Soia, agentul de marketing din perioada postului
Viaţa, pe bază de soia
Când sunt în top vânzările de produse vegetale pe bază de soia: Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sfintei Marii, la egalitate cu Postul Sfinţilor Petru şi Pavel
De Buna Vestire şi de Florii, vânzările de peşte se dublează în hipermarketuri
Încet, dar sigur. Aşa s-au dezvoltat afacerile cu mezeluri şi semipreparate vegetale în România, într-o ţară în care soia nu avea o reputaţie prea bună, din vremurile de tristă amintire. Pe măsură ce mentalitatea s-a mai schimbat, graţie influenţelor occidentale, au evoluat şi afacerile cu produse vegetale.
Astăzi, sunt companii care se laudă cu vânzări consistente, mai ales în perioadele de post, indiferent că este vorba despre salam, cârnaţi, crochete, hamburgeri sau pate, pe bază de soia. "De departe, Postul Paştelui este perioada cea mai bună din tot anul, când vindem 60-70% din producţia pe tot anul", a declarat pentru Gândul Vasile Roman, directorul general al companiei Europrod din cadrul Grupului Agricola Bacău. Asta înseamnă că într-o lună şi jumătate, piaţa "înghite" cam 70 de tone de pârjoale, crochete, aşa-numitele "fingers" şi "nuggets", dar şi hamburgeri, toate vegetale, numai de la un singur producător. Asta în timp ce într-o lună obişnuită, vânzările nu depăşesc trei tone.
Pe locul doi în privinţa cifrei de afaceri este Postul Crăciunului, în timp ce Postul Sfintei Marii este la egalitate cu Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, mai spune Roman. Cât despre o eventuală economie la buget, nici vorbă. Un kilogram de asemenea preparate costă cât unul de pui: în jur de 10 lei.
90% din produsele de post sunt româneşti
Desigur, în aceste perioade nu cresc numai vânzările de mezeluri vegetale, ci şi cele de legume şi fructe, proaspete sau la conservă, alături de preparatele de bucătărie din galantarele marilor magazine.
"Pentru perioada postului avem zilnic peste 20 de preparate de post, de la salate şi dulciuri de bucătărie până la ardei umpluţi, zacuscă şi sărmăluţe de post", ne-a declarat Adriana Piţa, director de comunicare în cadrul hipermarketului Real.
Postul are însă şi dezlegări la peşte, când magazinele abia fac faţă valului de cumpărători. Pentru aceste zile, două la număr – Buna Vestire şi Florii -, Adriana Piţa estimează o dublare a vânzărilor la produsele de peşte, când creştinii cumpără atât peşte viu, proaspăt, congelat şi vrac, cât şi peşte afumat, icre sau pastă de peşte.
Cât despre originea acestor produse, la Metro, de exemplu, în jur de 90% sunt româneşti. "Dacă luăm în considerare faptul că legumele congelate sau anumite conserve de legume sau fructe tropicale pot fi considerate produse de post, atunci vorbim de produse de import în proporţie de 10%", ne-au declarat reprezentanţii retailerului german.
Info plus:
Advertising în revistele Mitropoliei
Vasile Roman de la Europrod spune că a trebuit să dea declaraţii care să ateste modul de preparare a produselor, la solicitarea unor consumatori mai îndârjiţi. "Oamenii mi-au cerut să precizez dacă pârjoalele şi crochetele pe bază de soia sunt preparate într-un alt ulei decât cel folosit la produsele din carne de pui şi porc. Le-am dat declaraţie, că n-aveam nimic de ascuns", povesteşte Roman. El se laudă că până şi Mitropolia Moldovei i-a promovat produsele, în publicaţia creştină Lumina, într-un articol despre preparatele de post.
Citeşte şi:
Mâncare de post pentru credincioşi şi eco-fiţoşi
Produse de post, pentru credincioţi şi eco-fiţoşi
Alimentele din soia, desfiinţate de nutriţionişti pe motive de E-uri
Dacă mănânci cârnaţi falşi nu ţii post - Cristian Tabără
Dana Săvuică nu ţine post, mănâncă eco
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Încet, dar sigur. Aşa s-au dezvoltat afacerile cu mezeluri şi semipreparate vegetale în România, într-o ţară în care soia nu avea o reputaţie prea bună, din vremurile de tristă amintire. Pe măsură ce mentalitatea s-a mai schimbat, graţie influenţelor occidentale, au evoluat şi afacerile cu produse vegetale.
nu inteleg un lucru:in era comunista mancam salam cu soia si tipam ca din gura de sarpe,acum mancam salam fara carne si e bine,cu atat mai mult mancam numai soia fara altceva si e bine.asa se da la animale............. .............
draga simona simionescu' nu stiu cati ani ai dar te as intreba ?sti ce e rau in comunism?
cea ce urmeaza dupa el. si despre asta tare as vrea sa stam de vorba despre un an doi.si atunci vom avea posibilitatea sa de cidem care era e de trista amintire.........nu uita acest lucru .
,, ielitelor '' de dimbovita,cred ca va doriti acum salamul cu soia!.cum mai stiati sa latrati ,dupa 1989, fara sa stiti ce vorbiti!.tot ce era inainte era ,,rau''.(voi care nu ati muncit niciodata cu adevarat).acum culegeti roadele! si e numai inceputul.!! ma bucur de dezastrul vostru moral!e tot ce meritati!.dispret!