STENOGRAMA DUMNEZEIASCĂ. Stoica: PF Daniel nu l-a primit în audienţă pe Hrebenciuc, e echidistant faţă de companii şi bănci
STENOGRAMA DUMNEZEIASCĂ. Stoica: PF Daniel nu l-a primit în audienţă pe Hrebenciuc, e echidistant faţă de companii şi bănci FOTO: CRISTINA NICHITUS / MEDIAFAX FOTO
Patriarhul Daniel nu l-a primit în audienţă pe Viorel Hrebenciuc, cu care a discutat doar la telefon, Patriarhia promovând o atitudine echidistantă faţă de orice bancă sau companie care ar fi putut fi implicată în construirea Catedralei Neamului, a spus, pentru MEDIAFAX, părintele Constantin Stoica.
"Domnul Hrebenciuc a solicitat telefonic Întâistătătorului BOR, PF Patriarh Daniel, o audienţă cu scopul de a recomanda tratament preferenţial în cazul unei bănci. Pentru că era vorba de garanţie guvernamentală, Patriarhia Română a optat pentru colecta de la credincioşi, donaţii şi sponsorizări", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Acesta a precizat că patriarhul Daniel a refuzat această audienţă.
"Patriarhia Română este fidelă principiului transparenţei şi corectitudinii. Patriarhia promovează o atitudine echidistantă faţă de orice companie sau bancă care ar fi fost implicată în construirea catedralei. Pentru fiecare etapă în construirea catedralei au fost licitaţii, iar toate acestea pot fi consultate pe site-ul Patriarhiei Române", a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Episcopul vicar patriarhal, PS Ciprian Câmpineanul, anunţa în iulie 2010 că Patriarhia Română nu a solicitat bani de la stat, dar are negocieri cu cinci chiar şase bănci din ţară şi străinătate pentru deschiderea unei linii de creditare. Linia de creditare va fi pentru suma de 100 de milioane de euro, dar Patriarhia Română va folosi doar suma de care are nevoie pentru începerea lucrărilor. mai mult, pentru că nu este vorba de bani publici, ci de fonduri private, urma să fie o licitaţie restrânsă internaţională, cu respectarea legii", a explicat atunci PS Câmpineanul.
În decembrie 2010, Patriarhia Română a renunţat definitiv la ideea unei linii internaţionale de credit din cauza dobânzilor mari.
"Întrucât în condiţiile crizei economice garanţiile bancare se obţin cu dificultate, iar dobânzile bancare sunt mari, fondurile pentru construirea viitoarei catedrale patriarhale vor fi asigurate din donaţiile credincioşilor şi din sponsorizări şi, aşa cum prevede Legea pentru construirea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului", declara în 16 decembrie 2010, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt, părintele Constantin Stoica.
Acesta mai spunea că donaţiile credincioşilor nu exclud sprijinul din partea autorităţilor publice centrale şi locale, de vreme ce Catedrala Mântuirii Neamului va fi un simbol al unităţii spirituale şi al demnităţii naţionale.
"După ce se va contura mai clar stabilitatea financiară a băncilor, Patriarhia Română va deschide linia de creditare la care va apela în situaţii de urgenţă atunci când cheltuielile nu pot fi acoperite din donaţii. Este preferabilă achitarea directă a cheltuielilor decât plătirea ulterioară a dobânzilor", a mai spus părintele Stoica.
Viorel Hrebenciuc a vorbit în iulie 2010 cu PF Daniel, cerând o audienţă pentru a propune Patriarhiei un împrumut pentru construirea Catedralei de la banca "Sfântul Spirit" din Portugalia, patriarhul spunând că ar avea nevoie de o linie de credit de 100 milioane euro, din care să ia bani la nevoie.
Informaţia apare în volumele de urmărire penală ale dosarului în care procurorii DNA i-au trimis în judecată pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, în cazul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009 a candidatului PSD Mircea Geoană.
Interceptările făcute în dosar arată că în iulie 2010 deputatul PSD a luat legătura cu patriarhul, cerând o audienţă privind finanţarea construirii Catedralei Neamului.
Procurorii redau în material o discuţie din 14 iulie 2010:
"V.H.: Bună seara, Viorel Hrebenciuc sunt!
Secretar: Cu respect, domnule Hrebenciuc. Sunt părintele secretar.
V.H.: Aş fi vrut să vorbesc un minut cu prea fericirea sa, dacă este.
Secretar: Acum e ocupat
V.H.: Vă rog, este în legătură cu Catedrala Neamului. Am o veste bună, da.
Domn: Alo?
V.H.: Saru'mâna, preafericirea dvs., Viorel Hrebenciuc vă deranjează.
Domn: Ah, să trăiţi domnule Hrebenciuc! Ce mai faceţi, bine?
V.H.: Bune fac, preafericite.
Domn: Văd că băcăuanii sunt în faţă.
V.H.: Sărut mâna, mulţumim din suflet! De ce vă deranjez. Eu ştiu că sunt probleme cu finanţarea Catedralei Neamului şi am găsit o posibilitate. Este vorba de Banca Sfântul Spirit, Santu Spirit din Portugalia. Preşedintele băncii ar veni săptămâna viitoare aici, pentru că ei pot să facă acest lucru, indiferent de sumă. Eu, dacă aţi avea timp să mă primiţi în audienţă ...
Domn: Problema este aşa: că noi avem mai multe oferte şi, dacă ne-ar face în scris, acum noi trebuie să păstrăm o anumită simetrie. Şi băncile astea ale noastre, româneşti ...
V.H.: Da.
Domn: Vor să contribuie.
V.H.: Dar vorbiţi de contribuţie în sensul de credit sau de ...
Domn: Linie de credit.
V.H.: Care ar fi suma totală de care avem nevoie?
Domn: Păi acum suma totală este ... Pentru trei ani o sută de milioane de euro.
V.H.: Pentru trei ani?
Domn: Nu e mult, 30 de milioane pe an. Ceea ce nu îmi pare o sumă mare. Şi ai noştri pe aici au zis că, dacă au ceva garanţii guvernamentale punctuale, pot să ajute. Dar linia de credit mi se pare ... Aceasta nu presupune garanţii. Că noi facem cu ei aşa: când avem bani, nu cerem, când nu avem bani, cerem şi atunci, se plăteşte comision de folosire şi de nefolosire. Asta e forma cea mai puţin dificilă.
V.H.: Eu mă gândeam la o chestiune care să o luăm ...
Domn: Noi ne gândim că, dacă oamenii sunt sensibili, o să luăm puţini bani de la bancă. Numai în momentul în care ar fi un hiatus, un fel de pauze care nu sunt acoperite. De pildă, de aici, sunt oamenii, la primăriile de sector. Domnul Onţanu deja a alocat, a prins o anumită sumă şi noi ce putem face fără să mai dăm dobânzi şi comision de folosire, să facem pe cont propriu.
V.H.: Corect.
Domn: Anul acesta avem banii strânşi... Plătim 30% din proiectare (...)".
Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, miercuri, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
De asemenea, procurorii arată, în rechizitoriu, că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciu, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
AM OBSERVAT CA MARII HOTI DIN PSD BRAILA IN URMA CU 12 -14 NU SE DORESC A FI ARESTATI...SA SCRIS AN ZIARELE LOCALE IN URMA CU TREI ANI . PE MINE NU MA INTERESEAZA AFACERILE SI SECURISTII LUI BUNEA STANCU !..
Sa te numesti ”biserica” si sa dai 100 de milioane de euro pentru o cladire luxoasa, atunci nu te mai poti numi ”biserica”, cand oamenii saraci au nevoie de o paine si o haina calduroasa, iar tu nu le dai nimic ci mai degraba ai tupeul sa le ceri.
Sa-i fie rusine lui BOR SRL pentru lacomia debani !!!
Catedrala e pentru Dumnezeu, nu pentru săraci. Săracii n-au decât să muncească.
@Crestinul
"Noi ne gândim că, dacă oamenii sunt sensibili, o să luăm puţini bani de la bancă." adica tradusa pe romaneste ce zice popa bijnitar : da le mai luam fata la tantalaii astia si mai sar cu banu suntem in grafic .
da-ti ma bani ca popa e flamand .
LA BRAILA PSD A LEGALIZAT DE MULTI ANI DIN BANI EUROPENI SALOANELE EROTICE 'BORDELURI CU PROSTITUATE DE LUX'..SI INTERNETUL ESTE PLIN CU PROSTITUATE ..PROSTITUTIA IN ROMANIA ESTE LEGALIZATA PE ASCUNS DE MAI MULTI ANI.
ii sugerez patriarhului sa participe la efortul tzarii platind impozite pe afaceri si pe salarii.o sa o faca?aiurea...
sa-ti fie rusine daniel ..la iasi erai mai cuminte cand erai Mitropolit
care va sa zica.....el are banii ptr construirea catedralei....din fonduri cu Hrebenciuc si calnul lor....dar daca mai poate sa stranga inca odata suma ptr catedrala ( prin chitantiere personalizate emise catre toate parohiile din ROMANIA) si cu presing pe preotii din parohii sa stranga anumita suma lunar ..donatii la NENEA DANIEL.... rusine sa va fie
IPF este echidistant... aiurea e lacom de bani si averi- de ce nu da un exemplu sa numai umble in mertzane si odajdi de aur ca doar asta predica, cumpatare pentru enoriasi sa aiba ce baga in visteria bor... excroci cu patrafir.
@garcea
echidistanti???? sa o creada ei ca de...sant credinciosi !!