Sistemul medical din România, mai prost decât cel albanez
de Mădălina CHIŢU Postat la: 28.09.2009 21:30 Ultima actualizare: 28.09.2009 21:31Spitalul românesc, locul în care cel mai bun medic e norocul
STATISTICĂ l România, locul 32 din 33 de ţări europene
în clasamentul sistemelor sanitare
România ocupă locul 32 din 33 de ţări europene în clasamentul sistemelor sanitare, potrivit unui studiu realizat de Euro Health Consumer Index 2009. Ultimul loc e ocupat de Bulgaria. La polul opus se află Olanda, care a fost desemnată, pentru al doilea an consecutiv, drept ţara cu cel mai performant sistem medical din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene (UE). Pentru realizarea acestui studiu, specialiştii au mai adăugat alte şase ţări europene care nu au aderat încă la UE.
Pe cel de-al doilea loc se află Danemarca, urmată de Islanda, Austria şi Elveţia. Potrivit statisticii, ţările mari ale Europei ocupă următoarele pozitii: Germania locul 6, Franţa locul 7, Marea Britanie poziţia 14, Italia locul 15 şi Spania ocupă poziţia 21. După Bulgaria, sistemul medical românesc a fost văzut drept cel mai slab. Mai mult, ţara noastră a fost depăşită în acest clasament chiar şi de Albania şi Muntenegru, ţări aflate în afara Uniunii Europene. În plus, România a căzut cinci poziţii la indexul european de sănătate comparativ cu anul 2008. Acest index este o compilaţie între statistici publice, sondaje de opinie şi cercetări independente conduse de fondatori sau compania de analiză.
Printre criteriile care au stat la baza realizării acestei statistici s-au numărat timpul de aşteptare pentru tratamente, diverse programări şi operaţi. În acelaşi timp, realizatorii studiului au ţinut cont şi de drepturile pacienţilor şi informarea acestora, sistemul informatic existent în spitale şi clinici, tipurile de servicii medicale existente în ţara respectivă, dar şi serviciile farmaceutice.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- sistem medical
- ,românia
- ,clasament
- ,albania
- ,studiu
- ,
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ. Gândul transmite LIVE VIDEO
- Cristian Petrescu, după ce a luat 1,7 milioane de euro din bugetul ministerului pe care îl va conduce: "A trebuit să vin cu 2% de acasă"
- Cum au ajuns Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone în acelaşi SPITAL
- Mihai Răzvan Ungureanu, la "Serata muzicală", în 1996. Iosif Sava: „Tânăr, aprig, puternic, cine ştie, poate peste ani ne vom mândri cu el”. VIDEO
- FOTO - SCULPTURA GIGANTICĂ realizată de COREEA DE NORD, în memoria lui Kim Jong-il
- EXCLUSIV. Iliescu sare la Ponta: Dacă nu te descurci cu Crin, VIN EU SĂ VORBESC CU EL
- EXCLUSIV. Iliescu sare la Ponta: Dacă nu te descurci cu Crin, VIN EU SĂ VORBESC CU EL
- Cum arată clubul de swingeri din Marea Britanie ce riscă să fie închis din cauza vecinilor nemulţumiţi
- Gruparea Anonymous i-a spart e-mail-ul preşedintelui sirian cât ai zice 1, 2, 3, 4, 5
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ. Gândul transmite LIVE VIDEO
- La ce bun guvernul junilor trepăduşi?
- Captură-record a unui pescar în largul Mării Arabiei
- Replica lui Crin Antonescu după declaraţiile NERVOASE ale lui Ion Iliescu: Nu vrem să reluăm o negociere care s-a încheiat
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- Exxon şi Petrom au găsit GAZE NATURALE în Marea Neagră
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
editorialDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
astăzi, 13:1511 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
astăzi, 11:3910 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
ieri, 16:41234 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
ieri, 16:0016 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
astăzi, 00:021 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
ieri, 10:4313 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2523 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1922 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23238 citeste Mihai Răzvan Ungureanu, în serviciul unui dependent de război. COMENTARIU LIVE de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiBăsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier.
luni, 20:1995 citeste Ungureanu – un Boc updatat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiNu s-a răcit bine scaunul de premier de sub Emil Boc, că i-a şi fost desemnat succesorul: Mihai Răzvan Ungureanu
luni, 22:4849 citeste Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit de Indira CRASNEAputerea ganduluiMihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.
luni, 22:1646 citeste Băsescu îşi schimbă televizorul de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiLa ieşirea din scenă, E. Boc s-a eroizat ridicol încă o dată, un politician mic scremându-se să se aşeze sub specia istoriei, dacă nu chiar a eternităţii, care nu va face decât să-l micşoreze şi mai mult.
luni, 12:17429 citeste Viteză cu drezina PSD-PNL - Punct ochit cu PDL de Indira CRASNEAputerea ganduluiConversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.
luni, 19:4117 citeste PD-L l-a demis pe Emil Boc de Rodica CIOBANUputerea ganduluiE un du-te-vino la palat: preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, pe rând, la Cotroceni, cu partidele parlamentare.
duminică, 18:0845 citeste Roşia Montană: propaganda murdară, aur curat de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu ştiu dacă exploatarea aurului de la Roşia Montană va ghiftui zona cu cianuri sau nu. Nu ştiu dacă e mai bine ca acolo să investească o firmă străină, una românească sau chiar statul.
duminică, 17:17316 citesteCiteste pe Mediafax »
Campanie aniversară "MEDIAFAX - 20 de ani": cititorii, invitaţi să premieze anul care le-a plăcut
MEDIAFAX, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, lansează, joi, campania aniversară "Mediafax-20 de ani", pentru a celebra împlinirea a două decenii de...
citeste- INTREFETE.RO
Rochii pentru domnisoare de onoare, ajutoarele Cenusaresei moderne
Daca despre rochiile de mireasa pentru anul 2012 am discutat, a venit randul rochiilor pentru domnisoarele de onoare sa fie admirate. Femeile care vor avea onoarea sa fie...
- BUSINESS MAGAZIN
Serialul "Dr. House" se va încheia după cel de-al optulea sezon
Serialul "Dr. House" se va încheia în luna aprilie, la sfârşitul celui de-al optulea sezon, au anunţat, miercuri, producătorii show-ului, una dintre cele mai populare producţii...
- MEDIAFAX
Campanie aniversară "MEDIAFAX - 20 de ani": cititorii, invitaţi să premieze anul care le-a plăcut
MEDIAFAX, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, lansează, joi, campania aniversară "Mediafax-20 de ani", pentru a celebra împlinirea a două decenii de...
- Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone, aşa cum nu i-ai văzut niciodată - FOTO.
- Noi imagini cu Adolf Hitler, dezvăluite publicului. Ce fotografie a INTERZIS dictatorul pentru că era "sub demnitatea umană" - FOTO.
- REPORTAJ: Fabrica în care angajaţii NU AU VOIE să vorbească între ei. Reacţia unei femei care vede PENTRU PRIMA DATĂ produsul finit pe care îl face - VIDEO.
- ONEMAGAZINE.RO
Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Douglas Perrett, in calitate de director de casting, a realizat polaroide in ultimii 10 ani cu unele dintre cele cunoscute modele din lume, fara machiaj, iar acum le-a adunat pe toate intr-o...
- GO4IT
Nokia 803 se anunţă a fi telefonul cu cea mai tare cameră
Seriei de dispozitive Nokia cu Symbian i se pregăteşte un model nou, foarte interesant prin prisma dotărilor: Nokia 803. Smartphone-ul, deşi nu a apărut în imagini...
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.










10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Sunteti de acord cu legalizarea prostitutiei si a consumului de droguri in Romania?
sondaje.php0h.com/legalizare.php
Este corec, cand un doctor spunea;mai medicina este o afacere;.Da pentru stat , si pentru producatori de medicamente, farmaci, medici este dar pentru noi amarati care nu ne ducem in Austria, Franta , etc la tratamente ce este afacere???platitul cas, si spaga??????eutanasie usoara, cam asta e solutia in Romania.HAOS total la toate nivelele structuri statului.Inainte de 1989 nu era criza mai mare!!!!!!!!!
hai dom'le ca e oamenii rai si invidiosi.....io cred ca avem o tara minunata cu o clasa politica ireprosabila. Ce ne trebuie noua pozitii superioare in clasamentele lor capitaliste? n-ati auzit de intelepciunea proverbiala romaneasca, de credinta poporului romanesc care e bun, blajin si cu frica lui D-zeu? da...ei sint aia care se calca in picioare pentru o sticla cu apa chioara de la nu-stiu-ce minastire care o sa-i tamaduie de toate "boalele", sint aia care c-o mina se inchina si cu cealalta te "fac" la buzunare, care se dau cu capul de toate icoanele ca sa le "ajuta" D-zeu sa-si tuneze mertzanu....deci ce veniti voi cu prostii d-astea ca sintem pe ultimul loc la sistemul sanitar? plecati dom'le cu superficialitatile astea d-acilea!
Asta este Romania condusa de Regat. Ardeleni si banateni treziti-va. Confederatia Banato-Ardeleana este singura salvare pentru noi.
Bai, esti naiv sau te prefaci??
Pai din 1918 incoace cam toate guvernele (capitaliste si comuniste) au avut in guvern ardeleni (de multe ori in proportii mult mai mari decat proportia lor in * generala), iar rezultatele au fost, sunt si vor fi aceleasi ca si pana acum. Nu locul de provenienta al oamenilor e problema, desteptule!
Parca in guvernul actual Boc si o sumedenie din sleahta lui de unde sunt?
Mai mult, pe langa romanii ardeleni mai sunt si maghiarii ardeleni care si astia au fost constant la putere in toate guvernele din ultimii 13 ani (din 1996 pana-n 2008) si-n afara de imbogatire personala, numai gargara la fraieri au mai servit, inca servesc si vor mai servi (tuturor fraierilor de orice nationalitate).
Cred ca este aproape necesar sa vedeti cum este sistemul saniter din Canada si apoi sa criticati sistemul romanesc...
Pai, intoarce-te, nene, acasa, daca era mai bine la tine-n sat!
Culmea e ca am fost in Canada la un prieten care avusese cancer si am vazut cum fusese tratat si ce pensie avea! Traieste, e bine, a facut un curs de computere si cistiga 50 de mii pe an si asta la 49 de ani! Asa ca n-o mai s u g e cu Canada! Daca nu ti-e bine acolo si ti-e frica c-o sa te usuci prin spitale, pleaca, de ce mai stai in frigul ala? Recunosc ca locuieste in Quebec si mai recunosc ca am ramas placut impresionat de nivelul de trai pe care-l au!
Nu stiu cine a facut clasamentul dar daca pui Albania deasupra inseamna ca habar nu ai pe ce lume esti. Aia sunt in secoul 18 ca sistem sanitar si altele, sunt la nivel de Africa. Pe de alta parte Bulgaria are servicii medicale evident mai bune ca ale noastre.
multe din ronania sint in stare de colaps dar sisteul medical din aceasta tara de nenorociti nmita rom ania a facut ca bolnavii sa se roage pe la biserici si cadavrele moastelor asa zisilor sfinti ca sa-si vindece bolile asadar credinta si credulitatea sint totuna asa cum s-a dovedit si ceea ce se intimpla azi in romania este rodul invatamintului care tembelizeaza de fapt tinerii si a imbecilizarii romsniei facuta de comunisti si invatamintul lor de rahat
nu sint sanse sa se ia in seama comentariile noastre pentru ca cei care ne conduc abia daca stiu sa se iscaleasca sau sa-si citeasca numele dapa-i sa mai umble si pe ale internetului la conducerea statului roman sint alesi cu grija numai analfabeti ai neamului nu oricine.....hahahahhh