Şoferii ar putea plăti cu 50% mai mult pentru RCA. Cât e asigurarea auto în Ungaria şi Bulgaria
Circa 3.000 de români şi-au pierdut viaţa anul trecut în accidente rutiere | Foto: Mediafax | Cristi Vatavu
Reprezentanţii companiilor de asigurări consideră că
actualele tarife la RCA sunt "insuficiente", mai ales pentru că tot
mai multe victime ale accidentelor solicită şi obţin în instanţe
despăgubiri din ce
în ce mai mari
Şoferii români ar putea plăti în curând mai mult pentru RCA, nivelul creşterii urmând să fie stabilit de fiecare companie în parte. Surse din piaţa asigurărilor susţin că majorarea care ar putea fi aplicată pentru segmentul asigurărilor auto obligatorii ar putea varia între 15 şi 50%, însă este posibil ca unele societăţi de asigurări să nu umble la tarife, pentru a nu pierde din clienţi. Reprezentanţii celor mai importante companii de asigurări consideră că actualele tarife la RCA sunt "insuficiente", mai ales pentru că tot mai multe victime ale accidentelor solicită şi obţin în instanţe despăgubiri din ce în ce mai mari.
"În prima parte a acestui an, preţul mediu la RCA s-a situat în
jurul valorii de 110 de euro, pentru autoturismele cu capacitate
cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, valoare insuficientă
în condiţiile unei frecvenţe a daunei atât de ridicată şi a
apariţiei unor cereri de despăgubiri de dimensiuni din ce în ce mai
mari, mai ales pentru daune nonpatrimoniale (cele pentru vătămări
corporale - n.red.)", a declarat Florentina Almăjanu, directorul
general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din
România (UNSAR), asociaţie care are 23 de membri şi generează peste
95% din volumul afacerilor de pe piaţa asigurărilor. Pentru un
Logan, dacă RCA se va scumpi cu 50%, românii ar putea plăti 165 de
euro. În ultimii ani, scumpirile anuale ale poliţelor RCA au fost
de 10%-30%. În Bulgaria RCA costă 80 euro, iar în Ungaria 105
euro, pentru acelaşi autoturism de 1.400 cmc.
3.000 de decese anual din accidente auto
Albin Biro, membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor (CSA), consideră că o medie cu care ar putea fi
majorate tarifele RCA este greu de estimat. "Rata daunei
(principalul indicator luat în calcul la stabilirea nivelului RCA -
n.red.) pentru asigurarea auto obligatorie variază între 60% şi
110%. Majorarea de tarife RCA va fi stabilită de fiecare companie,
în funcţie de rezultate", a declarat pentru gândul Albin Biro.
Rata daunei se calculează ca raport între suma dintre valoarea
daunelor şi a rezervelor constituite pentru daune şi valoarea
primelor încasate. Pe de altă parte, oficiali din piaţa
asigurărilor sunt de părere că pentru a corela riscurile asumate de
companii cu cererile de despăgubiri din partea victimelor
accidentelor s-ar putea ajunge la o majorare chiar şi de 200% a
tarifelor RCA.
"Anual în România sunt în medie 3.000 de cazuri de decese în
urma accidentelor. Pentru fiecare caz dacă presupunem că s-ar plăti
daune 100.000 euro, aceasta ar însemna daune totale de 300 milioane
euro pe an, adică o dublare a totalului despăgubirilor plătite pe
RCA", au explicat pentru gândul surse din
piaţa de asigurări. În urmă cu o lună, gândul a scris că
firmele de asigurări pregătesc
scumpiri ale asigurărilor auto obligatorii din cauza daunelor,
fraudelor şi majorării TVA. Reprezentanţii
brokerilor de asigurări au declarat că odată la trei luni
majoritatea societăţilor iau decizia de a umbla la tarifele RCA,
după ce analizează şi ofertele concurenţilor din piaţă.
1,21 miliarde lei, despăgubiri plătite pe RCA în 9
luni
În primele trei trimestre din acest an, alături de asigurările
Casco, poliţele RCA au adus aproape 80% din subscrierile
segmentului de asigurări generale, după cum arată rezultatele
membrilor UNSAR pentru primele trei trimestre din acest an.
"Subscrierile companiilor de asigurări generale sunt dependente de
aceste tipuri de asigurări, ceea ce a condus la o schimbare a
strategiilor de vânzare şi de subscriere, mai ales în condiţiile în
care volumul despăgubirilor plătite este în creştere. Pe segmentul
Casco, de exemplu, nivelul daunelor brute plătite a fost aproape
egal cu cel al primelor brute subscrise. Iar dacă adăugăm şi
rezervele constituite pentru daune avizate şi neavizate, atunci
imaginea acestui segment de piaţă este din ce în ce mai sumbră", a
explicat Florentina Almăjanu.
Pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie - RCA şi carte verde, primele brute subscrise au totalizat aproape 1,9 miliarde lei, nivel în creştere nominală cu 15,6% comparativ cu rezultatele anunţate de membrii UNSAR la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Daunele brute plătite pe segmentul RCA au urcat de la peste 1,1 miliarde lei, în intervalul ianuarie-septembrie 2009, la 1,21 miliarde lei, în perioada similară a acestui an. Prin urmare, şi pe această clasă de asigurări se înregistrează o creştere a daunalităţii.
GRABĂ Avalanşă de înscrieri la RAR, de teama taxelor din 2011
Registrul Auto Român (RAR) lucrează în două schimburi, în unele judeţe, primind chiar şi personal suplimentar din alte părţi pentru a putea face faţă cererilor de omologare a autoturismelor. Vestea că taxele se vor scumpi începând cu anul viitor a determinat mulţi conducători auto să se grăbească să înregistreze maşinile. La Craiova, de exemplu, numărul solicitărilor de înscriere a maşinilor second-hand a crescut cu 30%. În judeţul Bihor numărul de cereri s-a dublat, situaţia fiind aceeaşi şi în Arad sau Timişoara.
"Ne confruntăm cu o avalanşă de înmatriculări, mai ales în judeţele din vestul ţării. De altfel ne aşteptam la asta, de când s-au anunţat majorările de taxe şi am luat măsuri să putem face faţă", a declarat purtătorul de cuvânt al RAR, Lorena Buhnici. Ministerul Mediului a propus o nouă formă a taxei auto, foarte aspră cu motorizările poluante. Biroul de presă al Ministerului Mediului ne-a comunicat că proiectul normativ "este încă în faza de discuţie. Nu se poate preciza cu certitudine, în acest moment, dacă noua taxă auto va fi adoptată şi dacă va fi valabilă de la 1 ianuarie 2011".
TARIF Cât
costă RCA*
România 110 euro
Bulgaria 80 euro
Ungaria 105 euro
*Tarife valabile pe un an, pentru un autoturism de 1.400 cmc. Sursa UNSAR, brokeri de asigurări
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














39 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Sa ne radiem masinile din Ro si sa le inscriem in Bulgaria sau Hungaria.Mafiotii astia nu spun ca daca cineva are dreptul la despagubiri si ei, asiguratorii , primesc despagubiri LEGALE de la cei care sint vinovati de producerea accidentelor...
o tin usile, ori ce?!
Suntem de risul si plinsul lumii!! Al3-lea!! Vai de voi , vreti sa nenorociti chiar pe toti??? Gunoilor !
Ce legatura e intre capacitatea cilindrica si RCA?
Excroci! O masina cu motor de 1,9 / 75 CP plateste de 2 ori mai mult decat una cu motor de 1,4 dar care are 140 CP. Unde este logica domnilor? Au facut o statistica si au vazut ca sunt multe masini aduse in tara cu motoare de 1,8- 2,0 si le bombardeaza pe astea cu preturi de preturi la RCA.
Adică în Bulgaria şi în Ungaria nu se plătesc despăgubiri mari şi poliţele sunt ieftine? De ce, acolo nu sunt pagube???
@cum sta asa, masina din poza ?!
Masina asta e pe drumul de la HD...a iesit maxi si nu s-a asigurat si a venit un giga vitezomanul la limita de 50km/h si l-a rasturnat...evident soferul de pe maxi nu "s-a asigurat".
Ce nesimtiti...apoi bre unde ajungeti cu taxele astea?? Toate firmele din asigurari au avut profit anul asta...sau e prea mic, vreti sa le ajutam?? Protectia consumatorului de ce nu zice nimic?? In privinta casco e normal sa fie sumbre..in primul rand sunt niste preturi exorbitante si in al doilea romanii merg pe ideea ca lor nu li se poate intampla ceva... Eu am pe a mea...si desi sunt prevazator o sa ma gandesc daca mai fac la anu'. In primul an am avut la ardaf a fost 700eur fara fransiza, am facut daune de 2000, a crescut casco la 1500...evident m-am mutat...la generali...ca aveam un prieten...dar mai mare pierderea...din start a fost undeva pe la 900eur+fransiza de 200eur. Anul 2, pt ca am facut 45mii km/an au crescut la 1100 eur+fransiza de 700eur (parca)...o caruta de bani...ma gandesc daca la anu' sa-mi mai fac...evident n-am mai patit nimic acum, nicio dauna nimic :p
Succesuri
Chiar de-ar fi fost de 10 ori mai putine accidente tot ar fi crescut RCA-ul privatizat cu japca de bancile straine. Nu v-a placut de Iliescu, ati ascultat vrajeala gen Divertis in anii '90, platiti acum! Lacomia mafiei financiare care conduce lumea nu are limite, Ceausescu de aia s-a grabit sa plateasca datoriile externe... dar l-au doborat cozile de topor si prostia * care credea in basmele de la Europa libera despre "economia de piata"
Retributia in Romania este mult mai mare ca-n Bulgaria, in Finlanda
Oricum avem inca taxe mici traim mult mai bine ca pe timpul lui Ceasca, dar ne plangem tot timpul....
@Ilie T.
Da chiar asa a zis si Zius...ca ne-am prea intins...ne e prea bine...aloo.. tu stii ce inseamna bine?? Nu ca stai si-ti numeri banii de la o luna la alta...mai fa si tu o plimbare in lumea asta, in special in vest ca sa vezi ce inseamna traiul bun si ai sa fi surprins de nivelul de trai de acolo...si pe deasupra nu asa se pune problema..ce traiti bine?? Facem pariu ca puteti trai si prost?? Ti se pun tot felul de taxe si impozite in spate, ti se impun cauciucuri de iarna, creste tva, inflatie de 8% pe an...Doamne ce oameni in Romania asta..
Succesuri.