Scrisoarea demisiei lui Mircea Geoană din CSAT

Postat la: 07.06.2009 12:00 Ultima actualizare: 07.06.2009 13:23

Acţiunile electorale ale preşedintelui Traian Băsescu din ultimele zile, prin care foloseşte Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare sunt inacceptabile. Nu admit folosirea imaginii pozitive şi a încrederii populaţiei în Armata Română în scop electoral, partizan. De aceea, am hotărât ca, începând de astăzi, 7 iunie 2009, să mă retrag din funcţia de vicepreşedinte şi membru al CSAT.

Am asistat, alături de întreaga opinie publică românească, la campania electorală desfăşurată de Preşedintele României pe seama militarilor români din Irak şi Afganistan. Traian Băsescu este primul politician care foloseşte sacrificiul şi eroismul soldaţilor români pentru scopuri electorale. Obligaţia preşedintelui Traian Băsescu este de a le asigura acestora condiţiile materiale şi dotarea adecvată pentru desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii. Militarii români au nevoie de sprijin, nu de lacrimi electorale.

În nici un stat democratic, preşedintele nu foloseşte simbolul Armatei, devotamentul şi sacrificiul ostaşilor săi, în interes electoral.

În nici un stat democratic preşedintele nu vizitează trupele aflate în teatre de operaţiuni cu o zi înainte de un scrutin electoral.

În nici un stat democratic, preşedintele nu ia decizii privind interesele strategice ale ţării fără să se consulte cu instituţiile abilitate în această privinţă. Traian Băsescu a anunţat retragerea trupelor româneşti din Irak la o dată specifică fără să se consulte cu CSAT şi cu Parlamentul României. Potrivit art. 119 din Constituţia României, CSAT organizează şi coordonează activităţile care privesc participarea la menţinerea securităţii internaţionale. Totodată, potrivit legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT, această instituţie este cea care analizează şi propune măsuri pentru iniţierea, suspendarea sau încetarea acţiunilor militare, la solicitarea preşedintelui. Decizia de a trimite trupe româneşti în Irak şi Afganistan s-a făcut cu acordul CSAT şi al Parlamentului României. Decizia de retragere trebuie să se facă respectând prevederile constituţionale şi nu prin hotărârea unilaterală a lui Traian Băsescu.

Afirm cu toată tăria că refuz să legitimez, prin participarea mea în continuare la şedinţele CSAT, acţiunile interne şi internaţionale prin care preşedintele Traian Băsescu utilizează Statul român, Armata română şi diplomaţia română pentru a obţine beneficii politice şi avantaje pentru partidul său.

În consecinţă, solicit modificarea protocolului Alianţei de guvernare „Parteneriatul pentru România”, în sensul anulării prevederii potrivit căreia Preşedintele Senatului este şi vicepreşedinte al CSAT, şi adoptarea tuturor măsurilor legale necesare pentru punerea în practică a acestei decizii.

În calitate de Preşedinte al PSD, afirm că „Parteneriatul pentru România”, al cărui rost este să asigure României o guvernare stabilă şi puternică într-o perioadă de criză financiară şi recesiune economică, rămâne în vigoare cu toate prevederile sale, mai puţin cea referitoare la funcţia de vicepreşedinte al CSAT.

Asigur insituţiile statului şi pe toti românii că rămân devotat în totalitate intereselor fundamentale ale României. Rămân devotat în continuare acestor interese şi nu accept să particip în vreun fel la utilizarea cu scopuri electorale a instituţiilor de temelie a statului român, precum Armata şi Biserica.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa