SPECIAL - GENERAŢIA PIONIERILOR DIN EPOCA DE AUR. Ce au făcut cu libertatea lor pionierii Esca Andreea, Porumboiu Corneliu, Szabo Gabriela, Tomescu Alexandru

SPECIAL - GENERAŢIA PIONIERILOR DIN EPOCA DE AUR. Ce au făcut cu libertatea lor pionierii Esca Andreea, Porumboiu Corneliu, Szabo Gabriela, Tomescu Alexandru şi Bucur Dragoş

La 20 de ani de la Revoluţie, Pro Tv, Gândul şi Ziarul Financiar, Mediafax se întorc în timp şi difuzează, în perioada 15-25 decembrie, filmul, pe zile, al evenimentelor de atunci, descriind emoţia şi tensiunea eliberării naţionale de la sfârşitul lui 1989. Poveştile prezentate de Pro Tv arată că nimic nu a fost în zadar şi că, indiferent de răspunsul la întrebarea cine a tras în cine, în decembrie românii au recăpătat controlul asupra propriului destin. Şi prin poveştile care vor fi difuzate între 25 şi 31 decembrie, postul tv va arăta ce au făcut, în ultimii 20 de ani, românii cu libertatea lor. Pe 17 decembrie, armata deschide focul. 40 dintre victimele de la Timişoara sunt duse la Bucureşti pentru incinerare, iar familiilor ar trebui să li se spună că morţii au fugit din ţară.

În clasa a doua, orice copil de şcoală primea botezul comunismului şi era făcut, în sunet de trompete şi cântece patriotice, cu steaguri de-a stânga şi de-a dreapta, pionier. Cine era "bun la învăţătură şi disciplinat" primea o mică putere asupra colegilor lui: i se dădea un şnur roşu, de comandant de grupă, unul galben, de comandant de detaşament, sau un măreţ şnur albastru care-i dădea pe mână întreaga şcoală. Astăzi, în Gândul, la 20 de ani de la Revoluţie, pionieri cu "succese pe ramură" şi după '89 îşi povestesc copilăria cu cravată roşie la gât, dar şi ce au făcut cu libertatea lor ascultătoarea elevă Andreea Esca, comandantul de detaşament Dragoş Bucur, care, din cauza unei carate, a pierdut pe vecie şansa de a fi comandant de unitate, violonistul cu bunici chiaburi Alexandru Tomescu, neîndemânaticul pionier Corneliu Porumboiu şi copila eroină Gabriela Szabo, care îşi făcea lecţiile la lumina dată de o baterie de tractor.

Uniforma, inelul şi numărul matricol

De uniforma pe care trebuia să o poarte, fiecare mic soldat al comunismului trebuia să aibă grijă precum un militar de arma din dotare, căci cravata fără de inel, stema sărită de la catarama curelei, tresele lipsă ori numărul matricol descusut atrăgeau de la sine cel puţin vorbe aspre. Nicolae Videnie, cercetător la Institutul de Istorie recentă al României, spune că pionierii au fost importaţi din URSS. "În iunie 1949, s-a înfiinţat Organizaţia Naţională a Pionierilor, care era de fapt fosta Uniune a Asociaţiilor Elevilor, care fusese formată după venirea comuniştilor. În 1984, în România erau 2.690.000 de pionieri. După aceea, nu s-au mai făcut publice datele, pentru că numărul lor trebuia să fie în creştere, dar numărul copiilor care se năşteau era în scădere şi nu dădea bine".

Esca, pioniera model

Andreea Esca era unul dintre milioanele de pionieri români. Comandantă de unitate până în clasa a VIII-a, prezentatoarea-emblemă a Pro TV-ului îşi aminteşte că a fost "un elev ascultător": "Mergeam la toate spectacolele, cântam în corul şcolii, aveam o trupă de dans şi, mai târziu, o trupă de teatru, dar eram deja în liceu". În afară de cuvântul de bun venit, la începutul fiecărui an şcolar, pe care îl rostea în faţa careului, comandanta de unitate Esca se ocupa "de organizarea evenimentelor artistice şi a serbărilor". Privind în urmă, mărturiseşte că perioada respectivă, "dincolo de ideologia de partid în care nimeni nu credea, a avut un impact pozitiv asupra copiilor de atunci": "Am învăţat lucruri pe care nu ştiu cum le mai pot învăţa copiii din ziua de azi. Am învăţat să fiu organizată, să am simţul datoriei şi să duc lucrurile până la capăt. Dacă aveau ceva bun comuniştii, atunci sistemul de selecţie era. Atunci se crea o concurenţă, sistemul te făcea să fii mai bun", mărturiseşte pentru Gândul Esca. Ce a făcut ea cu libertatea dobândită în urmă cu 20 de ani? "Am folosit-o cel mai bine. Mai mult decât să ai posibilitatea să vorbeşti cu milioane de oameni în acelaşi timp ce poţi să-ţi doreşti?", se întreabă realizatorul-prezentator al Ştirilor de la ora 19.

Actorul Dragoş Bucur era, pe vremea pionierilor, comandant de detaşament, dar visa la şnurul albastru. "În clasa a 3-a am luat apărarea unui «boboc» din clasa întâi, m-am simţit foarte important pentru ca bătaia a avut loc în curtea şcolii în prezenţa colegilor! Am fost un erou, l-am înfruntat pe bătăuşul şcolii. În clasa a 4-a, în tabără, i-am tras o «karată» unei colege (efectul «Linda-Studio X») şi cred că atunci (nu ştiu sigur) s-a spulberat şansa de a deveni comandant de unitate!", povesteşte actorul.

Violonistul Alexandru Tomescu avea dosar toxic

"La vremea respectivă, înainte de '89 era o aventură să copiezi o partitură", spune violonistul de aur al României. Alexandru Tomescu, născut în 1976, cel care a avut primul recital pe scena Ateneului român la 8 ani, îşi aminteşte că a cântat pe scenă cu un radiator şi că publicul venit să-l asculte stătea în sală cu căciulile pe cap. Atât era de frig. Dar nu frigul l-a marcat pe cel care ştie ce înseamnă să cânte cu un Stradivarius, ci "absenţa libertăţii de a circula". Abia în ianuarie 1990 a reuşit să onoreze prima invitaţie de a cânta în RDG. Cu eforturi foarte mari reuşea să plece în străinătate, şi asta doar o dată pe an. "Nu prezentam o garanţie", glumeşte şi asta pentru că violonistul avea un "dosar toxic" - "un unchi fugit în America şi bunici chiaburi". Dosarul nu l-a scutit însă să se producă încă de la grădiniţă. "Cred că le-am făcut planul la diverse manifestări încă din grădiniţă. Mergeam la toate concursurile, pentru că în perioada aia cântam şi la pian, şi la vioară". Cine nu voia să vadă un copil-minune? În urmă cu 20 de ani, Corneliu Porumboiu nu visa să devină regizor. "Aveam 14 ani, eram în Vaslui, un copil într-un oraş mic, destul de ferit. Probabil, aş fi fost inginer. Astăzi spun că am avut noroc", mărturiseşte titratul regizor. Din copilărie, Porumboiu îşi aminteşte ce ura - "defilările la care erai silit să mergi; practica la struguri şi morcovi - trebuia să te apleci, era groaznic; şi orele de atelier - o aberaţie. Eram şi neîndemânatic". Partea frumoasă? "Copilăria şi comunicarea - alt tip, foarte intens. Şi, mai spune el, jocurile. Am avut o copilărie frumoasă", conchide regizorul "Poliţistului adjectiv".

Lumină de la bateria unui tractor

Atletă de aur, Gabriela Szabo avea 13 ani în decembrie. "Eram în cantonament la Balvanyos şi ni s-a zis să nu alergăm în pădure, că sunt terorişti. Asta îmi amintesc. Cum îmi amintesc şi că ne făceam lecţiile la lumina dată de bateria unui tractor ori de cum încălzea mama apa la maşina de spălat ca să ne spălăm pe cap". Szabo n-a uitat nici ziua în care a fost făcută pionieră - "s-a întâmplat în sala de clasă". Atunci a mâncat rahat, primit de la învăţătorul ei. "Ne-a servit în clasă. Pe noi nu ne-a dus la vreo statuie sau într-un parc", povesteşte. Cum s-a bucurat de libertate? "Am savurat mai mult libertăţile dobândite: de a călători liber, de a vorbi, de a respecta anumite lucruri şi legi, fără a denigra". Cum ar fi fost fără decembrie '89? "Nu cred că aş fi reuşit să devin campioană".

Brifcorul, mitul copilăriei

Zoltan Andras, solistul trupei "Sarmalele reci", a fost şi pionier, şi UTC-ist, dar funcţie politică n-a avut. "Pentru că părinţii mei nu-i dădeau învăţătoarei ploconul, n-am fost nici măcar comandant de grupă. Dar cum eu sunt Berbec şi voiam să fiu lider, m-au făcut şef de clasă", spune solistul, căruia acele vremuri nu-i provoacă nostalgii.

Scriitorul Vasile Ernu, care s-a născut în URSS, nu poate însă să nu fie nostalgic. "Nu poţi să-ţi aduci aminte de ceea ce n-ai trăit, noi eram copii şi ne bucuram de viaţă, viaţa are farmecul ei şi în forme represive. Noi eram mult mai legaţi de cotidian, de obiecte, tocmai pentru că aveam atât de puţine. Obiectele deveneau aproape magice, n-aş da o ciocolată îngrozitoare, sovietică, nici pe cea mai bună ciocolată din lume. Brifcorul, cutiile goale de Pepsi pe care le păstrai cu anii, fac parte din mitologia copilăriei. Copiii de astăzi nu mai sunt atât de legaţi de lucruri, trăiesc mult mai repede, schimbă trei calculatoare pe an. Nu spun că asta e ceva rău, sunt doar diferiţi de noi." El a copilărit în vremea Perestroikăi şi a avut mult mai multă libertate decât aveau elevii din România: "Ritualul de a deveni pionier era unul foarte formal, iar înainte de căderea comunismului, puteai să refuzi să te faci utecist, fără să ţi se întâmple nimic. Noi am fost generaţia care a refuzat".

Andrei Duban, cel care le recita poezii soţilor Ceauşescu, era la Revoluţie comandantul tuturor pionierilor din România. "Trebuia să particip la toate zilele omagiale, la toate forumurile pioniereşti, eu i-am predat Palatul Pionierilor lui Ceauşescu, aşa se făcea când se termina o clădire, i-o predai lui Ceauşescu". La marile serbări, treaba lui era să se ocupe de Elena Ceauşescu, pentru că fetele îi recitau lui, iar băieţii, ei. Nu l-au speriat niciodată petele de pe faţă şi urâţenia primei femei a ţării. Însă, la început, a avut bătăi de cap din alt motiv: "Avea pistrui, dar nu asta era problema. Ţin minte că am avut odată probleme, trebuia să-i spun nişte versuri, alea că era o mamă bună şi, când am repetat-o, i-am spus mamei: "Dar ea nu e mama mea." Mama a îngheţat şi mi-a zis să îmi imaginez că îi spun ei poezia".

Citeşte şi

Peste 60% din averea lui Ceauşescu, recuperată după confiscare

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine