatea de consum.
Nici vorba despre asa ceva :)))....Adriane?pleaca dreaqu de acolo,ca te denigreaza fara vre-o vina....LA PUSCARIE GUNOIULE ! ! !.
Inseamna ca de foame a slabit Severin in ultimii ani, de-a ajuns sa se vanda pe doi euro, ca pe trotuar. Trist...
Sper sa avem si punctul lui de vedere cat de curand.
Are dreptate "dlg", antenele si realitatea fac tot posibilul ca, prin atitudinea lor sa ne lase tot cu astia la putere. Vor sa ne convinga de cat de buni sunt usl-ii, dar sunt convins ca efectul va fi invers. Cat despre Severin, o nimica toata ca si cu Felix.
Lupu moralist . Cand vine in Romania pe la vre-o televiziune ne tine lectii de morala
Nu mai spera! Iti spun eu punctul lui de vedere: " in formula apei sunt 2 H si un O, ......ceea nu este acceptabil". La fel si "cirtalanul", sunt doi semi-analfabeti, amindoi, de o prostie rar intilnita.